UPDATE: Cum saboteaza Geoană România şi în chestiunea Comisarului European (III)

Obişnuiţi cu negocierile din interiorul partidelor lor, mulţi dintre cei care cred că au o şansă pentru postul de Comisar European intră în "negocieri parlalele", de obicei prin contactele lor mai mult sau mai puţin consolidate şi serioase de la Bruxelles sau alte capitale din Uniune. Algoritmul este uşor de imaginat: "domnule X, te rog dă un semnal în România că eu aş fi un bun Comisar din partea României". De cele mai multe ori semnalele sunt date în presă. Jurnalistul Y, fericit că ajunge să vorbească tocmai cu domnul X de la Bruxelles, ia de bune afirmaţiile politicianului X. Şi se lansează o zvonistică.

Aceste atitudini trebuie condamnate cu cea mai mare fermitate. Pentru că orice negociere paralelă bruiază mesajul coerent dat de preşedinte şi, ca atare, de diplomaţii din ţările UE. De aceea jocul lui Geoană, prin Severin este, nici mai mult nici mai puţin decât o desconsiderare a interesului naţional în Europa pentru o miză politică internă. Iată de ce este aşa:


Nominalizarea lui Adrian Severin pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă are şanse zero de reuşită. Geoană, în pofida faptului că ştie exact acest lucru, afirma ca Adrian Severin are sanse reale pt obtinerea postului de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa a Uniunii Europene si solicita presedintelui Romaniei sa faca demersurile necesare. Astfel pregateste terenul pentru a ii reprosa presedintelui ca nu a obtinut acest job si a negociat conform interesului sau!

De ce nu are Severin nicio sansa?

  • Nu are caliblrul concurentilor sai: David Miliband este un foarte bun ministru al Afacerilor Externe al Marii Britanii, Massimo D'Alema a fost prim-ministru al Italiei. Severin a fost acum 10 ani timp de un an de zile ministrul Afacerilor Externe al Romaniei si a fost nevoit sa se retraga lasand inurma mai multe intrebari decat raspunsuri;
  • pozitiile sale sunt mai aproape de Moscova decat de Bruxelles (vezi exemplul flagrant în chestiunea Moldova);
  • cel mai puternic argument: Adrian Severin a criticat nepermis de indecent Comisia Europeana (presedintele Barroso, comisarii Olli Rehn, Franco Frattini si Jacques Barrot, purtatorul de cuvant Mark Gray) legat de Mecanismul de Cooperare si Verificare in domeniul justitiei. Romania si-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeana angajamente pe care inca nu le-a indeplinit. Iar Adrian Severin in loc sa incerce sa indrepte neajunsurile noastre, a preferat sa critice executivul european protejind oamenii politici corupti din Romania;
  • Presedintele Barroso nu va accepta ca un purtator de cuvant al lui Adrian Nastase sa devina membru al Comisiei Europene;
În concluzie, Mircea Geoană face exact ceea de ce România nu are nevoie în această dificilă negociere, punând interesul său electoral în faţa interesului naţional. Asta se numeşte iresponsabilitate dar pare să fie o caracteristică a lui Geoană, vezi cazul "discuţiei" cu NASA...
PS: recent David Miliband a refuzat postul de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa, D'Alema e noul favorit. Iata ce spune presa internationala aici si aici.

Comentarii

  1. A spune "Geoana" inseamna a-l considera singurul responsabil de deciziile partidului; eu am impresia ca este cel mai nesigur presedinte de partid, avand in vedere grupurile din inetrior si relativa lor independenta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred că glumiţi cu "valoarea" lui Milliband. O trecere rapidă prin blogurile politice U.K. poate fi edificatoare ( recomandat http://britanniaradio.blogspot.com/ ). Severin este o ţaţă, pe lângă celelalte "calităţi".

    RăspundețiȘtergere
  3. Oho! Numai Geoană? Şi Tăriceanu plecă la Bruxelles cu jalba-n băţ. Se duce să-l pîrască pe Preşedinte cum că ar vrea să dizolve Parlamentul. Crede că-i impresionează pe amicii europeni că se dizolvă un parlament? De fapt, nici nu e greu să dizolvi un Parlament format în proporţie de 65% din băieţi de zăhar.

