Despre plagiate

Societatea are un mod foarte interesant de a reacționa la abuzuri. De obicei abuzurile sunt tolerate un timp îndelungat, în principal pentru că cel puțin o parte a societății trage foloase, fie ele și efemere, în urma lor. Cei care denunță - în mod justificat - acele abuzuri prea devreme sunt ostracizați, dacă nu o pățesc și mai rău. Societatea este, așadar, pe jumătate victimă, pe jumătate complice. 

Brusc însă, de obicei în urma unor accidente ale istoriei, apare conștientizarea. Ca din senin, tot ceea ce a fost tolerat, chiar privit ca o "normalitate" devine "condamnabil", "comportament abject", etc. Consecința este că "poporul" cere, cu fermitate, ACUM, rezolvarea situației. Imediat. Fără întârziere. Ironic este că, de obicei, chiar instigatorii acelor abuzuri devin cei mai vocali în a cere președintelui, premierului, ministrului, în mod ultimativ, rezolvarea. 

Respectivul demnitar, daca e de buna-credință, e într-o situație aproape imposibilă: trebuie să curețe în câteva zile mizeria pe care societatea a produs-o, uneori chiar prin elitele sale, în decenii. Dacă nu reușește, e instantaneu pus la zid: "a bătut palma", "e omul lor", "el insuși are probleme". Iar dacă fratele sotiei nepotului verisorului de-al treilea al demnitarului a profitat acum 13 ani de acel abuz, situația e clară... 

Așa s-a întâmplat cu bacalaureatul în 2011. Mi-am asumat, singur și fără prea mult tam-tam, să curăț mizeria acceptată de societate timp de 22 de ani. Acceptată de societate pentru că unor sute de mii de oameni le convenea să cotizeze pentru diploma odraslei. Acceptată de societate, dar produsă de elitele ei. Nu știau intelectualii României despre acea fraudă intelectuală majoră care a produs în 22 de ani, minim 2 milioane de oameni cu o diplomă de bacalaureat obținută fraudulos? Ba știau, și încă foarte bine, pentru că profitau de ea: "elitele" și "fraudatorii" eșuau braț la braț în amfiteatrele universităților (publice sau private) care le plăteau salarii grase. Și nu vreți să știți prin ce am trecut, eu și familia mea, în urma acestui act, firesc până la urmă.

Așa se întâmplă acum în situația plagiatelor. Am luat decizia în august 2011 să curăț universitățile de plagiat. Înțelesesem, tardiv, amploarea fenomenului și decisesem ca anul universitar 2012/2013 să înceapă fără cadre universitare care au ajuns în funcție prin plagiat. Iar locurile rămase libere să fie ocupate de oameni care îndeplineau criterii științifice corecte. Legea educației a dat un cadru legal articulat pentru a duce la bun sfârșit acest demers. Cu mare greutate ("marii intelectuali" au refuzat să se alăture demersului) am numit un grup de "incoruptibili" în funcții cheie de control (CNE și CNATDCU). Care, în ianuarie 2012 și-au început treaba, logistic sprijiniți de o instituție nou înființată, UEFISCDI, care avea un anume A. Curaj ca director. Doar că, la scurt timp, dinamica politică a făcut ca "poporul", același popor care acum vrea capul plagiatorilor, să-i pună la putere tocmai pe capii plagiatorilor. Restul, e cunoscut: comisii desființate în mijlocul reuniunilor, prieteni de partid numiți în loc, etc. Desigur, "poporul", dar și "elitele" sale, au tăcut. Vinovat și nepăsător.

Iată însă că, peste ani, "poporul", strivit de faptul că plagiatorii respectivi nu au fost în stare să aibă grijă de nenorociții arși, a conștientizat problema și le vrea acum capul. ACUM. Iar noul ocupant al puterii nu are decât să rezolve. AZI. Să ia asupra lui, ca Iisus dacă se poate, păcatele întregii societăți. Pentru că, să recunoaștem: câți nu ați asistat mirați și tăcuți când vreun unchi devenea Dr. peste noapte? L-ați întrebat, așa, de curiozitate, ce exact a cercetat? Nu. Ați tăcut, l-ați felicitat și l-ați bârfit după. 

