Discursul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în cadrul dezbaterii „Statul de drept - între modelul european și realitatea din România”, organizată de Fundația „Mişcarea Populară”

09 februarie 2014

„Bine v-am regăsit şi pentru foarte mulţi bine v-am găsit, este prima dată când ne întâlnim şi atunci şi destul de mulţi cei cu care m-am mai întâlnit în campanii sau cu ocazia altor evenimente. Statul de drept este o noţiune care, în opinia mea, ne limitează. Ne limitează la a discuta probleme tehnice sau acţiuni politice într-o marjă extrem de redusă. În realitate, în ceea ce ne priveşte, toate analizele vizează îndeplinirea criteriilor politice, aşa-numitele criterii de la Copenhaga, în care statul de drept este doar un element. Criteriile politice implică mult mai multe lucruri şi noi suntem judecaţi în MCV pornind de la obligaţia pe care România şi-a asumat-o, de a respecta criteriile politice. Asta înseamnă stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă statul de drept, un element alături de stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă respectarea drepturilor omului şi, nu în cele din urmă, respectarea şi susţinerea minorităţilor. Nu aş vrea să ne vedem mai negri decât suntem sau într-o lumină mai neagră decât este drept să ne vedem. Dar, luând criteriile de la Copenhaga, este clar că România nu are niciun fel de probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, România are minime probleme care sunt la o medie europeană în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Sunt incidente ca în orice ţară şi în România, dar respectarea drepturilor omului este un fundament al criteriului politic pe care România îl îndeplineşte. Dacă avem probleme, avem în zona stabilităţii instituţiilor statului şi în zona respectării statului de drept, în acest complex al criteriilor politice sau criteriilor de la Copenhaga, care mai au şi alte elemente, dar mă refer strict la criteriile politice. De ce alarma, când este vorba de criteriile politice, este atât de mare? Pentru că este criteriul fără care nu poţi să începi negocierile de aderare, iar orice depreciere în criteriile politice împinge ţara la momentul zero de dinaintea începerii negocierilor. De aceea, alarma este foarte mare. În momentul în care criteriile politice nu sunt respectate, ţara face consistent paşi înapoi şi vreau să înţelegeţi, deşi în discuţiile cu partenerii europeni adesea mă refer strict la Schengen, aşa cum el este în tratatul nostru de aderare, dar vreau să înţelegeţi că acest factor complex, care înseamnă criteriul politic, din cauza degradării, practic, a aprecierilor despre respectarea acestor criterii fac ca unele ţări să aibă dubii serioase în ceea ce priveşte intrarea noastră în Schengen. Nu voi urmări neapărat rapoartele şi vă spun ceea ce văd eu, ceea ce vede orice român, sunt convins că domnul profesor Boc va
fi mult mai precis în aşezarea fiecărui element în zona constituţională. 

Dar, dacă privim la realităţile care nu pot fi trecute cu vederea - şi v-o spun ca un om cu experienţă în problemele europene - în mod categoric evenimentele din vara anului 2012, când s-a încercat debarcarea, prin nerespectarea Constituţiei, a preşedintelui României, este un element care revine tot timpul în discuţie, dar şi în rapoarte, în rapoartele Comisiei Europene. «Marţea neagră» din decembrie 2013 a fost momentul unei reaprinderi a dubiilor partenerilor noştri europeni asupra capacităţii României de a respecta criteriile politice; atacurile continue la judecători, la justiţie, la instituţiile statului, nu neapărat numai cele legate de justiţie, la instituţii care sunt deja în ansamblul european şi în ansamblul NATO. Aceste atacuri, de asemenea, pun sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice, pentru că unul din elementele principale şi, de fapt, cel cu care încep criteriile politice, se referă la stabilitatea instituţiilor statului. Abia al doilea criteriu este statul de drept, în criteriile politice. Ori, instabilitatea instituţiilor statului, atacul la instituţii, atacul politic la instituţii, denigrarea instituţiilor care sunt recunoscute ca fiind deja parte a sistemului european, este un element care ne scoate din criteriile politice. Refuzul de a aplica hotărârile judecătoreşti - avem doi parlamentari cu hotărâre definitivă de nerespectare a criteriilor de integritate, pentru care Parlamentul nu a dat aviz să plece din Parlament - este... Nu ştiu dacă realizăm toţi ce şoc este pentru un cetăţean european să afle că Parlamentul României nu respectă hotărâri definitive ale instanţelor. De fapt, din cauza jocului mediatic, românii sunt ţinuţi departe de înţelegerea realităţilor dure pe care le avem. Sau refuzul de aviza începerea urmăririi penale pentru un ministru sau pentru un parlamentar este, de asemenea, o încălcare gravă nu numai a statului de drept, dar şi a funcţionării instituţiilor. Instituţia Parlamentului României nu funcţionează ca o instituţie la standarde europene. 

