sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Votanților USL (foști sau actuali), cu compasiune

Dragă votant USL (fost sau actual),

te rog gândește-te un minut la următoarele:
  1. mâine s-ar putea ca în locul Aurei Ion să fie copilul tău.
  2. Mâine s-ar putea ca în locul celor care au murit în județul Galați, luați de ape, să fie bunicii sau părinții tăi.
  3. Mâine, când ajungi acasă și întrebi „unde e Ionuț?”, s-ar putea să ți se răspundă: „e mort, a fost mâncat de câini.”
Cum te-ai simți dacă în momente de disperare, când nu ai informații dar știi că pruncul tău este între viață și moarte, omul pentru care tu ai votat spune la televizor „toți sunt OK”? După care vine știrea, rece: „e mort”. Cum te-ai simți să afli că atunci când copilului tău mort îi înghețau lacrimile de durere pe obraz, cel care trebuia să coordoneze salvarea lui e la o petrecere cu jurnaliști?

Dragă votant USL,
ceea ce am scris mai sus nu e politică. E umanitate și bun simț. Îți spun un secret: atunci când ești o persoană publică responsabilă știi foarte bine că într-o zi vei pleca de la putere. Vrei însă, ca atunci când pleci, să lași funcția unui om responsabil. Vrei să pleci liniștit că țara va merge înainte. Vrei ca după sute de nopți nedormite, după săptămâni de absență de lângă copiii tăi în care ți-ai asumat funcția, să te uiți, liniștit, la cei care, chiar dacă au o opinie politică diferită, duc România înainte. Nu trăiești dorința arzătoare să te întorci la putere prea repede pentru că ești, pur și simplu, obosit.

Dragă votant USL,
poate îți este greu să accepți că ai greșit. Poate că nici nu ai greșit. Așa ai crezut tu că e mai bine pentru țară, în baza informațiilor pe care le-ai avut. Înainte să aflu că Ponta e plagiator și eu aș fi putut să stau la masă cu el. Înainte să aflu că prin cinismul și iresponsabilitatea sa omoară oameni și eu aș fi negociat, poate, cu el. Acum știi însă cu certitudine că cel în care ți-ai depus încrederea și-a furat doctoratul, are un cinism care ucide oameni, te minte, nu e capabil să-ți aducă un „mai bine” ție și familiei tale dar, cel mai grav, pune România în pericol.

Dragă votant USL,
nu vreau neaparat votul tău pentru că, probabil, avem valori diferite. Pentru mine plagiatul e grav. Pentru tine poate e un detaliu. Pentru mine drumul spre vest e o obligație. Pentru tine poate fi un moft. Tu ești obișnuit cu promisiuni fără acoperire, eu nu pot să te mint. Vreau doar să-ți spun că eu te pot ierta pentru ceea ce, conștient sau nu, ai permis să se facă cu țara asta. Poate sunt oameni care astăzi nu te pot ierta, poate sunt oameni care se vor întreba toată viața lor „ce-ar fi fost dacă în loc să stea la televizor sau să chefuiască lângă jurnaliști dr. Victor Viorel ar fi coordonat căutarea”. Vreau doar să-ți spun că aștept momentul în care indiferent de cine câștigă, tu sau eu, ambii vom fi liniștiți că România va fi o țară sigură și condusă responsabil. Așa cum merg lucrurile acum, nici eu și nici tu nu vom prinde acel moment. Dar și eu și tu trebuie să facem un pas înainte împreună. Uite, îți întind mâna și fac primul pas: te-am iertat pentru că l-ai girat pe dr. Victor Viorel. Primul pas pentru tine ar fi să recunoști că ai greșit.

