vineri, 13 iunie 2014

Ce le-aș fi spus colegilor la întâlnirea de 25 de ani

În primul rând aș fi tăcut pentru a-i asculta.

După care, dacă m-ar fi întrebat, le-aș fi spus - celor care au nemulțumiri în viață - că am ajuns cu toții mult mai departe decât speram atunci, la sfârșitul anilor '80, când stăteam la terasa „Flora” și puneam țara la cale. Țin minte cu câtă atenție studiam primul walkman Sony care ne-a căzut în mână, ce fericiți eram când mai puneam mâna pe o casetă cu Dire Straits sau Pink Floyd sau cum făceam echipa pentru campionatul liceului.

Le-aș mai spune cât de mult noroc am avut că am avut parte de profesori de foarte bună calitate. Dna Putnoki, dna Vert, dl. Faur dar și mulți alții, ne-au dat nu numai cunoștințe, ci și un soi de repere pentru viață. Nu vreau să-i idealizez, dar cu certitudine erau oameni pentru care „valoare” însemna ceva.

I-aș mai spune dlui Faur, profesorul de biologie, că atunci când m-a suspectat că mă uitam pe lucrarea colegei greșea: mă uitam, dar nu pe lucrare... M-am simțit groaznic când și-a imaginat că aș fi vrut să mă „inspir”. O să râdeți, dar țin minte destul de bine chiar și orele de economie politică și laxismul dirigintei (dna Putnoki) când venea vorba de orice legat de UTC sau comunism: pur și simplu făceam altceva la ora respctivă.

Mi-aș cere scuze unei colege, A., pe care am sărutat-o de anul nou 1987/1988, și la care am ținut foarte mult, că nu i-am mai acordat foarte multă atenție după aceea: pur și simplu eram extrem de timid și nu știam cum să încep conversația din ziua care a urmat...

I-aș mai spune Lilianei Feru „mulțumesc” pentru că mama sa mi-a făcut rost, atunci era foarte greu, de un bilet de tren la vagon de dormit pentru a merge la pregătirea lotului de chimie de la București. Le-aș mai spune că unul dintre cele mai emoționante momente din viață a fost când m-au așteptat toți la aeroport după ce m-am întors de la o olimpiadă de la Sofia. Și acum țin minte că i-am adus lui Dali două pachete de țigări LM (de fapt adusesem 4, cu dolarii cumpărați de la un competitor sârb, dar vameșul de la Otopeni mi-a oprit două...).

I-aș mai spune Anișoarei Dumitru cât de mult mă fascina și intimida în același timp: avea un stil de a spune lucrurile direct și fără ocolișuri că ar fi fost un foarte bun politician :) Era cam singura persoană față de care, atunci când îmi trecea prin cap ceva mai neobișnuit, simțeam nevoia să mă justific.

Le-aș mai spune că, oricât de glacial m-ar fi perceput în anumite faze ale vieții mele publice, nu m-am schimbat defel: vibrez la fel atunci când ne amintim serile de la Herculane sau Gărâna.

luni, 12 mai 2014

Fonduri pentru campanie

Am început campania electorală pentru Colegiul 3 Timișoara, zona în care am locuit o bună perioadă de timp și zona în care locuiesc părinții mei.
În această campanie am un număr relativ mic de afișe electorale. Petrec majoritatea timpului pe stradă și în scările de bloc, unde am un contact extraordinar cu oamenii: mă încarcă de energie. Nu dăm mită electorală nu facem promisiuni fantasmagorice. Oferim zâmbete și siguranța faptului că v-aș reprezenta cu forță și eficiență la București. 
Pentru această campanie doresc să folosesc fonduri exclusiv din donațiile celor care cred că în 5 ani de viață publică am făcut ceva semnificativ, care ar trebui continuat. Donațiile pot fi în lei, în contul:

RO09 BRDE 360S V768 2647 3600

conform prevederilor legale.


Vă mulțumesc,
Daniel Funeriu

sâmbătă, 22 martie 2014

Scurt bilanț al lucrurilor măsurabile

În 5 ani de viață publică, 8 luni am fost europarlamentar, 2 ani ministru și 2 ani consilier prezidențial. Am realizat următoarele lucruri măsurabile (cele mai importante 20 de lucuri):

0) Scor în alegeri de trei ori mai mare decât cel al partidului.
1) Legea educației
2) Finanțarea școlilor în baza costului standard: 10 000 de copii anual salvați de la abandon școlar.
3) Reintroducerea învățământului profesional (www.alegetidrumul.ro) (30 000 de copii îl urmează).
4) Clasa pregătitoare: 60 000 de copii anual în plus frecventează școala și eliberarea de locuri în grădinițe.
5) Reforma cercetării: alocarea banilor de cercetare pe bază de competiție cu evaluare internațională.
6) Laserul de la Măgurele (ELI).
7) Bacalaureatul și examenul de intrare la liceu corecte.
8) Clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii.
9) 600 de microbuze școlare și 200 de milioane de Euro investiții în școli și redemararea programului de construcții a 250 de grădinițe.
10) Programe școlare moderne pentru grădiniță și clasa pregătitoare.
11) Reîncadrarea a 30 000 de educatoare și învățătoare pe post de profesor pentru învățământul preșcolar/primar.
12) Codul studiilor doctorale.
13) Legislație împotriva plagiatului și a încălcării eticii în universități.
14) Criterii minimale corecte pentru a deveni profesor/conferențiar universitar.
15) Reforma învățării pe tot parcursul vieții (nefinalizată în mandatul meu).
16) Codul etic în școli (nefinalizat în mandatul meu).
17) Pentru prima data un salt semnificativ în rezultatele la testele PISA (2012 față de 2009). Nu mai suntem ultimii în Europa.
18) Programul Școala Altfel.
19) Introducerea oratoriei și dezbaterii ca disciplină opțională.
20) Ora de lectură.

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul politic din partea lui Traian Băsescu și al lui Emil Boc, fără conceptele gândite de Mircea Miclea și fără colaboratorii mei (și o extraordinară echipă de inspectori școlari). Nu vreau să-i numesc pe colaboratorii mei cei mai apropiați pentru că le-aș face rău: acest guvern i-ar lua la ochi cu siguranță și le-ar bloca viitorul profesional. Ei știu că-i prețuiesc enorm și că vom face echipă în continuare.


joi, 20 martie 2014

Un copy-paste interesant

Recent am citit un alt text excelent, aici, despre sisteme de vot, din care reproduc, cu copy-paste mai jos. 

I remember one time when I worked for NEC Research Institute and we had to vote to decide who, among about a dozen candidates, to hire. There were several camps, each favoring a different candidate who excelled in one way or another. There were also many mediocre candidates – nonentities – whom nobody particularly wanted. Arguments grew impassioned.
So then our boss, who definitely was several watts shy of being the brightest bulb in the box, said "we have to be fair about this. Let's vote." And he right then (apparently) independently reinvented the Borda count system and told us all to provide our Borda votes (preference orderings) – by secret ballot of course, since he'd read in some managerial handbook that secret ballots were better. Then he'd add them up. There were one or two attendees who immediately objected that "strategic voting" would foul that up. My boss, of course, wasn't going to listen to a bunch of whining nerds about that.

Well, of course, since everybody there was an arrogant pushy scientist, everybody quickly figured out that the thing to do was to rank your favorite first, then artificially rank all of his perceived major rivals artificially last. Finally, by the rules of the Borda system, the non-entities had to be ranked somewhere in the middle. (Of course, you could honestly rank all the top candidates top, but that would be like having one-tenth of a strategic vote, unacceptably weak. Nobody could afford to be that stupid and ineffectual. Plus, there was no public embarrassment about submitting lies in your ballot, since everybody's ballot was secret.) Then, my boss made a great show of closing his eyes and shuffling all the ballots... then opened them and added them up... and golly... that was odd... the most-favored candidates all seemed to be ones that had been dismissed as nonentities before... they must have a good deal more support than he'd realized... hmm... the result-order really seems quite illogical and random... but after all, this clearly IS the most fair possible voting system, so we have to concede that Mr. Putz really is the truly most-favored candidate, unexpected though he may be... ok, meeting over, thanks for all your input, folks.

NEC Research Institute eventually collapsed and nearly all its scientists were fired. This particular meeting, in its small way, was one contribution to its downfall. (The parent company NEC still survives, thanks to a bailout by the Japanese government.)


AS A PICTURE: if the 3 good candidates are A,B,C then the strategic votes are:
A > nonentities > B > C (cast by about 1/3 of the voters)
C > nonentities > A > B (cast by about 1/3 of the voters)
B > nonentities > C > A (cast by about 1/3 of the voters)
total:  A,B, and C each get an average score of about N/3, whereas the nonentities get,    on average, a score of about N/2. So a nonentity always wins and the 3 good candidates  always are ranked below average. In this kind of scenario Borda actually performs worse  than plurality voting.

luni, 3 martie 2014

Argumentele pentru care Ponta trebuie să-și depună mandatul

Argumentele sunt de două tipuri: politice și juridice. Cele politice sunt interpretabile, cele juridice sunt clare. Așa că mă voi limita la o interpretare a spiritului Constituției României.