Deci, lucrurile sunt extrem de complicate, dacă privim şi la faptul că, tot mai des, şi de peste ocean, dar şi rapoartele în Comisiei Europene se vorbeşte despre lipsa de libertate a mijloacelor mass-media şi se face şi precizarea că ele fac politica patronilor lor. Oameni buni, când ai patron turnător sau patron inculpat, este foarte greu ca cineva să mai accepte că, făcând politica acestui patron, presa este liberă. V-am dat tot acest pachet ca să vedeţi că ne vedem rău din multe puncte de vedere şi, dacă românii au o capacitate mai mică de a pune la un loc toate aceste lucruri şi de a spune: «Avem semne de întrebare cu privire la îndeplinirea criteriului politic», Comisia Europeană nu are astfel de dubii şi ni le spune drept în faţă. Din păcate, uitându-mă la cele două rapoarte, a apărut raportul MCV pe care ni l-am asumat de la intrarea în UE ca o condiţie pentru faptul că nu îndeplineam integral criteriile politice, precum şi raportul pentru întreaga UE în care iarăşi România are 11 pagini rezervate. Deci, toate acestea ne arată că avem mult de făcut. Dar primul lucru care trebuie făcut este să explicăm populaţiei care sunt exigenţele acestui criteriu politic, pentru că nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea integrală a acestor criterii şi România să devină un stat absolut onorabil şi cu standarde la nivel european dacă nu vom fi sprijiniţi de populaţie, dacă exigenţa populaţiei în această direcţie nu va creşte. Iar lipsa de exigenţă se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament sau când a ales preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia public ori că sunt în instanţă, ori că au dosare penale pentru corupţie. Deci, aici avem toţi o problemă, nu este doar o problemă a oamenilor politici. Sigur, oamenii politici, prin comportament, puteau să rezolve lucrurile la suprafaţă. Dar noi avem o problemă în mod real şi în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor. Dacă venim la nerespectarea regulilor, v-aş da un exemplu: este un şef de stat ales acum un an şi jumătate într-o ţară a UE. Procentele lui sunt foarte scăzute, dacă s-ar organiza un referendum cu certitudine l-ar pierde. Dar nu asta înseamnă stat de drept. Stat de drept înseamnă să-şi facă mandatul atât timp când nu îndeplineşte constituţia, pentru că altfel am ajunge în partea cealaltă, a instabilităţii instituţiilor statului de drept. Or acest lucru este vital şi nimeni nu este dispus să judece de ce a scazut în sondaje un preşedinte sau alt preşedinte. Adesea, preşedinţii sunt în situaţia de a lua măsuri care trebuie luate cu sau fără susţinerea populaţiei, mai ales în momente de criză. Asta nu înseamnă că el nu poate să-şi ducă mandatul. Iar tipul acesta de instabilitate a instituţiilor este un tip de instabilitate care ne scoate din criteriile politice.