Dragă votant USL,
Eu nu pretind să-ți ceri iertare pentru că ai participat, mânat de bune intenții -nu mă îndoiesc- la această derivă a României. În schimb vreau să-ți cer eu iertare, în numele Guvernului Boc, pentru că te-am obligat să ieși din zona ta de confort -adesea lânced-, poate chiar te-am dezavantajat, prin următoarele lucruri (pentru care, dacă ți-ar fi convenit, ne-ai fi votat) la care am participat nemijlocit:

  1. am dat copiilor tăi un bacalaureat corect, precum și un examen de clasa a VIII-a corect.
  2. Am dat copiilor tăi posibilitatea să meargă la o școală profesională de calitate (vezi aici) și să-și găsescă un job bun. Poate tu preferai ca el să ia un bac fraudat și să meargă la o fabrică de diplome universitare.
  3. Am introdus clasa pregătitoare de la 6 ani obligatorie. Ponta ți-a spus că asta e o prostie, poate l-ai crezut. Numai că, după un an, 95% dintre părinți sunt satisfăcuți iar România are 60.000 de copii în plus la școală. Anual, un stadion plin cu copii care merg la școală în loc să stea pe maidan.
  4. Am adus în România laserul de la Măgurele, cel mai mare proiect științific din istoria României. Peste 300 de milioane de Euro în România, gratis, direct de la Bruxelles.
  5. Iartă-l te rog pe Emil Boc pentru că a dat unui milion de pensionari CAP pensia de 350 de lei în loc de mizeria de 10-20 de lei cât aveau înainte. 
  6. Mai iartă-mă că am alocat banii din impozitele tale către universitățile bune, nu către cele proaste. Cei pe care i-ai votat tu alocă cu atât mai mulți bani cu cât o universitate este mai proastă.
  7. Iartă-mă pentru că am vrut să nu-i mai las în universități (să predea copiilor tăi) pe cei care au ajuns profesori furându-și teza de doctorat sau articolele științifice.
  8. Aș vrea să-ți cer iertare pentru perioada în care, dacă ai fost bugetar, ai avut salariul diminuat, dar nu prea pot. Din două motive: pentru că nu a fost o alegere, a fost o obligație, fără de care azi nu ai mai fi primit deloc un salariu; iar al doilea pentru că orice aș spune pot înțelege că -25% la salariu nu poate fi iertat. E OK, ne-ai pedepsit pentru asta la vot, dar de ce a trebuit să pedepsești toată România prin aducerea la putere a lui dr. Victor Viorel?
  9. Iartă-mă pentru aroganța de a fi ales să nu-mi exercit dreptul la echivalarea în România a doctoratului meu, luat cu un laureat Nobel. Nu am făcut-o pentru că nu prea știu cu ce l-aș putea echivala aici. Poate-mi spui tu? Oricum, obiectivul meu la minister a fost să echivalez nivelul învățământului din România cu nivelul celui din Franța, Germania ș.a. Nu să-mi echivalez diplomele mele pentru că nu am nevoie. 
  10. Iartă-mă pentru că am fost victima uneia dintre cele mai mari calomnii din presa românească: falsul în acte al Antenei 3 pentru a demonstra că „Funeriu n-are bacul”.
Poate citind aceste lucruri îți dai seama că ele sunt, de fapt, OK. În acest caz, te rog să mă ierți că nu ne-ai votat.

Cu speranță și încredere în judecata ta,
Daniel Funeriu

luni, 20 ianuarie 2014

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Dragi lideri de opinie,

poate vă recunoașteți, poate nu, în textul de mai jos. Dacă nu vă recunoașteți, scuze pentru prețiosul timp pierdut. Dacă vă recunoașteți, măcar parțial, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă ce-i de făcut. Soluția e la voi. Pentru că în curând va fi prea târziu. Am scris textul acesta cu frăție întru suferință, nu cu aroganță. Pentru că sunt în căutare de soluții, nu în dorința de a da lecții. L-am scris, mai ales, cu prietenie și convingere că se poate ieși din acest cerc vicios. 

Citesc zilnic opinii noi și originale despre „scandalul din educație” din partea multor „formatori de opinie”. Unii redescoperă apa caldă. Ca la fotbal, fiecare are „teoria lui”. Eu îi întreb: oameni buni, unde erați în vara lui 2011 când cei care au organizat primul bacalaureat corect, începând cu cei 20.000 de supraveghetori, cei peste 40 de inspectori și întreg aparatul ministerului erau linșați mediatic pentru curajul de a fi arătat adevărul? V-ați inflamat trei zile după care ați uitat.

