vineri, 27 septembrie 2013

Candidatul dreptei la prezidențiale

„Sfântul Graal” al politicii românești pare să fie acum identificarea candidatului (candidatei) dreptei la prezidențiale. Tuturor doritorilor care cred că au șanse dar și că ar putea conduce bine România le recomand să citească poezia de mai jos. Dacă nu corespund unui singur criteriu ar trebui să se alinieze în spatele celui (celei) care le îndeplinește pe toate. Succes!

If

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too:
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or being hated don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream---and not make dreams your master;
If you can think---and not make thoughts your aim,
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same:.
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build'em up with worn-out tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings,
And never breathe a word about your loss:
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on!"

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings---nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much:
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And---which is more---you'll be a Man, my son! 

joi, 26 septembrie 2013

Catalogul electronic: lucru bun sau obligație nelegală?

Am primit un mail de la un părinte revoltat: a fost obligat să plătească accesul la catalogul electronic implementat de școală (vezi mai jos mailul). Lui, și miilor de părinți car sunt în această situație le răspund mai jos:

tot mai multe școli utilizează „catalogul electronic”. Ce este catalogul electronic, este el gratuit, este el util, este o obligație a școlilor? Sunt tot atâtea întrebări justificate, la care este nevoie de un răspuns.

Spun de la început: CATALOGUL ELECTRONIC, DACĂ ESTE IMPLEMENTAT CORECT, ESTE UTIL. DAR:

1) Ministerul Educației NU alocă fonduri pentru catalogul electronic. El este o inițiativă STRICT a școlii și/sau a primăriei. Catalogul electronic NU este un document școlar obligatoriu în sistemul de educație.

2) Cum nimic nu este gratis pe acest pământ (în afară de dragoste) cineva trebuie să plătească: în unele cazuri părinții, în altele (la Arad de exemplu) primăria. 

3) Atenție însă: niciun părinte NU poate fi obligat să plătească dacă nu dorește acest serviciu. Situația în care numai unii dintre elevii dintr-o clasă beneficiază de catalogul electronic suntem în fața unei situații de segregare pe bază de venit al părinților ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL OBLIGATORIU, lucru care este interzis prin lege. Problemă spinoasă!

4) Sunt o multitudine de firme care vând serviciul de catalog electronic. El este, de fapt, un soft destul de banal. Odată instalat acest soft nu ar mai trebui să coste bani. Niște elevi buni în informatică ar trebui să poată să conceapă și să programeze un soft „catalog electronic” decent. Întrebarea legitimă este: pe ce baze o școală sau o primărie alege un soft și nu altul pentru acest catalog electronic? Sper să nu aflăm că în unele cazuri răspunsul este „pentru că firma de soft aleasă a cotizat la primar sau director”.

5) Ce trebuie să facă ministerul? Rolul ministerului, ca gestionar al sistemului, este să se asigure că datele care sunt în cataloagele electronice (absențe, note, datele personale ale elevilor) pot fi importate într-o bază de date națională, din care să se extragă toate informațiile și statisticile necesare ameliorării învățămțntului. Este esențial ca ministerul să emită un set de reglementări minimale astfel încât să se asigure că nu este favorizată o firmă sau alta, conform principiului de neutralitate tehnologică. 
În acest sens, eu pusesem pe situl ministerului în consultare publică o propunere de ordin de ministru, astfel încât actorii de pe piața cataloagelor electronice să introducă în softul lor un set de informații minimale, utilizabile de către minister și să ne asigurăm că nicio firmă nu este favorizată. 

În concluzie: 
dacă ministerul reglementează corect condițiile de utilizare a catalogului electronic el poate fi util pentru părinții care aleg să plătească acest serviciu și pentru minister. 
Dar niciun părinte nu poate fi obligat de nimeni să plătească serviciul catalogului electronic. Asta ar fi un grav abuz și ar trebui sancționat exemplar.

