vineri, 27 noiembrie 2009

Mincinoşi şi falsificatori

Cred că lucrurile sunt simple:
  • PSD prin toate declaraţiile din presă dar, mai grav, prin toate demersurile făcute la Bruxelles a minat la propriu eforturile preşedintelui pentru obţinerea portofoliului agriculturii.
  • Mircea Geoană şi toţi cei din jurul său au spus că preşedintele nu are nici o trecere în cercurile occidentale.
  • Traian Băsescu nu a făcut practic nici o declaraţie publică pe acest subiect, făcând în schimb exact ceea ce trebuie să facă: a negociat extraordinar de bine, şi a fost unicul negociator pe această temă.
  • Dacian Cioloş a făcut la fel: s-a comportat exemplar şi acest lucru reiese din declaraţia lui Barroso.
Traian Băsescu a dus la capăt acest dosar împotriva multor ţări care şi-ar fi dorit acest portofoliu, dar, mai ales, împotriva unei extraordinare opoziţii interne din partea PSD. Din informaţiile mele, pentru a avea şanse să îşi păstreze portofoliul, nici Ludovic Orban şi nici PNL nu au susţinut acest demers.

Concluzie: în cele două dosare pe care le cunosc bine, educaţia şi afacerile europene, Traian Băsescu a acţionat exact cum trebuie să acţioneze un preşedinte. Şi România a avut de câştigat. PSD în schimb a lucrat împotriva intereselor naţionale. Concluziile le trageţi fiecare. Şi am presimţirea că atunci când adevărata poveste a filmului incriminat zilele astea va ieşi la suprafaţă concluziile cititorilor mei vor fi identice cu ale mele. Încet încet minciunile PSD ies la suprafa. Frica lor este că după alegeri aceste minciuni voi ieşi repede la suprafaţă.
PS: iată ce spune despre această chestiune Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Parlamentul German:

Aceasta nominalizare este atat un succes personal al lui Dacian Ciolos cat si al presedintelui Romaniei Traian Basescu. Acest succes arata greutatea mare pe care presedintele Romaniei o are la Bruxelles.

PS: de când am deschis acest blog am făcut trei predicţii care s-au adeverit în timp util: ieşirea PSD de la guvernare, desemnarea lui Lucian Croitoru şi câştigarea portofoliului agriculturii pentru România. Acum o fac pe a patra în ceea ce priveşte manipularea cu filmul incriminat.

13 comentarii:

  1. Dictatorul Basescu a reusit sa-i "impuna" lui Boc, pardon, Barroso, un ministru!
    Asta ajunge tiran si in UE.
    Pazea.

    RăspundețiȘtergere
  2. D-nule Funeriu, aveti informatii din interior despre filmulet sau doar va exprimati speranta? Spuneti, va rog nu ne mai fierbeti!
    Sunt sigura ca a fost un trucaj dar nici-o demonstratie tehnica nu o va avea aceeasi putere de convingere cata are difuzarea trucajului ore si ore in sir! De asta mi-e cel mai frica... ca Romania a ajuns intr-o asemenea stare incat dovada trucajului sa nu mai aiba nici o valoare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Prin controlul ambelor capete ale eşichierului politic, ale stângii social democrate şi ale dreptei naţional liberale Ion Iliescu depăşeşte dilema pretinsei incompatibilităţi doctrinare între PSD şi PNL. Pretinse pentru că ambele partide nu sunt decât formele de manifestare ale unuia şi aceluiaşi pol de putere, ele nefiind decât instrumentele de manipulare electorală ale oligarhiei poltico-financiaro-mediatice, burghezia roşie, care nu urmăreşte decât parazitarea statului român, controlul resurselor şi menţinerea românilor în sclavie economică, într-o formă de libertate limitată şi copios manipulată.

    Iată cum, dacă Mircea Geoană va ajunge, Doamne fereşte, preşedinte, putem spune atunci că lui Ion Iliescu i-a reuşit extraordinarea performanţa a tranziţiei de la naţional comunismul lui Ceauşescu la petrofascismul lui Geoană.

    Şi astfel fascistoizii Patriciu, Vântu, Voiculescu şi ceilalţi vor ajunge campionii noi revoluţii cleptocratice, înfruptându-se pe săturate din cadavrul României libere, în liniştea asurzitoare a non evenimentelor prezentate seară de seară în prime-time, cu farmecul discret al burgheziei roşii.
    Iar alianţa perfect naturală a PSD cu PNL purtându-şi adevăratul nume, cel de Partidul Naţional Socialist va lăsa "democrat" şi "liberal" acolo unde îi este locul, PDL-ului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pina se demonstreaza ca filmuletul a fost trucat impresia ramine: mai multe persoane vor receptiona stirea falsa, decit cele care vor receptiona si dezmintirea (in ipoteza ca se va face in timp util).

