vineri, 29 martie 2013

Despre paternitate, invidie, ridicol politic și chimie

Luni începe săptămâna în care copiii vor derula activități extrașcolare și care a avut mult succes anul trecut, când era numită „Școala Altfel”. E un lucru bun, un lucru luminos pentru copii. Sunt foarte bucuros că ceea ce s-a derulat cu succes anul trecut a fost păstrat și acest an. Un alt lucru corect pe care l-am făcut însă cred că e vina mea că nu am vorbit destul despre el.

Nu vreau ca aceste lucruri bune pentru copii să fie umbrite de disputele politicienilor. Dar nici nu pot să las să treacă netaxate mizeriile acelorași politicieni. 

Cât de mic și chinuit de complexe de inferioritate trebuie să fii încât să nu recunoști că pruncii altuia sunt frumoși și inteligenți? Cât de meschin și lipsit de generozitate, cât de ros de invidie trebuie să fii să nu recunoști când altcineva a făcut un lucru bun? Ce ADN de plagiator primitiv trebuie să ai pentru a lua un program, numit, sugestiv și generos, „Școala Altfel” și să-l derulezi, identic până la virgulă, schimbându-i denumirea în „Să știi mai multe, să fii mai bun!” (sună a limbă de lemn venită drept din cavernele comunismului sindicalist, marca Suzana Gâdea (vezi CV aici)). Pentru că asta a făcut Ecaterina Andronescu: a preluat un program validat de realitate (Școala Altfel), nu a suportat că el poartă semnătura altcuiva și, pur și simplu, i-a schimbat numele. Expresia ultimă a formei fără fond. E ca și cum eu aș fi schimbat numele programului „Cornul și laptele” cu ceva de genul „Să te hrănești mai bine, să crești mai mare”. Penibil nu? Din păcate exact aceste motive adică: complexe de inferioritate, suflet meschin, ADN de plagiator, obsesia funcțiilor și invidia primitivă, evident, deghizate savant sub aparențe serafice, duc la distrugerea sistematică a coerenței sistemului de educație din România de către cei care nu pot adormi liniștiți dacă nu au apărut la televizor seara ca salvatori ai învățământului românesc. În această linie, aștept cu nerăbdare momentul în care Victor Ponta se va lăuda cu introducerea clasei pregătitoare.

Care este realitatea despre acest proiect de succes? Ideea a venit in urma unei vizite a aparatului ministerului la "Transylvania College" din Cluj, una dintre scolile private de succes. Secretarul de stat Oana Badea mi-a propus-o. Eu am susținut-o puternic și am aprobat-o. E adevărat, am avut o rezistență uriașă din partea „sistemului”. Am avut și critici, părinți care spuneau că profesorii nu fac nimic, etc. Da: în aceste cazuri, părinții să facă bine să pună presiune pe profesori și pe directori să facă ceea ce trebuie. Iar argumente de genul „știți, nu mă pun eu cu profesorul  pentru că risc să-i dea note mici copilului meu” nu sunt argumente pe care să le accept. Vehicularea acestui tip de argumente arată că în România avem un uriaș deficit democratic, în speță ne lipsește „democrația participativă” care ar trebui să fie un cenzor la adresa oricărei administrații, de la școală, la primărie, poliție, etc.

Vreau să povestesc cum am ajuns, de la 21 de ani încolo, să nu mai am nici cel mai mic sentiment de invidie în nicio circumstanță. Poate servește și asta celor care mă citesc să aibă o viață puțin mai relaxată. 

Era în octombrie 1992, eram tânăr stagiar în laboratorul viitorului meu conducător de doctorat, Jean-Marie Lehn. La prima discuție cu profesorul Lehn discutăm despre subiectul meu și îmi spune, în final „înainte de a începe în laborator ar trebui să citești ce a făcut Paul Baxter”. Umplut de mândria de a fi primit un subiect de cercetare trăznet, fug la bibliotecă și caut tot ce-a făcut numitul Paul Baxter. Surpriză: după 3 zile de căutări nu găsesc nimic relevant și nici nu știam cum să-i spun profesorului asta. Nu voiam să par neputincios „din prima”. Merg pe la 8-9 seara în laborator, decis să-i trag de limbă pe alți membri, mai experimentați, ei echipei lui Lehn. În sala laboratorului unde luam cafeaua apare, la un moment dat, un tip cu o bicicletă (eram la etajul 7!) în spinare care părea că abia se trezise. Se uită la mine cu un aer jovial și îmi spune: 

-You are the new guy in the lab, huh? Daniel is your name, right?
-Yes (zic eu timorat de ciudățenia situației).
-Well, my name is Baxter, Paul Baxter, și îmi întinde cea mai generoasă mână pe care am primit-o întinsă vreo dată).
-... (perplexitate)
-Want to share a kebap and some tea with me?
-...(foame și jenă)

Bref, Paul Baxter lucra chiar în același laborator cu mine. Și începem o discuție despre chimie, moment în care înțeleg exact de ce îmi spusese Lehn „să citesc ce a făcut Paul Baxter” și nu „să vorbesc cu Paul Baxter”. 
Primul motiv era că Paul tocmai terminase de redactat o extraordinară lucrare științifică (vezi aici) care avea să revoluționeze un întreg domeniu al chimiei. Iar acea lucrare avea relevanță pentru cercetarea mea. În momentul în care Paul mi-a prezentat geniala sa descoperire (împărțind cu el kebap-ul pe care-l adusese și ceaiul de mentă) am simțit o invidie de nestăvilit. Acel tip de invidie care te face nefericit, care te schimonosește și te urmărește ani întregi. Spre norocul meu, grație probabil personalității lui Paul, acea invidie a dispărut în 10 secunde. A fost ultima dată în viață când am simțit acel sentiment urât. Pus în fața personalității cu totul speciale a lui Paul, a netei sale superiorități (avea 11 ani mai mult) mi-am dat seama că soluția fericirii este să te bucuri de succesul celui care e lângă tine, nu să-l invidiezi. Să profiți de succesul său pentru a deveni tu însuți mai bun. Să-ți crești capitalul uman, nu să-l irosești urând. Și uite-așa am procedat de la 21 de ani și, slavă Domnului, acum pot să spun că am trăit jumătate din viață fără a cunoaște ce este invidia. Vă recomand să încercați. Merită!

Al doilea motiv pentru care trebuia „să citesc” și nu „să vorbesc” cu Paul Baxter aveam să-l aflu în timp: Paul venea la laborator după ora 20, pleca înainte de ora 11 dimineața și era un fel de geniu adesea închis în sine. Mă alesese ca unul dintre puținii oameni cu care vorbea firesc și deschis. Norocul meu.
Azi, îi spun doar atât: thanks Paul. You made me a better man. 

Doresc fiecarei persoane publice din România un Paul Baxter în viața sa.