1) Constituția dă președintelui României statutul de „cel mai legitim ales”. Pentru că este cel mai legitim ales are și prerogativele de putere adecvate. Între altele Constituția acordă președintelui posibilitatea alegerii unui premier care să pună în practică politici utile României și care să aibă și șanse maxime de a obține sprijinul parlamentar necesar. A fost cazul cu Emil Boc în decembrie 2009 și MRU în 2012.

2) Constituția stabilește, prin spiritul ei, faptul că marja președintelui în a alege premierul (pentru a evita alegerea discreționară!) este dată de rezultatul alegerilor parlamentare. Președintele este aproape obligat ca în procesul de desemnare al unui premier să se supună voinței electoratului DACĂ electoratul a desemnat un câștigător cu peste 50% la alegerile parlamentare. Chiar dacă Constituția vorbește despre „partidul care a obținut peste 50%”, atunci când o alianță politică a obținut peste 50% și își manifestă și dorința să guverneze, marja președintelui este redusă. Este exact ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2012: Ponta a fost învestit ca premier USL, a cărui validare în Parlament urma să fie o formalitate având în vedere rezultatul alegerilor.

3) Astăzi suntem în situația în care nu există o legitimitate electorală a formațiunii care îl susține pe premier. Singurul care are legitimitate electorală acum este Președintele României. Ne întoarcem așadar în situația în care el are obligația de a desemna un premier pentru că, în fapt, premierul nu mai respectă voința electoratului pentru că nu a menținut USL.

Așadar: Ponta ar trebui să-și depună mandatul iar președintele să numească un premier. Desigur, dacă Ponta nu va face acest lucru președintele poate cere Curții Constituționale să judece un conflict constituțional între președinte și guvern. 
PS: sintetic, Elenina Nicuț îmi sugerează că suntem în situația în care mandatarul driblează mandantul. E precum mandatarul care trebuie să cumpere un apartament în Primăverii dar, cu aceiași bani, cumpără un apartament în Ferentari.

joi, 27 februarie 2014

Despre vinurile de Corcova: o degustare

Acest text este scris de dl. Mihai Vasile, posesor al blogului http://berbecutio.blogspot.ro/ și posesorul paginii de fb https://www.facebook.com/mihai.vasile?fref=ts

Am discutat cu el pe facebook despre vinurile de Corcova, eu nefiind un expert. El, simpatic, mi-a promis că va face o degustare și că va întocmi un „raport”, pe care-l găsiți mai jos. Enjoy. 
Bonus: se pare că dl. Mihai Vasile se lasă de fumat. Felicitări!

Istoria Pinot Noir-ului romanesc se sfarseste inainte de a incepe, chiar si in epoca moderna, unde chimia si inoxul au inlocuit budanele si obiceiurile artizanale. Sunt doar cateva exceptii in ultimii 15 ani care au iesit din mediocritate, ceea ce inseamna foarte putin, la 25 de ani de la incheierea capitolului comunist care a dus la pierzanie viticultura romaneasca. Soiul este unul foarte pretentios, castigandu-si locul in primele patru rosii ale planetei prin rezultatele exceptionale oferite in Burgundia. In Romania se cultiva pe arii relativ extinse, daca luam in considerare ca producatorii trec cu vederea auto-mutatiile frecvente si asemanarile (doar) de aspect, categorisindu-si de pilda Burgundul Mare drept Pinot. Corcova considera ca este cel mai bun vin al lor, din moment ce este si cel mai scump, costand nu mai putin de 75 de lei pe site-ul cramei (printre cele mai simpatice si complete din bransa),  unde gasim cele doua medalii obtinute, recomandari de servire si asociere cu preparate culinare, informatii despre procesul de productie, etc. In ciuda pretului piperat, stocul de 4200 de sticle este terminat. 

Note de degustare: culoarea este un rosu rubiniu intens, tanar si carnos, intr-o nuanta sensibil mai intunecata decat majoritatea Pinot-urilor clasice. Olfactiv ne duce cu gandul la fructe rosii de padure, frunze uscate, coacaze albastre, cu un subton de piper verde si un fin praf de vanilie ce invaluie partitura. Mai degraba auster decat savuros, mai mult frantuzist decat romanesc. Gustativ ar trebui sa analizam in primul rand parametrii tehnici: foarte sec, aciditate vioaie, integrata in ansamblu, consistenta medie, specifica soiului, dar taninuri usor uscate, dand senzatii prafoase in final. Retronazal apar arome din seturile nobile, aducand a fan uscat, grajd, piele tabacita, totul la o amplitudine notabila. In loc de a reinventa teoria raportului calitate/pret si pozitionarea pe piata romaneasca, voi face o recomandare neutra: incercati-l macar o data si decideti daca merita cumparat si in viitor. In opinia mea se situeaza in jur de 86 de puncte din 100, pe o scala imprumutata de la marii critici internationali care incepe de la 40-50 de puncte cu un pahar de apa, sau motorina, pana la 100 care in general reprezinta un vin pe care il bei o data in viata. Din cele peste 2000 de vinuri incercate in ultimii trei ani, cel mai mare punctaj a fost 95, o data pentru un vin de 20 de EUR, altadata pentru unul de 250 EUR, din Spania, respectiv Franta. Exista si afara discrepante, insa cu atat mai putin in Romania pretul reflecta calitatea vinului. O ultima recomandare: nu scapati acest film, daca sunteti pasionati de vinuri, in special de Pinot Noir. 
Trecand la urmatorul vin am marit usor temperatura, trecand de la 14-15 grade spre 18-20, interval la care face referire binecunoscutul concept "temperatura camerei".  De asemenea am testat in paralel omologul de peste deal, Petrovaselo Cab si Merlot, pentru o mai buna evaluare. Totul s-a desfasurat “in orb”  (asa cum ar trebui facut cu orice vin pentru o evaluare pertinenta), nestiind care cum sunt, iar secretul a fost dezavluit abia dupa ce am tras concluziile: 84 de puncte Corcova si 87+ PetroVaselo, ambele 2009. Diferenta este la alcoolul care este mai bine ascuns in Petrovaselo, nasul cam ierbos in sens negativ de la Corcova. Odata cu trecerea timpului componentele se vor imbunatati, dar cred ca 2008 a fost un an mai bun, cu toate ca a fost mai aproape de data nasterii viei. Fata de alti producatori romani care aspira la varf, e de bun augur ca lemnul in care s-a cizelat vinul nu numai ca nu a adus note vulgare, e chiar insesizabil. Alte diferente: aciditatea vinului de Dealul Racoveanu e cam sus in acelasi peisaj cu densitatea mai joasa. Dupa inca o ora de stat in decanter (peste cele doua initiale), valorile se apropie, insa pretul nu, castigatorul fiind si mai ieftin cu ~25%. 
 Tipicitatea Syrah-ului este data de caracterul condimentat, tusele de smoala/asfalt sau gudron dar si fructuozitatea intensa. Cele mai bune rezultate sunt in Valea Ronului si in Australia – aici avand denumirea de Shiraz. In Romania nu este cultivat pe suprafete extinse, ca deh, nu da de la 20 de tone in sus la hectar, ca Feteasca Regala.  Cel de la Corcova este din recolta 2010, are un “nas” de vin de clasa, chiar daca nu se incadreaza fidel tiparele amintite mai sus. Merge pe fruct mai degraba decat pe condimente, dar partea de smoala-gudron exista. La o temperatura mai inalta - 21 de grade - apare o impresie de paprika, ghimbir sau de boia, atat in miros cat si in gust, alaturi de o superba dulceata de visine. In gust este extra-sec, lipsa zaharului aducand si cateva inflexiuni amare. Are o structura buna, carnoasa, amplitudinea te cuprinde, iar postul scurtat de aciditate are o calitate subtila: naste rapid imboldul pentru urmatoarea gura. Foarte reusit, 87 de puncte.

P.S. De sezon va recomand rose-ul 2013, abia aparut. E foarte reusit si anul acesta, dupa ce vintage-ul 2012 a castigat Centura Roz. 

miercuri, 26 februarie 2014

Despre ruperea USL

Ponta și Antonescu acționează numai în interesul unei combinatorii politice, nu în interesul țării. E măsura iresponsabilității lor.

Diferit de ei, propun o privire prin prisma interesului României și nu doar o jubilare infantilă atunci când se strică jucăria rivalului tău. Acest tip de privire este necesară pentru un partid care propune alternativa.