Și atunci filosofați, ca acum, despre sexul îngerilor. Nu ați înțeles nici atunci, și nu păreți să înțelegeți nici acum că nu mai e loc de nuanțe. Miza nu eram eu și bacalaureatul organizat de mine. Miza nu era Guvernul Boc și nici măcar criza. Miza erau copiii voștri. N-ați cuplat atunci. N-ați avut atunci răbdarea să înțelegeți de ce împreună cu oameni extraordinari, ca Mircea Miclea și zeci de mii de dascăli onești și dedicați, am luptat și pentru clasa pregătitoare și pentru masteratul didactic, și pentru finanțarea per elev și pentru camere video la bac și pentru învățământul profesional sau universități libere de plagiat. Pentru voi, mari formatori de opinie, cei care nu aveți timp decât de can-can și interpretări alambicate ale spuselor vreunui politruc de doi bani, era prea greu să încercați să înțelegeți ceea ce Comisia Europeană a înțeles dintr-o simplă citire. Că reforma propusă de comisia Miclea, pentru care mi-am dat și ultimul strop de energie politică, era într-adevăr ultima șansă să facem ceva cu educația din România. A, era să uit: cum puteați voi să priviți cu ochi buni o „reformă băsistă”? Sufereați, mai toți, de sindromul Ponta: „vine de la altii deci e rău”. 

Ce nu mai aveți timp să vedeți? Voi, marii formatori de opinie, nu vedeți din testele PISA 2012 decât faptul că stăm prost. Vă e greu să vedeți că, față de 2009, avem cea mai mare creștere din UE. Vă e greu să vedeți că, pentru prima dată, nu mai suntem ultimii, pentru prima dată avem o creștere consistentă. Am depășit trei țări din UE. Știți ce a diferențiat perioada 2009-2012 față de toți ceilalți ani după 1989? Vă spun eu: lucrurile au fost facute de profesioniști. Și în sfârșit am progresat.

Dragi „formatori de opinie”: da, în sistemul de educație e multă mizerie. Da, și părinții și profesorii sunt jumătate victime, jumătate complici. Da, și voi purtați o vină egală cu cea a tuturor miniștrilor și a tuturor decidenților. Vina voastră, a formatorilor de opinie, de a nu fi avut răbdarea să distingeți binele de rău. Vina voastră, a formatorilor de opinie, este de a fi inoculat, zi de zi, în mintea românilor că „toți sunt la fel”. Iar prin asta nu faceți decât să scădeți, zi de zi, gradul de încredere în presă, în voi și în fiecare dintre noi. Vă mai mirați că abjecta antenă 3 umple spațiul mediatic cu fiere? Eu, și alții ca mine, am avut partea noastră și de mult ne simțim ca un stejar de care se scarpină un mistreț atunci când ne toacă „mogulii”.

Nu. Nu toți sunt la fel. 
Nu e tot una să ai un doctorat cu un laureat Nobel sau la Sorbona, Oxford, Harvard sau să-ți fi plagiat doctoratul cu un pușcăriaș, fie el și inteligent. 
Nu e tot una să servești, mișelește prin legi strâmbe și greu de înțeles, mediocritatea din educație sau să dai legi luate ca referință în UE, care izvorăsc din studii științifice. 
Nu e tot una să ai curajul de a spune adevărul cu ascunderea adevărului sub preș în stil comunistoid. 

Dacă nu dezrădăcinăm comportamentele trecutului până la ultimul fir putem să ne luăm adio de la viitorul României. Cred că într-un an vom fi dincolo de reparabil. 
Dar cu cine să le dezrădăcinezi și mai ales pentru cine? Uitați-vă la textele pe care le scriați acum 10 ani și la cele de azi. Chiar nu v-ați plictisit să băgați în malaxorul de vorbe aceleași concepte? Chiar nu vedeți că articolele voastre nu spun decât „politicianul X e un prost”? Aveți puterea intelectuală să scrieți un singur articol în care, succint, să prezentați argumente pro, argumente contra și să trageți și o concluzie? Nu, asta nu e NUMAI munca politicianului. Dacă nu o faceți voi, la urechile românilor nu vor mai ajunge decât fraze monosilabice care abrutizează. Consecința inevitabilă este că nu veți mai avea luxul de a scrie liber în curând.

