luni, 30 noiembrie 2009

Informaţia cea mai importantă despre Johannis

Klaus Johannis a declarat astăzi că va solicita PSD şi PNL prelungirea perioadei legale în care să aleagă între funcţia de primar şi cea de premier. Nu aceasta este cea mai importantă informaţie. Ci aceea că Realitatea şi Antenele nu au dat ştirea, ceea ce mă face să fiu sigur că au embargo pe această ştire, cel puţin până acum.

Semnificaţia este clară pentru toată lumea. Avem de-a face aşadar cu următoarea construcţie:
  • se ia una bucată om controlabil cu sete de putere (Mircea Geoană)
  • se ia una bucată pseudo-rebel (Crin Antonescu)
  • se adaugă una bucată neamţ credibil
  • se demonizează omul de bătut timp de minim 6 luni pe toate canalele media la dispoziţie
  • se amestecă omul controlabil cu pseudo-rebelul şi cu neamţul într-o poză.
Speranţa celor care au pus la cale această construcţie este că în timpul care a mai rămas până la alegeri Românii să nu înţeleagă acest lucru. Deci echipa lui Geoană îi ia pe Români de proşti în această chestiune.

Observ din interior tot ceea ce se întâmplă acum. Nu am fost niciodată mai puternic convins de faptul că PSD trebuie învins cu orice preţ. Paradoxal, înfrângerea PSD este garanţia faptului că PNL va avea viaţă lungă. Aş mai observa un lucru: Mircea Geoană este total dependent de Johannis în acest moment. A bon entendeur salut!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Adevărul despre film

Singurul adevăr cu care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte filmuleţul care intoxică viaţa publică în aceste zile conţine următoarele elemente:
  • un copil de 10 ani a interacţionat cu Traian Băsescu în 2004. Interacţia respectivă nu l-a speriat, nu i-a provocat teamă, el afirmînd chiar că ar vota cu Traian Băsescu dacă ar avea vârsta.
  • În 2009, acelaşi copil, de 15 ani acum, a interacţionat cu trusturile Realitatea, Antena şi ziarul Gardianul. Acum este traumatizat.
Trăgînd linie, fiecare ajunge la concluzia sa.

vineri, 27 noiembrie 2009

Mincinoşi şi falsificatori

Cred că lucrurile sunt simple:
  • PSD prin toate declaraţiile din presă dar, mai grav, prin toate demersurile făcute la Bruxelles a minat la propriu eforturile preşedintelui pentru obţinerea portofoliului agriculturii.
  • Mircea Geoană şi toţi cei din jurul său au spus că preşedintele nu are nici o trecere în cercurile occidentale.
  • Traian Băsescu nu a făcut practic nici o declaraţie publică pe acest subiect, făcând în schimb exact ceea ce trebuie să facă: a negociat extraordinar de bine, şi a fost unicul negociator pe această temă.
  • Dacian Cioloş a făcut la fel: s-a comportat exemplar şi acest lucru reiese din declaraţia lui Barroso.
Traian Băsescu a dus la capăt acest dosar împotriva multor ţări care şi-ar fi dorit acest portofoliu, dar, mai ales, împotriva unei extraordinare opoziţii interne din partea PSD. Din informaţiile mele, pentru a avea şanse să îşi păstreze portofoliul, nici Ludovic Orban şi nici PNL nu au susţinut acest demers.

Concluzie: în cele două dosare pe care le cunosc bine, educaţia şi afacerile europene, Traian Băsescu a acţionat exact cum trebuie să acţioneze un preşedinte. Şi România a avut de câştigat. PSD în schimb a lucrat împotriva intereselor naţionale. Concluziile le trageţi fiecare. Şi am presimţirea că atunci când adevărata poveste a filmului incriminat zilele astea va ieşi la suprafaţă concluziile cititorilor mei vor fi identice cu ale mele. Încet încet minciunile PSD ies la suprafa. Frica lor este că după alegeri aceste minciuni voi ieşi repede la suprafaţă.
PS: iată ce spune despre această chestiune Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Parlamentul German:

Aceasta nominalizare este atat un succes personal al lui Dacian Ciolos cat si al presedintelui Romaniei Traian Basescu. Acest succes arata greutatea mare pe care presedintele Romaniei o are la Bruxelles.