Nu comentez actualitatea. Trebuie să spun totuși că eu nu am nicio îndoială legată de bunele intenții ale premierului și ministrului. Nu o comentez pentru că nu ea, actualitatea, e relevantă. Important este să ne dăm seama că nu "conducerea" e problema. Ea e cea mai mică problemă, pentru că poate să fie dată jos rapid. Problema suntem noi. Fiecare dintre noi, într-o mai mică sau mare măsură. Însă doar unii plătesc: miile, sutele de mii de oameni din "popor" care au tăcut complice, elitele care au girat, se retrag, serafic. Nu îi mai auzi. Dar el, nemernicul de demnitar care s-a nimerit să fie acolo la momentul greșit, trebuie să înghită otrava plantată cu migală de predecesorii săi.

Și dacă, acum, conștientizați că era bine să pot să-mi termin demersul în 2012, nu îmi rămâne decât să spun din postura de fericit cercetător pe viață: vă rog să mă iertați că nu m-ați votat, dar vă mulțumesc că nu ați făcut-o! Mi-ați făcut viața mai bună!

PS: același fenomen se va întâmpla, la nivelul Uniunii Europene, în urma acceptării cu nonșalanță, a unui număr prea mare de oameni cu un orizont cultural prea diferit de al nostru. Mă aștept la o explozie majoră în curând.

MENȚIUNE IMPORTANTĂ: Copyright-ul acestui text îmi aparține. Menționarea sau diseminarea sa, parțială sau integrală nu poate fi făcută decât cu acordul meu. 


Comentarii

  1. Ce intelegeti prin "mentionare" Domnule Ministru? O astfel de notiune nu este compatibila cu nici un fel de lege, fie ea si a dreptului de autor. "Copyright"-ul (dreptul de autor mai pe romaneste) il aveti fara sa faceti mentiuni sofisticate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am parcurs textul de mai sus cam cu aceiași tristețe cu care pare a fi fost scris.
    Da, îmi amintesc și chiar am menționat adesea de atunci dispoziția ministrului (primăvara lui 2011 sau 12?) că fiecare universitate trebuie să achiziționeze un "soft antiplagiat"!
    Unele universități s-au conformat, altele au încheiat contracte cu firma de profil care a apărut și se dezvoltă ...
    Iar lucrurile au mers înainte victorios. Lucrările de licență, master și cu atât mai mult de doctorat sunt puse bine prin arhive, nu pe raft în bibliotaca universității; verificările anti-plagiat, chiar și atunci când se fac, sunt pur formale, adică bazate pe simple căutări cu Google... Nici firmele de profil nu pot face mai mult, ne-având acces la lucrările din arhive, baza de date pentru o astfel de analiză anti-plagiat nu s-a putut constitui.
    Ca urmare lucrările din anii trecuți pot fi liniștit "recomandate" an-de-an noilor "clienți" (deci valorificate superior de noile generații).
    Dacă în școală, de mici, elevii sunt îndrumați spre "copy-paste" de ce să ne dezicem tocmai la lucrările de absolvire.
    Când avem manuale de școală care includ nonșalant capitole preluate de pe e-referate.ro, când elementele de etică se eludează sistematic, acum ne indignăm subit în legătură cu publicațiile și lucrările științifice realizate în penitenciare...
    În timp ce prin alte universități ale lumii studenții capătă ca temă verificarea originalității unor lucrări, noi ne mândrim cu miniștri,cu judecători plagiatori, cu vreo 200 de cadre universitare în catalogul/registrul plagiatorilor dela GRAUR. Precum și cu condamnați penal în postura de autori de lucrări științifice publicate!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România

A beautiful mind : cum sa iei premiul Nobel cu un articol de 28 de randuri