De ce a plecat Johannis?

Imediat ce dezbaterea a luat sfârşit Johannis a plecat, vizibil supărat. În locul lui Johannis foarte supărat aş fi şi eu. Pentru că astăzi a înţeles, şi el şi Crin Antonescu că s-au asociat cu un om slab. Foarte slab. Care alaltăieri declara despre Sorin Ovidiu Vântu că este un om malefic iar ieri mergea la el la miezul nopţii pentru că era tensionat şi dorea să se relaxeze. Care era total neinformat cu privire la chestiuni fundamentale privitor la statul pe care vrea să-l conducă. Care era şovăielnic şi slab pregătit. Cred că Klaus Johannis ar da dovadă că este un adevărat om de stat dacă ar spune franc ceea ce crede despre prestaţia lui Geoană. Pentru că un adevărat om de stat îşi serveşte naţiunea şi nu şeful.

PS: Azi am înţeles şi eu şi mulţi alţii de ce Geoană refuza dezbaterile.

Comentarii

  1. Domnule Funeriu, putini oameni politici, in Romania, sunt liberi (asa cum este Domnul Basescu). Majoritatea trebuie sa danseze pe "maneaua" sefului. Parerea lor conteaza prea putin. De fapt, problema este ca nu pot refuza, ceea ce li se cere. Si atunci, orice discutie despre politica devine mai mult teoretica, decat reala. Din atitudinea Domnului Johannis, rezulta ca nici dansul nu este un om politic liber, sa faca ceea ce ii dicteaza propria constiinta.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Am vazut un Mircea Geoana care este capabil sa discute coerent, daca nu credibil."


    Dupa saptamani intregi de balbaieli incredibile, sa-l vezi pe Geoana reusind sa recite coerent un text indelung repetat e o adevarata surpriza, n'est ce pas, mon cher Crin?

    :))

    S.

    RăspundețiȘtergere
  3. Confruntarea a dat un castigator:Traian Basescu
    cu care tot poporul trebuie sa voteze.Poate si
    Johannis a inteles ca nu are ce cauta in aceasta coalitie si ca alegerile vor fi castigate de Traian Basescu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm, mai bine sa-ti spun eu ce cred despre prestatia dumitale din studiourile TV: sa stii ca daca dai din cap a negatie atunci cand cineva spune ceva care nu iti convine (te-am vazut de cel putin trei ori, in zile diferite, in ipostaza asta, deci presupun ca e un obicei), nu devii mai convingator. Nu esti convingator nici atunci cand vorbesti sau cand scrii, cu atat mai putin cand dai din cap. Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt sibian... si in 2008 la alegerile locale l-am votat pe Klaus Johannis. A fost reales in functia de primar cu un scor de peste 80%!!!! Mie imi spune un lucru asta: Johannis nu numai ca reprezinta sibienii, dar Johannis TREBUIE sa tina cont de vointa si optiunea electorala a sibienilor! Cum crede el, ca dupa 5-6 luni de guvernare la Bucuresti, se va putea intoarce la Primaria Sibiului si sa conduca din nou aici? Daca Johannis nu isi schimba atitudinea si "partenerii" politici, tare mi-e teama ca la urmatoarele alegeri locale nici macar nevasta-sa nu-l va mai vota pentru inca un mandat de primar!!!! Cat despre votul meu pentru Johannis: ajung sa-mi para rau ca l-am votat in 2008!

    RăspundețiȘtergere
  6. @atreides: "...sa stii ca daca dai din cap a negatie atunci cand cineva spune ceva care nu iti convine..."
    Asta e o indicatie de regie de la partid si o respecta toti "comunicatorii" de la PDL. Se poate observa si la Hoara , Sulfina , Visan , Popoviciu...

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim (04 decembrie 2009 04:48)
    si
    @ atreides,

    vă înţeleg, sînteţi dezamăgiţi. Cine v-a indemnat să încrucişaţi trandafiri şi crini?
    Tot prostănac iasă.

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Daniel P. Funeriu

    Eu cred că dumneavoastră gândiţi prea mult istoria prin prisma trecutului. De ce ar fi interesat un premier să afle cum este preşedintele. Fiecare cu treaba lui. Preşedintele se loveşte de premier doar prin CSAT, în rest...