UPDATE: un număr surprinzător de oameni mi-au scris că toată lumea încă vorbește despre „Școala Altfel” și că programul este foarte apreciat. Voi ce credeți? Sondaj în dreapta sus. La comentarii puteți adăuga sugestii sau să-mi spuneți ce activități ați derulat.

miercuri, 27 martie 2013

Apel către presa centrală și locală din România


Miza înscrierii copiilor la școală, la clasa pregătitoare, este o miză națională, dincolo de clivaje politice. Dovadă este faptul că guvernarea actuală a menținut neschimbate prevederile puse în practică în mandatul meu, în ciuda luptei politice și în ciuda declarațiilor belicoase.

Solicit întregii prese din România să trateze acest subiect cu toată atenția și să sprijine orice campanie de înscriere a copiilor la școală organizată de structurile abilitate. Actuala guvernare și-a schimbat substanțial poziția în fața argumentelor experților, ceea ce este de remarcat.

Motivul principal al apelului este că am observat deja în mass media aproximări de natură să inducă în eroare opinia publică. Având în vedere că acest proces implică peste 400.000 de părinți, este esențial ca ei să fie informați exact și fără echivoc.

Solicit presei să prezinte, întocmai, mai ales articolele 5 și 6 ale metodologiei, care stabilesc:

1) OBLIGATIVITATEA înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au împlinit 6 ani până la data de 31 august 2013, inclusiv.

2) În mod excepțional, și doar în acest an de tranziție, POSIBILITATEA înscrierii în clasa I a copiilor care nu au fost înscriși anul precedent în învățământul primar și care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv.

3) POSIBILITATEA înscrierii în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie 2013 și 31 decembrie 2013, în urma evaluării specialiștilor. În cazuri excepționale, și în urma consilierii profesioniste, OM 3434/2013 stabilește că POT să fie înscriși la clasa pregătitoare și copii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2013. Cu titlu de informație, în anul școlar 2012-2013, 28 de copii de 4 ani au fost înscriși la clasa pregătitoare.

Este importantă și informația că școlile au obligația de a organiza „Ziua porților deschise” pentru ca părinții să poată observa, la fața locului, situația reală. 90% dintre părinții copiilor care au parcurs clasa pregătitoare sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți.

Este remarcabil pentru România că o măsură care și-a dovedit utilitatea este păstrată de la un guvern la altul. Desigur, sunt și lucruri perfectibile în actuala metodologie dar esența este continuarea clasei pregătitoare așa cum ea a fost gândită de experți încă din anul 2002. Suficient și inutil i-au stresat politicienii în inconștiența lor pe părinți, prin declarații iresponsabile. Contez acum pe dumneavoastră pentru o informare exactă, bazată pe actele emise de Ministerul Educației Naționale și nu pe zvonistică.


Mulțumind experților și cadrelor didactice implicate în organizarea clasei pregătitoare,
Cu respect,

Daniel P. Funeriu



OM 3434/2013

Art. 5. - (1) Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2013-2014, părinții, ai căror copii nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, pot înscrie, la cerere, copiii în învățământul primar, în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(3) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent informarea și consilierea părinților referitor la prevederile legii și ale prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinților au obligația de a cunoaște aceste prevederi, precum și opțiunile pe care le au părinții privind alegerea nivelului de clasă sau a unității de învățământ în care își pot înscrie copiii și trebuie să poată oferi detalii referitoare la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Art. 6. - (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
(2) Înscrierea copiilor menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
(3) Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor lor în clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014 sau ai celor pentru care evaluarea menționată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță, în grupa mare.
(4) În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2013, inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al elevului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. In cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

marți, 26 martie 2013

Despre înscrierea în clasa pregătitoare: pentru părinți

Astăzi a fost aprobată metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Totul despre clasa pregătitoare aici. Cu minime diferențe, pe care le voi discuta într-o altă postare, ea este identică cu cea de anul trecut. Altfel spus puterea actuală e de acord cu ce-am făcut. Vă dați seama câtă încredere am fi avut unii în alții dacă, anul trecut, actuala putere s-ar fi raliat acestei măsuri pe care acum o promovează? Politicienii, încă de anul trecut, au generat multă spaimă inutilă în jurul clasei pregătitoare. Iată că într-un final mi-au dat dreptate, 100%, mie și experților din minister. 

Măsura este continuată și asta este bine. Vezi aici detalii. Îi felicit pe experții care au reușit să-l convingă pe Victor Ponta. Vă dați seama ce clare au fost argumentele lor dacă s-au făcut înțeleși chiar și de către Victor Ponta! ;) Poate părea ciudat dar eu îl felicit că până la urmă a cedat în fața evidențelor. 

Îi invit pe părinți să aibă încredere în experții ministerului și să participe cât mai numeroși la ziua porților deschise. Vor putea să vadă, pe viu, toate detaliile referitoare la organizarea clasei pregătitoare. Vor putea să discute cu cadrele didactice.

Îi invit pe părinți să colaboreze cu învățătoarele, cu directorii. Îi invit să nu dea șpagă la înscriere, procedurile electronice ar trebui să elimine această posibilitate. 

Vreau să retransmit părinților celor care se vor înscrie la pregătitoare că trebuie să aibă încredere. E normal să aibă emoții, și eu am avut în primul an de școală pentru copiii mei. Atât studiile făcute de mine, cât și cele ale Institutului de Științe ale Educației, au arătat că părinții și copiii sunt satisfăcuți în proporție de 90% (vezi aici).

Pentru că am văzut dezbaterea în spațiul public, vreau să clarific faptul că, în funcție de spiritualitatea fiecăruia, orice părinte poate decide dacă lasă copilul la ora de religie sau dacă îl retrage. Școala este obligată să asigure în acea oră alte activități. Dreptul la învățarea religiei, sau la renunțare la ea, este un drept constituțional. 

Vă doresc o înscriere ușoară. Se vede, din nou, că politicienii mai mult rău fac, discutând despre teme la care nu se pricep.

Vreau să le mulțumesc tuturor inspectorilor școlari cu care am lucrat, tuturor directorilor care s-au luptat cu autoritățile locale pentru clasa pregătitoare, tuturor primarilor care au făcut ceea ce trebuie. Dar, în mod special, trebuie să mulțumesc învățătoarelor pentru dedicația lor. Cer, și pe această cale, ministerului să semneze Ordinul de Ministru cu recunoașterea experienței la catedră pentru mărirea de salariu meritată.

PS: special pentru presă: cei care spuneți că, „spre deosebire de anul trecut, în acest an clasa pregătitoare poate fi organizată atât la grădiniță cât și la școală” vă rog să nu mai dezinformați. Realitatea este că, atât anul trecut cât și anul acesta, acolo unde nu sunt spații (anul trecut 11% anul acesta estimez sub 3%) clasa pregătitoare se poate organiza și în clădirea unei grădnițe arondate la o școală. Chestia cu alegerea părinților între școală și grădiniță în acest an este, evident, o abureală politică menită să demonstreze că „Funeriu a impus cu forța, noi flexibilizăm”. 