În ceea ce ne priveşte, vreau să ştiţi că, fără a face politică, România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012. Ştiţi foarte bine că orice declaraţie pe care o fac în următoarele 30 de minute este în toate cancelariile occidentale şi atunci vă spun următorul lucru: în vara anului 2012 era stabilit ca în toamnă România să intre în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi cu frontierele maritime, urmând faza a doua frontierele terestre. Din păcate, evenimentele de la noi din vara anului 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, atacurile la judecător, atacurile la procuror au fost de natură să ne descalifice pentru acest lucru. Şi au pierdut românii, au pierdut enorm în primul rând în credibilitate şi în al doilea rând, economic. Gândiţi-vă la cozile de camioane care sunt în frontiera ungară. Cât câştig ar fi pentru economie dacă n-am avea acele cozi la controlul pe care îl fac ungurii la mijloacele de transport ungureşti, fie că sunt trenuri, fie că sunt camioane, dar la uşurinţa de a trece prin frontiere pentru orice cetăţean. Este drept, nu aici avem marea problemă, pentru că, totuşi, accesul prin aeroporturi este, să spunem, relativ uşor, dar, dacă mergeţi la Otopeni şi vedeţi terminalele marcate cu Schengen şi acoperite cu pânză, stau aşa din vara anului 2012, o să înţelegeţi că toţi avem o problemă. Toţi avem o problemă datorată, în primul rând, acţiunilor politice ale unei majorităţi care nu este interesată în atingerea standardelor înalte pe care le reclamă calitatea de mebru al UE. Eu cred că toţi avem obligaţia să dăm un semnal puternic spre populaţie, în primul rând, să-şi mărească exigenţa faţa de comportamentul oamenilor politici, atunci când vine vorba de instituţii, când vine vorba de stat de drept, când vine vorba de drepturile omului, sigur, şi drepturile minorităţilor, care, repet, în România sunt la cel mai înalt standard din UE, chiar dacă se mai cer multe altele. Dar standardele pe care România le aplică din acest punct de vedere sunt cele mai înalte standarde ale UE.

Aş vorbi foarte mult despre statul de drept, dar o să vă dau un simplu exemplu, pentru că unul dintre actori este aici, doamna Udrea, ca să ştiţi de unde am plecat şi unde am ajuns. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte un eveniment în care s-a vorbit despre un bileţel, i s-a spus «bileţul roz», nu era roz era galben, dar vreau să înţelegeţi unde mi-am început mandatul din punct de vedere al funcţionării justiţiei. Mandatul meu a început de la nivelul la care primul-ministru nu avea nicio jenă să-i scrie preşedintelui: «Dragă Traian, te rog rezolvă problema de la Parchet cu Dinu Patriciu», semnat Călin Popescu Tăriceanu. Şi acest om nu a fost un om rău intenţionat, dar aşa gândea clasa politică atunci, în condiţiile în care toată campania mea fusese legată de ţepe, dacă vă aduceţi aminte, pentru corupţi ţepe în Piaţa Victoriei. De fapt, nici partenerul meu de campanie nu credea în ceea ce eu spuneam, iar astăzi sunt vreo şapte miniştri în închisoare ispăşind pedepsele, sunt vreo 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, cu care nu ştiu ce se va întâmpla, dar am mai văzut câte unul care întreabă: «Unde sunt ţepele, că aţi promis ţepe, domnule preşedinte?». Justiţia este cea care îi trage în ţeapă pe cei care încalcă legea! Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte care a fost reacţia presei atunci, pentru că a fost un act de transparenţă, poate neinspirat prezentat, dar a fost un act de transparenţă care mie mi se părea că pentru mine a fost o jignire uriaşă acel bilet. Adică, «hai lasă ce ai spus în campanie, rezolvă problema aici, între noi». Mie mi s-a părut o uriaşă jgnire şi de aceea am considerat necesar să îl fac public. Dar ce mi pare nedrept acum, când instituţiile statului au început să funcţioneze, când peste 20 de primari, alături de miniştri şi parlamentari au fost condamnaţi, câteva zeci de consilieri locali, peste 50 de directori de mari companii de stat sunt în închisori pentru abuz în serviciu sau pentru corupţie, mi se pare nedrept ca astăzi să spunem: «Ia uite, corupţia este mai mare ca oricând». Nu, în ultimii ani statul a avut capacitate să îi arate pe corupţi, acea corupţie pe care nu o vedea nimeni până la terminarea mandatului lui Adrian Năstase. Şi, dacă vă uitaţi la evenimente, ele îşi au geneza exact în acea perioadă, în cea mai mare parte a cazurilor de mare corupţie.

