miercuri, 28 octombrie 2009

Interviu Hotnews

AICI puteti vizualiza interviul cu Dan Tapalaga de la Hotnews. In cadrul discutiei online este imposibil sa raspunzi tuturor intrebarilor, le voi raspunde pe blog dupa audiere. Si un articol scris de Dl. Stireanu .

marți, 27 octombrie 2009

Maine la ora 11 pe Hotnews si audiere

Am fost invitat la un interviu online la Hotnews maine la ora 11. Intrebarile sunt puse online pe situl hotnews.ro iar eu le voi raspunde din redactia Hotnews. O experienta interesanta.

Am mai fost in data de 26 (ieri) la o emisiune la Antena 3 cu Dana Grecu (puteti vizualiza AICI, de la minutul 55 incolo).

Audierea de la Parlamentul Romaniei va avea loc joi la ora 10 dimineata, de catre comisiile reunite de la Senat si de la Camera. Distributia pe partide a mandatelor din suma acestor doua comisii este:

Minoritati: 2
UDMR: 4
PNL: 7
PSD: 14
PDL: 15

Total: 42

duminică, 25 octombrie 2009

Despre proceduri

Regret că nu sunt în măsură să ţin ritmul unei postări pe zi, aşa cum am facut-o de la deschiderea acestui blog. Sunt foarte multe lucruri de povestit din această nouă experienţă, o voi face într-un moment în care voi avea tihna şi timpul să şi reflectez mai profund asupra lor. Poate cea mai interesantă experienţă este navigarea permanentă între două realităţi oarecum contradictorii: pe de-o parte se întâmplă să fiu oprit pe stradă şi să mi se spună "în oameni ca dumneavoastră ne e speranţa" sau să fiu lăudat mult mai mult decât o merit iar peste câteva minute să fiu atacat cu nişte subiecte despre care niciodată nu m-aş fi aşteptat să fie subiecte de atac.

Luni Parlamentul României va decide ziua audierilor fiecărui ministru desemnat precum şi data votului de învestitură din plen. Practic tot timpul meu este acum ocupat de pregătirea audierilor din comisia de specialitate din Parlament. Având în vedere tensiunea politică sunt convins că nu va fi un lucru uşor.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Pentru presa

În urma nominalizării mele de către Premierul desemnat, Dl. Lucian Croitoru, pentru funcţia de Ministru în domeniul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au aparut o serie de mici inadvertenţe în media. Aici gasiti singurul meu CV oficial. Aici gasiti o fotografie oficiala. Vă mulţumesc.

vineri, 23 octombrie 2009

Interviu Evenimentul Zilei despre educatie



http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871372/Un-muncitor-pe-cel-mai-important-santier-al-Romaniei-Educatia/

Un baiat destept care s-a încăpăţânat să îşi facă loc în politica dominată de "băieţii deştepţi". Cam acesta este Daniel Funeriu, reputat cercetător în domeniul chimiei, care în ultima vreme a lăsat pe planul doi ştiinţa pentru ... politică.

Mai întâi a fost europarlamentar, dar apoi, din motive greu de înţeles, nu a mai încăput pe prima parte a listelor. Acum, este vicepreşedinte al comisiei prezidenţiale pentru Educaţie şi unul dintre oamenii care au pus la punct ceea ce se vrea a fi "schimbarea foii" în învăţământul românesc.

În 1988, pe când avea doar 17 ani, a plecat de unul singur din România. Lipsa de perspective l-a făcut pe un elev de liceu, olimpic internaţional la chimie, să fugă pe şest în Franţa, la Strasbourg, şi să rămână acolo. Cariera sa a progresat fulminant, iar, la numai 19 ani, a început să lucreze în laboratorul savantului Jean Marie Lehn, laureat Nobel în 1987.

Peste câţiva ani, Lehn avea să îi fie coordonator la doctoratul susţinut la Universitate Louis Pasteur, din Franţa. Terminarea doctoratului a însemnat şi transformarea "copilului necăjit din Săvârşin" - după cum chiar el se descrie - într-un om care juca la masa celor importanţi. După doctorat, a plecat din Franţa, pentru a înţelege visul american. A făcut cercetare în California, timp de trei ani, de unde a fost recrutat de un institut japonez. A plecat la celălalt pol al dezvoltării ştiinţifice, Japonia, unde au urmat alţi cinci ani de cercetare.

Călătoria sa era însă departe de a se încheia. După experienţa niponă, a ales să scrie o aplicaţie la unul dintre cele mai prestigioase granturi de cercetare oferit de Uniunea Europeană, Marie Curie Excellence, în valoare de 2 milioane de Euro. L-a câştigat în 2006 şi s-a întors în Europa, la Universitatea Tehnică din Munchen, unde şi-a fondat o echipă de cercetare.

Chimistul din politică

În 2003, s-a hotărât să revină în ţara pe care o părăsise de lungă vreme. Pe când era la metroul din Osaka, Funeriu a văzut o scenă banală: "mulţi copii japonezi, foarte bine îngirijiţi şi fericiţi şi cu un viitor asigurat de un stat care are grijă de cetăţenii săi".