Mai jos Art. 18 din Ordinul de Ministru nr. nr. 6694 /20.12.2011 (semnat de mine):
Art.18. Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat. Aceste clase pot funcționa și în cadrul unităților de învățământ preșcolar - grădinițe – care sunt structuri ale unităților de învățământ cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat.

joi, 21 martie 2013

Unica șansă a PDL: să reprezinte lumea reală

Partidele politice, prin mesaje meșteșugite și mincinoșii credibili care le vehiculează, creează în mintea oamenilor o realitate paralelă. Darwinismul care operează în această realitate paralelă duce la promovarea în funcții de conducere a celor mai buni mincinoși cu cele mai meșteșugite mesaje. Îi promovează pe ”papagalii mincinoși”.

Să o recunoaștem: USL a atins marea artă în acest exercițiu, meșteșugind mesaje care se pliază pe orizontul de așteptare al publicului devenit țină, chiar dacă acel orizont de așteptare nu reprezintă realitatea. Ține câțiva ani.

De aceea am ajuns să fim guvernați de ”papagali mincinoși”. Greșeala fundamentală a partidelor politice este că, sistematic, contrapun acestor ”papagali mincinoși” alți papagali mincinoși, doar colorați altfel. Oamenii normali, care operează cu realități, nu sunt promovați în partide. De aceea oamenii normali (marii intelectuali-politicieni i-au numit sofisticat ”majoritate tăcută”), care instinctiv contrapun celor auzite la televizor din gura papagalilor mincinoși realitatea zilnică, au demisionat din viața publică și nu mai merg la vot.

Acest lucru este evident de fiecare dată când un ”om normal” este într-o confruntare cu politicieni la televizor. Scandalul laptelui a relevat acest lucru. Dacă USL ar fi contrapus realității ar putea fi făcut praf, lapte praf, rapid. 

Realitatea românilor este cea mai credibilă opoziție la acest Guvern catastrofal. Realitatea plagiatului lui Ponta, realitatea din scandalul laptelui, realitatea creșterii prețurilor, realitatea din sănătate, realitatea mizeriei de pe stradă și multe alte realități pe care cineva ar face bine să le spună. Dar acel cineva trebuie să fie real, nu un alt papagal mincinos.

Rolul unui partid politic nu este să cucerească puterea. Rolul unui partid politic este să facă bine țării. Oamenii care se adresează realității fac bine țării. Politicienii care operează în realități paralele distrug țara, cu atât mai mult dacă au puterea. 

Și pentru că e la modă lupta din PDL: sunt siderat să văd că cei care-l conduc acum sunt în zona realităților paralele. Mă uit pe înregistrări video ale ”show-urilor politice” pe care le dau prin țară și nu-mi vine să cred. Glumițe, metafore, subânțelesuri, jocuri de cuvinte fumate. Pe scurt, chestii de doi bani.

Nu actualii lideri ai PDL sunt cei care fac cea mai credibilă opoziție ci realitatea. 

Soluția este tot în realitate: liderul care va câștiga competiția în PDL are o singură cale: să se debaraseze urgent de toți, subliniez, TOȚI, papagalii mincinoși, indiferent de cât au cotizat la partid. Indiferent dacă sunt sau nu în Parlament. Trebuie să promoveze oameni reali care se adresează realității. După ce ai avut puterea trei ani e simplu să-i găsești: te uiți la cei care în Guvern, Parlament, primării sau consilii județene au lăsat ceva concret în urmă. Și îi promovezi. Doar ei pot să-i mai atragă pe oamenii normali care vor să trăiască într-o Românie reală, nu într-o realitate paralelă. Și îi elimini pe cei care au produs doar vorbe sau au făcut greșeli. Fără milă, pentru că ei nu vor avea milă cu România. Așa cum spunea un om pe care-l apreciez: nu contează cine e adversarul. Contează mai presus de toate pe cine ai alături.

miercuri, 20 martie 2013

”Masă caldă ȘI after school ?” DA. ”After school ÎN LOC DE cornul și laptele?” NU

Înțeleg că Victor Ponta vrea să elimine programul ”Cornul și laptele” și să-l înlocuiască cu programul școală după școală. Ar fi o eroare monumentală dacă s-ar elimina ”Cornul și laptele” fără a fi înlocuit cu o altă formă, mai bună, de furnizare de hrană pentru cei mici și defavorizați. Cei mici defavorizați sunt majoritar în mediul rural. Problema lor nu este ”cu cine rămân după ora 12”. Problema unora dintre ei  este ”ce mănânc?”.

Subliniez că NU am vizualizat declarația. Am citit însă comunicatul Mediafax (click aici) și transcriptul de pe situl www.gov.ro, redat mai jos și alte surse aici.

Ca urmare a acestor declarații am văzut în unele articole vehiculată ideea că și eu, în 2011, am vorbit despre eliminarea programului ”Cornul și laptele”. Eu niciodată, în nicio circumstanță, nu am afirmat că programul cornul și laptele trebuie pur și simplu eliminat. 

Dimpotrivă, l-am lăudat aici și aici. Cea mai fidelă redare se găsește aici. E drept că unele titluri din presa ostilă de atunci au încercat să exagereze, tendențios (vezi un exemplu ridicol aici). 

Am spus că trebuie să începem să ne gândim dacă nu e mai bine să acordăm, în loc de corn și lapte pentru toți o masă caldă pentru cei care au nevoie. 

Spuneam că eu, de exemplu, nu aș avea nevoie ca statul să plătească pentru copiii mei un corn și ceva lapte. E nevoie, în schimb, pentru alți copii, de o masă caldă gratis. Eram însă conștient de uriașele probleme, mai ales de natură sanitară, care sunt de rezolvat dacă vrem să dăm o masă caldă, în cadrul școlii, copiilor care au nevoie. De aceea am fost foarte precaut și am sublinat clar că trebuie să gândim acest lucru impecabil.

Adevărul este următorul:
  1. „Cornul și laptele” este un program bun, care a dus la scăderea abandonului școlar.
  2. Este foarte important să dăm drumul la programele de școală după școală. Eu le-am introdus în lege (vezi art.58 și art. 262 alin. 1, lit c din Legea educației și Ordinul de ministru 5349/2011 ”Școală după școală” (click aici)). A fost o temă majoră de campanie a ARD, insuficient susținută public de liderii săi.
  3. „Cornul și laptele” NU este o risipă de bani. El generează însă o proporție de risipă, e adevărat. Chiar dacă suboptimal, el produce efecte benefice.
  4. Unii copii sunt atât de săraci încât cornul și laptele de la școală sunt esențiale pentru ei.
  5. Unii copii nu mănâncă cornul și nu beau laptele (dna Săftoiu spunea, în Parlament, că cei mici de la școlile bune din București joacă fotbal cu cutiile de lapte. Avea dreptate).
  6. „Cornul și laptele” poate fi îmbunătățit, dacă e mai bine țintit.