    Pe gustul meu, cei doi candidaţi au arătat ieri că "se pricep" la mult mai multe decât este necesar. Chiar nu mă interesează ca un preşedinte să ştie care este treaba cu subvenţia la căldură (apropo, ce susţinea Traian Băsescu era de stânga rău de tot, dat fiind că domnia sa se certifică politician de dreapta... poate ar trebui să-i spună cineva că de dreapta înseamnă egal şi nu diferenţiat) sau care este programul rabla la tractoare, nu mă interesează nici ca preşedinţii să ştie contractele firmelor private, nu mă interesează nici ca preşedinţii să stabilească soluţii economice şi sociale, nu mă interesează nici măcar dacă preşedintele este de dreapta sau de stânga, nu mă interesează nici ce fac preşedinţii în timpul lor liber... Preşedintele are un rol limitat în România, mai mult formal. Cine nu-i convine acest rol instituţional, nu are decât să stea acasă şi să nu candideze. Într-o ţară normală un preşedinte nu ar spune despre cineva care arestat că este deja vinovat şi nici despre un om de afaceri că ar face afaceri necurate, că este mogul... Există Justiţie care ia hotărâri atunci când se încalcă legea (căci mogul înseamnă atitudine discreţionară, contrară legii).

    Ieri seară mi s-a dovedit că oricine ar ieşi din cuplul Geoană/Băsescu este o soluţie greşită pentru poporul român. Trist este nu ce spuneţi dumneavoastră, trist este că politica românească ne impune alegerea din soluţii jalnice.

    Aş fi mai atent, în locul dumneavoastră, cu propoziţii de tipul "un adevărat om de stat îşi serveşte naţiunea şi nu şeful", nu de alta, dar vorbiţi despre funia viitorului premier în casa actualului premier (încă în funcţie). Ar trebui să vă gândiţi că PD-L a mers până acolo încât şi-a încălcat democraţia statutului evitând alegerile libere interne pentru desemnarea unui candidat propriu (citiţi statutul PD-L, acolo există o procedură de desemnare a candidatului propriu care s-a blocat) hotărând abuziv că partidul susţine un independent fără a permite depunerea candidaturilor. Aici nu mai vorbim despre un premier care îşi ascultă şeful, vorbim de un partid la comandă, care-şi contorsionează fiinţa pentru a fi cât mai bine Candidatului.

    Stimate domn, eu înţeleg calitatea foarte joasă a politicii în lume în acest moment, nu mă iluzionez că în alte părţi lucrează principiul şi norma înainte de toate, dar în România sunt doi foarte între "calitate" şi "joasă". Nu cred în Mircea Geoană cum nu cred nici în Traian Băsescu, domniile lor nu au pricepere şi nici calitate, sunt învăţaţi ce să spună ca să câştige, nu cred nici ei cele ce le spun pe la emisiuni. Dar dacă dumneavoastră, un om prezentat naţiunii ca elită, veniţi cu astfel de consideraţii cu care ne aburiţi, daţi-mi voie să nu mai cred deloc în elita Românească. Să-mi fie cu iertare că vă întreb, de ce nu lăsaţi propagandiştii să facă treaba asta şi dumneavoastră să vă ocupaţi cu chestiuni intelectuale. Credeţi că este nevoie de domina voastră să faceţi asemenea lucruri? Se poate descurca oricine, chiar mai bine. În calitate de specialist ar trebui să fiţi folosit de ţară indiferent cine iese la alegeri sau ce guvern intră în pâine, politica trebuie să conlucreze şi nu să se duşmănească, conlucrarea este dimensiunea politicii şi nu agresiunea, respectaţi-vă statutul de intelectual sau asumaţi-vă trecerea la statutul de propagandist precum domnul Ungureanu.

    Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar nu suport să văd cum orice speranţă a României se scurge uşor, uşor în mlaştina "interesului" gregar de "de partid".

    RăspundețiȘtergere
  9. Revizionati va rog momentul in care cei 2 contracandidati jura cu mana pe Biblie. Nu trebuie sa cunosti multa psihologie pentru a recunoaste cateva elemente clare care indica faptul ca Mircea Geoana minte. Analizati inflexiunile vocii, tremuratul din DA-ul rostit, analizati "bataia" continua cu mana pe Biblie in timp ce isi intareste juramantul prin diferite argumente ( educatia parintilor, moralitate, etc). Mu rosteste numele complet al celor 3, ci numai numele de familie (pentru amagirea propriei constiinte). Sunt doar cateva idei...
    O analiza mai amanuntita poate demonstra mult mai mult.

