Postări

Educație și digitalizare

Ceea ce am spus despre educație și digitalizare la dezbaterea edupedu: Înainte de toate o scurtă remarcă despre această ”dezbatere”, cu atât mai mult cu cât avem trei miniștri în funcție la această masă, doamna Deca și domnii Câmpeanu și Teleman: mulțumesc de invitație, dezbaterea e binevenită, e menirea presei, dar vreau să accentuez că România are nevoie de deliberări, care sunt în sarcina autorităților, nu a presei, pentru că deliberarea aduce după sine decizii și acțiuni, o dezbatere e o șezătoare, utilă poate, dar țara asta are nevoie de decizii ferme și acțiuni. Să trec la fond și să răspund simplu cum ar fi arătat școala dacă reforma digitală ar fi început, așa cum legea 1 o prevedea, în 2011: nu știu, și dacă cineva spune că știe cred că greșește. Da, legea prevedea din 2011 ca ministerul să facă o bibliotecă școlară virtuală, în care să fie disponibile gratuit toate lecțiile, să fie formați profesorii și să fie adus internet în toate școlile, da, toate astea ar fi crescut

O nouă dimensiune a învățării: mutualizarea cunoașterii

Fără îndoială, cea mai mare resursă a omenirii, actualmente nemobilizată, este cunoașterea . Saltul înspre noua revoluție tehnologică e condiționat de capacitatea noastră de a face cunoașterea disponibilă celor care nu o au. Iar o bună parte din cunoașterea disponibilă la nivel mondial doarme în mințile a milioane de oameni instruiți. V-ați întrebat vreodată câtă cunoaștere dispare din circuit odată cu pensionarea unui profesor? Câtă cunoaștere dispare odată cu moartea unui om instruit? Și cât, din această cunoaștere care dispare din circuitul educațional, ar fi utilă celor care nu o au? Cred că pentru prima dată în istorie omenirea poate face foarte mult din cunoașterea globală disponibilă celor care nu o au, pentru că avem instrumentele de comunicare moderne. Să mă explic: tot așa cum tone de mâncare se strică în frigiderele oamenilor înstăriți, în loc să-i hrănească pe cei săraci, tot așa cum în pod sau garaj avem, fiecare dintre noi, vechituri neutilizate, dar care ar face fericiți

Follow the money: banii sindicatelor ca turnesol moral al guvernării PNL-USRPLUS

Ignor dacă amenințarea premierului Cîțu - cu oprirea robinetului de bani care curg direct de la stat la sindicate – e doar un mic șantaj de tipul ”liniște băieți! Dacă nu, vă iau banii” sau chiar are de gând să o facă. Acum, când această problemă reală a fost repusă pe tapet, premierul nu mai are cale de întoarcere, ea devenind turnesolul moral al guvernării sale. Într-adevăr, nu poți să tai bani de la educație, iar în acest timp o mână de sindicaliști să continue să înoate în șampanie și să se îndoape cu caviar. Fiind singurul om din România care a stopat acest abuz al sindicatelor asupra statului, explic aici, pragmatic, situația: ce e de făcut și care sunt consecințele. 1)     Până la data de 1 noiembrie 2011 sindicatele din educație încasau 1% automat, adică direct din salariile tuturor profesorilor. Din salariul brut, 1% era virat în contul sindicatului. Am primit numeroase semnale din partea unor profesori cărora, în pofida absenței vreunei adeziuni la vreun sindicat, li se

Mărțișoare, flori și icoane

Ș coala nu este terenul de joacă a celor uniți sub sloganul ”radicali descreierați uniți-vă”! Poporul ăsta, așa cum e el, are niște obiceiuri și tradiții. Acestea îl diferențiază de alte popoare, ceea ce nu e nici rău, nici bine: e un fapt. Există, din ce în ce mai deranjantă, tendința unei ”aplatizări culturale” diktate din birourile unor imberbi conțopiști mediocri, în numele a tot felul de concepte de carton: ”în țara X care are un PIB pe cap de locuitor de 3 ori mai mare ca noi nu se duc flori profesoarelor de 8 martie și nu sunt autorizate icoanele în clasă. De aia la ei nu există corupție”. Fraierii, cu zero experiență a vieții, înghit balivernele astea pe nemestecate și, radical, ne spun că a oferi o floare e corupție, a avea o icoană în clasă e „de ev mediu” și „îndoctrinare religioasă”, or astea nu sunt nici una nici alta! Trebuie să ai o minte bolnavă să îți imaginezi că a primi o floare în fața întregii clase duce din partea unui profesor la un favoritism, trebuie să îi desc

Zece ani pierduți pentru educație

Astăzi se împlinesc 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii educației 1/2011. Pentru adoptarea ei au fost făcute cele mai complexe deliberări din câte cunosc (începute cu raportul Comisiei Miclea [1] din 2007 și finalizate cu trecerea legii în variantă foarte apropiată de cea finală prin Camera Deputaților). Majoritatea conceptelor legii izvorăsc din rapoartele Comisiei Miclea (Mircea Miclea a avut contribuția principală) și au fost completate de mine, de Lazăr Vlăsceanu și de Răzvan Florian, precum și de alți participanți în deliberările publice. Aici găsiți întreg demersul. Voi descrie, sintetic, ce au pierdut românii prin demolarea acestei legi [2] de către PSD (guvernul Ponta și miniștrii lui), într-un format simplu : ce ar fi fost azi dacă legea ar fi fost aplicată la literă. Am fi avut directori de școli de calitate, câștigători ai unor concursuri în care factorul politic ar fi avut influență zero. Directorii ar fi fost selecționați din sânul unui corp de elită, făcut în

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că... depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski încălțată cu stiletto... Există totuși speranță, președintele Iohannis promițând recent organizarea concursurilor ”ca la carte”. Să vedem însă despre ce ”carte” e vorba.  Chiar dacă lucrurile sunt foarte simple, niciun politician nu le explică, în schimb toți își fac PR pe seama acestei chestiuni fundamentale. Nu le explică pentru că, în opacitatea cețoasă, pot fi făcute orice mișculații, pe care ei, politicienii, știu să le ambaleze în fraze meșteșugite din care nu pot să lipsească “depolitizare”,   “bun profesionist”, “concurs corect”, “menegiment profesionist” și alte baliverne. Așadar, fiat lux! Singura nevoie a societății pe care politicienii trebuie să o satisfacă e să avem directori buni. Directori cu știință de carte și pedagogie, gospodari, cu autoritate în fața corpului profesoral, părinților, elevilor, primarului, inspectorului școlar ge