Atunci şi-a adus aminte de comuna arădeană unde a copilărit, Săvârşin, şi de un alt episod, opus celui din oraşul nipon. I-au venit în minte trenurile cu turişti străini, pe lângă care el şi alţi copii fugeau, cu speranţa că le vor fi aruncate câteva dulciuri. A simţit acest lucru ca pe o umilinţă a trecutului care trebuie reparată, iar lipsa preocupării statului pentru aceşti copii l-a făcut pe Funeriu să revină în ţară. În acel an, a reluat contactele cu România, mai întâi la nivel universitar. "În scurt timp am realizat că, pentru a schimba ceva realmente, era nevoie să intru în politică; şi au mai fost doi chimişti în politică: Margaret Thatcher şi Elena Ceauşescu...", spune Funeriu într-un interviu pentru evz.ro.

Noua Educaţie, pentru resuscitarea unui sistem defect

Lăsându-l deoparte pe omul de ştiinţă Funeriu, am discutat cu vicepreşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Educaţiei şi Cercetare despre soarta sistemului educaţional din România şi soluţiile pentru un viitor mai bun.

"Există un diagnostic foarte precis al sistemul de învăţământ din România, care îl plasează pe patru coordonate. Este ineficient, inechitabil, nerelevant şi, în consecinţă, de slabă calitate", precizează Funeriu. El spune că ineficienţa este susţinută de evaluările internaţionale de la testele relevante (abilităţi de lectură, calcul numeric etc), care poziţionează elevii români în coada ierarhiei europene.

Educaţia - soluţia problemei romilor

Funeriu consideră că, în România, sunt două forme ale inechităţii în educaţie. Prima vizează accesul greoi la educaţia de calitate a elevilor de la ţară, faţă de condiţiile oferite celor din mediul urban.

"În plus, este o inechitate faţă de problema etnică. Avem o problemă cu romii, iar dacă există cineva care îşi imagineză că rezolvarea problemei rromilor este altundeva decât în educaţie, se înşală", spune fostul europarlamentar. Acesta consideră că se recomandă ca o comunitate "încă mobilă, migrantă şi cu valori diferite de ale noastre", cum este cea rromă, să fie educată altfel decât una stabilă.

Abandonul prematur şi lipsa educaţiei permanente

Statisticile arată că absolvenţii de astăzi îşi schimbă cu o mai mare frecvenţă câmpulprofesional
faţă de domeniul în care s-au format. "Dacă această schimbare a activităţii nu corespunde cu o pregătire adecvată pe tot parcursul vieţii, atunci avem o mare problemă", consideră Funeriu, care vede
drept soluţie încurajarea educaţiei permanente în România.

"Agenda Lisabona cere ca 12% dintre europeni să fie implicaţi în programe de educaţie permanentă. Deocamdată, media europeană este de 11%, iar România are doar 2%", afirmă vicepreşedintele Comisiei. El identifică drept o altă mare problemă procentul ridicat al celor care părăsesc prematur sistemul de învăţământ din România. În timp ce ţinta UE este de maximum 10%, datele arată că 24% dintre români au părăsit prematur sistemul educaţional.

INTERVIU

Şcoala capătă autonomie

Evz.ro: Consideraţi că pactul pentru educaţie este un succes?
Daniel Funeriu: Absolut, da. Totuşi, din punctul meu de vedere însemnătatea documentului a fost prea puţin explicată. În istoria României de după 1989, doar două documente au fost asumate de toate partidele: cel de la Snagov din 1995, relativ la aderarea la UE, şi pactul pentru educaţie. Mi-aş fi dorit ca acesta din urmă să fie semnalul de început al unei responsabilizări politice în sensul de "hai să ne strângem cu toţii în jurul unui proiect major: educaţia". După semnarea pactului naţional pentru educaţie a fost elaborată de Comisia Prezidenţială o strategie naţională pentru educaţie, după consultarea minuţioasă a semnatarilor pactului. Sindicatele, partidele, ONG-urile au transmis opţiunile lor de reformă. În urma centralizării documentelor, a apărut strategia naţionala pentru educaţie, semnată de sindicate, pe baza căreia s-au făcut propunerile de soluţii legislative ale comisiei. Mai departe, majoritatea propunerilor comisiei au fost incluse în noua legislaţie a sistemului de educaţie. Insist, pentru că într-o ţară ca a noastră în care multe lucruri se fac improvizat, este important să stabilim care a fost demersul acestei comisii, pentru că legile nu se fac din pix, ci în urma unui diagnostic şi a unor strategii. Nu la presiunea unui sindicat sau a unui grup de interese. Propunerile comisiei stabilesc parcursul educaţional al unui cetăţean român “de la 0 la 99 de ani”. A fost pus la punct un sistem cap - coadă, care prevede soluţii şi metode de educaţie timpurie, preuniversitară, universitară, permanentă ... absolut tot.

Care sunt soluţiile educaţionale pe care le propuneţi, ca reprezentant al Comisiei?