Iată mailul primit:


„La ședința cu părinții de joi, învățătoarea ne-a adus la cunoștință că, începând cu 01 octombrie 2013, se va implementa și pentru clasa noastră, a III-a!!!, catalogul electronic. Ei, prin intermediul lui, pe net, orice părinte poate vizualiza calificativele și absențele odraslei. 60 de lei de căciulă.
Atunci am protestat și am refuzat categoric, evident neinteresându-mă oportunitatea, dar am aflat că nu se discută. E obligatoriu!
60 de lei/ an, dar este obligatoriu.
Așadar, care ar putea fi utilitatea catalogului electronic pentru școlari!? Ar putea fi opțional și asta ar justifica acea taxa de 60 de lei/ an, dar este obligatoriu.”

marți, 24 septembrie 2013

Din nou o mică isterie previzibilă

Astăzi am afirmat, într-o excelentă întâlnire cu liderii unor ONG-uri din educație, că susțin începerea învățământului obligatoriu cu grupa mare la grădiniță, la vârsta de 5 ani. Fără excepții ONG-urile respective susțin acest lucru. Evident, specialiștii în pus bețe în roate au și început un embrion de isterie „cum adică, să-i obligăm pe copiii de 5 ani să meargă la grădiniță”? Am spus „susțin obligativitatea grupei mari” pentru că și ministrul educației a vorbit despre acest aspect. Este una dintre puținele idei bune pe care le-a avut. Vezi aici declarațiile ministrului Pricopie. A propos: astăzi peste 90% dintre copii sunt înscriși la grupa mare. Înscriși nu înseamnă că și frecventează...

Fără a intra în multe detalii aici și acum, vreau să subliniez succesul nesperat al clasei pregătitoare, obligatorii de la vârsta de 6 ani, preconizată de comisia Miclea și pusă în practică prin Legea educației. Practic, la un an de implementare, clasa pregătitoare salvează anual 60.000 de copii de la eșec școlar. Părinții copiilor care au fost la pregătitoare anul trecut sunt foarte mulțumiți. Majoritatea învățătoarelor văd diferența între copiii care ajung la clasa pregătitoare după ce au fost la grădiniță și cei care nu au fost la grădiniță. În orice sală de clasă pregătitoare această diferență se vede cu ochiul liber. 

Pentru toți cârcotașii de serviciu citez mai jos câteva tendințe, dintr-un excelent document al Comisiei Europene:


”În zece ţări, învăţământul obligatoriu începe cu un an mai devreme (chiar cu doi 
ani mai devreme în cazul Letoniei), comparativ cu 1980”.

„Copiii încep educaţia formală la o vârstă din ce în ce mai fragedă. În perioada 2000-2009, în medie în UE-27, ratele participării copiilor de 3 ani, 4 ani şi 5 ani la învăţământul preşcolar sau primar cu crescut cu 15,3%, respectiv 7% şi 6,3%, ajungând în jur de 77%, 90% şi 94% în 2009. Participarea copiilor în vârstă de 3 ani la învăţământul preşcolar a fost aproape generalizată în Belgia, Danemarca, Spania, Franţa şi Islanda în 2009, depăşind 95%”.

Tot raportul poate fi citit aici

joi, 19 septembrie 2013

Foarte important pentru părinții elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Ce nu vă spune ministerul?

Conform recomandărilor comisiei Miclea am introdus în Legea educației o serie de evaluări ale copiilor. Ele se vor aplica în acest an școlar.

  • evaluare la finalul clasei a II-a, cu rolul de a identifica și corecta eventualele deficiențe până la finalul clasei a IV-a (sfârșitul ciclului primar);
  • evaluare la finalul clasei a IV-a, pentru a avea un diagnostic al sistemului de învățământ primar;
  • evaluare la finalul clasei a VI-a, cu rol de preorientare, astfel încât în ultimii ani de gimnaziu elevii să poată să se orienteze mai bine către filiera potrivită: învățământ profesional, liceu tehnologic sau liceu teoretic.
Experții în educație din Fundația Mișcarea Populară au elaborat, pentru părinți, materiale care explică tot ceea ce trebuie să știe despre aceste evaluări, benefice copiilor lor. Iată-le mai jos:

Informare evaluare clasa a II-a, click aici.
Informare evaluare clasa a IV-a, click aici.
Informare evaluare clasa a VI-a, click aici.