În concluzie: ar fi o eroare monumentală dacă s-ar elimina ”Cornul și laptele” fără a fi înlocuit cu o altă formă, mai bună, de furnizare de hrană pentru cei mici, mai ales pentru cei defavorizați.

Eliminarea programului ”Cornul și laptele” și înlocuirea sa cu program de școală după școală ar fi o eroare catastrofală. Cei mici defavorizați sunt majoritar în mediul rural. Problema lor nu este ”cu cine rămân după ora 12”. Problema multor copii din rural este ”ce mănâncă?”.

Înlocuirea lui eficientă cu o masă caldă gratis pentru cei care au nevoie ÎMPREUNĂ cu programul „Școală după școală” ar fi un mare succes. Dacă Victor Ponta va reuși acest lucru eu, personal, îl voi felicita. Aș face orice e legal ca un astfel de program să reușească. E un uriaș regret că, guvernând în ani de criză, nu am reușit să fac asta.

Într-o postare viitoare îi voi spune și cum poate, rapid, să înceapă aceste lucruri, fără a cheltui un leu în plus de la buget, astfel încât în septembrie 2015 totul să fie impecabil. 

Îi va fi greu: baronii locali șefi de Consilii Județene nu vor renunța ușor la administrarea a 100 de milioane de euro pentru ”cornul și laptele”. Nicușor Constantinescu și Oprișan stau oare cu ghioaga după colț?

Bibliografie: 


Legea educației naționale:


Programul „Școala după școală”

Art. 58. — (1) Unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de administrație, pot să își extindă activitățile cu elevii după orele
de curs, prin programe „Școala după școală”.

(2) În parteneriat cu autoritățile publice locale și cu asociațiile de părinți, prin programul „Școala după școală”, se oferă activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială. Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizații nonguvernamentale cu competențe în domeniu.

(3) Programele „Școala după școală” se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

(4) Statul poate finanța programul „Școala după școală” pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii.


Art. 262. — (1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:
a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform
planurilor-cadru de învățământ;

b) activități de pregătire metodico-științifică;

c) activități de educație, complementare procesului de învățământ: mentorat, școală după școală, învățare pe tot parcursul vieții.

Transcript Victor Ponta:


Victor Ponta: Aici eu cred că singurele soluţii cu efect pe termen lung trebuie să fie soluţii de stimulare a copiilor de a merge la şcoală. Şi tot caut o soluţie. Programul acela cu cornul şi laptele, care a fost o idee excelentă, astăzi, când vorbim, este o risipă de bani. Nu mai consumă niciun copil cornul şi laptele. Iniţial, când a fost făcut, şi mult timp, era o motivaţie...

Ioana Lupea: Un stimulent. Pentru copiii săraci.

Victor Ponta: ... un stimulent pentru copiii săraci. Părinţii îi trimiteau la şcoală, mergeţi la şcoală, măcar aveţi ce...

Ioana Lupea: Ca să aibă o masă.

Victor Ponta: Bun, eu cred că acei bani trebui să îi folosim altfel. Pentru că sunt mulţi copii care merg acum, au, Slavă Domnului, părinţi pot să le dea de mâncare, sigur nu consumă cornul ăla şi laptele, aruncăm banii.

marți, 19 martie 2013

Erorile planurilor cadru propuse de Ministerul Educației Naționale. Propunere de soluții

S-au pus acum ceva timp în dezbatere publică planurile cadru pentru învățământul primar. Mai jos o serie de propuneri (în rezumat și, pentru experți, în detaliu) rezultate în urma consultării pe care am avut-o cu experți.
  1. Proiectul pus în discuție poate reprezenta o bună bază de pornire. Sunt și neajunsuri, care pot fi corectate.

  2. La testele de lectură PIRLS România a înregstrat progrese semnificative (2011 - 502 puncte față de 2006 - 489 puncte), după o perioadă de regres uriaș ( 2006 - 489 puncte față de 2001 -  512 puncte). De aceea vă recomand să luați foarte în serios opinia Asociației Generale a Învățătorilor din România (click aici) care și-a exprimat îngrijorarea referitoare la reducerea numărului de ore dedicat studiilor de limbă română cu până la 46%.

  3. Opțiunea politică majoră a Guvernului este de creștere cu până la 3 ore a numărului maxim de ore față de prevederile din Legea educației naționale. Asta va conduce, mecanic, la creșterea numărului de ore la gimnaziu și liceu. Consider că este o greșeală.

  4. Proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar (CP-Clasa a IV-a) încearcă, dar eșuează, să realizeze o sinteză între actualul plan-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale (CP-Clasa a IV-a) și planul de învățământ în uz la clasele a III-a și a IV-a.

  5. Proiectul contrazice în formulare și alocare de ore planul-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale, ceea ce duce la posibilitatea unei incoerențe majore la nivelul construcției mentale a elevilor. Situația este agravată prin notele de subsol, care induc confuzii conceptuale și metodologice (atât din perspectiva proiectării didactice, cât și a derulării activităților la clasă).


În formularea actuală planurile cadru vor avea cel puțin două consecințe devastatoare:

  • incapacitatea elevilor de a-și forma o perspectivă globală, esențială acestui secol, prin opțiunea -din acest proiect- de a consolida zidurile între discipline în detrimentul abordărilor integrate ale acestor.
  • transformarea ciclului primar în sursă a inadaptării elevilor la cerințele învățării și funcționarea societății, prin absența „plajei orare”. Opțiunea pentru centralizarea curriculară nu este soluția, ci sursa problemelor cu care ne confruntăm. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă: elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un  număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii. 


Aceste elemente sunt contrare evoluției societății secolului al XXI-lea și în disonanță cu rezultatele cercetărilor  din domeniu. Toate pot fi corectate foarte ușor. Recomand însă și o mare atenție în ceea ce privește calitatea celor cărora le este încredințat acest demers.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Mai jos textul scrisorii, așa cum a fost el trimis domnului Pricopie, ministrul educației naționale.