Nu vreau să îmi fac un titlu de glorie din faptul că sunt oameni în puşcărie, de aceea mă şi bucură intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru vă obiectivul unui stat nu este să-şi ţină cetăţenii în puşcărie ci să îi corecteze şi să recupereze în primul rând pagubele pe care ei le-au produs, iar noul Cod Penal este în această direcţie. Sigur, când privim la recidivişti, constatăm că pedepsele sunt mai mari decât în vechiul Cod Penal pentru recidivişti, dar cel care greşeşte prima dată trebuie să aibă şansa revenirii în societate mai rapidă decât o preconizau codurile comuniste pe care le-am avut până acum. Ceea ce nu înseamnă că nu reproşez erori în Codul de Procedură Penală, cel care s-a negociat, s-a tot modificat în Parlament, inclusiv în 2013. Dar, altfel, noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial şi Codul de Procedură, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român. Cheia este ca ele să fie aplicate întocmai. Plec de la premisa că un om care a greşit prima dată are dreptul la a doua şansă, chiar dacă în loc de şapte stă doi, trei, patru ani. Vă mai spun un lucru asupra nivelului de pedepse din ceea ce eu ştiu, fără a fi, Doamne fereşte, unul care să aibă pretenţia că înţelege Codul Penal, Nu sunt specialist, dar ştiu când erau discuţiile pentru scrierea lui, discuţii care au fost şi cu judecători şi cu procurori şi cu experţi străini, europeni, care au venit cu soluţiile din Codurile Penale din ţările occidentale avansate. Ideea era ca pedeapsa să se situeze pe media a ceea ce s-a întâmplat chiar in justiţia română până în momentul la care se scriau codurile şi dacă veţi urmări – trebuie să ai capacitate de sinteză mare, dar atunci a fost - pedepsele stabilite de noile coduri penale sunt cam la limita pe care o aplică judecătorii în instanţele româneşti şi care e foarte apropiată de fapt de ce se întâmplă în instanţele occidentale. Deci, după revoluţie, şi judecătorii români, fără să aibă neapărat un nou Cod Penal, au coborât la prima pedeapsă nivelul cam la nivelul practicat în ţările UE. Am venit la Coduri pentru că ele sunt parte a noii justiţii din România, e adevărat, poate nu toate lucrurile sunt bine pregătite ca, spre exemplu, brăţările pentru cei care au dreptul să facă arestul la domiciliu, dar cu siguranţă aceşti paşi se vor face şi România va avea un Cod Penal civilizat, civilizat şi care permite, însă, o acţiune mult mai rapidă a justiţiei asupra celor care au încălcat legea penală. Se termină totul la nivelul Curţilor de Apel. Nu mai pierzi încă doi-trei ani să se facă judecata şi la Înalta Curte, decât în situaţii excepţionale care sunt pregătite, prevăzute de lege. Aş spune, deci, că statul de drept este parte a unui complex care vizează şi funcţionarea altor instituţii decât cele ale justiţiei şi care înseamnă criterii politice, fără de care România nu are nicio şansă la progres şi la credibilitate. Stabilitatea instituţiilor, statul de drept, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor sunt elemente care definesc un stat de succes. Oricât ar împrăştia Victor Ponta ajutoare, oricât ar prelua la bugetul de stat rate ale datornicilor, nu vom fi un stat civilizat până când nu vom îndeplini criteriile politice şi, ce e mai grav, fără îndeplinirea criteriilor politice nu vom putea asigura, pe de o parte, echitate în societate şi, pe de altă, parte şansa prosperităţii. Numai un stat în care justiţia şi instituţiile sunt solide, permanente, îşi fac treaba consecvent, este un stat care dă şanse cetăţenilor săi, iar România trebuie să ajungă aici, iar bătălia mea, dacă vreţi, atât cât mai poate fi o bătălie când eşti singur cu o majoritate de 70-80% în faţă, dar atât cât o să pot o să le ţin piept pentru a reveni în criteriile politice, care la un moment dat păreau atinse de România în 2012. Mai este un lucru pe care acţiunea politică a USL-ului l-a relevat: instabilitatea reformelor şi acesta este, poate, cel mai grav lucru. Faptul că revenirea la o justiţie controlată este un lucru care se poate întâmpla, deci ireversibilitatea reformelor în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor politici, iar acest lucru îngrijorează cel mai mult. La fel de adevărat este, la fel de adevărat şi în toate rapoartele Uniunii Europene este subliniat: «Instituţiile statului roman au rezistat la atacul din vara anului 2012, dar şi la atacul din marţea neagră, decembrie 2013». Instituţiile au rezistat, dar nimeni nu crede şi nici eu nu cred că, la o presiune continuă şi îndelungată, instituţiile vor rezista la infinit. De ce? Pentru că le modifici legile de funcţionare. Au încercat prin numiri. N-au reuşit la Înalta Curte. Au avut o prestaţie îndoielnică din punct de vedere al reuşitei la numirile de procurori, spre exemplu, dar au înţeles că nu pot pune sub control justiţia prin numiri, cum nu pot pune sub control instituţii de forţă ale statului prin numiri - şi asta intră la stabilitatea instituţiilor – şi atunci trec la modificări de legi. Ori, acest lucru îl pot face cu majoritatea pe care o au. De aceea, România este pusă sub semnul întrebării, astăzi, după ce în 2012 era pe punctul să se elibereze de această suspiciune a partenerilor noştri. 