PS: de când am deschis acest blog am făcut trei predicţii care s-au adeverit în timp util: ieşirea PSD de la guvernare, desemnarea lui Lucian Croitoru şi câştigarea portofoliului agriculturii pentru România. Acum o fac pe a patra în ceea ce priveşte manipularea cu filmul incriminat.

vineri, 20 noiembrie 2009

Manipularea predictibilă a PSD

Exact aşa cum am spus-o anterior, imediat după desemnarea Înaltului Reprezentant pentru Politică Externa, PSD prin vocea lui Năstase l-au acuzat pe Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a sprijinit pe Severin pentru acest post. Severin nu a avut niciodată nici cea mai mică şansă pentru acest post pentru că nu a fost niciodată susţinut de liderii socialişti din Uniunea Europeană. Liderii PSD ştiau foarte bine acest lucru pentru că negocierea s-a dus la nivelul premierilor socialişti din Consiliul European, a căror unică propunere a fost Ashton. Traian Băsescu a procedat exact aşa cum trebuia, în aceast dosar al Comisarului European şi cred că în final mulţi vor fi surprinşi de eficacitatea demersului său.

Regret că Adrian Severin şi PSD s-au pretat la acest joc ieftin prin care au încercat să-i impresioneze pe cei care nu cunosc realitatea. E păcat că presa a preluat pe nemestecate informaţii false. E păcat că un politician cu experienţă, care ar trebui să fie un model, dă un astfel de exemplu celor mai tineri. Recunosc, mi-ar fi făcut plăcere să mă înşel atunci când am spus că Severin nu are nicio şansă. Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Adrian Severin este caracteristic unui tip de politicieni de la noi care sunt un soi de mit neacoperit de realitate. Ca el mai sunt mulţi şi cred că de aici se trage şi relativa lipsă de modele politice din România.

joi, 19 noiembrie 2009

Europa, Francois Fillon, Jean-Claude Juncker şi România

La congresul Partidului Popular European de la Varşovia din acest an m-au impresionat două discursuri. Cel al lui Francois Fillon (premierul Franţei) şi cel al lui Jean-Claude Juncker (premierul Luxemburgului). Ambele discursuri au avut doza ideală de anvergură, idei noi, generozitate şi realism. Un plus de anvergură pentru Juncker şi un plus de precizie pentru Fillon. Am avut impresia atunci că ambele discursuri sunt mai mult decât circumstanţiale şi că de fapt ele reprezintă "une profession de foi". Fillon mi-a părut că se pregăteşte ca o alternativă la Barroso iar Juncker se poziţiona clar pentru postul de "Preşedinte UE". Admiraţia mea pentru Juncker mă face să sper că el va avea un rol proeminent în noua arhitectură UE. Aştept cu nerăbdare şi numirea "Ministrului de Externe" al UE, cărţile fiind în acest moment foarte amestecate.

Europa are nevoie de figuri noi care inspiră cetăţenii Uniunii şi nu de figuri expirate care caută sinecuri politice. Intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona este un bun moment pentru a începe o politică europeană alta decât cea a elefanţilor. Numirile esenţiale care vor avea loc probabil astăzi vor da un semnal puternic în ceea ce priveşte direcţia UE pe o bună perioadă de timp. Din punctul meu de vedere ar fi un mare păcat dacă s-ar ajunge ca cei numiţi să reprezinte "cel mai mic numitor comun". Ar fi un extraordinar semn de slăbiciune pentru UE. România are o carte importantă de jucat astăzi, nu doar prin propunerile pentru comisar cât şi prin atitudine.

PS: Un articol într-o directie similara din Spiegel Online.

marți, 17 noiembrie 2009

Interesul naţional

Atunci când comentatori politici sau oameni politici care nu sunt direct implicaţi în procesul desemnării Comisarului European din partea României se exprimă pe acest subiect, valoarea părerilor lor este în fapt valoarea unui comentariu mai mult sau mai puţin informat (în funcţie de cine emite comentariul). Aşa este şi cazul comentariului meu despre zvonul lansat de Adrian Severin privind posibila sa nominalizare ca "Ministru de Externe al UE". Am afirmat că Severin are exact zero şanse. Dacă ar fi avut o şansă oricât de mică sunt convins că ar fi avut toată susţinerea din partea României. Dar el a greşit pentru că demersurile pentru a deveni Comisar European trebuie să înceapă în România, într-un proces de coerenţă naţională. Nu pe holurile Parlamentului European.