    RăspundețiȘtergere
  4. E pe acelasi calapod pe care Geoana s-a "retras" din CSAT in ziua alegerilor europene!

    Nu cu noi, domnisorule Stafeta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Stimate domnule Funeriu,

    Afirmati cu tarie o serie de lucruri desprinse de contextul european prezent. Fiind plecat de la Bruxelles in ultima vreme si aflat pe moment in cautarea unui portofoliu intern, ignorati, cu sau fara stiinta, realitatea din capitala Europei.

    Exista o diferenta fundamentala intre ceea ce presupuneti dvs ca fiind in mintea liderilor europeni si ceea ce se intampla, de facto, in Bruxellesul european. Barroso -ca de altfel orice lider pragmatic din UE- nu are probleme cu cineva care poate sa isi faca slujba bine (indiferent de declaratiile sale anterioare cu impact politic intern - pe care le invocati dvs), mai ales ca aici se respecta acordurile inter-familii politice, iar ministrul de externe va fi un socialist european. Nu exista un "deal" similar legat de portofoliul agriculturii din CE, care sa revina PPE, conferind astfel domnului Ciolos o sansa ipotetica in acest sens. Asadar, prezenta lui Adrian Severin pe lista scurta a socialistilor europeni pentru postul de Inalt Reprezentant UE este o garantie mult mai mare pentru Romania decat propunerea unui tehnician pentru portofoliul, foarte sensibil politic, al agriculturii.

    Spre diferenta de dl Ciolos, de care nu a auzit nimeni la Bruxelles, Adrian Severin este cunoscut in toata Europa pentru actiunile/ pozitiile sale la OSCE, Consiliul Europei, ONU, Conventia Europeana. Inca o diferenta, de data aceasta la capitolul "prestigiul/ greutatea candidaturii". Faptul ca este vicepresedintele in materie de politica externa al socialistilor europeni nu face decat sa intareasca candidatura sa.

    Este adevarat ca si Miliband si D'Alema au carti bune de vizita - dublate de existenta unor tari mari de origine; dar atitudinea defetista pe care o promovati, si anume renuntarea la ideea promovarii (de ce nu, in paralel cu agricultura, pentru a maxima puterea de negociere a Romaniei?), candidaturii pentru a treia pozitie ca importanta din executivul comunitar, nu poate decat sa faca rau intereselor Romaniei in plan european. Domnul Ciolos nu va lua portofoliul dorit (multiple semnale din presa europeana atesta acest lucru) si vom "ramanee in vid", fara a fi vorba de vreo conspiratie in acest sens.

    Inca o data se dovedeste ca se prefera, dupa modelul din 2006, ca lupta interna sa prevaleze asupra mobilizarii in vederea maximizarii sanselor romanesti la un portofoliu de substanta, acela de vicepresedinte al CE. Doar pentru ca domnul Ciolos este cotat la Bruxelles ca neavand nicio sansa, asta nu inseamna ca trebuie sabotata si candidatura domnului Severin sau vazut, in aceasta, o conspiratie anti-Basescu.

    Cu stima,
    Radu Magdin

    RăspundețiȘtergere
  6. @Magdin: Severin = cunoscut de rau! Hai sa asteptam ce va spune seful tau pe linie de partid zilele urmatoare! Auzi: daca nu intra in turul II cu ce laude te mai ocupi apoi?!
    Toate peste toate, n-ai pic de logica in ceea ce spui!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bre nea Magdine, cum dracu' ţi-oi închipui că agentul Severin ar putea reprezenta România ?!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Magdin
    "Spre diferenta de dl Ciolos, de care nu a auzit nimeni la Bruxelles, Adrian Severin este cunoscut in toata Europa pentru pozitiile sale" - daca o fi trantit si prin pozitiile astea vreuna cu ce grav e ca apa are doar 33% oxigen cred si eu ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Tovarasu' Magdin de PSD, nu sunteti validat de comisia de etica, datorita nesimtirii... Transmiteti-i aceleasi urari si intregii famiglii social(ist)-(ne)democrate.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Radu Magdin