1) Noul guvern este mult mai instabil decât precedentul. Deci vulnerabilitate crescută pentru România. 
2) Putere mărită pentru PSD, deci probabile măsuri sociale în loc de măsuri de progres.
3) Putere mai mare a baronilor pentru că guvernul este mai dependent de ei. 
4) Legile organice vor trece mai greu în Parlament, ceea ce e bine, pentru că de obicei prin aceste legi PSD va dori să strice lucrurile bune existente.
5) Modificarea Constituției a picat, ceea ce este bine.
6) Viitorul președinte al României nu se va numi dr. Victor Viorel, ceea ce e bine.

Rămâne, totuși, o întrebare: când va începe Antonescu să-l trateze pe Ponta drept „plagiator”?



duminică, 23 februarie 2014

Declarație politică Ucraina: UPDATE

Momentan agenda europeană a prevalat în Ucraina, „victoria” este însă firavă. Uniunea Europeană are OBLIGAȚIA de a fi la înălțimea sacrificiului făcut de ucrainienii curajoși. UE este cel mai generos proiect politic din istoria umanității și cel mai evoluat sistem prin care oamenii de rând pot beneficia de apartenența la un spațiu comun al valorilor. Securizarea acestui spațiu implică și costuri, pe care UE are tot interesul să le plătească. Aceste costuri sunt infinit mai mici decât costurile unui eșec în Ucraina și Moldova. Principalul meu proiect politic, dacă voi ajunge în Parlamentul European, va fi consolidarea câștigurilor democratice din Moldova și Ucraina. Pentru că asta va asigura României stabilitate și predictibilitate pe termen lung. Salut faptul că UE este pregătită să semneze acordul de asociere cu Ucraina imediat după instalarea noului guvern.

duminică, 9 februarie 2014

Discursul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în cadrul dezbaterii „Statul de drept - între modelul european și realitatea din România”, organizată de Fundația „Mişcarea Populară”

09 februarie 2014

„Bine v-am regăsit şi pentru foarte mulţi bine v-am găsit, este prima dată când ne întâlnim şi atunci şi destul de mulţi cei cu care m-am mai întâlnit în campanii sau cu ocazia altor evenimente. Statul de drept este o noţiune care, în opinia mea, ne limitează. Ne limitează la a discuta probleme tehnice sau acţiuni politice într-o marjă extrem de redusă. În realitate, în ceea ce ne priveşte, toate analizele vizează îndeplinirea criteriilor politice, aşa-numitele criterii de la Copenhaga, în care statul de drept este doar un element. Criteriile politice implică mult mai multe lucruri şi noi suntem judecaţi în MCV pornind de la obligaţia pe care România şi-a asumat-o, de a respecta criteriile politice. Asta înseamnă stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă statul de drept, un element alături de stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă respectarea drepturilor omului şi, nu în cele din urmă, respectarea şi susţinerea minorităţilor. Nu aş vrea să ne vedem mai negri decât suntem sau într-o lumină mai neagră decât este drept să ne vedem. Dar, luând criteriile de la Copenhaga, este clar că România nu are niciun fel de probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, România are minime probleme care sunt la o medie europeană în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Sunt incidente ca în orice ţară şi în România, dar respectarea drepturilor omului este un fundament al criteriului politic pe care România îl îndeplineşte. Dacă avem probleme, avem în zona stabilităţii instituţiilor statului şi în zona respectării statului de drept, în acest complex al criteriilor politice sau criteriilor de la Copenhaga, care mai au şi alte elemente, dar mă refer strict la criteriile politice. De ce alarma, când este vorba de criteriile politice, este atât de mare? Pentru că este criteriul fără care nu poţi să începi negocierile de aderare, iar orice depreciere în criteriile politice împinge ţara la momentul zero de dinaintea începerii negocierilor. De aceea, alarma este foarte mare. În momentul în care criteriile politice nu sunt respectate, ţara face consistent paşi înapoi şi vreau să înţelegeţi, deşi în discuţiile cu partenerii europeni adesea mă refer strict la Schengen, aşa cum el este în tratatul nostru de aderare, dar vreau să înţelegeţi că acest factor complex, care înseamnă criteriul politic, din cauza degradării, practic, a aprecierilor despre respectarea acestor criterii fac ca unele ţări să aibă dubii serioase în ceea ce priveşte intrarea noastră în Schengen. Nu voi urmări neapărat rapoartele şi vă spun ceea ce văd eu, ceea ce vede orice român, sunt convins că domnul profesor Boc va
fi mult mai precis în aşezarea fiecărui element în zona constituţională. 

Dar, dacă privim la realităţile care nu pot fi trecute cu vederea - şi v-o spun ca un om cu experienţă în problemele europene - în mod categoric evenimentele din vara anului 2012, când s-a încercat debarcarea, prin nerespectarea Constituţiei, a preşedintelui României, este un element care revine tot timpul în discuţie, dar şi în rapoarte, în rapoartele Comisiei Europene. «Marţea neagră» din decembrie 2013 a fost momentul unei reaprinderi a dubiilor partenerilor noştri europeni asupra capacităţii României de a respecta criteriile politice; atacurile continue la judecători, la justiţie, la instituţiile statului, nu neapărat numai cele legate de justiţie, la instituţii care sunt deja în ansamblul european şi în ansamblul NATO. Aceste atacuri, de asemenea, pun sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice, pentru că unul din elementele principale şi, de fapt, cel cu care încep criteriile politice, se referă la stabilitatea instituţiilor statului. Abia al doilea criteriu este statul de drept, în criteriile politice. Ori, instabilitatea instituţiilor statului, atacul la instituţii, atacul politic la instituţii, denigrarea instituţiilor care sunt recunoscute ca fiind deja parte a sistemului european, este un element care ne scoate din criteriile politice. Refuzul de a aplica hotărârile judecătoreşti - avem doi parlamentari cu hotărâre definitivă de nerespectare a criteriilor de integritate, pentru care Parlamentul nu a dat aviz să plece din Parlament - este... Nu ştiu dacă realizăm toţi ce şoc este pentru un cetăţean european să afle că Parlamentul României nu respectă hotărâri definitive ale instanţelor. De fapt, din cauza jocului mediatic, românii sunt ţinuţi departe de înţelegerea realităţilor dure pe care le avem. Sau refuzul de aviza începerea urmăririi penale pentru un ministru sau pentru un parlamentar este, de asemenea, o încălcare gravă nu numai a statului de drept, dar şi a funcţionării instituţiilor. Instituţia Parlamentului României nu funcţionează ca o instituţie la standarde europene. 

Deci, lucrurile sunt extrem de complicate, dacă privim şi la faptul că, tot mai des, şi de peste ocean, dar şi rapoartele în Comisiei Europene se vorbeşte despre lipsa de libertate a mijloacelor mass-media şi se face şi precizarea că ele fac politica patronilor lor. Oameni buni, când ai patron turnător sau patron inculpat, este foarte greu ca cineva să mai accepte că, făcând politica acestui patron, presa este liberă. V-am dat tot acest pachet ca să vedeţi că ne vedem rău din multe puncte de vedere şi, dacă românii au o capacitate mai mică de a pune la un loc toate aceste lucruri şi de a spune: «Avem semne de întrebare cu privire la îndeplinirea criteriului politic», Comisia Europeană nu are astfel de dubii şi ni le spune drept în faţă. Din păcate, uitându-mă la cele două rapoarte, a apărut raportul MCV pe care ni l-am asumat de la intrarea în UE ca o condiţie pentru faptul că nu îndeplineam integral criteriile politice, precum şi raportul pentru întreaga UE în care iarăşi România are 11 pagini rezervate. Deci, toate acestea ne arată că avem mult de făcut. Dar primul lucru care trebuie făcut este să explicăm populaţiei care sunt exigenţele acestui criteriu politic, pentru că nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea integrală a acestor criterii şi România să devină un stat absolut onorabil şi cu standarde la nivel european dacă nu vom fi sprijiniţi de populaţie, dacă exigenţa populaţiei în această direcţie nu va creşte. Iar lipsa de exigenţă se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament sau când a ales preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia public ori că sunt în instanţă, ori că au dosare penale pentru corupţie. Deci, aici avem toţi o problemă, nu este doar o problemă a oamenilor politici. Sigur, oamenii politici, prin comportament, puteau să rezolve lucrurile la suprafaţă. Dar noi avem o problemă în mod real şi în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor. Dacă venim la nerespectarea regulilor, v-aş da un exemplu: este un şef de stat ales acum un an şi jumătate într-o ţară a UE. Procentele lui sunt foarte scăzute, dacă s-ar organiza un referendum cu certitudine l-ar pierde. Dar nu asta înseamnă stat de drept. Stat de drept înseamnă să-şi facă mandatul atât timp când nu îndeplineşte constituţia, pentru că altfel am ajunge în partea cealaltă, a instabilităţii instituţiilor statului de drept. Or acest lucru este vital şi nimeni nu este dispus să judece de ce a scazut în sondaje un preşedinte sau alt preşedinte. Adesea, preşedinţii sunt în situaţia de a lua măsuri care trebuie luate cu sau fără susţinerea populaţiei, mai ales în momente de criză. Asta nu înseamnă că el nu poate să-şi ducă mandatul. Iar tipul acesta de instabilitate a instituţiilor este un tip de instabilitate care ne scoate din criteriile politice.