Se pare că servirea interesului individual înaintea interesului naţional a devenit prima caracteristică a eurodeputaţilor PSD, probabil la ordinul lui Geoană. Am citit cu stupefacţie ieri un comunicat al Dacianei Sârbu, a cărei activitate şi atitudine precedentă ca europarlamentar am apreciat-o întotdeauna ca încercând să servească interesul naţional. Daciana Sârbu a declarat că "Nu mai avem nicio şansă [pentru agricultură] [...] putem primi comisia de pescuit - pentru că avem Marea Neagră".

Prin această afirmaţie se urmăreşte decredibilizarea demersurilor României în privinţa obţinerii agriculturii pentru Dacian Cioloş. Dacian Cioloş, fiind oficial desemnat, ar trebui în aceste zile susţinut nu doar de eurodeputaţii PDL ci de toţi eurodeputaţii din România. Şi de toţi cei care au o oarecare influenţă în capitalele din UE. Sper ca declaraţia Dacianei, vădit electorală, este doar pentru uz intern şi că la Bruxelles negociază intens cu cei 11 socialişti din comisia pentru agricultură o susţinere pentru Cioloş.

România are o şansă reală pentru agricultură prin Dacian Cioloş. Portofoliile nu au fost încă distribuite, Oettinger de exemplu (comisarul desemnat al Germaniei !) este zilele acestea la Bruxelles pentru a-şi face lobby pentru un portofoliu economic greu (energie). Nimeni nu poate garanta niciunei ţări un anume portofoliu în acest moment. Chiar şi portofoliul externelor se discută (d'Alema ar putea să piardă postul), e acum posibil ca Austria să-l obţină prin Gusenbauer, fostul cancelar chiar dacă cel desemnat oficial acum din partea Austriei este fostul ministru al cercetării, Hahn. De aceea toate energiile trebuie să fie acum canalizate către obţinerea agriculturii. Iar cel care reprezintă România în această negociere, Preşedintele, trebuie susţinut pe acest front indiferent de interesul electoral sau individual al unora.

vineri, 13 noiembrie 2009

Geoană nu poate organiza o dezbatere şi vrea să organizeze o ţară

Mesajul lui Mircea Geoană în această campanie este bazat pe ideea de a reuşi împreună să organizăm România. Remarc astăzi că Mircea Geoană nu este capabil nici să unească, nici să organizeze. Iată de ce:
  • Mircea Geoană îl desconsideră pe aliatul său întru dărâmarea guvernelor, Crin Antonescu, invitându-l în repetate rânduri doar pe Traian Băsescu la dezbateri;
  • când Preşedintele României acceptă invitându-l cu aceeaşi ocazie şi pe Preşedintele PNL Crin Antonescu, Mircea Geoană începe dansul ezitărilor prin secretarul general al PSD Liviu Dragnea (adică omul cu organizarea!).

Concluzia: doi candidaţi gata să dezbată cele mai importante teme (educaţia şi economia) şi un candidat în concediu. QED.

joi, 12 noiembrie 2009

Un lucru care mie imi da speranta

Cristian Tudor Popescu si Adrian Ursu si-au recunoscut ieri in direct la Realitatea TV eroarea in ceea ce priveste interpretarea gresita a unui interviu dat de Traian Basescu in 2004. Aici clipul video. Cred ca acest fapt merita subliniat mai ales in contextul foarte tensionat al acestei campanii. Asadar putem spera ca decenta sa se instaleze in spatiul public.

miercuri, 11 noiembrie 2009

UPDATE: O mistificare careia i-a cazut prada si Cristian Tudor Popescu

In urma postarii de mai jos Domnul Cristian Tudor Popescu a avut o reactie care pe mine m-a bucurat. Errare humanum est.
In această perioadă zgomotul campaniei este asurzitor. Înţeleg că o anumită zonă a presei atacă fără legătură cu realitatea. Dar nu pot să înţeleg faptul că repere ale presei din România emit judecăţi bazate pe fapte care nu s-au întâmplat. Un astfel de exemplu este editorialul de azi scris de Cristian Tudor Popescu, care nu poate fi acuzat de neseriozitate. Iată ce spune CTP:

"Mai întâi mesajul: "Zic unii şi alţii că n-am făcut nimic în politica externă a României. Uite că am făcut. Votaţi-mă pentru că am mărit ţara". Fenomenal, ca de obicei, este sângele rece cu care dl. Băsescu îşi adjudecă rezultatul unui demers politico-juridic pe care în 2004 nu dădea doi bani. Credeţi că România va pierde acest proces? "Categoric, da", îi răspundea atunci reporterului BBC dl. Băsescu, arătând că drepturile Ucrainei asupra zonei respective sunt de necontestat."