    "Dupa parerea mea, Adrian Severin este un pericol: pentru ca e ignorant, pentru ca e rau intentionat, pentru ca e semidoct. Nu stie nimic temeinic, fluiera dupa toate ariile. Prostilor le pare inteligent, ignorantilor le pare erudit, iar omului de pe strada ii pare competent. Dar pentru oamenii de bun-simt, Adrian Severin e pur si simplu un gargaragiu, un demagog, un urechist. Pe scurt, e un impostor politic, tipul de politician pentru care singurele sale competente politice ferme se rezuma la abureala, retractare prolixa si demagogie cu damf de sofisticarie" (H.R. Patapievici, EVZ)

    Conchid și eu: ar fi o zi tristă pentru Europa aceea în care un impostor de teapa lui Severin ar deveni un înalt reprezentant.

    Deocamdată este doar un produs al sărăciei și îndobitocirii create de comuniști și acum manipulate ca atare, de către aceiași veșnici foști acum grupați în Partidul Sărăciei Durabile.

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua,Domnule Funeriu si felicitari pentru noua nominalizare.Mult succes, sper sa fiti investit tura asta.
    In principiu sunt de acord cu Dvs, am si eu rezerve serioase cu privire la dl Severin. El a fost cel care a sabotat-o si denigrat-o sistematic pe doamna Macovei, vorbeste gura fara el despre agenti acoperiti si tot el e cel care abera despre Moldova!
    Altceva vreau sa va semnalez, in legatura cu iresponsabilitatile si incoerentele domnilor Geoana si Antonescu , in plan intern. Nu am pregatire juridica , dar sabotajul pe care il comit domnii Geoana si Antonescu, impreuna cu partidele dumnealor , cred ca s-ar califica la infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor statului, subminarea intereselor nationale si furt din bugetul tarii.
    Cum imi argumentez asta: prin actiunile Domniillor lor ( constiente , banuiesc-altfel nu ar candida la Presedentie daca ar fi inconstienti) au determinat amanarea acordarii transei FMI.Statul a fost obligat sa se imprumute de la Banci Comerciale cu o dobanda mai mare ca sa plateasca salarii si pensii. Aceasta diferenta de dobanda poate fi imputata cred eu celor vinovati si anume propun sa fie decontata de catre parlamentarii celor 2 Partide ( in solidar-intelg ca este vorba de aproximativ 11 milioane euro lunar in perioada 2010-2014)
    In acelasi timp , imprumutandu-se statul de la bancile comerciale si luaind toti banii d epe piata, acestea cresc dobanda de referinta , care se reflecta si la creditele acordate, deci si la creditul meu imobiliar. Deja BCR m-a anuntat ieri ca am echivalentul a 83 Euro in plus lunar de plata la ratele creditului meu ipotecar, din cauza majorarii dobanzii ROBOR .
    Intrebarea este, pot eu,cetatean supus al statului roman , pe baza logicii de mai sus, sa ii reclam la Parchet ( sau DNA) pe acesti domni si partidele pe care le conduc pentru infractiunile de mai sus?
    De asemenea , intarzierea si tergiversarea votului pentru cabinetul Negoita pana dupa turul unu ( Senatul si-a luat vacanta, propun sa fie fara plata -cele 8-10 libere la toti bugetarii), constituie , in opinia mea infractiunea de neglijenta in serviciu si atentat la siguranta nationala, in perioada de situatie de calamitate (epidemia de gripa noua) .
    Eu cred ca prin actiunea lor, Senatorii Romaniei condamna 20 milioane de romani la saracie in anii care vin.Poate domnul Basescu sa convoace CSAT, intrucat este o chestiune de siguranta nationala? Ce se intampla dupa ce interimatul Boc 3 se terima dpdv constituional?Cine organizeaza turul doi , epntru ca manadatul guvernului Boc 3 se va fi terminat? E vid legislativ, dar Parlamentarii Romani isi iau concediu (platit , cred) ....Daca trebuie proclamata stare de urgenatd din cauza gripei? Este ca si cum ti-ai taia creanga de sub picioare, dupa ce ti-ai pus singur funia de gat.
    Ma duc maine cu plangerea la Parchet/DNA Bucuresti ,oare citeste vreun avocat postul si se ofera sa ma apere pro bono?
    Multumesc