În primul rând, avem două schimbări majore în sistemul preuniversitar. Una vizează modul de organizare a şcolilor şi cealaltă stabileşte ce şi cum învaţă copiii şi cum sunt ei evaluaţi. La primul punct, principala opţiune este aducerea deciziei cât mai aproape de şcoală prin acordarea de drept decizional şcolii.

Cum?
Fiecare şcoală va avea un consiliu de administraţie format din o treime părinţi, o treime profesori şi o treime reprezentanţi ai comunităţii locale (consilii, primării etc). Acest consiliu de administraţie va selecta directorul. În sistemul actual, părintii au un singur reprezentant în viaţa şcolii, comunitatea locală este de asemenea subreprezentată. Altfel spus, nici unii, nici alţii nu au putere. Un efect vizat al acestei măsuri este depolitizarea şcolii. Funcţia de director nu va fi răsplata faţă de apartenenţa la un partid, pentru că un director de şcoală nu trebuie să se mai afle într-un conflict de loialitate, între partide şi elevi. Singura loialitate pe care trebuie să o aibă un director este faţă de comunitatea pe care o serveşte.

Altfel spus, şcoala va beneficia de un soi de autonomie?
Da. Pledăm pentru descentralizare. Multe decizii trebuie să fie luate la nivel de şcoală, prin consultarea părinţilor, nu la nivel naţional. Se va schimba şi modul în care va fi finanţată şcoala. Legea a fost astfel concepută încât să scurtăm drumul banului, de la finanţator la beneficiar şi să micşorăm birocraţia. Ceea ce am propus ţine seama de nevoia de a avea un sistem administrativ performant, deoarece pomparea de bani într-un sistem nefuncţional nu duce decât la consolidarea centrilor defecţi din acest sistem.

Evaluarea prin notă, o ghilotină pentru elev


Care sunt schimbările esenţiale din programa şcolară?
La ora actuală, există o inflaţie de materii şi materie, iar programa şcolară nu este făcută având în vedere interesul exclusiv al elevului, ci a celor care fac programa. Astfel, programa urmăreşte să nu defavorizeze grupurile de presiune, completarea catedrelor şi alte astfel de lucruri, dar nu şi interesul elevului.

Materia actuală supune elevul unui bombardament informaţional. Acum 40 de ani, când accesul la informaţie era dificil, rolul de a transmite aceste informaţii era, desigur, foarte important în cadrul şcolilor. Astăzi însă, cel mai bun depozitar al informaţiei este google.com. Se impune aşadar un nou rol principal: dascălul trebuie să formeze competenţe. Şcoala trebuie să se bazeze pe formarea competenţelor copilului de a utiliza informaţie, nu de a o memora. De asemenea, evaluările trebuie să aibă un rol preponderent de îndrumare, nu de ghilotină.

Cum este şi cum nu mai trebuie să fie această programă?
Reforma curriculară trebuie făcută astfel încât fiecare minut la clasă să servească la formarea unei competenţe. Evaluarea unidimensională, exclusiv prin notă, este mult prea puţin relevantă, de aceea legea prevede introducerea portofoliului educaţional. Legea prevede şi o descentralizare a programelor şcolare, astfel încât o parte din programă să fie decisă la nivelul şcolii. Deoarece nu educi în acelaşi fel un copil din Primăverii şi unul din Săvârşin. Sunt evidente cerinţe locale diferite. Haideţi să îi considerăm, în sfârşit, pe dascăli şi părinţi responsabili şi să îi lăsăm să decidă 20% din programă la nivelul şcolii. Spun asta pentru că m-am întâlnit cu peste 6.000 de profesori în acest răstimp şi am fost uimit cât de multă competenţă neexploatată există în sistemul nostru de învăţământ. A doua dimensiune a descentralizării curriculare urmăreşte ca, în cadrul unei materii, cea impusă la nivel central să fie de 75%, iar restul de 25% să fie pus la dispoziţia profesorului. Astfel, dacă profesorul are o clasă mai slabă poate face învăţământ remedial sau, dacă are o generaţie foarte bună, performanţă.

Competenţe, nu informaţie în exces

Acestea competenţe fac diferenţa între elevul român şi cel din Occident?

Copiii români care merg în străinătate ştiu mult mai multe lucruri decât colegii lor din alte ţări. Paradoxul este că aceste ţări merg mult mai bine decât România. Din experienţa mea de elev în Franţa, pot să spun că volumul de informaţie este relativ redus, dar competenţa de a utiliza informaţia, de a gândi critic este mult mai bine formată.
Ceea ce vrem să facem în România nu este ceva senzaţional, ci normal. Eu cred că cel mai mult ne lipseşte normalitatea. Nu ne-am propus să reinventăm roata: de fapt, misiunea şcolii este de a forma opt competenţe cheie. Printre acestea, capacitatea de a comunica eficient, competenţele digitale, antreprenoriale şi de expresie culturală. Vreau neapărat să atrag atenţia asupra nevoii de a forma elevul în tot ceea ce înseamnă competenţe axiologice (capacitatea de a ierarhiza, de a separa valoare de nonvaloare). Comportamentele frecvente din şcoala românească de astăzi (şpaga, copiatul, impostura academică, improvizaţia) duc la situaţii, cum bine vedem în viaţa publică din România, în care nu mai ştim unde este valoarea şi nonvaloarea.