    Cat despre Dl Traian Basescu, nu a incercat o motivare, ci doar o miniexplicatie justa ("in plex sau cu pumnul in fata"). Poate in acea imbulzeala, copilul a fost atins, cine isi mai aduce aminte ce s-a intamplat acum 4 ani?
    Oameni buni, toti cei care cititi acest blog, judecati dupa inima voastra de om. Inima omului nu se inseala.

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Bibliotecar, permiteti-mi sa fiu circumspect cu cuvantul conlucrare. Suna prea mult a consens national.
    Neimplicarea politica pe care o doriti dvs. o puteti gasi, oarecum, in ONG-uri.

    semnat, parafaragaramus

    RăspundețiȘtergere
  11. @D. Funeriu
    O intrebare pentru dvs. in spiritul topicului propus: nu stiu de ce a plecat Johannis, probabil numai el stie adevaraul, dar dvs. de ce nu ati plecat?
    Cum este sa stai ca o marioneta si sa astepti semnalul sa aplauzi? Ceea ce se intampla in aceasta campanie electorala este doar un circ total cu nenumarati clowni. Este o rusine ca ni s-a propus asemenea candidati si o lasitate pentru toata tara ca s-a acceptat aceasta situatie.
    O situatie penibila din care nu ai ce sa alegi. Orice alegere s-ar face rezultatul este acelasi, doar culoarea difera. Ma intreb cat de mare va este dorinta de parvenire ca sa acceptati rolul acesta minor ce v-a fost ales ( si nu l-ati ales).
    Si nu simt decat mila. Si pentru dvs. si pentru cei care au crezut la un moment dat ca sunteti diferit.
    Pacat....

    RăspundețiȘtergere
  12. @Bibliotecaru;Ilinca Va straduti prea mult sa convingeti. Va obositi degeaba.Oamenii vor iesi la vot si vor vota dupa propria constiinta!

    RăspundețiȘtergere
  13. @atreides si onanimului de mai sus
    Numai atata puteti scoate din voi sau va lasam sa va mai scremeti? Sper ca nu v-a constipat prestatia de aseara a mirobolantului vostru candidat! Pai, asta vrea sa fie presedintele Romaniei si voi sa comentati pe blogul unui om de stiinta? Chiar asa se vede lumea de pe tronul vostru mic?
    @bibliotecaru
    stai jos! esti pe langa subiect.
    @ilinca
    daca tot vorbesti de marionete, cand faci jocul unei marionete nu esti tot o marioneta? iar marioneta capabila de sentimente - sa zicem mila, daca tu zici asa! - nu e cumva Pinocchio?
    Havel

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Anonim 04 decembrie 2009 13:30
    Vă suspectez că aţi fi Traian Băsescu, şi domnia sa are vorba cu "total pe lângă". Am reţinut-o pentru mi s-a părut că sună ciudat în gura unui preşedinte. Dacă era un elev în curtea şcolii, "la fotbal"... Dacă sunteţi domnia sa, vă mulţumesc pentru atenţie. Dacă nu, oricum vă mulţumesc pentru atenţie.

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnule Funeriu, sunteti un om supereducat, iesit in lume ,cum puteti sa alaturati de Traian Basescu epitetul ,,sclipitor" in politica externa ?Nu simpatizez PDl, dar pe dumneavoastra da, aveti alta stofa, sau, cum ar spune presedintele dumneavoastra, aveti ,,staif" ! De ce va pretati la afirmatii de care s-ar putea sa va rusinati ulterior ?

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Anonim 04 decembrie 2009 13:05
    Asta îmi doresc şi eu, ca oamenii să nu stea acasă, să iasă la vot, să voteze pe cel ce le este dictat de conştiinţă. Nu încerc nici să influenţez într-o direcţie votul, nu încerc nici să sugerez absenteismul.
    Mai mult le sugerez oamenilor să-şi cultive conştiinţa. Vă reamintesc că prin conştiinţă se înţelege un proces de cunoaştere. Calitatea conştiinţei este strâns legată de dorinţa de cunoaştere. Eu nu spun nimănui să creadă în spusele mele, eu spun tuturor să nu ia de bun nimic, nici o declaraţie a nimănui, nici măcar declaraţiile mele. Fiecare trebuie să verifice tot, pentru a nu fi manipulat.