Nr.DEC/143/19.02.2013
N E S E C R E T
Exemplar unic

Domnului Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale


Stimate domnule ministru,
Salut punerea în dezbatere publică a Proiectului de plan-cadru pentru învățământul primar și, prin prezenta, vă transmit un punct de vedere instituțional în vederea finalizării cu celeritate a planurilor-cadru.
Punctul esențial este că proiectul pus în discuție reprezintă o bună bază de pornire. Proiectul suferă însă de o serie de neajunsuri care pot fi corectate.
Încep prin a reliefa opțiunea politică majoră a Guvernului de creștere a numărului maxim de ore față de prevederile din Legea educației naționale (maximum 20 de ore la învățământul primar, maximum 25 de ore la învățământul gimnazial și maximum 30 de ore la învățământul liceal). Creșterea numărului de ore în cadrul învățământului primar va conduce, mecanic, la creșterea numărului de ore la gimnaziu și liceu.
Neajunsurile care consider că ar trebui remediate prioritar sunt sintetizate mai jos. Elementele tehnice care stau la baza acestei analize precum și soluțiile sunt în Anexa I a acestui document.
1)      Proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar încearcă să realizeze o sinteză între actualul plan-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a) și planul de învățământ în uz la clasele a III-a și a IV-a. În fapt însă, planul-cadru propus contrazice în formulare și alocare de ore planul-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale, ceea ce duce la posibilitatea unei incoerențe majore la nivelul construcției mentale a elevilor. Aparent doar această contrazicere este eliminată prin notele de subsol. In realitate însă acestea induc confuzii conceptuale și metodologice, atât din perspectiva proiectării didactice, cât și a derulării activităților la clasă.
2)      În formularea actuală planurile cadru vor avea cel puțin două consecințe devastatoare:
·         incapacitatea elevilor de a-și forma o perspectivă globală, esențială acestui secol, prin opțiunea -din acest proiect- de a consolida zidurile între discipline în detrimentul abordărilor integrate ale acestora.
·         transformarea ciclului primar în sursă a inadaptării elevilor la cerințele învățării și funcționarea societății, prin absența „plajei orare”. Opțiunea pentru centralizarea curriculară nu este soluția, ci sursa problemelor cu care ne confruntăm. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă: elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un  număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii.
Aceste elemente sunt contrare evoluției societății secolului al XXI-lea și în disonanță cu rezultatele cercetărilor  din domeniu.
Subliniez că, dincolo de aceste aspecte, suntem în situația inconfortabilă, dar nu irecuperabilă, în care este pus în dezbatere un plan-cadru fără să avem stabilită opțiunea societății românești asupra modului în care dorim să arate copiii noștri la finalizarea fiecărui nivel de învățământ, altfel spus nu avem un Cadru de Referință. Stabilim deci numărul de ore alocate fiecărei discipline fără să ne fie clară finalitatea!
Așadar, soluția corectă din punct de vedere tehnic este elaborarea și dezbaterea publică a Cadrului de Referință urmate de stabilirea, de către experți, a planurilor-cadru și ulterior a programelor școlare.
În vederea elaborării Cadrului de Referință s-au făcut în ultimii ani o serie de eforturi la nivelul ministerului care nu s-au concretizat din motive ce țin mai ales de discontinuități la nivelul echipei de conducere (șase miniștri ai educației în 11 luni). Văd acest moment ca o oportunitate pentru a finaliza Cadrul de Referință, dezbaterea publică și adoptarea sa prin cooptarea celor mai buni experți validați internațional de care dispune România. Vă asigur de tot sprijinul meu în acest demers.
Nu pot să închei fără a remarca recenta dumneavoastră abordare contondentă în spațiul public legată de clarificările pur tehnice și factuale pe care le-am adus despre clasa pregătitoare și rețeaua școlară. Vă invit, stimate domnule ministru, să renunțați la abordări dictate de interese partinice și să vedeți în luările mele de poziție un sprijin dezinteresat în explicarea publică a unor elemente asupra cărora unii reprezentanți ai actualei majorități parlamentare au dezinformat atunci când erau în opoziție, generând confuzie la nivelul percepției publice. Consider că aveți șansa diferențierii de predecesorii dumneavoastră. Putem pune în aplicare, cu calm și rațiune, cadrul coerent de care elevii României au nevoie.
Cu deosebită consideraţie,
CONSILIER  PREZIDENŢIAL
Daniel Petru FUNERIU


Anexa I: Considerații tehnice (în ghilimele sunt formulările din proiect):

1. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, disciplina se intitulează Comunicare în limba română.” Ne punem întrebarea de ce se schimbă numele disciplinei începând cu clasa a III-a?
  • Limba și literatura română/maternă reprezintă titulatura tradițională și se referă la abordarea pe două mari domenii, în general separate. Odată cu publicarea Cadrului de Referință în 1998, în dezvoltarea de curriculum s-a optat pentru aplicarea modelului comunicativ funcțional în didactica limbii materne și a limbilor străine în locul perspectivei descriptive și analitice bazate pe separarea limbă/literatură. Adoptarea în 2012, odată cu noul curriculum pentru clasa pregătitoare, a titulaturii Comunicare în limba română/maternă indică opțiunea fără echivoc pentru dezvoltarea competențelor de comunicare. Revenirea în actuala formulă a planului cadru la vechea denumire reintroduce pendularea între perspectiva racordată la cultura actuală, o cultură bazată pe comunicare într-o varietate de forme și recursul la studiul filologic, care lasă comunicarea în afara educației formale.
2. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, se studiază integrat disciplina Matematică și explorarea mediului, având o singură programă de studiu care cumulează numărul de ore alocat pentru disciplinele Matematică și Științe ale naturii”. Această notă contrazice alocările orare din planul cadru pentru cele două discipline.
  • În formula actuală, planul-cadru pune sub semnul îndoielii legitimitatea unei singure programe și abordarea integrată. Întrebarea este de ce nu se prevede prin plan o disciplină integrată cu un număr de ore egal cu suma alocărilor separate din moment ce se studiază integrat după o singură programă? (Forma de prezentare actuală precum și nota de subsol, aflate în contradicție, pot fi simplu rezolvate prin folosirea butonului Imbinare celule de sub meniul Tabel al MS Office.) 
3. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, se studiază integrat disciplina Arte vizuale și lucru manual, având o singură programă de studiu care cumulează numărul de ore alocat pentru disciplinele Arte vizuale și Educație tehnologică.” Și în acest caz nota contrazice formularea și alocarea din plan.
  • Nu este clar dacă alegerea prezentării separate a două discipline abordate integrat derivă din analitismul tradițional sau doar facilitează derapajul spre rutina unei perspective de izolare a disciplinelor. La nivelul ciclului achizițiilor fundamentale, această opțiune contrazice caracterul sincretic al învățării elevului în școala primară.
4. „La clasa pregătitoare, clasa I si clasa a II-a se studiază integrat disciplina Muzică și mișcare, iar la clasele a III-a si a IV-a se studiază disciplina Educație muzicală. Este o altă revenire la titulatura veche este și (re)apariția Educației muzicale la cls. a III-a – a IV-a după ce în cadrul ciclului achizițiilor fundamentale s-a studiat Muzică și mișcare.
·         Observăm de asemenea că de la clasa a III-a apare în cadrul ariei curriculare Sănătate și motricitate o nouă disciplină - Joc și mișcare. Denumirea ne conduce la întrebarea dacă până la clasa a III-a jocul este eliminat din preocupările școlii sau dacă este doar valabil în această arie curriculară. În mod tradițional școala a fost socotită ”serioasă”, adesea în opoziție cu ”jocul”, ”joaca”. Ar fi neplăcut să rămânem în acest tipar, contrazis de cercetările psihopedagogice. 
·         Renunțarea la disciplina Dezvoltare personală într-o societate care își găsește cu greu traiectoria pentru dezvoltarea profesională și morală a individului considerăm că este îngrijorătoare.
Educația pentru societate, în schimb, se poate structura la nivelul învățământului primar, într-o disciplină cuprinzătoare care să includă și elemente de istorie și geografie ale mediului accesibil copilului.
Absența plajei orare, motivată de nevoia principiul egalității de șanse, reprezintă o serioasă întoarcere la o perspectivă uniformizantă a educației. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă. Elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii. Plaja orară permite de exemplu regruparea elevilor din mai multe clase de nivel pentru a face performanță la un obiect de studiu sau recuperare. Este suficient să ne gândim la situația profesorilor de limba română din gimnaziu, precum și a celor de matematică (sunt multe cazuri de acest fel), care s-au confruntat cu nevoia unei abordări remediale pentru a asigura egalitatea de șanse elevilor cu ritmuri mai slabe. În absența plajei orare, aceștia fie au elaborat formal programe de opțional unde au reluat în fapt trunchiul comun, fie au derulat – cu mai multă sau mai puțină ritmicitate - activități extracurriculare, neplătite.  Așadar, prin renunțarea la plaja orară, nu mai există flexibilitate la nivelul planului pentru – spre exemplu, alocarea unei ore suplimentare la o anumită disciplină în cazul elevilor cu ritm lent de învățare sau, dimpotrivă, performanți. Obligativitatea unei ore integrate la CDS exclude această posibilitate dacă se merge pe număr minim de ore.
De fapt, existența plajelor orare este cea care justifică denumirea de plan-cadru, din care apoi fiecare școală și clasă derivă planul propriu și orarele claselor, în funcție de specificul populației școlare, specificul zonal etc. Astfel, planul-cadru este un instrument esențial al descentralizării curriculare. Lipsind plajele orare, este vorba de fapt de un plan de învățământ centralizat, în care decizia (și responsabilitatea învățării) se situează la nivelul autorității centrale.