Unde greşesc profesorii, dacă o fac?
Profesorii sunt astăzi prizonierii rigidităţii sistemului. De prea multe ori, copiii se întreabă “La ce îmi serveşte mie că învăţ asta?” Răspunsul tipic este “Vei afla tu când te faci mare”. Or acesta nu este un răspuns care trebuie acceptat. Profesorul trebuie să fie capabil să explice în ce măsura o materie şi un mod de a preda servesc la formarea uneia dintre competenţele de care vorbeam. Dacă mă întorc în timp şi îmi amintesc de sistemul francez, am fost şocat când am văzut că banalul rezumat de text este probă la bacalaureat. Iniţial, mi s-a părut hilar, dar apoi am realizat că rezumatul dezvoltă capacitatea de sinteză, de exprimare şi comunicare eficientă.

Aţi fost prin Franţa, SUA, Germania, Japonia şi aţi interacţionat cu sistemele educaţionale de acolo. Credeţi că trebuie să importăm din metodele lor?
Tentaţia de a importa soluţii de-a gata există, dar trebuie să o trecem prin filtrul experienţelor naţionale. Să luăm două exemple. În urmă cu zeci de ani, Coreea deSud
şi Singapore s-au aflat într-o situaţie economică nu chiar fericită şi au înţeles că soluţia este o educaţie de calitate. Ei au importat masiv, din Europa şi Statele Unite, dar nu au uitat să adapteze totul la caracteristicile naţionale. Iar Singapore, care în ‘60 era un stat primitiv, abia format, s-a întărit progresiv şi astăzi a devenit un tigru. Chiar zilele acestea am trăit o experienţă foarte puternică, despre care am şi scris pe blogul meu. În aceeaşi zi în care premierul şi-a asumat răspunderea pe legea educaţiei fiica mea a început şcoala în Germania. Faptul că am asistat la prima ei zi de şcoală şi că am ajuns şi la asumare în Parlamentul României câteva ore mai târziu, mi-a arătat foarte tăios distanţa pe care avem obligaţia să o parcurgem cu orice preţ. Obligaţia faţă de copiii ţării noastre.

"Bruscarea reformei poate duce la efecte inverse celor aşteptate"

Nu este prea dură, prea bruscă această schimbare pe care o propune noua legislaţie?
Soluţiile radicale sunt foarte tentate, dar trebuie să fim realişti când le punem în practică. Eu personal aş fi mers pe o variantă mai puternică, dar decizia de a pondera cele două rapoarte (cel al ministerului şi cel al Comisiei) a fost una înţeleaptă politic. Asta deoarece bruscarea reformei poate duce la efecte inverse celor aşteptate. Opţiunile trebuie susţinute de sistem, nu să se forţeze mâna până după punctul de ruptură. După ce Comisia a trimis propunerile sale, ele au fost dezbătute la Parlament. Dezbaterile sunt pe situl Camerei Deputaţilor în format video şi cred că oricine este interesat de soarta sistemului de educaţie din România ar trebui să le vizioneze. Pentru că, de fapt, în jurul educaţiei au intrat în coliziune frontală două mentalităţi total diferite asupra, de fapt, a României: una eliberată de bagajul trecutului şi una împovărată de acesta. Se vede acolo foarte clar cine reprezintă, la 20 de ani după 1989, viziunea trecutului şi viziunea viitorului. Cu toate acestea, atunci când faci o reformă cu multe măsuri drastice, e sănătos să renunţi la unele măsuri prea brutale pentru a da şansa celor mai importante să fie acceptate. Revin: din punctul meu de vedere cele mai importante măsuri de modernizare sunt cele legate de administrarea şcolilor şi de reforma programei şi a procedurilor de evaluare. Cred că era foarte bine dacă, în ceea ce priveşte reforma carierelor didactice, se mergea mai departe decât în această lege. Dar toate la timpul lor.

Până acum am vorbit de sistemul preuniversitar. Care sunt soluţiile pentru cel universitar?
Trebuie să fim conştienţi că atunci când reformezi un sistem trebuie să reformezi în principal centrii de putere ai acelui sistem. Centrii de putere ai sistemului educaţional din România, formali şi informali, se află în universităţi; mai mult, ei se află în conducerea universităţilor. Acolo este puterea sistemului educaţional, de aceea cea mai importantă reformă trebuie făcută în tot ceea ce înseamnă reforma conducerii universităţilor. În sistemul universitar, există două sisteme fundamental diferite de conducere: modul colegial şi cel corporatist. La noi
se practică primul, cu rezultatele care se văd de zeci de ani: nu avem nicio universitate în Top 500, iar oamenii din economia reală se plâng că nu primesc absolvenţi suficient de bine pregătiţi în domeniul în care s-au format. Avantajul modului colegial este legitimitatea democratică, iar dezavantajul este că atât decizia, cât şi controlul deciziei se află în aceleaşi mâini. Problema fundamentală a acestui mod de conducere este că favorizează conservarea celor care deţin conducerea şi obstrucţionează introducerea noului şi eficienţei manageriale.