Altfel spus CTP afirmă că Traian Băsescu nu credea în victoria noastră la Haga în procesul referitor la platoul continental. O minimă documentare ar fi arătat că de fapt Traian Băsescu se referea la problema Bâstroe şi nicidecum la platoul continental. Aici se află stenograma emisiunii. Nu pot să îl bănuiesc pe CTP de rea-credinţă. Cred mai degrabă că a preluat o ştire gen Antena 3 şi a inclus-o într-un editorial.

Îl invit pe această cale pe Dl. Cristian Tudor Popescu să judece el însuşi dacă, date fiind circumstanţele, se impune o corecţie textului său. Eu cred că da.

Iată pasajul:

Traian BĂSESCU: Vedeţi că şi dumneavoastră sunteţi în confuzie? Ministrul de externe al României nu ştia ce este cu Bâstroe. Bâstroe este un canal interior al Ucrainei, acolo nu trimiţi nici fregate, nici avioane de vânătoare să tragă. Bâstroe este un canal cu care România nu are nici o treabă, este echivalentul, dacă vreţi, al canalului Dunăre-Mare Neagră, este apă interioară, România nu se poate implica pe Bâstroe, dar imaginile pe care le vedeaţi dumneavoastră la televizor erau imagini de pe braţul Chilia, din apa de frontieră româno-ucraineană. În mod categoric aici lucrurile trebuiau abordate altfel decât le-a abordat domnul Geoană şi vă pot spune că eu le-am abordat ca ministru al transporturilor. Dacă ar fi sunat la Miron Mitrea şi Miron Mitrea ar suna la Departamentul Transporturilor Navale, Direcţia Dunăre, de acolo primea un material foarte documentat, care îi arăta ce este de făcut. În primul rând, noi trebuie să negociem cu Ucraina un drept legitim al unui stat de a avea acces pe Dunăre. Deci, Ucraina are un drept legitim şi am mai văzut susţineri "BĂSESCU este pro ucrainean". Aici discutăm de faptul că noi o să pierdem la Haga. Dacă vom merge cu un proces la Haga.

Realizator: Credeţi că vom pierde la Haga?

Traian BĂSESCU: Categoric da.

Realizator: Credeţi că autorităţile României apelau la Haga dacă nu aveau anumite certitudini?

Traian BĂSESCU: Nu, dar s-au dus la Haga pentru platoul continental şi nu pentru Chilia. Iar s-a introdus o confuzie şi pentru Insula Şerpilor care trebuie tranşate acolo. Este clar, interesele economice pe platoul continental sunt cu mult prea mari, dar, la Chilia, aici avem o altă problemă de bună vecinătate. Ucraina spune, pe bună dreptate, cum am spune şi noi, dacă am fi în locul lor, vreau acces la porturile mele Reni şi Ismail, pe braţul Chilia, care este frontieră comună. Jumătate din braţul Chilia este al ucrainenilor, jumătate este al nostru. De la axul albiei, nu de la firul apei.

luni, 9 noiembrie 2009

UPDATE: Cum saboteaza Geoană România şi în chestiunea Comisarului European (III)

Obişnuiţi cu negocierile din interiorul partidelor lor, mulţi dintre cei care cred că au o şansă pentru postul de Comisar European intră în "negocieri parlalele", de obicei prin contactele lor mai mult sau mai puţin consolidate şi serioase de la Bruxelles sau alte capitale din Uniune. Algoritmul este uşor de imaginat: "domnule X, te rog dă un semnal în România că eu aş fi un bun Comisar din partea României". De cele mai multe ori semnalele sunt date în presă. Jurnalistul Y, fericit că ajunge să vorbească tocmai cu domnul X de la Bruxelles, ia de bune afirmaţiile politicianului X. Şi se lansează o zvonistică.

