Surpriza USL: liberalii susțin clasa a IX-a la gimnaziu


Altă schimbare, altă malversație... Văd că ”amicii” de la USL au dezvoltat un reflex pavlovian: cum găsesc ceva  bun, se și pun să-l strice strigând, cât îi țin plămânii, „e ideea lui Funeriu, cel fără bac!”. 
Și se justifică: „păi e unanimitate, sindicatele sunt cu noi, asociația de părinți e cu noi, Parlamentul e cu noi, avem unanimitate!” 

Acum vă arăt doar o altă minciună a USL: trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și liceul de trei ani nu sunt nici obsesii de-ale mele și nu sunt nici măsuri greșite. Sunt măsuri raționale: ele au fost chiar printre propunerile legislative ale liberalilor din 2007, depuse în Parlament și susținute cu ardoare tot de liberali, în 2010. Liberalii ajunseseră la aceleași concluzii ca orice om rațional care se uită în jur. Semnatarii legii sunt la:


Propunerea o găsiți la paginile 5 și 6 din link-ul de mai jos:



USL își bazează toate argumentele pe minciună, mizând pe faptul că oamenii sunt dezinformați și reticenți la schimbare. Și își bazează toate majoritățile pe cei cărora le dau bani sub diferite forme. Dar despre cum sunt cumpărate sindicatele și alte ONG-uri, altădată.

Așa au făcut și cu clasa pregătitoare, iar acum vor să facă același lucru și cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu. Voi veni cu argumente într-o altă postare, în care voi demonstra că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu e salutară pentru că ar reduce părăsirea timpurie a învățământului obligatoriu. Veți fi uimiți să vedeți cine a comandat studiul, cine l-a făcut și la ce concluzii s-a ajuns. Aștept însă ca domnul ministru să-l citească primul. 

Comentarii

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România