În ceea ce ne priveşte, vreau să ştiţi că, fără a face politică, România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012. Ştiţi foarte bine că orice declaraţie pe care o fac în următoarele 30 de minute este în toate cancelariile occidentale şi atunci vă spun următorul lucru: în vara anului 2012 era stabilit ca în toamnă România să intre în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi cu frontierele maritime, urmând faza a doua frontierele terestre. Din păcate, evenimentele de la noi din vara anului 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, atacurile la judecător, atacurile la procuror au fost de natură să ne descalifice pentru acest lucru. Şi au pierdut românii, au pierdut enorm în primul rând în credibilitate şi în al doilea rând, economic. Gândiţi-vă la cozile de camioane care sunt în frontiera ungară. Cât câştig ar fi pentru economie dacă n-am avea acele cozi la controlul pe care îl fac ungurii la mijloacele de transport ungureşti, fie că sunt trenuri, fie că sunt camioane, dar la uşurinţa de a trece prin frontiere pentru orice cetăţean. Este drept, nu aici avem marea problemă, pentru că, totuşi, accesul prin aeroporturi este, să spunem, relativ uşor, dar, dacă mergeţi la Otopeni şi vedeţi terminalele marcate cu Schengen şi acoperite cu pânză, stau aşa din vara anului 2012, o să înţelegeţi că toţi avem o problemă. Toţi avem o problemă datorată, în primul rând, acţiunilor politice ale unei majorităţi care nu este interesată în atingerea standardelor înalte pe care le reclamă calitatea de mebru al UE. Eu cred că toţi avem obligaţia să dăm un semnal puternic spre populaţie, în primul rând, să-şi mărească exigenţa faţa de comportamentul oamenilor politici, atunci când vine vorba de instituţii, când vine vorba de stat de drept, când vine vorba de drepturile omului, sigur, şi drepturile minorităţilor, care, repet, în România sunt la cel mai înalt standard din UE, chiar dacă se mai cer multe altele. Dar standardele pe care România le aplică din acest punct de vedere sunt cele mai înalte standarde ale UE.

Aş vorbi foarte mult despre statul de drept, dar o să vă dau un simplu exemplu, pentru că unul dintre actori este aici, doamna Udrea, ca să ştiţi de unde am plecat şi unde am ajuns. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte un eveniment în care s-a vorbit despre un bileţel, i s-a spus «bileţul roz», nu era roz era galben, dar vreau să înţelegeţi unde mi-am început mandatul din punct de vedere al funcţionării justiţiei. Mandatul meu a început de la nivelul la care primul-ministru nu avea nicio jenă să-i scrie preşedintelui: «Dragă Traian, te rog rezolvă problema de la Parchet cu Dinu Patriciu», semnat Călin Popescu Tăriceanu. Şi acest om nu a fost un om rău intenţionat, dar aşa gândea clasa politică atunci, în condiţiile în care toată campania mea fusese legată de ţepe, dacă vă aduceţi aminte, pentru corupţi ţepe în Piaţa Victoriei. De fapt, nici partenerul meu de campanie nu credea în ceea ce eu spuneam, iar astăzi sunt vreo şapte miniştri în închisoare ispăşind pedepsele, sunt vreo 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, cu care nu ştiu ce se va întâmpla, dar am mai văzut câte unul care întreabă: «Unde sunt ţepele, că aţi promis ţepe, domnule preşedinte?». Justiţia este cea care îi trage în ţeapă pe cei care încalcă legea! Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte care a fost reacţia presei atunci, pentru că a fost un act de transparenţă, poate neinspirat prezentat, dar a fost un act de transparenţă care mie mi se părea că pentru mine a fost o jignire uriaşă acel bilet. Adică, «hai lasă ce ai spus în campanie, rezolvă problema aici, între noi». Mie mi s-a părut o uriaşă jgnire şi de aceea am considerat necesar să îl fac public. Dar ce mi pare nedrept acum, când instituţiile statului au început să funcţioneze, când peste 20 de primari, alături de miniştri şi parlamentari au fost condamnaţi, câteva zeci de consilieri locali, peste 50 de directori de mari companii de stat sunt în închisori pentru abuz în serviciu sau pentru corupţie, mi se pare nedrept ca astăzi să spunem: «Ia uite, corupţia este mai mare ca oricând». Nu, în ultimii ani statul a avut capacitate să îi arate pe corupţi, acea corupţie pe care nu o vedea nimeni până la terminarea mandatului lui Adrian Năstase. Şi, dacă vă uitaţi la evenimente, ele îşi au geneza exact în acea perioadă, în cea mai mare parte a cazurilor de mare corupţie.

Nu vreau să îmi fac un titlu de glorie din faptul că sunt oameni în puşcărie, de aceea mă şi bucură intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru vă obiectivul unui stat nu este să-şi ţină cetăţenii în puşcărie ci să îi corecteze şi să recupereze în primul rând pagubele pe care ei le-au produs, iar noul Cod Penal este în această direcţie. Sigur, când privim la recidivişti, constatăm că pedepsele sunt mai mari decât în vechiul Cod Penal pentru recidivişti, dar cel care greşeşte prima dată trebuie să aibă şansa revenirii în societate mai rapidă decât o preconizau codurile comuniste pe care le-am avut până acum. Ceea ce nu înseamnă că nu reproşez erori în Codul de Procedură Penală, cel care s-a negociat, s-a tot modificat în Parlament, inclusiv în 2013. Dar, altfel, noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial şi Codul de Procedură, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român. Cheia este ca ele să fie aplicate întocmai. Plec de la premisa că un om care a greşit prima dată are dreptul la a doua şansă, chiar dacă în loc de şapte stă doi, trei, patru ani. Vă mai spun un lucru asupra nivelului de pedepse din ceea ce eu ştiu, fără a fi, Doamne fereşte, unul care să aibă pretenţia că înţelege Codul Penal, Nu sunt specialist, dar ştiu când erau discuţiile pentru scrierea lui, discuţii care au fost şi cu judecători şi cu procurori şi cu experţi străini, europeni, care au venit cu soluţiile din Codurile Penale din ţările occidentale avansate. Ideea era ca pedeapsa să se situeze pe media a ceea ce s-a întâmplat chiar in justiţia română până în momentul la care se scriau codurile şi dacă veţi urmări – trebuie să ai capacitate de sinteză mare, dar atunci a fost - pedepsele stabilite de noile coduri penale sunt cam la limita pe care o aplică judecătorii în instanţele româneşti şi care e foarte apropiată de fapt de ce se întâmplă în instanţele occidentale. Deci, după revoluţie, şi judecătorii români, fără să aibă neapărat un nou Cod Penal, au coborât la prima pedeapsă nivelul cam la nivelul practicat în ţările UE. Am venit la Coduri pentru că ele sunt parte a noii justiţii din România, e adevărat, poate nu toate lucrurile sunt bine pregătite ca, spre exemplu, brăţările pentru cei care au dreptul să facă arestul la domiciliu, dar cu siguranţă aceşti paşi se vor face şi România va avea un Cod Penal civilizat, civilizat şi care permite, însă, o acţiune mult mai rapidă a justiţiei asupra celor care au încălcat legea penală. Se termină totul la nivelul Curţilor de Apel. Nu mai pierzi încă doi-trei ani să se facă judecata şi la Înalta Curte, decât în situaţii excepţionale care sunt pregătite, prevăzute de lege. Aş spune, deci, că statul de drept este parte a unui complex care vizează şi funcţionarea altor instituţii decât cele ale justiţiei şi care înseamnă criterii politice, fără de care România nu are nicio şansă la progres şi la credibilitate. Stabilitatea instituţiilor, statul de drept, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor sunt elemente care definesc un stat de succes. Oricât ar împrăştia Victor Ponta ajutoare, oricât ar prelua la bugetul de stat rate ale datornicilor, nu vom fi un stat civilizat până când nu vom îndeplini criteriile politice şi, ce e mai grav, fără îndeplinirea criteriilor politice nu vom putea asigura, pe de o parte, echitate în societate şi, pe de altă, parte şansa prosperităţii. Numai un stat în care justiţia şi instituţiile sunt solide, permanente, îşi fac treaba consecvent, este un stat care dă şanse cetăţenilor săi, iar România trebuie să ajungă aici, iar bătălia mea, dacă vreţi, atât cât mai poate fi o bătălie când eşti singur cu o majoritate de 70-80% în faţă, dar atât cât o să pot o să le ţin piept pentru a reveni în criteriile politice, care la un moment dat păreau atinse de România în 2012. Mai este un lucru pe care acţiunea politică a USL-ului l-a relevat: instabilitatea reformelor şi acesta este, poate, cel mai grav lucru. Faptul că revenirea la o justiţie controlată este un lucru care se poate întâmpla, deci ireversibilitatea reformelor în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor politici, iar acest lucru îngrijorează cel mai mult. La fel de adevărat este, la fel de adevărat şi în toate rapoartele Uniunii Europene este subliniat: «Instituţiile statului roman au rezistat la atacul din vara anului 2012, dar şi la atacul din marţea neagră, decembrie 2013». Instituţiile au rezistat, dar nimeni nu crede şi nici eu nu cred că, la o presiune continuă şi îndelungată, instituţiile vor rezista la infinit. De ce? Pentru că le modifici legile de funcţionare. Au încercat prin numiri. N-au reuşit la Înalta Curte. Au avut o prestaţie îndoielnică din punct de vedere al reuşitei la numirile de procurori, spre exemplu, dar au înţeles că nu pot pune sub control justiţia prin numiri, cum nu pot pune sub control instituţii de forţă ale statului prin numiri - şi asta intră la stabilitatea instituţiilor – şi atunci trec la modificări de legi. Ori, acest lucru îl pot face cu majoritatea pe care o au. De aceea, România este pusă sub semnul întrebării, astăzi, după ce în 2012 era pe punctul să se elibereze de această suspiciune a partenerilor noştri. 