    ps.emailul meu se afla la dl Funeriu .eu l-am intrebat acum o saptamana depsre laserul de la magurele , pentru ca sunt fizician si ma pasioneaza subiectul.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Daniel P. Funeriu
    Cea mai bună explicaţie vis-a-vis de şansele mici ale domnului Severin, o explicaţie pe care aţi ocolit-o, este că politica românească nu are nici cea mai mică credibilitate în faţa europenilor. Faptul că există un sport numit "călcarea pe bătături" care subjugă orice alt interes, faptul că productivitatea actului politic din România se situează, din totdeauna, la finele clasamentelor europene, faptul că în politicianul român nu poţi avea încredere pentru că niciodată ceea ce spune un politician român în funcţie nu este respectat şi de cel care îi urmează...

    Poate domnul Severin are şanse zero să ocupe acel post important, poate că este adevărat ceea ce spuneţi, dar acest post al domniei voastre şi, în general, această atitudine politică, cu siguranţă că nu ajută. Este absolut cert că dacă domnul Severin era de la PDL, cu toate păcatele enumerate de dumneavoastră mai sus (pe care nu le contest, domnia voastră ştiţi mai bine ce se întâmplă în P.E.), acest articol scris de domnia voastră nu exista. Înţeleg că urâţi PSD-ul (poate că ură este un cuvânt mare, poate nu), dar în acest caz nu ţineţi nici cu România.

    Cred că "nu este frumos" şi nu este o atitudine benefică României o astfel de raportare. Mai corect era să lăsaţi să treacă momentul şi, dacă domnul Severin avea un eşec, puteaţi să comentaţi aceleaşi lucru, de data aceasta fără să faceţi nici un rău României. Din ce în ce mai mult devin conştient cu avem un nume predestinat, RoMânia. Prea multă mânie în ţara asta...

    Nu vă supăraţi, dar mă simt frustrat de lipsa de coeziune a politicii româneşti, atât pe plan naţional cât şi pe cel internaţional, atunci când interesul naţional o cere.
    Marele adevăr este că dacă fiecare dintre deputaţii europeni români ar face un lobby pe lângă colegii de grup parlamentar, poate că domnul Severin ar avea o şansă şi, indirect, România ar avea şi ea, o dată cu domnul Severin, o şansă de a însemna ceva mai mult în Europa.

    RăspundețiȘtergere
  13. am printat astazi postarea dar mai ales comentariile dumneavoastra si le-am trimis prin posta domnului severin.

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Anonim
    Stimate Anonim,
    Nu era mai simplu să-i transmiteţi link-ul?

    RăspundețiȘtergere
  15. Vad ca nimeni nu-si mai aduce aminte de "dezvaluirile de securisti" promise de Severin prin anii '90 (parca...). Ce s-a intamplat cu ele?

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Anonim
    "Lista lui Severin" s-a "întâmplat" spre finalul lui '97. Lista provenea de la Ioan Mihai Pacepa şi era menită, ca dezvăluire, să lovească în ţinta "Serviciul Român de Informaţii". Lista nu era cu securişti, ci cu şefi de partid şi de gazetă care lucrează pentru servicii secrete străine. Este evident că serviciile române de informaţii nu puteau avea certitudinea că respectivele nume nu sunt agenţi de influenţă ai serviciilor străine. Iarăşi este evident că şi în cazul în care serviciile secrete ar fi descoperit că domnul Severin are dreptate, nu ar fi putut spune nimic, pentru că astfel de lucruri nu se spun public... decât foarte rar şi asta atunci când există un interes propagandistic cu adresă spre "mazilirea" cuiva (cel puţin aşa este în filme).

