Conferință de presă imaginară despre cazul Bolintineanu

„Bună ziua, tema conferinței de presă de astăzi este organizarea bacalaureatului de către Guvern. 

Lucrurile s-au desfășurat cam așa: am început încă de acum doi ani înjurându-l pe Funeriu pentru camerele de luat vederi. Pentru că am calculat noi că dacă dăm bacalaureatul la toată lumea câștigăm vreo 2 milioane de voturi.

Atunci când am ajuns la guvernare aveam o problemă: lumea a apreciat bacalaureatul lui Funeriu dar trebuia totuși să creștem și rata de promovare cumva, că doar am promis în campania electorală. De aceea le-am spus să dea subiectele ușoare de tot și să pună camerele de luat vederi și către perete.

Le-am spus celor din comisii să consume multă apă (din fondul de protocol). Dar ei nu m-au înțeles prea bine și au consumat și niște fructe. Bun, erau interzise, dar asta e. Vorbisem și cu Stroe și cu alții, știți voi cine, să fie liniște. Și aici s-a rupt filmul. I-au prins pe cei cu fructele, care mi-au zis: nene, nu se poate, de ce am mai muncit să câștigăm alegerile dacă tot nu ne putem face de cap?

Am zis și eu vreo două-trei de-am rupt gura târgului. Mi-au spus sociologii că acum e momentul meu și că trebuie să le spun părinților că eu sunt de partea copiilor, nu cum erau ăia ai lui Băsescu, care-i trimiteau pe copii să învețe. Și uite așa, vă declar cu mâna pe inimă, 

„LA BOLINTINEANU A FOST HARABABURĂ”. Bun, eu sunt șeful dar asta nu se pune.

Am găsit vinovații: purtătorul de cuvânt al poliției și ministrul educației. Nemernicii nu au știut să comunice. Ce l-a luat pe ăla de la poliție să se trezescă spunând adevărul? Dar ministrul ăla de la educație? De ce s-a dus să fie luat la întrebări  de fetele alea de la Realitatea? Trebuia să spună: „eu nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale”. Punct. 

Ambii să învețe de la mine: nu fac nimic de un an în afară de comunicare. Sunt expert. Comunicare! Ăsta e job-descripșionul meu.

Băieți: dacă mai vreți în Guvernul MEU de-acum să faceți comunicare. Hai, gata. Pa. Mersi.”

Comentarii

  1. Daniel, conferinta de presa imaginara pe care o spui tu este o realitate "fericita" a faptelor. Lucrurile sunt de fapt mult mai namoloase si infundate. Sunt de-a dreptul imputite. Daca am afla pana la fundul sacului detaliile si faptele ne-am ingrozi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daniel, tot nu pricep de ce vrei sa aduci iluminarea unui popor care vrea sa traiasca in minciuna? Ce motivatie ai?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ponta e un idiot. Asta e clar.
    Va multumesc pentru eforturile pe care le depuneti pentru a arata tuturor ceea ce ar trebui sa vada si singuri...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România