luni, 18 martie 2013

Insulte uninominale

Stimați cititori,

La fiecare postare primesc multe comentarii pline de cuvinte urâte (în medie vreo 20). După IP e ușor de verificat de unde vin... Așa cum ați văzut nu cenzurez comentariile negative. Nu o voi face nici în continuare cu o singură condiție: nu postați anonim. Nu e nicio problemă dacă aveți opinii diferite, nu e nicio problemă chiar dacă, înjurându-mă, vă simțiți mai bine.

Vă promit că dacă înjurați uninominal, fie și pentru a vă lăuda colegilor de șpriț sau table că m-ați înjurat vă voi da satisfacția să apăreți pe blog. Desigur, dacă asta vă face să vă simțiți mai fericit/ă.

Cu respect,
Daniel Funeriu

duminică, 17 martie 2013

Când dintr-un munte se naște un șoarece sau abrambureala USL din educație

USL a decredibilizat cu toate forțele introducerea, anul trecut, a clasei pregătitoare. Eram criminalul națiunii care fură un an din copilăria celor mici. Pentru a atrage capital politic au băgat în sperieți 400 000 de părinți și au introdus dubii asupra unei măsuri pe care tot ei o propuseseră în 2002 dar nu au avut curajul să o aplice. Pentru voturi USL s-a jucat cu nervii părinților.

Care e realitatea la un an de la introducerea clasei pregătitoare?

1) 90% dintre părinții care au copiii la pregătitoare sunt foarte mulțumiți.
2) Anul acesta clasa pregătitoare se organizează la fel ca anul trecut. Metodologia este aproape copy-paste (e f. bine acest lucru!)
3) USL declară sus și tare că au ”discutat”, au ”flexibilizat” și alte povești de adormit copii. De fapt ne-au copiat.
4) Sindicatele și pseudo-asociațiile de părinți urlau anul trecut împotriva măsurii. Anul acesta sunt 100% de acord. S-a schimbat ceva între timp? Nimic din metodologie dar s-a schimbat mult din ceea ce ”s-a dat”: sindicatele au primit de la guvernul USL bani pe nemuncă (degrevări), cotizația direct din salariu. Despre ce a primit organizația de părinți și lidera ei, cu altă ocazie.
5) Ministrul a preluat, și bine a făcut, sugestia pe care am făcut-o în ianuarie pentru introducerea zilei porților deschise. E important ca părinții să vadă cu ochii lor.

Concluzie: 

Pentru beneficiu politic, USL a indus nesiguranță și instabilitate în educație. Au mințit cu bună știință. Măsura luată de noi este, iată, aprobată acum de toată lumea. Eu mă bucur dar nu pot să le iert faptul că și-au bătut joc de nervii copiilor și părinților anul trecut. Și nu e bine să mă supere.

PS: analiza metodologiei, punct cu punct, după ce va fi adoptată. Cred că va ieși cu erori față de cea de anul trecut.

sâmbătă, 16 martie 2013

Despre clasa pregătitoare. De la școală și din politică

Despre educație:

Anul trecut pe vremea asta 80% dintre copii erau înscriși, fără cozi, la clasa I și clasa pregătitoare. USL urla din toți rărunchii că e târziu, etc. Anul acesta, încă nici nu se cunoaște încă metodologia de înscriere. Haos, numele tău e Guvernul USL!

În schimb și-au mobilizat toată energia pentru a modifica legi, pentru a-și pune oameni dubioși șefi de instituții, pentru a da bani sindicatelor ascultătoare, pentru a căpușa universități, pentru a-și proteja plagiatorii, hoții și gerontocrația pseudo-oamenilor de știință, care în realitate nu au nicio valoare.

Și PDL ce face în acest timp? Tace.

UPDATE: la câteva ore după ce am scris această postare ministerul a pus pe site PROPUNEREA de metodologie. Pare că tot ce e bun e vechi și tot ce e nou e prost. E bine totuși că dl ministru a preluat ideea pe care am vehiculat-o de a organiza ”ziua porților deschise”.

Despre PDL:


Principalul motiv pentru care PDL a pierdut trebuie spus clar, fără să tăiem firul în patru:

lideri ai PDL, inclusiv majoritatea parlamentarilor PDL din perioada Guvernului Boc s-au ascuns și s-au disociat de reformele benefice ale Guvernului Boc în loc să le apere în fața minciunilor USL. 

Mulți s-au aliat celor care stăteau cu mâna întinsă în loc să mizeze pe cei care aveau curajul să stea cu fruntea sus. PDL a înghițit (și asta e un real merit, unic în România) reformele Guvernului Boc. PDL nu le-a generat. Prea puțini membri le-au promovat.