    Această listă a provocat vizibil demiterea domnului Severin din funcţia de Ministru de Externe dar poate şi, invizibil, plecarea domnului Măgureanu din funcţia de şef la SRI (sau cel puţin aşa umblă vorba), încă dinainte ca domnul Severin să vorbească despre această listă.

    Desigur, nimic din toate acestea nu sunt dovedite şi totul este provenit din underground. Ar putea fi şi o campanie de intoxicare, citiţi-o deci ca atare. Personal sunt destul de circumspect când este vorba despre zvonurile de spionită.

    RăspundețiȘtergere
  17. "poate că domnul Severin ar avea o şansă şi, indirect, România ar avea şi ea, o dată cu domnul Severin, o şansă de a însemna ceva mai mult în Europa"

    Să însemnăm impostura, reaua-credință, incompetența și minciuna? Eu nu vreau. Și așa este rușinos că un astfel de individ accede în PE, nu e nevoie să devină mai vizibil.

    N-are nimic de-a face cu partidul din care este, toate partidele au partea lor de rebuturi umanoide, deși PSD este locul potrivit pentru astfel de specimene.

    Eu am totuși încredere în bunul simț european, care va opri accesul lui Severin.

    RăspundețiȘtergere
  18. @ sym
    Parcă sunteţi un suporter al Stelei care se bucură când Dinamo pierde în Cupa UEFA... sau invers.

    Am înţeles că domniei voastre nu-i place de domnul Severin şi este dreptul domniei voastre ca să nu-i placă de Adrian Severin. Domnul Severin a fost însă validat de votul celor care au încredere în domnia sa şi în echipa europeană a PSD, în consecinţă este la fel de legitimat în P.E. ca şi oricare dintre reprezentanţii României acolo. Democraţia ne învaţă să votăm pe cei care îi credem capabili şi să-i acceptăm pe cei pe care alţi concetăţeni îi cred capabili.

    Este greşit, după părerea mea, ca cineva să simpatizeze cu un partid şi automat toate celelalte partide să-i fie antipatice, este non-democratic. Democraţia este, întâi de toate, trecerea de la "eu am dreptate" la "noi avem dreptate".

    Eu nu pot să gândesc altfel decât că dacă domnul Severin ocupă acel post, un român ajunge undeva unde cuvintele cântăresc greu. Personal eu cred că Adrian Severin este un deputat european profesionist şi cu o experienţă care este pe cale să se transforme în expertiză, asta indiferent de cum este privit domnia sa în România (unde părerile sunt împărţite). Desigur, nu este singurul, sunt relativ mulţi deputaţi români în PE care au experienţă şi maturitate (maturitate pe care mi-aş dori şi în Parlamentul României), dar el a ajuns acum în poziţia de a fi propus şi nu altcineva. În acest moment consider că toţi ar trebui să fim alături de domnia sa şi să-i ţinem pumnii. Eu consider că numirea sa ar fi un câştig general pentru România. Dacă domnia sa este sau nu cel mai nimerit român pentru a ocupa acea poziţie, poate este de discutat, dar asta nu înseamnă să nu susţinem cu toţi un român pentru acel post, oricine ar fi el. Eu cred că aşa ar fi normal.

    Sigur, dumneavoastră aveţi libertatea oricărei păreri şi eu vă respect opinia.

    RăspundețiȘtergere
  19. @Bibliotecaru

    Domnule, eu nu sunt partizan. Părerea proastă pe care o am despre Severin este funcțional echivalentă cu părerea proastă pe care o am despre L. Orban (PNL), C. Ștefănescu (PRM) sau M.I. Ridzi (PDL).

    Dar nu vă împărtășesc ideea că este bine dacă orice român obține nu știu ce poziție în forurile europene.

    În primul rând, nu mă aștept ca ei să facă acolo politică românească ci politică europeană, la fel de utilă și valabilă pentru toți cetățenii UE. Problema e că românii care nu sunt de calitate (aici subscriu perfect la ce a spus d-nul Patapievici), nu sunt în stare să facă decât, mai rău, politică dâmbovițeană. Aceea a minciunii, a aranjamentelor de culise, a ignobilului, a distrugerii. Severin a demonstrat asta cu prisosință. Cum să promoveze UE pe unul din cei ce-i înjură conducătorii, un ins dealtfel stupid, cu opinii fascistoide și opțiuni pro-rusești?