    RăspundețiȘtergere
  5. Dan, am si eu o intrebare.Daca totusi Base va castiga(si deja s-anunta un scor ca si in 2004, la limita limitei...) vad si eu ceva masuri ferme din partea lui in ceea ce priveste lichelele astea din psd?O noapte a cutitelor lungi? NU SE MAI POATE MERGE LA INFINIT CU JOACA ASTA DEMOCRATICA.
    Sincer,dpmdv si daca e real filmuletul, nu schimba cu nimic ecuatia.Vorba aia, bataia e rupta din rai.
    In alta ordine de idei, este extraordinar ce-a reusit Ciolos.Insa va fi si mai important sa faca treaba.Pentru ca daca rateaza sansa asta, alta nu cred ca mai pupam.
    Alex.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bla-bla matin, bla-bla midi, bla-bla soir! Schniakzerie! Le Concombre toujours masque. Oricat de acra ar fi inghititura, la atata grasime care ramane pe degete, un pic de acreala te mai si scapa de greata.
    Teza "trucajului" a cazut chiar din reactia "mult iubitului": "Dar trebuie sa vedem, m-a injurat copilul? A facut ceva?..." Deci, nici o respingere categorica a unui eventual asemenea incident, ci justificari penibile pentru un "moralist" de anvergura sa.
    Domnule Funeriu, logica va mai spune ceva sau adoratia "feciorelniciei prezidentiale" devine concluzie necesara si suficienta in dospretul premiselor?
    Ar fi trist, foarte trist.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu o singura exceptie, ABSOLUT TOTI cei cu care am stat de vorba sunt oripilati de productiunea Casei de Filme Patrice Ventulesco.

    Cred ca Basescu tocmai a castigat un nou mandat.

    P.S. Il anunti tu pe Mazare, sa poata sa-si ia bilet din timp?

    S.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Alex: Romania nu are nevoie de o noapte a cutitelor lungi. Chiar daca isteria din jur ne poate cuprinde uneori, datoria noastra este ca dupa 6 decembrie sa incepem o reconstructie institutionala sanatoasa si cu calm.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Daniel P. Funeriu:"...dupa 6 decembrie sa incepem o reconstructie..."
    Da , va trebui sa incercati o reconstructie a credibilitatii acestiu partid , dramatic zdruncinata in aceste zile...V-am vazut aseara la OTV , alaturi de intelectuala de mare anvergura Brandusa Novac , straduindu-va sa-i convingeti pe fanii lui Ogica , Magda Ciumac , Naomi si Nikita ca ceea ce vad cu ochii lor nu este adevarat . Ati ajuns sa folositi o fotograma grosolan falsificata de "maestrul" Agarici pentru a desfiinta un film absolut autentic. Nu va dati seama ca va trebui sa faceti fata si urmatoarelor alegeri ? Acum aveti cam 160 de parlamentari. O sa pierdeti oricum o treime , gratie referendumului pe care l-ati sustinut cu o ravna sinucigasa. Daca o sa luati 10% in 2012 , veti ramane doar 30 de parlamentari (ca intreg parlamentul va avea 300 , nu?). Si pentru asta , sa-i multumiti lui Basescu (pe care o sa-l linsati cu totii , dupa infrangerea din 6 decembrie).

    RăspundețiȘtergere
  10. Presedintele CE Jose Manuel Barroso a fost intrebat, vineri, de un jurnalist roman in legatura cu numirea lui Dacian Ciolos la Agricultura, in conditiile in care Romania a avut fonduri suspendate pe acest domeniu, oficialul european calificand aceasta remarca drept "o insulta la adresa unei tari", informeaza Mediafax.ASTA ESTE PRESA ROMANA IN ACEST MOMENT, ORIUNDE S-AR AFLA!

    RăspundețiȘtergere
  11. @ Daniel P. Funeriu
    Şi eu am mari îndoieli asupra veridicităţii filmului respectiv. Problema este că în loc să paseze problema unui serviciu autorizat să determine dacă există semne de întrebare (înţeleg că analiza se face pe un set limitat de variabile dat fiind că lipseşte filmul original, peste tot sunt doar copii mai bune sau mai proaste), membrii PD-L s-au apucat să dovedească ei veridicitatea. Avem mai întâi pe domnul Soby Czech care spune că nu se poate, mâna ar fi trebuit să fie mai lungă. Vin alţii şi vorbesc despre frame-uri şi "lumini şi umbre" încât mâna este pusă. Vin alţii şi vorbesc despre faptul că da, s-a întâmplat, dar că de fapt nu a fost o lovitură ci o mângâiere accelerată... Acum veniţi dumneavoastră şi calculaţi o viteză... mă scuzaţi, nu am înţeles viteza cui o calculaţi... şi o comparaţi cu un record mondial?!?
    Sigur, nu este foarte greu să transformăm corpul uman într-un skeleton căruia să-i ataşăm vectorii de mişcare şi, pe baza înregistrării, să stabilim ecuaţiile mişcare. Probabil că se poate calcula orice viteză, acceleraţie, vectori de poziţie... o ecuaţie a mişcării perfect determinată... Dar ce fel de record mondial reprezintă acel 50km/h cu care să compară de 70 km/h?