Este grav că nici până acum părinții nu au fost informați despre aceste evaluări. Știu că niciun partid nu are experți în educație de nivelul celor de la Fundația Mișcarea Populară (câteva ONG-uri au!). De aceea, dragi deputați și senatori, nu ezitați să faceți un bine copiilor din colegiul dumneavoastră și distribuiți aceste pliante! Atenție dr. Victor Viorel Ponta: materialul este protejat prin copyright!

miercuri, 18 septembrie 2013

Organizația anti-șmecherie și conspirația oamenilor liberi

Majoritatea politicienilor români devin eroi prin fraze „șmechere”. Dar aceste „fraze șmechere” și cei care se hrănesc din ele distrug zilnic cel mai de preț bun pe care o națiune îl are: încrederea mutuală între membrii săi.

Noi, românii, am ajuns să ne petrecem majoritatea timpului protejându-ne unii de alții, clădind ziduri unii între alții, în loc să construim unii cu alții. Noi scriem contracte kilometrice pentru ca mai apoi să ne tragem pe sfoară printr-o portiță, șmecher speculată de un avocat veros. Alții încheie contracte uriașe printr-o simplă strângere de mână. Uitați-vă la înălțimea gardurilor în Germania, Franța sau Olanda. Și comparați-le cu gardurile de la noi. Acuși ajungem să avem „bodigarzi” la fiecare scară de bloc. Prea multă încruntare, prea urât ne uităm la vecinul de suferință din trafic, prea ne îmbulzim unii în alții la coadă. De ce facem toate astea? Simplu: pentru că suntem o societate fragmentată, ai cărei membrii sunt răi unii cu alții. Pentru că nu mai avem încredere.

De ce nu mai avem încredere? Pentru că nu avem clar definite valorile pe care se așează societatea. Ai încredere în cineva atunci când aderi la același set de valori. Piramida valorică întoarsă din România a făcut din noi o societate fără repere. Cine vrea să facă ceva pentru România pune umărul la creșterea gradului de încredere între români. Cine vrea să facă ceva bun pentru România pune umărul la construirea unui sistem valoric în care să ne regăsim ca națiune și în care să ne refugiem în momentele de cumpănă care cu siguranță vor mai veni. Asta cred că trebuie să fie menirea unei mișcări populare.

Au făcut politicienii așa ceva până acum? Cu regret o spun că nu. Dimpotrivă: s-au hrănit devorând zilnic bruma de capital social de încredere care exista. Cota de popularitate a celor care au încercat să prezinte adevărul, precum Traian Băsescu și Emil Boc a scăzut dramatic. Paradoxal însă, cei doi sunt singurii politicieni din România care au câștigat toate alegerile în care au participat. Acesta cred că trebuie să fie obiectivul oricărei mișcări: să scoată la lumină perlele ascunse ale României, fie că ele înseamnă un țăran muncitor, un funcționar care nu ia șpagă, o asistentă care stă cinci minute peste program să ajute un pacient gratis, un taximetrist care-ți vorbește frumos, un profesor care se interesează de soarta elevului său, un patron de firmă căruia-i pasă de angajații săi, un ministru care nu se gândește cum să-și păstreze funcția ci cum să facă ceva bun pentru țară, un cercetător care lucrează la laserul de la Măgurele sau un student care nu-și plagiză doctoratul.


Or astăzi toate aceste perle ascunse ale României putrezesc sub un strat gros de nesimțire: începând cu funcționari care abia-și ridică ochii din computerul pe care joacă solitaire, asistente care nu te bagă-n seamă dacă nu dai la buzunar ceva, un profesor care ajunge cu 20 de minute întârziere la ore, politicieni interesați doar de funcția lor și nu de oameni, premieri care-și obțin diplomele prin plagiate.

Mulți oameni sunt în cumpănă: să se implice, cu riscul unor mari decepții sau să-și vadă de ale lor? Am curajul să le spun celor care vor să-și vadă de-ale lor să se implice? După toate mizeriile pe care le-am pățit încercând să fac lucruri evident bune pentru copii, cum aș putea să le spun: implicați-vă? Și totuși, le spun că nimic nu valorează mai mult decât privirea unui copil împlinit, pentru care ai făcut ceva ducându-l la școală!