Nici reforma educației, nici cea, majoră, a justiției, nici reforma în zona muncii, nici cea din zona sănătății, nu au fost rezultatul muncii din laboratoarele PDL și în consecință nu au fost apărate așa cum trebuiau să fie apărate de activul PDL.

Vina nu este deloc a Guvernului Boc. Vina este a celor care l-au minat din interiorul partidului, neapărându-i cu forță acțiunile reformatoare. Dacă PDL vrea să aibă o șansă el trebuie să se strângă, cu toate resursele, indiferent în care moțiune sunt acele forțe, în jurul celor care și-au asumat modernizarea României, indiferent de cât de atacați eram de forțele securistoide care știau că nu pot trăi decât într-o Românie oligarhică.

Prin inconștiența lor, mediocritatea lor, lipsa lor de anvergură, cei care nu au înțeles, atunci, șansa pe care reformele Guvernului Boc o dădea României și implicit PDL, au început un nou drum al PDL: drumul către groapă.

Indiferent în ce moțiune se află acei oameni, PDL nu poate progresa cu ei în prim-plan. Faptul că ei există este cert: știu direct nenumărate exemple de oameni de prim-plan care au pactizat atunci și au jucat la remiză cu forțele securistoide care ne țineau în loc. Soluția era, și este în continuare, demolarea fără milă a acestor forțe securistoide.

Nimeni din Guvern nu a făcut acest pact. Meritul principal aici este al lui Emil Boc. De aceea eu voi fi toată viața mândru că am făcut parte din această echipă. Doar cu lideri pur-sânge poate PDL să-și schimbe destinul și în același timp, destinul României. Restul sunt discursuri bune de pus pe blog sau de recitat la Realitatea TV.




miercuri, 13 martie 2013

Și mafioții filozofau despre sexul îngerilor

Aud că minți luminate vor să introducă în lege ca universitățile să acorde diplome fără niciun control din partea Ministerului. Au și un argument ”imbatabil”: așa e în Germania. Se pare că reumatismul la creier despre care vorbeam este foarte contagios.

Logica este exact pe dos: calitatea universităților din Germania nu este rezultatul faptului că universitățile acordă diplomele independent. Ci acordarea independentă de diplome este rezultatul încrederii pe care au dobândit-o universitățile din Germania în zeci și sute de ani de muncă cinstită. Până când la noi universitățile vor dobândi încredere și calitate orice astfel de măsură este de fapt o mafiotizare a sistemului de învățământ superior. 

Legat de această chestiune m-au sunat mulți jurnaliști să mă întrebe ”cum e sistemul în Germania?”, aparent pentru a face analize comparative. Am senzația că noi ținem seminarii despre sexul îngerilor când, de fapt, se pregătește intens mafiotizarea educației din România. Încă nu e clar acest lucru?

marți, 12 martie 2013

Ignoranța nu poate fi o scuză pentru un ministru

Într-o recentă emisiune televizată (toată emisiunea o găsiți aici) am avut un dialog cu dl. ministru Pricopie referitor la oportunitatea introducerii clasei a IX-a la gimnaziu. Eu spuneam că sunt țări care au făcut această schimbare cu rezultate foarte bune. Dl. ministru ”îmi spunea”, patern, că nu există așa ceva. Redau o secvență din dialog, cu speranța că se va găsi cineva să-l informeze și pe domnul ministru. Poate chiar comunitatea facebook care-i fundamentează politicile educaționale?

Daniel Funeriu: Toate acestea sunt argumente care au dus la această decizie, pentru că să ştiţi că nu este o obsesie a cuiva să schimbe arhitectura sistemului [...] Sunt țări care au făcut această tranziţie cu rezultate foarte bune în ceea ce priveşte scăderea ratei abandonului.

Realizator: [...] rămâneți vă rog la telefon să vedem ce contra-argument există aici în platou. Dacă există.

Remus Pricopie: [...] Nu cunosc, şi vă spun eu că nu este, o situaţie de modificare a structurii ciclului de învăţământ pentru a reduce abandonul şcolar.

video

video


Spre exemplu, Polonia este o țară care a făcut o astfel de modificare, cu rezultate excelente. Analiza o găsiți aici. Polonia a scăzut rata de părăsire timpurie a școlii de la 7.4% în 2000 la 5.4% în 2009. Sună bine, nu? Domnul ministru nu știa asta? Credeam că premierul se bate pe umăr cu premierul Poloniei, nu?


Iată ce spune un raport al Ministerului Educației din Polonia din 2011 (click pentru mărire):




Iată ce mai spune același raport, despre clasa pregătitoare: 


Domnul ministru mai spune că pentru a trece clasa a IX-a la gimnaziu ar trebui făcute eforturi pentru organizare. Da, corect, nimic nu vine de la sine, dar Guvernul are în mână bugetul până în 2016 și are tot timpul din lume și resursele pentru asta. Totul este fezabil și cu 4% din PIB. Asta dacă nu se dorește căpătuirea clientelei de partid.

luni, 11 martie 2013

Logică sau reumatism la creier (II)

Cred că de fapt titlul mai potrivit ar fi fost ”Logică sau reumatism la creier (II). Reforma educației din Polonia vs imobilismul din România”.
Al doilea test de logică, ceva mai complicat, este pentru restul politicienilor. Inclusiv pentru aleșii dumneavoastră. Mâine acordăm un mic bonus și pentru domnul ministru Pricopie.

Realitatea 1: În 1999, Polonia a trecut prima clasă de liceu la gimnaziu și a scurtat durata liceului de la 4 la 3 ani.

Realitatea 2: După această reformă, între 2000 și 2009 rezultatele la testele PISA arată că Polonia a avut cea mai spectaculoasă creștere a scorului PISA din Europa (datele mai jos).

Realitatea 3: Între 1999 și 2009 România nu a făcut mai nimic. A cosmetizat, și-a păstrat ”tradițiile” în educație și sindicatele fericite. Între 2000 și 2009 rezultatele la testele PISA ale elevilor români au scăzut sau au stagnat (datele mai jos).

Realitatea 4: În Legea educației din 2011, România a preluat foarte multe lucruri din reforma poloneză din 1999, inclusiv trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și structura ciclurilor de studiu.

Realitatea 5: În decembrie 2011 Comisia Europeană dădea România drept exemplu de reformă corectă și curajoasă a educației.

Test de logică: Având în vedere că schimbările din Polonia, preluate de Legea educației din 2011, s-au dovedit ca fiind cele mai eficiente din Europa și că imobilismul din România din aceeași perioadă a dus la stagnare, ce trebuie făcut mai departe?

Răspuns 1: Să facem sondaje pe facebook și să ne întoarcem la situația României din 1999-2009.