PS: iată aici și aici, for the record, vă dau un exemplu de comportament hidos, hain și mizerabil al unui (fost) „lider de opinie”, care - s-a dovedit mai târziu - s-a vândut pentru doi lei. În 2010 am avut o întâlnire cu vreo 20 de „lideri de opinie” despre legea pe care urma să o promovez. În discuții am prezentat cum ar trebui să arate o fișă de evaluare a unui copil de 6 ani. Am arătat fișa de evaluare (din Germania) a fiicei mele. Spun tuturor că am rugămintea să nu o facă publică, e doar pentru ei. Atât a reușit - țin minte și acum, cu excitarea hienei care miroase cadavrul - să scrie admirabilul „lider de opinie”. Și o rugasem frumos să nu facă publică evaluarea unui copil de 6 ani... Căutați autorul prin consulatele din SUA. Pe banii voștri.

duminică, 19 ianuarie 2014

Amintiri din comunism

Aveam 8 ani și sora mea 6. Stăm la o coadă, la pâine, trimiși de bunica noastră care nu putea să se deplaseze. Era o coadă d-aia nasoală, dezorganizată. Trei-patru pe rând, cu împins și călcat pe picioare. Nu era sigur că este pâine pentru toată lumea. Repede o vecină ne vede și, voinicește, spune tuturor: „copiii trebuie lăsați în față”. De rușine lumea, mai cu strâmbat din nas, ne lasă. Pe drumul către tejghea vecina ne întreabă la ureche: „voi câte pâini luați”? „Două, spun eu”. Repede și pe furiș răspunde: „luați 4, două și pentru mine”, și-mi furișează zece lei în palmă. 
Cumpăr patru pâini. Două dintre ele arse rău de tot. Ies, victorios, din îmbulzeală. Vecina după mine. Îmi smulge, rapid, cele două pâini nearse din mână și restul de 5 lei și pleacă. Rămân, interzis dar și decis ca la prima ocazie să plec „în occident”. Mi-am dat seama atunci că am fost dezumanizați de comunism și că normalitatea nu va veni în curând peste noi.

E bine, e rău că tinerii noștri nu mai știu ce e comunismul? În afară de schimbările, majore, pe care le vedem ne-am schimbat noi în interiorul nostru? Astăzi, oare, mai sunt astfel de oameni haini? 

vineri, 10 ianuarie 2014

Despre profesori

Este exclus să avem învățământ de calitate dacă nu se schimbă radical cariera didactică exact după modul prevăzut de Legea educației. 


Aud zilnic prostii și "soluții miraculoase" și vreau să dau câteva răspunsuri clare:

1) schimbarea cuplului (programă + manuale) nu va aduce un mare progres dacă nu creștem calitatea profesorilor. Fără acest lucru orice altă măsură nu va da decât rezultate minime. Să faci programă finlandeză e ușor și ia o lună: o traduci. Dar e și inutil dacă o predă un profesor mediocru sau șpăgar. Degeaba ai un Jaguar cu motor de Trabant.


2) Este exclus să realizăm creșterea calității profesorilor dacă nu realizăm trei lucruri concomitent: 

a) formare de calitate
b) selecție corectă
c) răsplată adecvată

3) Legea educației prevedea soluții corecte pentru toate aceste elemente, astfel:
a) formare: master didactic numai în cele mai bune universități plus practică la clasă, alături de cei mai buni profesori.

b) selecție: în două etape, astfel
(i) după finalizarea etapei a) absolventul dă un examen național care-i conferă un "certificat de liberă practică a meseriei (vocației ar spune unii) de profesor". Astfel statul se asigură că cei care au dreptul de a fi profesori au un o calitate minimală certificată de acel "certificat". 
(ii) după obținerea certificatului profesorul dă concurs pe post LA NIVELUL ȘCOLII, inclusiv cu reprezentanți ai părinților.
Ce părinte normal ar accepta un profsor slab la concurs?

c) răsplată adecvată: legea prevede ca masterul didactic este plătit cu o bursă echivalentă cu salariul de intrare în sistem. E clar că pentru motivare salarizarea trebuie crescută. Pentru a fi la nivelul mediu al OECD (nu în termeni absoluți ci în putere de cumpărare echivalentă) ar trebui să crescă salariile cu 30% în medie. Această creștere poate fi susținută dacă se aplică corect Legea educației referitor la finanțare. Să fie clar: numai creșterea salariilor nu produce niciun efect in sistem, în afară de risipă si satisfacerea unor mafii sindicale.