Sistemul de conducere pe care noi l-am propus este cel corporatist, adoptat (sau către care tind) de cele mai performante universităţi din lume. În acest model rectorul şi managementul secundar (echipa rectorului şi decanii) sunt selectaţi prin concurs de o comisie externă universităţii. Concomitent, acest management are puteri executive sporite, dar controlul deciziei se află în mâinile Senatului universităţii. Actuala lege permite universităţilor să aleagă între cele două modele de conducere, ceea ce este un pas înainte.

Universităţile trebuie să îşi aleagă o misiune

De ce nu avem calitate în învăţământul superior?
Pentru că înainte de 1989 universităţile evoluau în afara circuitului mondial al valorilor, iar după 1989 ele nu s-au adaptat sănătos misiunii căreia trebuiau să-i facă faţă. Mulţi oameni de valoare au plecat în străinătate iar cei performanţi care au rămas au fost rapid înghiţiţi de o mare de mediocritate. Un sistem administrativ depăşit, promovarea cadrelor universitare în absenţa unor criterii validate internaţional, corupţia, nepotismul, favoritismul, finanţarea distorsionată, dominaţia găştilor universitare sunt elementele principale ale dezastrului din universităţile noastre. Nu totul este însă negru. Se vede că pe alocuri, acolo unde comunitatea academică a fost sănătos constituită, se poate face performanţă. Încep să apară semne bune, creşte numărul publicaţiilor ştiinţifice relevante internaţional de exemplu, dar aceste eforturi trebuie dublate de un cadru legislativ corect. Din punctul meu de vedere, unul dintre elementele cele mai importante în noua lege este evaluarea instituţională a universităţilor şi clasificarea lor în funcţie de misiune: universităţi vocationale, universităţi cu rol de educare, care merg până la nivel de licenţă, universităţi de educare şi cercetare - până la master şi în fine, cele mai bune vor fi preponderent de cercetare şi merg până la programe doctorale şi postdoctorale. Aşadar, fiecare universitate va trebui să îşi aleagă una dintre aceste misiuni şi pe baza unei evaluări externe, care să stabilească dacă universitatea îţi poate îndeplini misiunea aleasă, instituţia să fie finanţată corespunzător. Dacă în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar noua lege reprezintă un pas înainte decisiv, în ceea ce priveşte învăţământul universitar eu consider noua lege ca doar un prim pas (necesar) de reformă.

Apar scandaluri legate de universităţile particulare din România. Oferă acestea educaţie de proastă calitate?
Aş vrea să introduc un bemol. Sunt probleme în universităţi, atât în cele de stat cât şi în cele private. Să nu uităm că universitătile private sunt instituţii noi. Eu consider că universităţile private au ajuns acum la un nivel de maturitate instituţională încât să le cerem insistent calitate la acelaşi nivel cu alte universităţi. Dezbaterea universităţi particulare versus publice devine una falsă. Singura dezbatere care trebuie să existe este cea referitoare la calitate, indiferent de forma de capital a universităţilor. Statul trebuie să fie partenerul universităţilor care pot să facă performanţă şi să fie necruţător cu impostura şi fabricile de mediocritate. Iar acest lucru trebuie să treacă printr-o evaluare sănătoasă. Statul are obligaţia de a încuraja calitatea acolo unde ea se află. Daca o universitate privată produce calitate, şi acolo trebuie să meargă banul public. Sunt unele universităţi, atât private cât şi de stat care pot să spun că m-au impresionat din punctul de vedere al dezvoltării materiale





. Dar să nu uităm ceea ce spunea Ferdinand I în 1923: “nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într'însa”. Aici este marele şantier din mediul universitar: atragerea şi promovarea resurselor umane de calitate. Desigur, dacă ne uităm la cazul Spiru Haret, este necesară o intervenţie energică.

Avem tineri geniali care se formează peste hotare şi nu se implică în problemele româneşti. Ce face statul ca să îi atragă şi de ce fug ei?
Aceste elite nu pot să lucreze într-un sistem dominat de gerontocraţie, de prejudecăţi ale trecutului şi arhaic instituţional. Poate aici este şi o activitate încă neterminată a comisiei prezidenţiale: nu am reuşit să apropiem suficient de ţară elitele din străinătate. Cu acest scop am propus crearea unui institut interdisciplinar de studii avansate, care să poată capta energiile acestor oameni. Nu de mult am discutat şi cu ministrul Economiei (n.r. Adriean Videanu) pe această temă. Este o chestiune foarte importantă, care trebuie pusă în practică. Vreau să o spun răspicat: cea mai mare resursă a învăţământului superior şi a cercetării româneşti se află în străinătate. Dar piedicile pentru a se întoarce sunt încă prea mari. Cazuri cum a fost cel recent al promovării inconştiente de-a dreptul a lui Bogdan Olteanu pe o poziţie pentru care nu are nici cea mai mică pregătire nu fac decât să îi demobilizeze pe toţi cei care ar vrea să se întoarcă. Şi dă multă valoare celor care decid, totuşi să încerce. Mai avem mult de lucru în această direcţie.