Vreau să ştiţi că a ţine la respectarea partenerilor noştri nu este o slugărnicie. Nu este pentru un motiv simplu: ei ne fac observaţii în momentul în care noi nu ne ţinem cuvântul, iar cuvântul nostru se află în tratatul nostru de aderare. Am văzut această abordare necinstită: «noi nu o să stăm în genunchi». Fraţilor, nimeni nu ne cere nimic mai mult decât lucrurile la care ne-am angajat să le facem. Sigur că e mult mai uşor să priveşti spre Uniunea Euroasiatică, dar încă nu am văzut român cu ochii oblici. Aşa că drumul nostru nu poate fi decât spre direcţia pe care am mers până acum. Mâna de oameni politici conştienţi de ce avem de făcut este, are nevoie de susţinerea populaţiei şi eu am încredere că politicienii care încă menţin cu toată energia lor drumul spre Vest al României şi integrarea europeană deplină vor găsi, până la urmă, suport în populaţie pentru a continua acest drum, pentru că, altfel - şi o spun cu mare responsabilitate - riscul este să rămânem într-o zonă gri, în care să nu fim mici europeni nici neeuropeni şi asta ne va aduce prejudicii uriaşe. Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar v-o spun şi cu rugămintea să mă credeţi că nu toată lumea şi toţi vecinii noştri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi vor ca România să aibă suces în UE. Depinde însă enorm de reacţia populaţiei şi uitaţi-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situaţia să aibă o mare dezbatere, ori în Uniunea Euroasiatică ori în UE, Republica Moldova fraţii noştri, românii din stânga Prutului, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului, mă refer la Transnistria. Pe 2 februarie a avut loc un referendum ilegal, dar care a arătat opţiunea pentru Uniunea Euroasiatică a Găgăuziei, deci și mai uitați-vă că aici, în sud, e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări. În jurul nostru nu e pace, nu e linişte. Iar contaminarea României este uşoară atunci când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată. Sunt riscurile pe care le generăm noi prin atitudine internă a unui mare număr de politicieni. Dar, avem şansa să ne batem pentru ţara noastră, nu ne opreşte nimeni. Şi eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu. Aş încheia mulţumind Fundaţiei Mişcarea Populară pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o să vin la Cluj. Vreau să vă spun un lucru pe care poate nu l-aţi ştiut. Eu am avut ideea crearii unei fundatii, care pe urma sa genereze un partid care sa duca o altfel de politica a statului, modernizarea statului roman fiind obiectivul major al acestei fundatii, cu o apropiere cat mai puternica de Republica Moldova, dar in afara de cateva discutii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda, nu am ajuns niciodata la sediul lor si promit ca o sa merg in sediul lor. 

Dar în afară de câteva discuţii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda niciodată nu am ajuns în sediu lor şi promit că o să mă duc la sediul fundaţiei din Bucureşti. Niciodată nu am spus ce să facă fundaţia şi mă bucur că domnul profesor Preda, decan la Universitatea Bucureşti, a reuşit să imprime fundaţiei exact linia pe care aş fi văzut-o, dar probabil că nu aş fi reuşit să o fac la fel de bine. Că fundaţia a născut un copil prematur este adevărat Partidul Mişcarea Populară, dar prematurii ştiţi foarte bine că sunt extrem de inteligenţi. În viziunea mea era să se creeze o fundaţie care să genereze o mişcare din care să rezulte un partid care să fie apt de bătălie politică şi să poată prelua guvernarea în România în 2016. Iata ca aceasta fundatie nazdravana a reusit sa intre si in batalia de la europarlamentare. Eu îi doresc succes copilului fundaţiei, care este Partidul Mişcarea Populară.

Despre relaţia preşedinte-prim-ministru Emil Boc s-au scris foarte multe şi de multe ori umilitor pentru amândoi. Ce vreau să ştiţi este că am fost doi parteneri extraordinari, în momente în care ţara avea nevoie de doi bărbaţi care să-şi asume trecerea prin criză. Îmi aduc aminte câte zile, câte nopţi am petrecut împreună discutând cu privire la soluţii. Îmi aduc aminte că am analizat, spre exemplu, la momentul crucial mai 2010 şi varianta unor soluţii care nu ne-ar fi dus nicăieri şi puteţi vedea ţări în care oamenii politici nu au avut curajul să ia măsurile necesare la momentul potrivit şi despre care au zis de vreo cinci, şase ani că sunt în criză şi le tot continuă criza. Am luat măsuri extrem de dificile din respect pentru români, n-am vrut să-i amăgim. Îmi aduc aminte discuţia crucială, n-aveam bani pentru 300 de mii de salariaţi şi era clar că nu-i aveam pe termen lung, şi a fost o mare discuţie, o lungă discuţie, că mare n-a fost: reducem salariile sau mâine anunţăm că am închis 300 de mii de posturi, scoatem afară în şomaj 300 de mii de oameni din sectorul public? Iar decizia noastră a fost una a solidarităţii, pentru că ne dădeam seama că cei 300 de mii pot fi eliminaţi, dar la întrebarea pe care a pus-o Emil: «Şi ce facem cu ei, domnule preşedinte? Sunt 300 de mii de oameni care se adaugă la 450 de mii care nu au locuri de muncă. Din ce trăiesc?» Şi atunci, împreună, am stabilit «mai bine facem o reducere şi nu dăm pe nimeni afară, dar revenim cu salariile când în mod natural se produce această reducere de 300%, stabilisem să revenim în două faze. Aşa s-a întâmplat, s-a introdus acea ordonanţă - la şapte oameni care pleacă din sistem se angajează unul singur - oamenii au ajuns la pensie şi au trecut în partea cealaltă de susţinere, treptat, dar în doi ani s-a redus aparatul de stat cu mai bine de 250 de mii de oameni, ceea ce a permis reluarea salarizării în cele două etape: o dată cu 10,5%, cât a apucat să facă Emil, şi a venit şi etapa a doua.