Răspuns 2: Să păstrăm noua structură, similară cu cea a Poloniei, și să o punem în aplicare  în liniște, cu  migală și continuitate (din 1999 Polonia a avut 9 miniștri ai educației. România 13, 4 doar în guvernarea USL...).

Dacă dumneavoastră, cititorii mei (care aveți un simț logic mai dezvoltat decât al cititorilor lor ;) ) credeți că varianta corectă de răspuns este 2, puteți face două lucruri utile:
  1. să scrieți o scrisoare deputatului și senatorului dumneavoastră prin care să-i propuneți acest test de logică (nu pretind copyright ;) )
  2. să răspundeți onest la diferitele sondaje online pe această temă.
Dacă nu vă adresați direct lor, de ce ați fi ascultați? Politicienilor le pasă de contactul direct și mult mai puțin de comentarii online.

Având în vedere că raționamentul necesită mai mult decât un pas, dau politicienilor care vor să treacă acest test următoarele elemente ajutătoare:

Element ajutător 1: Iată cum arăta sistemul din Polonia în 1999 (în mare e cel lăsat de comuniști) și cum a devenit el după reforma din 1999 (click pe poză pentru mărire):


Figura 1: Reforma din Polonia din 1999: trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și scurtarea duratei liceului de la 4 la 3 ani. Cazul Poloniei a fost luat în considerare la elaborarea Legii educației.

Ce au făcut polonezii la nivelul arhitecturii de sistem?
  1. Au trecut  prima clasă de liceu la gimnaziu și au scurtat durata liceului de la 4 la 3 ani (evident cu efortul curricular aferent, prevăzut și de noi). 
  2. Au încurajat și au flexibilizat filiera învățământului profesional și filiera tehnică /tehnologică (2, 3, 4 ani) în funcție de calificare și specificul diplomei.
  3. Au introdus testările pentru preorientare la vârsta de 13 ani (cu accentul pe ”orientare”).
Rezulatatele au fost excelente (cea mai mare creștere din Europa), așa cum reiese din datele testelor PISA între 2000 și 2009 (click pe poză pentru mărire):



Figura 2: Rezultatele elevilor polonezi la testele PISA înainte (albastru) și după (roșu) trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și efortul curricular aferent. Rezultatele la lectură, matematică și științe au crescut puternic.

Element ajutător 2: Ce a făcut România în timp ce Polonia își urmărea cu continuitate obiectivele în educație între 1999 și 2010 (chiar dacă s-au schimbat 9 (!) miniștri)? Răspuns: mai nimic serios:
  1. Ecaterina Andronescu a ucis în fașă, în 2001, reforma curriculară aproape terminată de Marga. 
  2. Ecaterina Andronescu a fost desființat învățământul profesional în 2009. 
  3. Au luat avânt fabricile de diplome. 
  4. S-a trecut de la 8 la 10 ani învățământ obligatoriu (2003). 
  5. Mircea Miclea a început în 2005 o serie de lucruri excelente dar imediat lăsate baltă de urmașii săi. 
  6. România a crescut finanțarea sistemului fără impact asupra calității pregătirii elevilor.
Rezultatele au fost pe măsură. În timp ce polonezii progresau noi am stagnat: (click pe imagine pentru mărire):

ROMÂNIA

Figura 3: Rezultatele elevilor români la testele PISA între 2000 și 2009. Rezultatele la lectură și științe au scăzut. Cele la matematică sunt cvasi-identice.


Aceste rezultate catastrofale sunt și consecința faptului că până la intrarea în vigoare a Legii educației, nu aveam clasa pregătitoare, nu mai aveam învățământ profesional (pare incredibil, nu?, eu l-am reintrodus în 2012, detalii aici) iar formarea inițială a cadrelor didactice se făcea preponderent în fabrici de diplome.



Figura 4: Evoluția rezulatelor (România vs Polonia) la testele PISA între 2000 și 2009. Polonia a crescut semnificativ, România a scăzut.

Element ajutător 3:  Iată cum arată schimbarea arhitecturii sistemului prevăzută de Legea educației din 2011. Arată cunoscut? De menționat că în 2007 liberalii au propus în dezbatere publică o schimbare identică, iar în 2010 au depus-o la Parlament. Detalii aici.


Figura 5: Reforma din România din 2011, similară cu cea benefică din Polonia din 1999 (click pe imagine pentru mărire): trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, introducerea clasei pregătitoare, scurtarea duratei liceului de la 4 la 3 ani, testarea pentru preorientare la 13 ani și întărirea învățământului profesional și tehnologic.

Schimbările de ARHITECTURĂ A SISTEMULUI care sunt prevăzute și de Legea educației sunt :
  1. introducerea clasei pregătitoare, învățământ obligatoriu de la vârsta de 6 ani (măsură pusă în practică în mandatul meu și al dlui Baba);
  2. introducerea învățământului profesional (pus în practică în mandatul meu, detalii aici);
  3. trecerea primei clase de liceu la gimnaziu și scurtarea duratei liceului de la 4 la 3 ani (prevăzută în 2016, pentru generația care începe clasa a V-a în 2012);
  4. introducerea testării pentru preorientare la vârsta de 13 ani (cu accentul pe ”pre”), realizată în mandatul meu și al dlui Baba;
  5. încurajarea și flexibilizarea filierei tehnice/tehnologice (2, 3, 4 ani), începută implementarea în mandatul meu.
Așadar pentru că între 2000 și 2009 nu se constatase niciun progres, cu toate că se investiseră mult mai mulți bani în educație (de la informatizarea inițiată de dna Andronescu la construcțiile de școli din perioada Hărdău/Adomniței) am decis (discuțiile durau din 2007) o reformă care avea elemente ce dăduseră rezultate într-o țară similară cu a noastră. Sună logic, nu?

Element ajutător 4: Comparație între sistemul din Polonia (post-reforma din 1999) care a produs rezultate remarcabile și sistemul  din România (post-reforma din 2011). Singura diferență este minoră: polonezii numesc o parte a gimnaziului ”învățământ primar”. Au și o rațiune pentru asta, dar nu vreau să intrăm în detalii tehnice.


Figura 5: Comparație între arhitectura sistemului polonez (după succesul reformei din 1999) și sistemul din România așa cum este prevăzut de Legea educației din 2011. Click pe imagine pentru mărire.


Înțeleg că se dorește o revenire la situația anterioară, pentru că, nu-i așa, trebuie să păstrăm tradiția.  O ”tradiție” care duce la mediocritate este de fapt o frână. Fiecare poate acum să judece bazat pe argumente, nu pe sondaje de pe facebook. 

În loc de concluzie: 
Dacă, peste 10 ani, când vom avea aceleași rezultate slabe ale elevilor, ne vom întreba încă:
”de ce nu s-a schimbat nimic?” 
vom avea un vinovat modern, online... : 
”sondajul de pe facebook-ul Guvernului, din 2013”.