PS: „Conspirația oamenior liberi” este o expresie pe care am auzit-o de la Ruxandra Hurezean. Ea are copyright-ul

miercuri, 4 septembrie 2013

Iresponsabilitatea criminală a lui Ponta

Încep cu concluzia:

Refuzând să dea o OUG, Ponta permite câinilor sălbatici din România să omoare copii. Este o iresponsabilitate criminală. Toți cei de la putere au luat-o razna.

FAPT:
Un câine, în București, mănâncă un copilaș de 4 ani.

RĂSPUNSUL PUTERII LUI PONTA:
1) Analizăm situația, ne scărpinăm după ureche și propunem să se discute în Parlament.
2) „Guvernul are nevoie de mici coloraturi stilistice în comunicare”. Nu mă credeți? Click aici!

Televiziunile care trăiesc din șpăgi de la USL fac analize pe textele unor legi tembele.

Din clasa politică, doar Președintele este un om responsabil în țara asta?
Oameni buni, treziți-vă! În curând va fi prea târziu!

marți, 3 septembrie 2013

Despre câinii politicieni

2011, iulie, Parcul IOR. Duminică frumoasă. Mă plimb cu fiica mea de 7 ani. Doi câini mari, de rasă, vin liberi și amenințători către ea. Mă interpun. Câinii fioroși. Emma terorizată. Caut proprietarii cu privirea. Două băbuțe care par cumsecade, la distanță mare, cu lesele în mână. Furios să văd așa câini mari, care nu sunt vagabonzi, în libertate cu greu îmi stăpânesc furia și, politicos, le rog pe doamne să-și lege câinii. 

Replica: 
Băbuța 1 (agresivă): 
- Ce te agiți dom'le nu au mușcat decât o dată. 
Băbuța 2 (cu ciudă):
- Ai văzut ce mutră are ăsta, parcă ar fi criminalul ăla de Funeriu care pică copiii la bacalaureat, porcul ordinar.

Doi polițiști comunitari, fumează agale o țigară și privesc scena. Îmi iau copilul în brațe și merg la mall.

Ianuarie 2006, Osaka, Japonia. Primesc un telefon din România. 
- Bună ziua, sunt jurnalistul X de la ziarul Y. Un cetățean japonez a murit la București mușcat de un câine. Puteți să mă ajutați cu un punct de vedere din partea Asociației Chinologice Japoneze?
Rezolv.
Răspunsul japonezului:
„Noi iubim câinii. Facem totul pentru ei. Dar oamenii sunt mai importanți decât câinii”. De bun simț. Nimic mai mult. Scurt și la obiect.

2011, Parlamentul României: Legea legată de eutanasierea câinilor vagabonzi. Aproape adoptată. Un grup minuscul de ciudați urlă în fața Parlamentului. Un grup mare de deputați. Se ia decizia să tergiverseze soluția logică: eutanasierea tuturor câinilor vagabonzi. Unul mai „inteligent” și libidinos spune: „ăștia cu câinii vagabonzi merg la vot”. Să nu-i supărăm. Jegoasă remarcă. Sunt revoltat. Mă opun. Răspuns: „hai băi, habar nu ai de politică”. Da. Dar știu ce e viața.

E greu să vezi un câine murind? Da, e cumplit. Am trăit la țară și am văzut, adesea. Fie împușcați fără milă de vânători primitivi, fie de moarte naturală. Dar un copil murind sfâșiat de câini, vă imaginați? Eu nu pot. Nu pot, pur și simplu. Asta e limita mea. 

Puteți să vă imaginați că ajungeți acasă, de la muncă, și întrebați „unde e copilul de patru ani?”. Răspuns: la morgă, l-au omorât câinii. Eu nu pot.

Toți cei din legislativ care au avut o ezitare în a aproba eutanasierea câinilor vagabonzi, neadoptați, sunt astăzi responsabili. Să nu se mai ascudă după sofisme. Sunt responsabili de moartea unui copil nevinovat sfâșiat de câinii de politicieni. Asta este adevărata față a politicienilor tembeli din România: HIENE CU COLȚII ÎNFIPȚI ÎN COPIII ROMÂNIEI. Îi disprețuiesc. Nu cu sufletul, cu creierul. Voi lupta împotriva lor cât mă țin nervii. Și mă țin mult. Foarte mult.