TOATE aceste elemente (masterul didactic, procedura de selecție, și răsplata adecvată) urmau să intre în vigoare, conform legii, gradual, din iunie 2012. Dar a venit USL și a schimbat TOATE aceste prevederi, menținând exact aceleași rețete ale eșecului referitoare la resursa umană. În interesul arbitrariului și clientelei de partid, în afara interesului elevilor și părinților. PSD merită și un bonus: au schimbat criteriile (care erau relevante) pentru a ajunge conferențiar și profesor, astfel încât toți pesediștii să ajungă profesori universitari. Cu 20 de articole în Urzica poți ajunge profesor universitar. Cu 3 în Nature nu... Trebuie să ai o minte de pesedist să repeți aceleași prostii și să te aștepți la rezultate diferite.

De aceea spun că în scurt timp educația din România va fi dincolo de reparabil. Raportul OECD referitor la testele PISA arată că principalul element pentru creșterea rezultatelor este calitatea formării și selecției cadrelor didactice. Și acum avem o mare problemă cu resursa umană, care e din ce în ce mai slabă și pentru că profesorii buni (mai avem încă, slavă Domnului) se simt singuri în cancelariile în care personaje dominante sunt dna Blându. Dar în curând, grație PSDului și votanților acestora, în școli și universități vom avea majoritar mediocrități. Care vor umbla, inevitabil, la sistemul de valori al națiunii. Prima valoare pe listă va fi plagiatul. A doua minciuna și abia a treia incompetența.

Mă simt, desigur, responsabil că nu am reușit, politic, să asigur încă un an de implementare a Legii educației prin pierderea guvernării în mai 2012. Chiar dacă nu mai eram eu în funcție, Cătălin Baba continua foarte bine. Puteam să fac mai mult? Probabil. Teoretic da, practic nu cred. Altfel spus, îi rog pe părinți să mă ierte că nu ne-au votat și să se ierte pe ei înșiși că nu au dat copiilor României o șansă. Iată (aici) cum evalua Comisia Europeană Legea educației, gândită de experții din comisia Miclea.

PS: Am văzut tot felul de interpretări despre rezultatele testelor PISA 2012. Interpretarea corectă (calitativ) este următoarea: 

a) testul PISA 2012 față de testul PISA 2009 a suprins exact perioada în care am condus ministerul.
b) Rezultatele sunt încă slabe dar:
  • pentru prima dată nu mai suntem ultimii în Uniunea Europeană și avem o creștere semnificativă și măsurabilă. Trei țări sunt sub noi.
  • România a înregistrat cea mai mare creștere anuală din UE la matematică iar la științe a doua cea mai mare creștere după Polonia.
  • Procentul copiilor cu rezultate slabe este în scădere.
  • Polonia e performerul UE pentru perioada 2000-2012. A aplicat exact rețetele pe care Legea educației le preconiza pentru România.
Aceste lucruri arată justețea demersului început la minister. El nu trebuia decât continuat. Dr. Victor Viorel, ți-a mai rămas ceva de distrus din România?

PPS: politicienii tocmai au descoperit "profesorul care cere cadouri" în România. O înfierează (pe bună dreptate) pe învățătoarea respectivă și cer acum să cadă capete. Politicienii care fac asta sunt niște farisei: așa era și când erau ei copii. Chiar nu mai țineți minte că băiatul șefei de la alimentară era avantajat la clasă iar de băiatul securistului le tremurau genunchii la toți? Responsabili suntem cu toții, iar soluția este tot la noi, și e una colectivă. Tot ei dau la televizor sentințe comunistoide ("profesorii sunt elita națiunii") sau generalizatoare: "profesorii sunt șpăgari", "profesorii sunt slabi"etc. Mă dezic. Avem profesori foarte buni, cum avem și profesori foarte slabi. Avem oameni foarte onești, care au rezistat presiunilor și au făcut bacalaureatul corect. Dar avem și șpăgari. Avem profesori care ajung la fix în clasă, avem și profesori care întârzie 30 de minute. Rolul nostru este să maximizăm numărul celor buni și să-l diminuăm pe cel al celor slabi. Nu cu USL se poate face asta.