Aceste atitudini trebuie condamnate cu cea mai mare fermitate. Pentru că orice negociere paralelă bruiază mesajul coerent dat de preşedinte şi, ca atare, de diplomaţii din ţările UE. De aceea jocul lui Geoană, prin Severin este, nici mai mult nici mai puţin decât o desconsiderare a interesului naţional în Europa pentru o miză politică internă. Iată de ce este aşa:


Nominalizarea lui Adrian Severin pentru postul de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă are şanse zero de reuşită. Geoană, în pofida faptului că ştie exact acest lucru, afirma ca Adrian Severin are sanse reale pt obtinerea postului de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa a Uniunii Europene si solicita presedintelui Romaniei sa faca demersurile necesare. Astfel pregateste terenul pentru a ii reprosa presedintelui ca nu a obtinut acest job si a negociat conform interesului sau!

De ce nu are Severin nicio sansa?

  • Nu are caliblrul concurentilor sai: David Miliband este un foarte bun ministru al Afacerilor Externe al Marii Britanii, Massimo D'Alema a fost prim-ministru al Italiei. Severin a fost acum 10 ani timp de un an de zile ministrul Afacerilor Externe al Romaniei si a fost nevoit sa se retraga lasand inurma mai multe intrebari decat raspunsuri;
  • pozitiile sale sunt mai aproape de Moscova decat de Bruxelles (vezi exemplul flagrant în chestiunea Moldova);
  • cel mai puternic argument: Adrian Severin a criticat nepermis de indecent Comisia Europeana (presedintele Barroso, comisarii Olli Rehn, Franco Frattini si Jacques Barrot, purtatorul de cuvant Mark Gray) legat de Mecanismul de Cooperare si Verificare in domeniul justitiei. Romania si-a asumat prin aderarea la Uniunea Europeana angajamente pe care inca nu le-a indeplinit. Iar Adrian Severin in loc sa incerce sa indrepte neajunsurile noastre, a preferat sa critice executivul european protejind oamenii politici corupti din Romania;
  • Presedintele Barroso nu va accepta ca un purtator de cuvant al lui Adrian Nastase sa devina membru al Comisiei Europene;
În concluzie, Mircea Geoană face exact ceea de ce România nu are nevoie în această dificilă negociere, punând interesul său electoral în faţa interesului naţional. Asta se numeşte iresponsabilitate dar pare să fie o caracteristică a lui Geoană, vezi cazul "discuţiei" cu NASA...
PS: recent David Miliband a refuzat postul de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa, D'Alema e noul favorit. Iata ce spune presa internationala aici si aici.

vineri, 6 noiembrie 2009

Stenograma audierilor din Parlament

Aici găsiţi stenograma audierii din comisia de la Parlament, le-am primit ieri. Desigur, sunt tot felul de mici greşeli de culegere, unele chiar hilare. Pe fond însă lucrurlile sunt cât de cât corecte.

miercuri, 4 noiembrie 2009

PS la Video: Audierea din Parlamentul Romaniei

Astăzi am avut parte de o experienţă extraordinară. Pe scurt, aş spune că niciodată în viaţa mea nu am primit atâtea laude în decurs de 3 ore 45 cât a durat audierea. Am avut parte de 51 de întrebări (cel puţin aşa a anunţat preşedintele comisiei), aici găsiţi înregistrarea video, cred că merită văzută. Un număr semnificativ de parlamentari PNL şi PSD au venit să se scuze că trebuie să voteze împotrivă. "Aşa e politica" mi-au spus ei. Răspunsul meu a fost că politica este exact aşa cum o fac ei şi că eu pot, desigur, să-i scuz fără să clipesc. Dar nu iertarea mea e importantă, ci părerea lor despre ei înşişi. Am avut şi o mare satisfacţie: Dl Ţopescu (PNL) s-a abţinut de la vot. Rezultatul votului a avut darul să mă motiveze şi mai mult. Sunt convins că victoria e mai aproape decât credem.

PS: Astazi Doamna Saftoiu mi-a explicat de ce nu m-a votat in comisia de educatie: pentru ca "mi-am permis aroganta de a descrie in CV-ul oficial prezentat camerei deputatilor cele doua posturi pe care le-am refuzat" (la Max Planck si la AC Immune). Brilliant!