V-am dat un exemplu, vă mai dau un exemplu. Vă aduceţi aminte propagandistic cât rău ni s-a făcut şi cu asta, pentru că şi aici trebuie să o spunem: nici partidul nu a avut curaj să susţină măsurile pe care le-a luat Guvernul. Dacă bine îmi aduc aminte se mai vedeau pe la televizor, în afară de preşedinte şi Emil Boc, care erau terfeliţi de sus până jos, se mai vedeau Gelu Vişan şi Elena Udrea, care mai aveau curaj să... în rest toată lumea era pitită şi aşteptau să vadă ce se întâmplă. O să vă mai spun un lucru şi cu pensiile. Este o minciună că s-au redus pensiile pentru că nu s-au redus, dar a rămas un clişeu. Nu am putut să o facem. Dar dacă s-ar fi făcut, se făcea tot temporar, iar astăzi nu aveam TVA de 24%, ci rămânea 19%. Asta a fost intenţia noastră. O reducere temporară fără să ne atingem de fiscalitatea directă, de care nu ne-am atins până la urmă, dar şi de cea indirectă, care era TVA. Spuneţi-mi azi în ce condiţii au pierdut mai mult pensionarii? Cu siguranţă în condiţia aplicării TVA de 24%, pentru că acesta este foarte greu reversibil, spre deosebire de o măsură temporară legată de pensii, care ne-ar fi permis să le plătim tuturor pensiile. Deci şi sunt multe alte lucruri care ne-au legat, aş spune nu cu aroganţă, dar o spun pentru că o gândesc. Am avut curaj împreună cu premierul să luăm ţara în spate şi să o trecem într-un an şi jumătate prin criză, ceea ce puţini au avut curaj să facă în Europa şi am dat din nou posibilitatea ca ţara să-şi reia creşterea economică. Aşa firavă cum este, pentru că mulţi din partenerii noştri au problem economice, iar România este dependentă de toţi ceilalţi. Dar noi am pus capăt rapid, prin măsuri dureroase, dar necesare, şi pe care vă rog să mă credeţi că şi eu şi Emil le-am anticipat ca dificultate din punct de vedere al nostru personal, din punct de vedere al propagandei care se va face, din punct de vedere al pierderilor pe care le va avea partidul pe care Emil îl reprezenta, iar pe mine mă susţinuse în alegeri. Am vrut să subliniez că sunt lucruri şi multe altele, sunt lucruri care pe mine şi Emil ne leagă mai puternic decât orice, pentru că viaţa ne-a adus în nişte funcţii în care aveam responsabilitatea ţării şi, în afară de noi, nimeni, repet, nimeni, nu avea nici dreptul şi nici nu putea să şi le asume. Aceste momente prin care trec doi oameni politici vreau să vă asigur că îi leagă pentru totdeauna, iar faptul că Emil a acceptat să vină în fundaţia pe care eu am iniţiat-o este o probă în acest sens şi sunt convins că împreună vom reuşi să continuăm procesele de modernizare a ţării. Îi mulţumesc mult lui Emil! Plec, că am un alt program, dar vreau să ştiţi că mi-a făcut multă plăcere să fiu la această primă ieşire a fundaţiei. Maestrul Fărcaş îmi îndulceşte sufletul când îl văd şi când aud sunetul taragotului său, care mă face să mă simt extraordinar de bine şi ca întotdeauna mă simt foarte bine la Cluj, Mulţumesc mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.”


Departamentul de Relatii cu Presa FMP

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Votanților USL (foști sau actuali), cu compasiune

Dragă votant USL (fost sau actual),

te rog gândește-te un minut la următoarele:
  1. mâine s-ar putea ca în locul Aurei Ion să fie copilul tău.
  2. Mâine s-ar putea ca în locul celor care au murit în județul Galați, luați de ape, să fie bunicii sau părinții tăi.
  3. Mâine, când ajungi acasă și întrebi „unde e Ionuț?”, s-ar putea să ți se răspundă: „e mort, a fost mâncat de câini.”
Cum te-ai simți dacă în momente de disperare, când nu ai informații dar știi că pruncul tău este între viață și moarte, omul pentru care tu ai votat spune la televizor „toți sunt OK”? După care vine știrea, rece: „e mort”. Cum te-ai simți să afli că atunci când copilului tău mort îi înghețau lacrimile de durere pe obraz, cel care trebuia să coordoneze salvarea lui e la o petrecere cu jurnaliști?

Dragă votant USL,
ceea ce am scris mai sus nu e politică. E umanitate și bun simț. Îți spun un secret: atunci când ești o persoană publică responsabilă știi foarte bine că într-o zi vei pleca de la putere. Vrei însă, ca atunci când pleci, să lași funcția unui om responsabil. Vrei să pleci liniștit că țara va merge înainte. Vrei ca după sute de nopți nedormite, după săptămâni de absență de lângă copiii tăi în care ți-ai asumat funcția, să te uiți, liniștit, la cei care, chiar dacă au o opinie politică diferită, duc România înainte. Nu trăiești dorința arzătoare să te întorci la putere prea repede pentru că ești, pur și simplu, obosit.

Dragă votant USL,
poate îți este greu să accepți că ai greșit. Poate că nici nu ai greșit. Așa ai crezut tu că e mai bine pentru țară, în baza informațiilor pe care le-ai avut. Înainte să aflu că Ponta e plagiator și eu aș fi putut să stau la masă cu el. Înainte să aflu că prin cinismul și iresponsabilitatea sa omoară oameni și eu aș fi negociat, poate, cu el. Acum știi însă cu certitudine că cel în care ți-ai depus încrederea și-a furat doctoratul, are un cinism care ucide oameni, te minte, nu e capabil să-ți aducă un „mai bine” ție și familiei tale dar, cel mai grav, pune România în pericol.

Dragă votant USL,
nu vreau neaparat votul tău pentru că, probabil, avem valori diferite. Pentru mine plagiatul e grav. Pentru tine poate e un detaliu. Pentru mine drumul spre vest e o obligație. Pentru tine poate fi un moft. Tu ești obișnuit cu promisiuni fără acoperire, eu nu pot să te mint. Vreau doar să-ți spun că eu te pot ierta pentru ceea ce, conștient sau nu, ai permis să se facă cu țara asta. Poate sunt oameni care astăzi nu te pot ierta, poate sunt oameni care se vor întreba toată viața lor „ce-ar fi fost dacă în loc să stea la televizor sau să chefuiască lângă jurnaliști dr. Victor Viorel ar fi coordonat căutarea”. Vreau doar să-ți spun că aștept momentul în care indiferent de cine câștigă, tu sau eu, ambii vom fi liniștiți că România va fi o țară sigură și condusă responsabil. Așa cum merg lucrurile acum, nici eu și nici tu nu vom prinde acel moment. Dar și eu și tu trebuie să facem un pas înainte împreună. Uite, îți întind mâna și fac primul pas: te-am iertat pentru că l-ai girat pe dr. Victor Viorel. Primul pas pentru tine ar fi să recunoști că ai greșit.

Dragă votant USL,
Eu nu pretind să-ți ceri iertare pentru că ai participat, mânat de bune intenții -nu mă îndoiesc- la această derivă a României. În schimb vreau să-ți cer eu iertare, în numele Guvernului Boc, pentru că te-am obligat să ieși din zona ta de confort -adesea lânced-, poate chiar te-am dezavantajat, prin următoarele lucruri (pentru care, dacă ți-ar fi convenit, ne-ai fi votat) la care am participat nemijlocit:

  1. am dat copiilor tăi un bacalaureat corect, precum și un examen de clasa a VIII-a corect.
  2. Am dat copiilor tăi posibilitatea să meargă la o școală profesională de calitate (vezi aici) și să-și găsescă un job bun. Poate tu preferai ca el să ia un bac fraudat și să meargă la o fabrică de diplome universitare.
  3. Am introdus clasa pregătitoare de la 6 ani obligatorie. Ponta ți-a spus că asta e o prostie, poate l-ai crezut. Numai că, după un an, 95% dintre părinți sunt satisfăcuți iar România are 60.000 de copii în plus la școală. Anual, un stadion plin cu copii care merg la școală în loc să stea pe maidan.
  4. Am adus în România laserul de la Măgurele, cel mai mare proiect științific din istoria României. Peste 300 de milioane de Euro în România, gratis, direct de la Bruxelles.
  5. Iartă-l te rog pe Emil Boc pentru că a dat unui milion de pensionari CAP pensia de 350 de lei în loc de mizeria de 10-20 de lei cât aveau înainte. 
  6. Mai iartă-mă că am alocat banii din impozitele tale către universitățile bune, nu către cele proaste. Cei pe care i-ai votat tu alocă cu atât mai mulți bani cu cât o universitate este mai proastă.
  7. Iartă-mă pentru că am vrut să nu-i mai las în universități (să predea copiilor tăi) pe cei care au ajuns profesori furându-și teza de doctorat sau articolele științifice.
  8. Aș vrea să-ți cer iertare pentru perioada în care, dacă ai fost bugetar, ai avut salariul diminuat, dar nu prea pot. Din două motive: pentru că nu a fost o alegere, a fost o obligație, fără de care azi nu ai mai fi primit deloc un salariu; iar al doilea pentru că orice aș spune pot înțelege că -25% la salariu nu poate fi iertat. E OK, ne-ai pedepsit pentru asta la vot, dar de ce a trebuit să pedepsești toată România prin aducerea la putere a lui dr. Victor Viorel?
  9. Iartă-mă pentru aroganța de a fi ales să nu-mi exercit dreptul la echivalarea în România a doctoratului meu, luat cu un laureat Nobel. Nu am făcut-o pentru că nu prea știu cu ce l-aș putea echivala aici. Poate-mi spui tu? Oricum, obiectivul meu la minister a fost să echivalez nivelul învățământului din România cu nivelul celui din Franța, Germania ș.a. Nu să-mi echivalez diplomele mele pentru că nu am nevoie. 
  10. Iartă-mă pentru că am fost victima uneia dintre cele mai mari calomnii din presa românească: falsul în acte al Antenei 3 pentru a demonstra că „Funeriu n-are bacul”.
Poate citind aceste lucruri îți dai seama că ele sunt, de fapt, OK. În acest caz, te rog să mă ierți că nu ne-ai votat.