Vreau să ştiţi că a ţine la respectarea partenerilor noştri nu este o slugărnicie. Nu este pentru un motiv simplu: ei ne fac observaţii în momentul în care noi nu ne ţinem cuvântul, iar cuvântul nostru se află în tratatul nostru de aderare. Am văzut această abordare necinstită: «noi nu o să stăm în genunchi». Fraţilor, nimeni nu ne cere nimic mai mult decât lucrurile la care ne-am angajat să le facem. Sigur că e mult mai uşor să priveşti spre Uniunea Euroasiatică, dar încă nu am văzut român cu ochii oblici. Aşa că drumul nostru nu poate fi decât spre direcţia pe care am mers până acum. Mâna de oameni politici conştienţi de ce avem de făcut este, are nevoie de susţinerea populaţiei şi eu am încredere că politicienii care încă menţin cu toată energia lor drumul spre Vest al României şi integrarea europeană deplină vor găsi, până la urmă, suport în populaţie pentru a continua acest drum, pentru că, altfel - şi o spun cu mare responsabilitate - riscul este să rămânem într-o zonă gri, în care să nu fim mici europeni nici neeuropeni şi asta ne va aduce prejudicii uriaşe. Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar v-o spun şi cu rugămintea să mă credeţi că nu toată lumea şi toţi vecinii noştri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi vor ca România să aibă suces în UE. Depinde însă enorm de reacţia populaţiei şi uitaţi-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situaţia să aibă o mare dezbatere, ori în Uniunea Euroasiatică ori în UE, Republica Moldova fraţii noştri, românii din stânga Prutului, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului, mă refer la Transnistria. Pe 2 februarie a avut loc un referendum ilegal, dar care a arătat opţiunea pentru Uniunea Euroasiatică a Găgăuziei, deci și mai uitați-vă că aici, în sud, e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări. În jurul nostru nu e pace, nu e linişte. Iar contaminarea României este uşoară atunci când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată. Sunt riscurile pe care le generăm noi prin atitudine internă a unui mare număr de politicieni. Dar, avem şansa să ne batem pentru ţara noastră, nu ne opreşte nimeni. Şi eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu. Aş încheia mulţumind Fundaţiei Mişcarea Populară pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o să vin la Cluj. Vreau să vă spun un lucru pe care poate nu l-aţi ştiut. Eu am avut ideea crearii unei fundatii, care pe urma sa genereze un partid care sa duca o altfel de politica a statului, modernizarea statului roman fiind obiectivul major al acestei fundatii, cu o apropiere cat mai puternica de Republica Moldova, dar in afara de cateva discutii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda, nu am ajuns niciodata la sediul lor si promit ca o sa merg in sediul lor. 