    Pentru mine, cine iese preşedinte după votul de duminică nu are o importanţă prea mare, nu cred că cei doi candidaţi se deosebesc atât de mult încât să fie o diferenţă care să provoace o alegere. Oamenii vor vota, sunt convins, calitatea propagandei din ultimii 10 ani.

    Dar poate că oamenii vor începe să-şi pună întrebări în acest moment, vor începe să nu mai creadă propaganda şi, peste 5 ani de zile, poate politica va propune nişte oameni de calitate care să merite alegerea lor conform unei conştiinţe cultivate alegerii politice.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu ştiu de ce, dar acest Cererea dvs. nu poate fi procesată. Vă rugăm să încercaţi din nou. mă urmăreşte insistent. Din cauza faptului că uneori legătura cu serverul este întreruptă de tot, am pierdut sute de comentarii pe acest blog şi pe cel al domnului Ungureanu (tot pe acest server). Îmi pare rău, dar răspunsurile celorlalţi care mi-au adresat o întrebare sau o constatare nu-l mai rescriu. Dacă domniile voastre consideraţi că era ceva important, vă rog să-mi adresaţi întrebările pe blogul meu; acolo nu am pierdut niciodată un comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  18. @ Anonim parafaragaramus 04 decembrie 2009 11:24

    Stimate domn,
    Nu fiţi o victimă a propagandei populiste a întregii politici de astăzi, propagandă care îşi bazează strângerea votului prin lovirea candidatului. Instituţional rolul politicii este de a negocia şi a conlucra la o soluţie cât mai aproape de perfect. Altfel un partid unic ar fi numai bun. Alegerile nu trebuie să fie nici pentru un candidat, cu atât mai mult nu trebuie să fi împotriva unui candidat, alegerile ar trebui să fie pentru ceea ce face fiecare o dată ajuns pe post. Nu numele contează, ci activitatea viitoare. Cine promite şi nu face exact ce a spus că face, nu ar trebui să vină cu scuze că a promis mai mult decât putea duce, ar trebui să iasă din politică pe uşa din dos. Votul politic al cetăţeanului nu trebuie să se regăsească decât în votarea parlamentarilor, SINGURA instituţie în România care reprezintă poporul român. Prin votul parlamentarilor românii nu dau puterea cuiva ci îşi aleg un reprezentant cât mai apropiat de ceea ce doreşte să delege unui reprezentant. Fiecare parlamentar reprezintă politic un număr de cetăţeni, toţi parlamentarii la un loc încetează a mai fi un organism politic, reprezintă întreg poporul român. Astfel Parlamentul ia decizii în numele poporului român pe baza ponderilor de interese stabilite de români în momentul alegerii.

    România nu poate fi politică în nici una din faţetele ei.
    1. Judecătorii nu au voie să facă politică.
    2. Parlamentul încetează să fie politic pentru că este suma tuturor politicilor.
    3. Preşedintelui îi este interzisă politica prin imperativul renunţării la calitatea de membru al unui partid.
    5. Guvernul nu este nici el o instituţie politică, deşi este format din oameni politici, pentru că execută un Program de Guvernare numai aprobat şi asumat de Parlament şi parlamentul are puterea amendării Bugetelor gândite de Guvern, are deci instrumentul intervenţiei directe asupra guvernului (Executivul execută ce legiferează Parlamentul şi nu altceva, nu poate avea propria iniţiativă, nu-şi poate modifica programul de guvernare fără a cere voie parlamentului).

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Anonim parafaragaramus 04 decembrie 2009 11:24
    (continuare)

    Cele spuse mai sus se regăsesc, la nivel teoretic, în prevederile Constituţionale... doar că nu se respectă. În România preşedintele continuă să fie şeful unui partid politic (nici unul dintre preşedinţii României nu a renunţat de facto la statutul de lider politic al partidului din care a provenit), Guvernul legiferează de facto prin sute de OUG-uri, Parlamentul măcelăreşte Programul Politic asumat de premier şi de parlament, deopotrivă, aducând modificări substanţiale în iniţiativele legislative guvernamentale care ţin de executarea bugetelor şi chiar asupra bugetelor însăşi (cazul clasic este al salariilor profesorilor, modificări aduse cu clara împotrivire a guvernului). Judecătorii "îşi votează" interesele singuri prin decizii judecătoreşti.