Cu speranță și încredere în judecata ta,
Daniel Funeriu

luni, 20 ianuarie 2014

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Dragi lideri de opinie,

poate vă recunoașteți, poate nu, în textul de mai jos. Dacă nu vă recunoașteți, scuze pentru prețiosul timp pierdut. Dacă vă recunoașteți, măcar parțial, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă ce-i de făcut. Soluția e la voi. Pentru că în curând va fi prea târziu. Am scris textul acesta cu frăție întru suferință, nu cu aroganță. Pentru că sunt în căutare de soluții, nu în dorința de a da lecții. L-am scris, mai ales, cu prietenie și convingere că se poate ieși din acest cerc vicios. 

Citesc zilnic opinii noi și originale despre „scandalul din educație” din partea multor „formatori de opinie”. Unii redescoperă apa caldă. Ca la fotbal, fiecare are „teoria lui”. Eu îi întreb: oameni buni, unde erați în vara lui 2011 când cei care au organizat primul bacalaureat corect, începând cu cei 20.000 de supraveghetori, cei peste 40 de inspectori și întreg aparatul ministerului erau linșați mediatic pentru curajul de a fi arătat adevărul? V-ați inflamat trei zile după care ați uitat.

Și atunci filosofați, ca acum, despre sexul îngerilor. Nu ați înțeles nici atunci, și nu păreți să înțelegeți nici acum că nu mai e loc de nuanțe. Miza nu eram eu și bacalaureatul organizat de mine. Miza nu era Guvernul Boc și nici măcar criza. Miza erau copiii voștri. N-ați cuplat atunci. N-ați avut atunci răbdarea să înțelegeți de ce împreună cu oameni extraordinari, ca Mircea Miclea și zeci de mii de dascăli onești și dedicați, am luptat și pentru clasa pregătitoare și pentru masteratul didactic, și pentru finanțarea per elev și pentru camere video la bac și pentru învățământul profesional sau universități libere de plagiat. Pentru voi, mari formatori de opinie, cei care nu aveți timp decât de can-can și interpretări alambicate ale spuselor vreunui politruc de doi bani, era prea greu să încercați să înțelegeți ceea ce Comisia Europeană a înțeles dintr-o simplă citire. Că reforma propusă de comisia Miclea, pentru care mi-am dat și ultimul strop de energie politică, era într-adevăr ultima șansă să facem ceva cu educația din România. A, era să uit: cum puteați voi să priviți cu ochi buni o „reformă băsistă”? Sufereați, mai toți, de sindromul Ponta: „vine de la altii deci e rău”. 

Ce nu mai aveți timp să vedeți? Voi, marii formatori de opinie, nu vedeți din testele PISA 2012 decât faptul că stăm prost. Vă e greu să vedeți că, față de 2009, avem cea mai mare creștere din UE. Vă e greu să vedeți că, pentru prima dată, nu mai suntem ultimii, pentru prima dată avem o creștere consistentă. Am depășit trei țări din UE. Știți ce a diferențiat perioada 2009-2012 față de toți ceilalți ani după 1989? Vă spun eu: lucrurile au fost facute de profesioniști. Și în sfârșit am progresat.

Dragi „formatori de opinie”: da, în sistemul de educație e multă mizerie. Da, și părinții și profesorii sunt jumătate victime, jumătate complici. Da, și voi purtați o vină egală cu cea a tuturor miniștrilor și a tuturor decidenților. Vina voastră, a formatorilor de opinie, de a nu fi avut răbdarea să distingeți binele de rău. Vina voastră, a formatorilor de opinie, este de a fi inoculat, zi de zi, în mintea românilor că „toți sunt la fel”. Iar prin asta nu faceți decât să scădeți, zi de zi, gradul de încredere în presă, în voi și în fiecare dintre noi. Vă mai mirați că abjecta antenă 3 umple spațiul mediatic cu fiere? Eu, și alții ca mine, am avut partea noastră și de mult ne simțim ca un stejar de care se scarpină un mistreț atunci când ne toacă „mogulii”.

Nu. Nu toți sunt la fel. 
Nu e tot una să ai un doctorat cu un laureat Nobel sau la Sorbona, Oxford, Harvard sau să-ți fi plagiat doctoratul cu un pușcăriaș, fie el și inteligent. 
Nu e tot una să servești, mișelește prin legi strâmbe și greu de înțeles, mediocritatea din educație sau să dai legi luate ca referință în UE, care izvorăsc din studii științifice. 
Nu e tot una să ai curajul de a spune adevărul cu ascunderea adevărului sub preș în stil comunistoid. 

Dacă nu dezrădăcinăm comportamentele trecutului până la ultimul fir putem să ne luăm adio de la viitorul României. Cred că într-un an vom fi dincolo de reparabil. 
Dar cu cine să le dezrădăcinezi și mai ales pentru cine? Uitați-vă la textele pe care le scriați acum 10 ani și la cele de azi. Chiar nu v-ați plictisit să băgați în malaxorul de vorbe aceleași concepte? Chiar nu vedeți că articolele voastre nu spun decât „politicianul X e un prost”? Aveți puterea intelectuală să scrieți un singur articol în care, succint, să prezentați argumente pro, argumente contra și să trageți și o concluzie? Nu, asta nu e NUMAI munca politicianului. Dacă nu o faceți voi, la urechile românilor nu vor mai ajunge decât fraze monosilabice care abrutizează. Consecința inevitabilă este că nu veți mai avea luxul de a scrie liber în curând.

PS: iată aici și aici, for the record, vă dau un exemplu de comportament hidos, hain și mizerabil al unui (fost) „lider de opinie”, care - s-a dovedit mai târziu - s-a vândut pentru doi lei. În 2010 am avut o întâlnire cu vreo 20 de „lideri de opinie” despre legea pe care urma să o promovez. În discuții am prezentat cum ar trebui să arate o fișă de evaluare a unui copil de 6 ani. Am arătat fișa de evaluare (din Germania) a fiicei mele. Spun tuturor că am rugămintea să nu o facă publică, e doar pentru ei. Atât a reușit - țin minte și acum, cu excitarea hienei care miroase cadavrul - să scrie admirabilul „lider de opinie”. Și o rugasem frumos să nu facă publică evaluarea unui copil de 6 ani... Căutați autorul prin consulatele din SUA. Pe banii voștri.

duminică, 19 ianuarie 2014

Amintiri din comunism

Aveam 8 ani și sora mea 6. Stăm la o coadă, la pâine, trimiși de bunica noastră care nu putea să se deplaseze. Era o coadă d-aia nasoală, dezorganizată. Trei-patru pe rând, cu împins și călcat pe picioare. Nu era sigur că este pâine pentru toată lumea. Repede o vecină ne vede și, voinicește, spune tuturor: „copiii trebuie lăsați în față”. De rușine lumea, mai cu strâmbat din nas, ne lasă. Pe drumul către tejghea vecina ne întreabă la ureche: „voi câte pâini luați”? „Două, spun eu”. Repede și pe furiș răspunde: „luați 4, două și pentru mine”, și-mi furișează zece lei în palmă. 
Cumpăr patru pâini. Două dintre ele arse rău de tot. Ies, victorios, din îmbulzeală. Vecina după mine. Îmi smulge, rapid, cele două pâini nearse din mână și restul de 5 lei și pleacă. Rămân, interzis dar și decis ca la prima ocazie să plec „în occident”. Mi-am dat seama atunci că am fost dezumanizați de comunism și că normalitatea nu va veni în curând peste noi.

E bine, e rău că tinerii noștri nu mai știu ce e comunismul? În afară de schimbările, majore, pe care le vedem ne-am schimbat noi în interiorul nostru? Astăzi, oare, mai sunt astfel de oameni haini? 

vineri, 10 ianuarie 2014

Despre profesori

Este exclus să avem învățământ de calitate dacă nu se schimbă radical cariera didactică exact după modul prevăzut de Legea educației. 


Aud zilnic prostii și "soluții miraculoase" și vreau să dau câteva răspunsuri clare:

1) schimbarea cuplului (programă + manuale) nu va aduce un mare progres dacă nu creștem calitatea profesorilor. Fără acest lucru orice altă măsură nu va da decât rezultate minime. Să faci programă finlandeză e ușor și ia o lună: o traduci. Dar e și inutil dacă o predă un profesor mediocru sau șpăgar. Degeaba ai un Jaguar cu motor de Trabant.