Dar în afară de câteva discuţii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda niciodată nu am ajuns în sediu lor şi promit că o să mă duc la sediul fundaţiei din Bucureşti. Niciodată nu am spus ce să facă fundaţia şi mă bucur că domnul profesor Preda, decan la Universitatea Bucureşti, a reuşit să imprime fundaţiei exact linia pe care aş fi văzut-o, dar probabil că nu aş fi reuşit să o fac la fel de bine. Că fundaţia a născut un copil prematur este adevărat Partidul Mişcarea Populară, dar prematurii ştiţi foarte bine că sunt extrem de inteligenţi. În viziunea mea era să se creeze o fundaţie care să genereze o mişcare din care să rezulte un partid care să fie apt de bătălie politică şi să poată prelua guvernarea în România în 2016. Iata ca aceasta fundatie nazdravana a reusit sa intre si in batalia de la europarlamentare. Eu îi doresc succes copilului fundaţiei, care este Partidul Mişcarea Populară.

Despre relaţia preşedinte-prim-ministru Emil Boc s-au scris foarte multe şi de multe ori umilitor pentru amândoi. Ce vreau să ştiţi este că am fost doi parteneri extraordinari, în momente în care ţara avea nevoie de doi bărbaţi care să-şi asume trecerea prin criză. Îmi aduc aminte câte zile, câte nopţi am petrecut împreună discutând cu privire la soluţii. Îmi aduc aminte că am analizat, spre exemplu, la momentul crucial mai 2010 şi varianta unor soluţii care nu ne-ar fi dus nicăieri şi puteţi vedea ţări în care oamenii politici nu au avut curajul să ia măsurile necesare la momentul potrivit şi despre care au zis de vreo cinci, şase ani că sunt în criză şi le tot continuă criza. Am luat măsuri extrem de dificile din respect pentru români, n-am vrut să-i amăgim. Îmi aduc aminte discuţia crucială, n-aveam bani pentru 300 de mii de salariaţi şi era clar că nu-i aveam pe termen lung, şi a fost o mare discuţie, o lungă discuţie, că mare n-a fost: reducem salariile sau mâine anunţăm că am închis 300 de mii de posturi, scoatem afară în şomaj 300 de mii de oameni din sectorul public? Iar decizia noastră a fost una a solidarităţii, pentru că ne dădeam seama că cei 300 de mii pot fi eliminaţi, dar la întrebarea pe care a pus-o Emil: «Şi ce facem cu ei, domnule preşedinte? Sunt 300 de mii de oameni care se adaugă la 450 de mii care nu au locuri de muncă. Din ce trăiesc?» Şi atunci, împreună, am stabilit «mai bine facem o reducere şi nu dăm pe nimeni afară, dar revenim cu salariile când în mod natural se produce această reducere de 300%, stabilisem să revenim în două faze. Aşa s-a întâmplat, s-a introdus acea ordonanţă - la şapte oameni care pleacă din sistem se angajează unul singur - oamenii au ajuns la pensie şi au trecut în partea cealaltă de susţinere, treptat, dar în doi ani s-a redus aparatul de stat cu mai bine de 250 de mii de oameni, ceea ce a permis reluarea salarizării în cele două etape: o dată cu 10,5%, cât a apucat să facă Emil, şi a venit şi etapa a doua.