Între educaţie românească şi cea europeană


Cum v-a afectat implicarea în viaţa politică din România cariera ştiinţifică?
Desigur, nu este uşor să te împarţi între cele două, mai ales dacă eşti obişnuit să evoluezi la un anumit nivel. De exemplu mă simt foarte vinovat că nu am putut să-mi onorez promisiunea făcută unui coleg de a ţine cursuri la un master de elită de la Şcoala Normala Superioară de la Bucureşti. Grupul meu de cercetare de la Munchen de asemenea a suferit puţin, mai ales că era la început, dar proiectele ştiinţifice merg acum bine. Chiar zilele acestea am avut plăcerea să avem articole acceptate ca “Very Important Papers” în reviste prestigioase din lume. Am început să formez tineri şi la Bucureşti, ceea ce e un avantaj. E clar însă că menţinerea activităţii politice şi ştiinţifice în aceşti parametrii nu este sustenabilă pe termen lung. Nu poţi să faci bine două lucruri de-o dată.

După demisia ministrului Andronescu, presa v-a plasat printre favoriţii la portofoliul Educaţiei? Vă consideraţi capabil?
Persoana ministrului contează mai puţin. Contează efectele pe care el le produce. Cred că o persoană raţională cu dificultate se declară într-o bună zi pregătită să facă faţă unui sistem atât de complex. E un sistem care coordonează aproape jumătate de milion de oameni şi are un buget de câteva miliarde de Euro anual, doar Wal Mart, Poşta Germană şi Siemens au mai mulţi angajaţi! Desigur, m-am implicat în domeniu, de trei ani sunt în sistem, am redactat programul de guvernare în domeniul educaţiei al actualului guvern. Acestea sunt elemente care mă situează pe o anumită orbită. În ceea ce priveşte nivelul, eu cred că acum pot face faţă. Dacă mi s-a propus acest lucru, vă spun că nu au avut loc discuţii formale pe această problema, doar discuţii informale. Aşadar, este nepotrivit să spun dacă aş fi acceptat ceva ce nu mi s-a propus formal. Dar sunt absolut convins că în România sunt oameni capabili să conducă acest şantier deosebit de important. Dacă mă număr printre ei, nu eu sunt cel care trebuie să evalueze acest lucru. Din punct de vedere politic obiectivul meu rămâne unul în domeniul educaţiei şi cercetării la nivel european. Pentru că astfel România ar profita la maximum de experienţa internaţională şi competenţele mele.

joi, 22 octombrie 2009

Comunicat PPE: de ce nu e bună minciuna

Pentru comentatorii interni, mai mult sau mai putin obiectivi, există o mare tentaţie în a se prevala de "surse externe" pentru a lansa o informaţie. Aceste surse sunt adesea mai greu de verificat, dau o greutate aparent mai mare spuselor şi pot să inducă opinii adânc sedimentate. Dl Pârvulescu a lansat o asemenea "ştire" ieri, spunând că PPE nu îl susţine pe Preşedintele Băsescu.
Mai jos comunicatul PPE, o maşinărie mult prea funcţională pentru a fi fals citată. Comparaţi răspunsul PPE referitor la Traian Băsescu cu răspunsul NASA referitor la Mircea Geoană.


EPP expresses confidence in Traian Băsescu. Wilfried Martens, President of the EPP Party, and Joseph Daul MEP, Chairman of the EPP Group in the European Parliament. The leaders of the European People's Party and the EPP Group in the European Parliament, Wilfried Martens and Joseph Daul MEP respectively, have expressed their confidence in Traian Băsescu, who is running for another term as President of Romania.

"The European People's Party supports the candidacy of Traian Băsescu for a new mandate as President of Romania. Romania's accession to the European Union took place during President Băsescu's period in office and benefited from his personal contribution", declared Wilfried Martens and Joseph Daul MEP.
"We have met on several occasions with President Băsescu, both in Romania and in high-level meetings of the European People's Party and the European Institutions. We have always been impressed in a very positive way by President Băsescu, by his focus on deepening the European integration of Romania, and by the involvement of the President in all major European debates."

According to the leaders of the EPP Party and the EPP Group, "Mr Băsescu's role in solving major European challenges in his region - notably energy security and stability in the Black Sea area - is well recognised and has had an important impact on Europe. The European People's Party also appreciates the continued efforts of President Băsescu to modernise the State, to engage in the fight against high-level corruption, and his commitment to the fair application of law in Romania."

"The European People's Party believes that, while we are going through a period of economic and political challenges, Romania needs a President capable of sustaining economic recovery efforts internally, and representing his country's interests effectively in the European Union. We are convinced that a new term in office will allow President Băsescu to pursue the major reforms that he has already initiated and will accelerate the complete implementation of European standards and values in Romania."

"We wish President Băsescu great success for these crucial elections and we express our confidence that we can continue to work in the same relationship of trust with him once he is re-elected, to promote the interests of Romania and its citizens' European ambitions", concluded Martens and Daul.

marți, 20 octombrie 2009

Un fapt de o rară gravitate: update

Adaug un nume pe lista celor pentru care excelenţa este o stare de normalitate: Dan Petrescu. Nu doar pentru un meci. Mai adaug o lista, (nicio padure fara uscaturi) care s-a incercat sa fie discreditata zilele acestea in presa tocmai pentru ca a stat departe de reflectoarele politicii DE PINA ACUM. Aici o postare mai veche despre normalitatea excelenţei.