2) Este exclus să realizăm creșterea calității profesorilor dacă nu realizăm trei lucruri concomitent: 

a) formare de calitate
b) selecție corectă
c) răsplată adecvată

3) Legea educației prevedea soluții corecte pentru toate aceste elemente, astfel:
a) formare: master didactic numai în cele mai bune universități plus practică la clasă, alături de cei mai buni profesori.

b) selecție: în două etape, astfel
(i) după finalizarea etapei a) absolventul dă un examen național care-i conferă un "certificat de liberă practică a meseriei (vocației ar spune unii) de profesor". Astfel statul se asigură că cei care au dreptul de a fi profesori au un o calitate minimală certificată de acel "certificat". 
(ii) după obținerea certificatului profesorul dă concurs pe post LA NIVELUL ȘCOLII, inclusiv cu reprezentanți ai părinților.
Ce părinte normal ar accepta un profsor slab la concurs?

c) răsplată adecvată: legea prevede ca masterul didactic este plătit cu o bursă echivalentă cu salariul de intrare în sistem. E clar că pentru motivare salarizarea trebuie crescută. Pentru a fi la nivelul mediu al OECD (nu în termeni absoluți ci în putere de cumpărare echivalentă) ar trebui să crescă salariile cu 30% în medie. Această creștere poate fi susținută dacă se aplică corect Legea educației referitor la finanțare. Să fie clar: numai creșterea salariilor nu produce niciun efect in sistem, în afară de risipă si satisfacerea unor mafii sindicale.

TOATE aceste elemente (masterul didactic, procedura de selecție, și răsplata adecvată) urmau să intre în vigoare, conform legii, gradual, din iunie 2012. Dar a venit USL și a schimbat TOATE aceste prevederi, menținând exact aceleași rețete ale eșecului referitoare la resursa umană. În interesul arbitrariului și clientelei de partid, în afara interesului elevilor și părinților. PSD merită și un bonus: au schimbat criteriile (care erau relevante) pentru a ajunge conferențiar și profesor, astfel încât toți pesediștii să ajungă profesori universitari. Cu 20 de articole în Urzica poți ajunge profesor universitar. Cu 3 în Nature nu... Trebuie să ai o minte de pesedist să repeți aceleași prostii și să te aștepți la rezultate diferite.

De aceea spun că în scurt timp educația din România va fi dincolo de reparabil. Raportul OECD referitor la testele PISA arată că principalul element pentru creșterea rezultatelor este calitatea formării și selecției cadrelor didactice. Și acum avem o mare problemă cu resursa umană, care e din ce în ce mai slabă și pentru că profesorii buni (mai avem încă, slavă Domnului) se simt singuri în cancelariile în care personaje dominante sunt dna Blându. Dar în curând, grație PSDului și votanților acestora, în școli și universități vom avea majoritar mediocrități. Care vor umbla, inevitabil, la sistemul de valori al națiunii. Prima valoare pe listă va fi plagiatul. A doua minciuna și abia a treia incompetența.

Mă simt, desigur, responsabil că nu am reușit, politic, să asigur încă un an de implementare a Legii educației prin pierderea guvernării în mai 2012. Chiar dacă nu mai eram eu în funcție, Cătălin Baba continua foarte bine. Puteam să fac mai mult? Probabil. Teoretic da, practic nu cred. Altfel spus, îi rog pe părinți să mă ierte că nu ne-au votat și să se ierte pe ei înșiși că nu au dat copiilor României o șansă. Iată (aici) cum evalua Comisia Europeană Legea educației, gândită de experții din comisia Miclea.

PS: Am văzut tot felul de interpretări despre rezultatele testelor PISA 2012. Interpretarea corectă (calitativ) este următoarea: 

a) testul PISA 2012 față de testul PISA 2009 a suprins exact perioada în care am condus ministerul.
b) Rezultatele sunt încă slabe dar:
  • pentru prima dată nu mai suntem ultimii în Uniunea Europeană și avem o creștere semnificativă și măsurabilă. Trei țări sunt sub noi.
  • România a înregistrat cea mai mare creștere anuală din UE la matematică iar la științe a doua cea mai mare creștere după Polonia.
  • Procentul copiilor cu rezultate slabe este în scădere.
  • Polonia e performerul UE pentru perioada 2000-2012. A aplicat exact rețetele pe care Legea educației le preconiza pentru România.
Aceste lucruri arată justețea demersului început la minister. El nu trebuia decât continuat. Dr. Victor Viorel, ți-a mai rămas ceva de distrus din România?

PPS: politicienii tocmai au descoperit "profesorul care cere cadouri" în România. O înfierează (pe bună dreptate) pe învățătoarea respectivă și cer acum să cadă capete. Politicienii care fac asta sunt niște farisei: așa era și când erau ei copii. Chiar nu mai țineți minte că băiatul șefei de la alimentară era avantajat la clasă iar de băiatul securistului le tremurau genunchii la toți? Responsabili suntem cu toții, iar soluția este tot la noi, și e una colectivă. Tot ei dau la televizor sentințe comunistoide ("profesorii sunt elita națiunii") sau generalizatoare: "profesorii sunt șpăgari", "profesorii sunt slabi"etc. Mă dezic. Avem profesori foarte buni, cum avem și profesori foarte slabi. Avem oameni foarte onești, care au rezistat presiunilor și au făcut bacalaureatul corect. Dar avem și șpăgari. Avem profesori care ajung la fix în clasă, avem și profesori care întârzie 30 de minute. Rolul nostru este să maximizăm numărul celor buni și să-l diminuăm pe cel al celor slabi. Nu cu USL se poate face asta.

joi, 9 ianuarie 2014

Revoluția părinților

Într-un an (2013) în care mulți au remarcat o „trezire” a spiritului civic m-am întrebat adesea „oare când vor face și părinții o revoluție”? Răspunsul părea să fie „niciodată”, dintr-un motiv simplu: presiunea subtilă și șantajul moral exercitat de unii dascăli (de obicei bine înfipți în sindicat) asupra lor. Nu ca grup ci individual. Mulți părinți spuneau „dacă fac eu scandal, o să dea note mai mici copilului meu”. Și o tăcere de plumb se așternea asupra practicilor mizerabile din școli. Se vor schimba lucrurile acum?

Care este „lanțul slăbiciunilor”?
  • Lucrurile încep de la înscrierea la școală și la grădiniță: până am introdus procedura electronică în 2012 totul era arbitrar. Dacă o școală era căutată șansa la înscriere era direct proporțională cu șpaga. La grădiniță era dezastru: locuri insuficiente deci intrarea pe bază de șpagă. Acum sistemul de înscriere electronică este „virusat” de zecile de vize de flotant ilegale pe care nu le verifică nimeni (asta e treaba poliției) și nu le denunță niciun părinte.
  • Imediat intrați în școală, părinților li se cere să cotizeze la: „fondul clasei”, „fondul școlii”, bani de curățenie, caiete/rechizite, evident cumpărate de la o anume sursă, clar indicată.
  • Se continuă cu concursuri și paraconcursuri (nu mă refer aici la olimpiade), toate, evident plătite. Și inutile. Părinții însă, pe principiul „nu-mi pot lăsa copilul să fie singurul care să nu participe la concurs” cotizează, află că odrasla e geniu (toți copiii iau cel puțin „mențiune” la concursurile astea) și... mergem mai departe.
  • Vin tot felul de idei: poze în rochițe de prințesă, brelocuri cu poza copilului, felicitări cu copilul, calendar cu copilul, etc, vârâte pe gâtul părinților.
  • Summa cum laude se acordă pentru after-school. Mulți dascăli predau și la after-school-uri private. Nimic rău cu asta. E însă ceva profund rău cu faptul că accesul la o anumită școală și clasă se face numai dacă, la pachet, copilul este înscris și la after-school-ul acelui profesor. 
  • Înspre finalul ciclului gimnazial și în liceu intră în funcțiune sistemul meditațiilor ca o condiție pentru o notă mai mare. Alt șantaj emoțional, alți bani, altă distracție. 
Aceste comportamente nu sunt noi. Ele s-au sedimentat în ani, zeci de ani, erau în funcțiune și când eram eu în clasa I. Am încercat să lupt împotriva lor, am reușit parțial cu bacalaureatul. Mi-au lipsit aliații cei mai importanți: părinții. M-au susținut președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, câțiva membri din conducerea PDL (Udrea, Macovei, Voinescu) dar nu i-am auzit pe părinți exprimându-se. Și nu mă refer aici la o fantomatică organizație națională a părinților. 

Vreau să le spun părinților că puterea e la ei. Individual. De exemplu numărul celor care au luat „bacalaureatul pe bune” (300 000) și al părinților lor (600 000) este cam același cu numărul de voturi luate de PDL la ultimele alageri. Dacă adăugăm și numărul părinților ai căror copii au beneficiat de clasa pregătitoare (600 000) și al celor care au avut loc în grădinițe grație clasei pregătitoare (400 000) ajungem la un număr de voturi egal cu cel al celui mai mare partid. Acum nu mai au motive de frică. 

Felicit părintele curajos care a făcut publică înregistrarea care este acum pe toate televiziunile. Cred că e important în acest moment să existe o solidaritate între cei care își dau seama că aceste practici îl pervertesc, în primul rând, pe copilul lor. Eu încă mai aștept o revoluție a părinților. Schimbarea poate veni doar de jos în sus, pentru că sus sunt prea puțini care să aibă curajul să ducă lupta cea dreaptă. Și când o duc calcă pe mușuroaie de mizerie umană care nu se lasă ușor. Iar mulți nu au nervii să meargă înainte.