"They who dance are thought mad by those who hear not the music"

Cu regret observ că am intrat în epoca neo-colonialistă. Trebuie să spunem, decomplexați, că noii colonialiști sunt progresiștii și să-i punem pe ei la stâlpul infamiei, în loc să încasăm spăsiți epitetele lor degradante pentru singura noastră vină de a nu fi de acord cu ingineriile sociale pe care ni le bagă pe gât. Tot așa cum ei nu suportă îndopatul gâștelor pentru foie gras, nici noi nu trebuie să suportăm îndopatul creierilor cu panseurile lor „sine axis”. Ei pretind că sunt posesorii unei noi „lumini”, pe care au misiunea... sacră să o reverse asupra voastră, care trăiți în întunericul absolut al vieților voastre „tradiționale”. Ei vă spun că sunteți niște înapoiați pentru că aveți clar stabilite granițele dintre bine și rău, dintre acceptabil și inacceptabil, dintre rațional și irațional, dintre realitate și utopii ideologice. Ei vă spun că sunteți înapoiați pentru că acceptați realitatea așa cum e ea, în loc să considerați că, de fapt, totul trebuie deconstruit, ei vă consideră

Disclaimer: conţinutul acestei prelegeri îmbină elemente originale cu prezentarea gândirii unor autori consacraţi. Este vorba în principal de Pierre-Henri Tavoillot în „Comment gouverner un peuple-roi” (2019) şi Niall Ferguson, în „The False Promise of Hypeconnectivity” (2017). Anumite idei, formulări şi parafrazări sunt producţia intelectuală a acestor autori. Fiind o conferinţă, pentru cursivitatea prelegerii, autorii nu sunt menţionaţi exhaustiv. Acest text este un exerciţiu pedagogic care conţine o serie de idei personale și nu are pretenţia originalității necesare unui articol ştiinţific. 1) INTRODUCERE:  Mărturisesc că creierul meu este obişnuit să gândească în formule, scheme, ecuaţii şi diagrame. Nimic nu mă nelinişteşte mai mult decât neclaritatea, nu pot să operez cu concepte neclare. Empiric am observat că în treburile ţării, de fiecare dată când apare o neclaritate, îşi vâră coada un drăcuşor şi se întâmplă ceva rău. E suficient să vedem două trei formulări insuficient c

Revoluția adusă de imprimerie a găsit o lume occidentală avidă de cunoaștere care își consuma energia pentru a produce bogății materiale și spirituale . Invenția imprimeriei a fost utilizată ca o autostradă înspre cunoașterea mult râvnită și, implicit, înspre bogăție. Lucru care s-a și întâmplat, secolul luminilor nu ar fi apărut fără imprimerie. Bogăția noastră de azi se datorează cărții. Mutatis mutandis, 550 de ani mai târziu, o nouă revoluție -asemănătoare conceptual cu revoluția imprimeriei- ne-a adus internetul și platformele de socializare. Care au găsit o lume occidentală avidă de divertisment, o lume care își consumă energia nu pentru a produce bogății materiale și spirituale, ci pentru a se simți bine, pentru a se distra. Iată cum internetul a devenit o îmbietoare autostradă către... un zid. Sau, mai plastic, o autostradă în deșertul spiritual de azi, către o oază cu frumoase cadâne și alese mâncăruri și băuturi, care, de fapt, e un miraj.  Da, investiția în divertisment e

Citind textele lui bin Laden g ăsite de americani, textul lui Tony Blair și observând și trăind, ca martor direct de 30 de ani, ce se întâmplă în lume, mi se pare destul de probabil scenariul de mai jos. Pe care, dacă vă interesează să îl înțelegeți, vă invit să îl citiți cu o hartă la îndemână. Vă mai invit să porniți de la premisa că conceptul statelor-națiune, despre care cei din generația mea nici măcar nu s-au gândit că ar putea fi schimbat vreodată, e o invenție nouă și aproximativ funcțională doar în Europa și America de Sud (o prelungire a Europei).  Spun „aproximativ funcțională” în Europa pentru că se vede cu ochiul liber tendința de tribalizare, prin exacerbarea recentă a sentimentului apartenenței la vreo „minoritate” arbitrar definită. Mai luați în considerare că în Africa, unde colonialismul a încercat să definească state-națiune, echilibrele sunt foarte fragile, iar frontierele, desenate pe hartă, mai puțin importante decât apartenența la un trib sau altul. Așadar: în