Am înţeles că Mircea Geoană va încerca să obţină "o hotărâre" a parlamentului referitore la Klaus Johannis. Din punctul meu de vedere această iniţiativă este cel mai apropiat lucru de o tentativă de lovitură de stat. Pot să înţeleg lupta politică dusă fie şi în extremele ei declarative. Dar să iniţiezi cu bună ştiinţă o asemenea procedură este un atac bezmetic la adresa Statului Român. Au fost trei acţiuni ale parlamentului care au distrus autoritatea publică a acestei instituţii. Prima a fost reacţia PSD şi PRM la condamnarea comunismului. A doua a fost suspendarea preşedintelui din 2007, în pofida avizului Curţii Constituţionale. A treia este acum. În opinia mea principalul câştigător al acestei mişcări este UDMR. Al doilea mare câştigător ar fi Klaus Johannis dacă ar realiza că numele său este un pretext pentru cea mai mare lovitură dată statului după mineriade. Şi pentru a evita acest lucru s-ar disocia de Geoană. Ar arăta cu această ocazie că are anvergură de prim-ministru.

Anamaria

Am ales astăzi să scriu despre un subiect care, de fiecare dată când apare, mă pune într-o situaţie foarte delicată faţă de mine însumi pentru că pur şi simplu nu ştiu cum să reacţionez. Şi apare des.

Văd aproape zilnic în presă (sau primesc pe mail mesaje) despre copii sau tineri cu boli foarte grave care pot sa fie salvati doar în clinici din străinătate. De obicei aceste mesaje sunt invitaţii la donaţii pentru a strânge suma de bani necesară salvării vieţii acelui copil. Nimic pe lume nu este mai cumplit decât să-ţi vezi copilul bolnav. Orice părinte ştie acest lucru. Totuşi, puşi în faţa momentului în care trebuie să facem un gest pentru un alt copil, fie ezităm, fie dăm delete şi încercăm să uităm cât mai repede pentru a nu ne încărca de suferinţa altora (pentru că, nu e aşa, avem şi noi grijile noastre) fie punem mâna la buzunar. În cazul meu nu pot să spun exact ce declanşează un comportament sau altul. Este cert că nu dau atât de des cât aş vrea sau putea şi nici nu dau "delete" a priori. Tot cert este că de fiecare dată când văd un asemenea caz sunt profund revoltat. Pentru că nu suntem capabili noi, ca naţiune, să avem un sistem de sănătate care să nu necesite asemenea apeluri disperate (şi justificate!) la compasiune. Mutatis mutandis, aş vrea să ne imaginăm o secundă cum am reacţiona dacă am primi un mesaj pe mail de genul "copil normal de 8 ani cu capacităţi intelectuale medii vă cere sprijinul pentru a putea să beneficieze de o şcoală normală în ţara X". Probabil am surâde.

Nu ştiu dacă am dreptate şi nici nu ştiu dacă paralela este justificată. Dar ambele cazuri sunt rezultatul incapacităţii noastre colective de a crea sisteme funcţionale. Suntem cu toţii vinovaţi şi nu vom putea să mergem mai departe decât cu oameni care simt pe umerii lor povara fiecărui copil român căruia nu îi dăm şansa să trăiască aşa cum este normal să trăieşti în 2009. Când vom afla că Anamaria, fetiţa curajoasă cu cancer osos despre care a auzit toată România zilele astea, s-a făcut bine datorită unei clinici din Viena vom fi mulţumiţi. Dar problema nostră de fond va rămâne. De câte asemenea cazuri avem nevoie, de câte generaţii de copii schilodiţi intelectual avem nevoie pentru a ne trezi la realitate? Şi trebuie să recunosc că astăzi îmi e jenă că acest blog se numeşte "de Darwinism Politic". Pentru că problema noastră reală nu este în politică. Ea este altundeva.

luni, 19 octombrie 2009

Azi am pierdut. Şi de ce cu NASA nu e de joacă

Da, pe ziua de azi am pierdut competiţia imaginaţiei pentru că, tocmai când mă străduiam să termin textul pe care îl pregătisem pentru astăzi am avut ideea să citesc ediţia online de la Evenimentul Zilei. Iar textul lui Horia Ghibuţiu semăna mult cu ceea ce aveam eu de spus. Cu singura diferenţă că eu brodam pe marginea unui mesaj de la purtătorul de cuvânt al NASA, Michael Curie, relativ la declaraţia lui Geoană care afirma: "Da, eu am vorbit cu NASA, am vorbit cu amercanii şi cred într-un parteneriat" (să trimitem un astronaut în spaţiu). Iată ce spune şi NASA:

"Good afternoon,
We have checked with all the appropriate NASA parties and have no knowledge of a discussion between the senator (Geoana, nota mea) and NASA officials about sending Romanians into space.
Thank you!"