    Domnule, doamnă, parafaragaramus,
    Este important că cetăţenii să cunoască normalitatea născută de Constituţie, să înţeleagă că ce face astăzi clasa politică, şi nu numesc oameni şi partide, pentru că aş fi nedrept, toţi sunt la fel de implicaţi, SILUIESC principiile după care ar trebui să funcţioneze societatea română pentru interese de moment.

    În concluzie, politica ar trebui să se războiască intelectual, or numai asta nu face. Priviţi politica pe ce subiecte discută... afaceri oneroase, legături primejdioase, funcţii şi portofolii, te-am văzut dând o palmă unui copil sau aseară-şi bătea vântu în plete... Aceasta ne este o discuţie politică, este o bătaie între găşti de cartier. Priviţii pe cei care ne conduc! Nu au bandane pe cap, dar au fulare la gât... Gând politica va însemna expertiză, inteligenţă, eleganţă, calm, şi dorinţa de bine, când mârlănia şi golănia nu va mai fi tolerată în politică, atunci sunt convins că oamenii politici de calitate vor putea să colaboreze, fără nici o problemă.

    RăspundețiȘtergere
  20. De la citeva mii de kilometri chestiunea lui Caragiale revine: Si eu cu cine votez? Nu e numai votul la mijloc dar si siguranta unei mocirle politice in care coruptia si incompetenta ca si lipsa totala de valori sunt lege. Ce faceti D-voastra acolo D-le Funeriu? Cineva spunea ca dorinta de parvenire trebuie sa fie f mare ca sa explice inversunarea D-voastra. Sigur ca acum sunteti un VIP cum in stiinta n-ati fi putut probabil fii. Sigur ca pentru a ajunge la putere unii sunt capabili de orice. Si D-voastra?

    RăspundețiȘtergere
  21. "...putini oameni politici, in Romania, sunt liberi (asa cum este Domnul Basescu). "

    Da, pentru ca el este mai marele, mogulul sef, ce conduce discretionar ceva ce se incapataneaza sa se numeasca partid :roll:

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Anonim 04 decembrie 2009 18:49
    Alegerea persoanei de votat în finală nu este foarte, foarte grea. Este îndeajuns să faceţi o listă cu cel puţin 10 obiective pe care le doriţi pentru viitorul cincinal prin prisma preşedintelui (adică nu obiective de tip mai mulţi bani, mai multe femei, respectiv bărbaţi, maşină şi casă nouă). Slavă domnului, cei doi candidaţi sunt extrem de cunoscuţi, ştim cu toţii şi ce rufe murdare au. Puteţi estima o previziune pe viitori cinci ani şi treceţi pe fiecare punct care este mai bun Traian Băsescu sau Mircea Geoană.
    Faceţi apoi o listă cu 10 lucruri pe care nu le doriţi în viitor şi, la fel, prin prisma viitorului preşedinte estimaţi care dintre candidaţi este mai dezavantajos. Aceste puncte sunt cu minus.
    Faceţi un total şi vedeţi care stă mai bine. Este o metodă empirică, estimativă, nu foarte coerentă, dar simplă şi eficace. Mai ales această cale vă va scăpa de viitoare regrete, pe oricine aţi vota.

    Întotdeauna pe hârtie lucrurile par mai clare.

    RăspundețiȘtergere
  23. @ Bibliotecaru

    Daca crezi ca Anonim ar fi Dl Traian Basescu si a intrat in conversatie cu tine , siguri te inseli :)) Nu pentru ca dumnealui nu ar intra pe blogul acesta ci...

    RăspundețiȘtergere
  24. @ Bibliotecaru

    Dragii mei , va propun un test de 10 ori mai simplu pe care l-am facut si cred ca va puteti decide in urma lui pe cine sa votati:

    Incepeti lista de care ne zice Bibliotecaru cu urmatorul obiectiv(consider eu foarte important): VREAU SA DISPARA COMUNISMUL. Testul e interesant asa cum vi-l propun eu pentru ca nu trebuie sa mai treceti si restul de 9 obiective , economisiti timp si puneti stampila mai repede.