    Orice suport instituțional românesc pentru Severin este nu numai - cred eu - sortit eșecului, dincolo de votul românesc pe liste, cu punga de făină și zahăr întru orientarea europeană a electoratului, vot care în accepțiunea dvs. este democratic și valoros.

    Dincolo de eșec, el subscrie celui ce conferă acest sprijin ridicolului, așa cum PSD ne arată cu fiecare ocazie.

    RăspundețiȘtergere
  20. @sym : Eu nu am încredere în "bunul simţ" european, care duce la Lisbon Treaty şi la rezoluţii care condamnă "stalinismul" în locul socialismului.

    RăspundețiȘtergere
  21. @Riddick

    E greu să condamni socialismul, când atâția se declară socialiști. Dacă priviți însă partea plină a paharului, opțiunea de dreapta (așa-zisa "populară") a câștigat teren chiar în condiții de incertitudine economică. Eu zic că bunul simț european se manifestă. De Lisbon Treaty nu comentez, nu sunt de acord cu dvs.

    RăspundețiȘtergere
  22. @ sym
    Eu nici nu am spus că sunteţi partizan politic, dar este evident că aveţi o opinie formată, adică aveţi anumiţi oameni pe care îi apreciaţi, oameni care vă sunt indiferenţi şi oameni pe care îi dispreţuiţi. Dumneavoastră vă raportaţi la cei pe care îi dispreţuiţi fără respect faţă de ceilalţi cetăţeni care apreciază acelaşi politician. Domnul Severin a fost în vârful listei PSD, nu a fost un obscur pe acea listă, deduc deci că o mare parte din voturile primite de PSD i se datorează.

    Dacă domnia voastră puneaţi în discuţie mecanismul prin care domnul Severin a fost propus drept candidat, aici se putea discuta, fără doar şi poate, pentru că aceste mecanisme trebuia să certifice o alegere democratică şi, de ce nu, optimă din punctul de vedere al României ca stat european. Dar domnia voastră nu aţi vorbit despre alegerea domnului Severin, aţi spus că vă încredeţi în "bunul simţ european, care va opri accesul lui Severin." Aici spun eu că este o problemă, pentru că ceea ce afirmaţi se bazează pe simpla apreciere a domniei voastre că Adrian Severin este un "dezastru" aşa de mare încât nu numai că ar fi ajuns pe nedrept (faţă de alţii mai pregătiţi sau cu calităţi umane superioare) într-o astfel de poziţie de candidat, dar ar fi şi un dezastru pentru România în acea poziţie. Aici nu aş fi eu de acord cu cele ce le-aţi spus. Poate că aveţi dreptate, poate că nu aveţi dreptate, dar este evident că negaţi dreptul celor care îl apreciază pe Adrian Severin de a avea dreptate.

    Poate astfel de nuanţe vi se pare amănunte lipsite de importanţă, dar chiar de aici începe democraţia pe care trebuie să o construim zi de zi. Cu cât înţelegem mai bine mecanismele democratice, cu atât democraţia nu va fi numai un concept pe hârtie, ci un fapt cotidian al vieţii.

    RăspundețiȘtergere
  23. @sym : Ce grotesc va fi când Massimo D'Alema, comunist mascat, va deveni (foarte probabil) Înalt Reprezentant pentru Politica Externa a Uniunii Europene, votat pe lângă left-wing-vermin ai Internaţionalei Socialiste, de tovarăşii de drum populari, care preferă concubinajul cu socialiştii în loc să joace cu conservatorii şi naţionaliştii. Or sa mai ceară ei voturi peste cinci ani...

    RăspundețiȘtergere
  24. Esti prea destept pentru ei, de aceea nu te vor.
    Sper sa reusesti pana la urma.
    Cita

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

A beautiful mind : cum sa iei premiul Nobel cu un articol de 28 de randuri

S-a dat drumul la bani; bonus: o înregistrare foarte relevantă

Adevărul despre clasa pregătitoare