    Cineva spune acum că mâna scapă din strânsoarea femeii şi îmi naşte alt scenariu... :D Dacă de fapt femeia l-a strâns pe domnul primar (acum preşedinte) atât de tare încât domnia sa a dat să se smulgă din strânsoare... copilul este victimă colaterală atins când mâna se smulge din strânsoare (iată şi o explicaţie a velocităţii ridicate. Poate că domnul preşedinte nici nu a observat că a lovit copilul, poate că de aceea şi întreabă dacă s-a întâmplat ceva...

    Domnule Funeriu,
    Pe mine nu mă interesează că domnul Băsescu a lovit sau nu acel copil. Chiar dacă filmul este adevărat, eu nu văd acolo un act de violenţă. Problema mea este cu totul alta, anume că există nişte membrii marcanţi ai politicii româneşti care mint de îngheaţă apele. Pe de o parte sunt membrii PNL şi alte persoane care spun că după show s-a vorbit despre un incident cu lovirea copilului, există membrii marcanţi ai PD-L care spun că acum aud pentru prima dată de aşa ceva. Eu nu pot să aud mărturii care spun că doamna Anastase pe de o parte a văzut incidentul, a avut reacţie, s-a îngrijorat "să nu se afle", a participat la o discuţie ulterioară cu alţi membrii PD-L şi PNL, pe de altă parte astăzi doamna Anastase spune că nu a sesizat nimic, că nu a văzut nimic, că nu are ştiinţă despre nimic. Cineva minte, ori o "gaşcă" ori cealaltă "gaşcă", şi oricine ar minţi reprezintă o parte importantă la vârful clasei politice româneşti cu locuri importante în structura statului român.

    RăspundețiȘtergere
  12. @ Daniel P. Funeriu
    (continuare)
    A dat Traian Băsescu o palmă în 2004, puţin interesează astăzi, deja avem experienţa a 5 ani de Românie cu dl. Băsescu în vârful statului român, această întâmplare nu poate să schimbe nimic. Faptul că cineva atât de înalt în schema statului român, un fost premier, preşedintele camerei... poate să mintă atât de grosolan este mult mai îngrijorător decât ceea ce s-a întâmplat acolo. În timp ce violenţa se poate discuta, trucajul se poate discuta, minciuna clasei politice este, în acest moment, certă. Personal eu nu mai pot avea încredere în clasa politică, indiferent cine minte.

    O a doua problemă este că acel copil, mama lui, alţi oameni... au fost ameninţaţi. Este absolut evident că acest lucru este o consecinţă a politicii de vidanjă practicată în România. Acesta este al doilea motiv pentru care sunt scârbit.

    Dumneavoastră demonstraţi victorios că acceleraţia coriolis a antebraţului are valori ciudate, sau mai ştiu şi eu ce evidenţă inginerească, problema este că oricare ar fi varianta adevărată, clasa politică este o insalubră şi asta nu se poate schimba printr-o analiză asupra filmului. Poate că aveţi bune intenţii, poate că analizele domniei voastre sunt extrem de intelectuale, vă introduceţi în acest conflict justificând, fără să vreţi, mizeria politică. Cineva, nu mai ştiu cine, v-a adresat următoarea remarcă: "Parcă aveţi creierii spălaţi...". Sigur, o astfel de adresare este peiorativă şi la un nivel pe care nu-l meritaţi. Vă spun însă un inside cetăţenesc (că eu nu sunt membru de partid), foarte, foarte mulţi oameni (vecini, prieteni, oameni pe stradă) folosesc, în mod suspect, această expresie aceasta cu "spălatul creierelor". Lumea sesizează ceva la nivelul susţinătorilor şi membrilor PD-L, acel ceva există real, chiar dacă este interpretat greşit... De aceea vă spun, ca un cetăţean care încă vă simpatizez, deşi gradul meu de simpatie se reduce pe măsură ce deveniţi "susţinător" PD-L, aveţi grijă că vă înscrieţi într-un război al politicienilor care nu prea sunt înduioşaţi de victimele colaterale. Acest război este dus de oameni care nu ezită să distrugă pe cineva pentru a câştiga. Aceşti oameni sunt şi de o parte, şi de cealaltă... peste tot. Încercaţi să nu fiţi carne de tun politic.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sant mona, si imi pare bine ca am descoperit blogul asta , in miultitudinea de pareri raspandite pe toate siturile .Filmul in sine nu este relevant ,doar in masura in care demonstreaza exact ceea ce spunea Basescu despre moguli si grupurile de interese, concept, care mie imi parea putin asa exagerat,fiind un simplu om de rand fara conectii in lumea lor.
    Si nu pot decat sa ma intreb: oare Patricu ,Vantu si altii ca el sunt chiar atat de prosti incat sa nu-si dea seama ca lansarea filmuletului + declaratiile pe care Patricu insusi le-a facut referitoare la << chinul psihic >>l-a care a fost supus de cand s-au intamplat faptele si pana cand a facut rost de film, nu fac decat sa-l ajute pe Basescu sa castige cel de-al doilea mandat??
    Deci ori sant chiar prosti ori ne iau pe noi de prosti. De fapt, cred ca amandoua variantele sant corecte, caci numai prostii se cred destepti.Cei destepti isi vad intotdeauna prostia!

    RăspundețiȘtergere