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Pavel Popescu
    Stimate domn,
    Comunismul a dispărut în România de 20 de ani. Priviţi în jur şi veţi vedea că nu mai există nici un partid comunist. Priviţi şi la economia Românească, nu mai este aproape nici un mijloc de producţie important care să fie de stat... este un capitalism total ireversibil.

    Vreau să dispară comunismul este cam acelaşi lucru cu Vreau să dispară Zmeul Zmeilor. Nu mai există pe nicăieri în lume comunism, poate un pic în Coreea, există peste tot dictaturi pretextate de comunism sau socialism. Chiar şi acolo unde scrie comunism pe etichetă nu mai este exclusiv proprietate de stat, ci un socialismo-capitalism şchiopătat.

    Nu a dispărut însă mentalitatea comunistoidă (care, evident, nu are treabă cu ideologia) a structurii totalitare, nu a dispărut dorinţa de dictatură, nu a dispărut structura de interese a nomenclaturii politice (astăzi mult mai dinamică ca în trecut)... Întreaga clasă politică românească este astăzi un fel de nomenclatură comunistă multicefală cu capete care se canibalizează la orice semn de slăbiciune. Politicianiştii de astăzi nu sunt mai sensibili la societatea românească decât sistemul de partid comunist. Diferenţa este că atunci lupta politică era într-o singură piramidă, acum sunt multe piramide, mai mari sau mai mici şi una singură economică.

    Dacă ar trebui să stabilesc un astfel de obiectiv ar fi: REFORMA PARTIDELOR POLITICE. Vorbesc despre reforma reală, cu doctrină, cu educaţie de partid, cu membrii de partid care să ştie doctrina partidului... cu specialişti ai partidului, cu ariviştii azvârliţi afară. Poate dacă ar veni Iisus să le dărâme tarabele lor politice pe care tranziţionează viitorul poporului român.

    RăspundețiȘtergere
  26. Necrolog
    Joi seara, politicianismul român a suferit o grea pierdere prin trecerea la cele veşnice a prezidenţiabilului Mircea Dan Geoană, care după ce crescuse în sondaje ca Făt Frumos (care într-un an creştea cât 10, iar la 9 ani arăta ca la 90), a fost finalmente răpus de Vântu(l) care l-a (a)tras într-un mod pe cât de pervers, pe atât de tembel pentru nişte strategi de talia celor ai PSD.
    Figură emblematică a campaniilor electorale din 2004 la PMB şi 2009 la Preşedinţie, Mircea Geoană rămâne în memoria analizei politice "decât" prin diplomaţia de înaltă ţinută "care" a practicat-o, prin aproape reuşita de a menţine incognito vizitele sale diurne la Moscova şi nocturne la altarul zeului Eol, prin neostoita întrerupere încă din primele secunde ale intervenţiilor interlocutorului ca un veritabil diplomat de carieră inginer, prin neobişnuita capacitate de a îmbrăca vidul ideatic în cuvinte şi promisiuni bombastice. Cu adâncă durere în suflet, nu vom uita, între altele, petele de culoare aduse în politica dâmboviţeană prin propunerile compensării în cuantum de 25.000 Euro a fiecărei repatrieri a românilor din diaspora, a lansării primului cetăţean român în Cosmos, a livrării medicamentelor pensionarilor prin poştă, a organizării unei loterii a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi multe alte asemenea, fără a omite, desigur suprarealistele ajustări aduse cu inegalabilă graţie gramaticii limbii române.
    Electoratul român, alături de toată suflarea marketingului electoral, inclusiv foştii consilieri politici ai defunctului, deplânge această pierdere irecuperabilă şi exprimă sincere condoleanţe familiei partidice îndoliate.
    Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace alături de toate celelalte experimente de candidaţi efectuate în laboratoarele politichiei româneşti.
    Requiescat in pacem!
    Toţi cei îndureraţi sunt îndemnaţi să-l însoţească pe ultimul drum duminică, la vot!

    PS Rog ajutor in redactarea unui epitaf, sunt intr-o oarescare criza de idei. Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România