joi, 9 ianuarie 2014

Revoluția părinților

Într-un an (2013) în care mulți au remarcat o „trezire” a spiritului civic m-am întrebat adesea „oare când vor face și părinții o revoluție”? Răspunsul părea să fie „niciodată”, dintr-un motiv simplu: presiunea subtilă și șantajul moral exercitat de unii dascăli (de obicei bine înfipți în sindicat) asupra lor. Nu ca grup ci individual. Mulți părinți spuneau „dacă fac eu scandal, o să dea note mai mici copilului meu”. Și o tăcere de plumb se așternea asupra practicilor mizerabile din școli. Se vor schimba lucrurile acum?

Care este „lanțul slăbiciunilor”?
  • Lucrurile încep de la înscrierea la școală și la grădiniță: până am introdus procedura electronică în 2012 totul era arbitrar. Dacă o școală era căutată șansa la înscriere era direct proporțională cu șpaga. La grădiniță era dezastru: locuri insuficiente deci intrarea pe bază de șpagă. Acum sistemul de înscriere electronică este „virusat” de zecile de vize de flotant ilegale pe care nu le verifică nimeni (asta e treaba poliției) și nu le denunță niciun părinte.
  • Imediat intrați în școală, părinților li se cere să cotizeze la: „fondul clasei”, „fondul școlii”, bani de curățenie, caiete/rechizite, evident cumpărate de la o anume sursă, clar indicată.
  • Se continuă cu concursuri și paraconcursuri (nu mă refer aici la olimpiade), toate, evident plătite. Și inutile. Părinții însă, pe principiul „nu-mi pot lăsa copilul să fie singurul care să nu participe la concurs” cotizează, află că odrasla e geniu (toți copiii iau cel puțin „mențiune” la concursurile astea) și... mergem mai departe.
  • Vin tot felul de idei: poze în rochițe de prințesă, brelocuri cu poza copilului, felicitări cu copilul, calendar cu copilul, etc, vârâte pe gâtul părinților.
  • Summa cum laude se acordă pentru after-school. Mulți dascăli predau și la after-school-uri private. Nimic rău cu asta. E însă ceva profund rău cu faptul că accesul la o anumită școală și clasă se face numai dacă, la pachet, copilul este înscris și la after-school-ul acelui profesor. 
  • Înspre finalul ciclului gimnazial și în liceu intră în funcțiune sistemul meditațiilor ca o condiție pentru o notă mai mare. Alt șantaj emoțional, alți bani, altă distracție. 
Aceste comportamente nu sunt noi. Ele s-au sedimentat în ani, zeci de ani, erau în funcțiune și când eram eu în clasa I. Am încercat să lupt împotriva lor, am reușit parțial cu bacalaureatul. Mi-au lipsit aliații cei mai importanți: părinții. M-au susținut președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, câțiva membri din conducerea PDL (Udrea, Macovei, Voinescu) dar nu i-am auzit pe părinți exprimându-se. Și nu mă refer aici la o fantomatică organizație națională a părinților. 

Vreau să le spun părinților că puterea e la ei. Individual. De exemplu numărul celor care au luat „bacalaureatul pe bune” (300 000) și al părinților lor (600 000) este cam același cu numărul de voturi luate de PDL la ultimele alageri. Dacă adăugăm și numărul părinților ai căror copii au beneficiat de clasa pregătitoare (600 000) și al celor care au avut loc în grădinițe grație clasei pregătitoare (400 000) ajungem la un număr de voturi egal cu cel al celui mai mare partid. Acum nu mai au motive de frică. 

Felicit părintele curajos care a făcut publică înregistrarea care este acum pe toate televiziunile. Cred că e important în acest moment să existe o solidaritate între cei care își dau seama că aceste practici îl pervertesc, în primul rând, pe copilul lor. Eu încă mai aștept o revoluție a părinților. Schimbarea poate veni doar de jos în sus, pentru că sus sunt prea puțini care să aibă curajul să ducă lupta cea dreaptă. Și când o duc calcă pe mușuroaie de mizerie umană care nu se lasă ușor. Iar mulți nu au nervii să meargă înainte.