Catalogul electronic: lucru bun sau obligație nelegală?

Am primit un mail de la un părinte revoltat: a fost obligat să plătească accesul la catalogul electronic implementat de școală (vezi mai jos mailul). Lui, și miilor de părinți car sunt în această situație le răspund mai jos:

tot mai multe școli utilizează „catalogul electronic”. Ce este catalogul electronic, este el gratuit, este el util, este o obligație a școlilor? Sunt tot atâtea întrebări justificate, la care este nevoie de un răspuns.

Spun de la început: CATALOGUL ELECTRONIC, DACĂ ESTE IMPLEMENTAT CORECT, ESTE UTIL. DAR:

1) Ministerul Educației NU alocă fonduri pentru catalogul electronic. El este o inițiativă STRICT a școlii și/sau a primăriei. Catalogul electronic NU este un document școlar obligatoriu în sistemul de educație.

2) Cum nimic nu este gratis pe acest pământ (în afară de dragoste) cineva trebuie să plătească: în unele cazuri părinții, în altele (la Arad de exemplu) primăria. 

3) Atenție însă: niciun părinte NU poate fi obligat să plătească dacă nu dorește acest serviciu. Situația în care numai unii dintre elevii dintr-o clasă beneficiază de catalogul electronic suntem în fața unei situații de segregare pe bază de venit al părinților ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL OBLIGATORIU, lucru care este interzis prin lege. Problemă spinoasă!

4) Sunt o multitudine de firme care vând serviciul de catalog electronic. El este, de fapt, un soft destul de banal. Odată instalat acest soft nu ar mai trebui să coste bani. Niște elevi buni în informatică ar trebui să poată să conceapă și să programeze un soft „catalog electronic” decent. Întrebarea legitimă este: pe ce baze o școală sau o primărie alege un soft și nu altul pentru acest catalog electronic? Sper să nu aflăm că în unele cazuri răspunsul este „pentru că firma de soft aleasă a cotizat la primar sau director”.

5) Ce trebuie să facă ministerul? Rolul ministerului, ca gestionar al sistemului, este să se asigure că datele care sunt în cataloagele electronice (absențe, note, datele personale ale elevilor) pot fi importate într-o bază de date națională, din care să se extragă toate informațiile și statisticile necesare ameliorării învățămțntului. Este esențial ca ministerul să emită un set de reglementări minimale astfel încât să se asigure că nu este favorizată o firmă sau alta, conform principiului de neutralitate tehnologică. 
În acest sens, eu pusesem pe situl ministerului în consultare publică o propunere de ordin de ministru, astfel încât actorii de pe piața cataloagelor electronice să introducă în softul lor un set de informații minimale, utilizabile de către minister și să ne asigurăm că nicio firmă nu este favorizată. 

În concluzie: 
dacă ministerul reglementează corect condițiile de utilizare a catalogului electronic el poate fi util pentru părinții care aleg să plătească acest serviciu și pentru minister. 
Dar niciun părinte nu poate fi obligat de nimeni să plătească serviciul catalogului electronic. Asta ar fi un grav abuz și ar trebui sancționat exemplar.

Iată mailul primit:


„La ședința cu părinții de joi, învățătoarea ne-a adus la cunoștință că, începând cu 01 octombrie 2013, se va implementa și pentru clasa noastră, a III-a!!!, catalogul electronic. Ei, prin intermediul lui, pe net, orice părinte poate vizualiza calificativele și absențele odraslei. 60 de lei de căciulă.
Atunci am protestat și am refuzat categoric, evident neinteresându-mă oportunitatea, dar am aflat că nu se discută. E obligatoriu!
60 de lei/ an, dar este obligatoriu.
Așadar, care ar putea fi utilitatea catalogului electronic pentru școlari!? Ar putea fi opțional și asta ar justifica acea taxa de 60 de lei/ an, dar este obligatoriu.”

Comentarii

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

A beautiful mind : cum sa iei premiul Nobel cu un articol de 28 de randuri

S-a dat drumul la bani; bonus: o înregistrare foarte relevantă

Adevărul despre clasa pregătitoare