V-am dat un exemplu, vă mai dau un exemplu. Vă aduceţi aminte propagandistic cât rău ni s-a făcut şi cu asta, pentru că şi aici trebuie să o spunem: nici partidul nu a avut curaj să susţină măsurile pe care le-a luat Guvernul. Dacă bine îmi aduc aminte se mai vedeau pe la televizor, în afară de preşedinte şi Emil Boc, care erau terfeliţi de sus până jos, se mai vedeau Gelu Vişan şi Elena Udrea, care mai aveau curaj să... în rest toată lumea era pitită şi aşteptau să vadă ce se întâmplă. O să vă mai spun un lucru şi cu pensiile. Este o minciună că s-au redus pensiile pentru că nu s-au redus, dar a rămas un clişeu. Nu am putut să o facem. Dar dacă s-ar fi făcut, se făcea tot temporar, iar astăzi nu aveam TVA de 24%, ci rămânea 19%. Asta a fost intenţia noastră. O reducere temporară fără să ne atingem de fiscalitatea directă, de care nu ne-am atins până la urmă, dar şi de cea indirectă, care era TVA. Spuneţi-mi azi în ce condiţii au pierdut mai mult pensionarii? Cu siguranţă în condiţia aplicării TVA de 24%, pentru că acesta este foarte greu reversibil, spre deosebire de o măsură temporară legată de pensii, care ne-ar fi permis să le plătim tuturor pensiile. Deci şi sunt multe alte lucruri care ne-au legat, aş spune nu cu aroganţă, dar o spun pentru că o gândesc. Am avut curaj împreună cu premierul să luăm ţara în spate şi să o trecem într-un an şi jumătate prin criză, ceea ce puţini au avut curaj să facă în Europa şi am dat din nou posibilitatea ca ţara să-şi reia creşterea economică. Aşa firavă cum este, pentru că mulţi din partenerii noştri au problem economice, iar România este dependentă de toţi ceilalţi. Dar noi am pus capăt rapid, prin măsuri dureroase, dar necesare, şi pe care vă rog să mă credeţi că şi eu şi Emil le-am anticipat ca dificultate din punct de vedere al nostru personal, din punct de vedere al propagandei care se va face, din punct de vedere al pierderilor pe care le va avea partidul pe care Emil îl reprezenta, iar pe mine mă susţinuse în alegeri. Am vrut să subliniez că sunt lucruri şi multe altele, sunt lucruri care pe mine şi Emil ne leagă mai puternic decât orice, pentru că viaţa ne-a adus în nişte funcţii în care aveam responsabilitatea ţării şi, în afară de noi, nimeni, repet, nimeni, nu avea nici dreptul şi nici nu putea să şi le asume. Aceste momente prin care trec doi oameni politici vreau să vă asigur că îi leagă pentru totdeauna, iar faptul că Emil a acceptat să vină în fundaţia pe care eu am iniţiat-o este o probă în acest sens şi sunt convins că împreună vom reuşi să continuăm procesele de modernizare a ţării. Îi mulţumesc mult lui Emil! Plec, că am un alt program, dar vreau să ştiţi că mi-a făcut multă plăcere să fiu la această primă ieşire a fundaţiei. Maestrul Fărcaş îmi îndulceşte sufletul când îl văd şi când aud sunetul taragotului său, care mă face să mă simt extraordinar de bine şi ca întotdeauna mă simt foarte bine la Cluj, Mulţumesc mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.”


Departamentul de Relatii cu Presa FMP

Comentarii

  1. Stimate domnule Daniel Funeriu,
    Sunt dintre cei care au apreciat cu adevarat reformele initiate de Dvs. ca ministru al educatiei. In plus, privesc cu simpatie aparitia PMP si sper ca acest partid sa devina o alternativa reala la PDL/USL.
    Vreau totuși sa va spun ceva in legatura cu felul de a va prezenta public. Daca veti continua sa vorbiti scolareste, à la "Ciresarii" sau à la "Soimii patriei", daca veti scoate tot timpul in fata ca aveti doctorate la Sorbona, obtinute "pe bune", ca ati publicat articole ISI si ca sunteti niste oameni "care merita", poporul al carui vot il cautati nu se va recunoaste in Dvs si nu vi-l va da. Va intelege din ceea ce spuneti doar aroganță si suficiență, si acelea ușor infantile, si va va privi ca pe niște tocilari indepartati de problemele lui. Principiile pe care le sustineti vor ramine in planul al doilea, fiindca poporul va vedea mai intii aroganta. Aceasta este eroarea pe care a facut-o și Mihail Neamțu, tot insistând ca, spre deosebire de Ponta, el si-a facut studiile pe bune si ca partidul său este singurul curat din Romania. Un partid "popular", dar cu lideri care dau tot timpul senzatia ca sunt foarte multumiti de diplomele lor inalte, parca nu se potriveste. Lauda de sine, chiar si atunci când este indreptatita, este contraproductiva.
    Va spun toate acestea ca unul care, intimplator, mi-am luat doctoratul la Sorbona si am publicat articole ISI, fiindca imi doresc sa reusiti.
    Cu stima,
    Ovidiu Sferlea

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România