Am şi o întrebare către cititorii mei: cum evaluaţi posibilitatea ca Vadim Tudor să intre în turul doi?

sâmbătă, 17 octombrie 2009

La force tranquille si citeva remarci putin premature

In Japonia am invatat cel putin doua lucruri: primul este ca valoarea sociala a unui om este data de capacitatea sa de a crea structura. Al doilea a fost importanta tacerii intr-o negociere, inainte de a prelua initiativa. Ceea ce auzisem la inceputul anilor 90 de la un om de afaceri francez care tocmai negociase implantarea lui Sony in Alsacia, cum ca japonezii sunt creatori de structura cat si negociatori imbatabili, am simtit-o pe viu in Japonia. Cele doua caracteristici descrise mai sus formeaza ceea ce francezii numesc "la force tranquille", adica forta linistita, sigura pe ea.

Este desigur prematur sa judeci activitatea unui premier desemnat dupa doua-trei iesiri in presa. Este prematur sa ne dam cu presupusul daca el va reusi in aceste conditii foarte dificile sa treaca un cabinet prin parlament. Un lucru insa este cert: Lucian Croitoru prin firescul modului in care ii trateaza pe inflamatii lideri politici ai momentului, firesc izvorat din siguranta excelentei profesionale pe care o reprezinta, i-a obligat pe acesti "lideri" ca de astazi ei sa se ridice la nivelul sau. Le va fi foarte greu si speranta mea este ca spectatorii vor sesiza contrastul evident dintre ei. Iar aceasta atitudine a premierului desemnat sa insemne doar inceputul. Fara sa fie nonsalant, aparitiile sale de pina acum au avut ca atribut comun substanta si raspunsurile frontale si exacte. De aceea am avut senzatia ca incet, cu sistem, utilizand cu dibacie tacerea, Lucian Croitoru creeaza in aceste momente structura care ii va asigura investitura in parlament. Cum va arata aceasta structura cred ca ii va surprinde pe multi.

Sa nu uitam ca Lucian Croitoru este optiunea presedintelui pentru functia de prim-ministru. Este doar o impresie personala faptul ca presedintele stringe in jurul lui profesionistii iar partidele ii alunga? Scriam in prima mea postare ca in absenta unor mecanisme sanatoase, "partidelor le este foarte greu sa produca cele doua lucruri pe care, teoretic, ar trebui sa le ofere tarii: idei bune si oameni care sa le puna in aplicare". Se pare ca alte institutii sunt capabile de acest lucru. E posibil ca reforma partidelor sa inceapa din afara lor? Din guvern de exemplu. Cred ca investirea guvernului Croitoru ar da un semnal ca, da, acest lucru este posibil. Respingerea sa insa nu ar insemna statu quo.

PS: Semnalez un articol care exprima ceea ce simt si eu de fiecare data cind ajung la Otopeni.

To blog or not to blog

Am incercat sa evaluez utilitatea blogurilor in general şi a blogului meu in particular. La început blogurile imi păreau o modalitate de a te face cunoscut în media (mai ales pentru cei care simţeau că nu se văd destul pe sticlă), în perioadă electorală. Asta pentru că au apărut zeci, dacă nu sute, de bloguri de politicieni-candidaţi, politicieni-aleşi sau tot soiul de wanabees. Majoritatea acestor bloguri erau active fix pe perioada campaniei electorale şi erau aseptice, cu formulări de o limba de lemn perfectă. Am găsit şi hiperacti-blogs, care considerau necesar să pună pe blog detalii ale vieţii de zi cu zi care frizau voyeurismul. Bref, nu ma indentificam cu toate acestea. De aceea am refuzat ofertele de a-mi deschide un blog atâta timp cât am avut o funcţie publică.

În timp am găsit însă şi bloguri de substanţă, care nu au fost efemere si care, chiar daca uneori prezentau şi lucruri greşite şi opinii mai ciudate, aveau meritul de a fi coerente şi consistente. Aşa am decis şi eu să-mi fac blog. Pe lângă faptul că e o experienţă interesantă pentru mine, m-am întrebat dacă e şi util, în sensul dacă aduce măcar puţin, ceva nou în dezbaterea publică. Greu de spus, mai ales după doar o lună, dar ceea ce este cert este că avem cam 300 de vizitatori unici pe zi, cu o creştere consistentă de aproximativ 50 de noi unici pe săptămână. Practic eu văd asta ca şi cum ai discuta zilnic cu 300 de oameni. Şi de aceea mi se pare util.

vineri, 16 octombrie 2009

O roaba plina cu nimicuri si intorsul armelor

Parafrazez titlul unei cărţi pe care mi-a oferit-o Robert Şerban pentru a posta astăzi cîteva lucruri mai în glumă mai în serios. Sa incepem cu un banc:

doi politicieni discută:
-ştii ce e şahul?
-Da, bucăţile alea de lemn pe care le băgăm în pungă când jucăm table.

Desigur, de mare jucător de table nu putem sa-l banuim pe Cristian Preda. Eu am cochetat si cu acest joc -o recunosc!- mai ales pe calculator atunci cand asteptam fara alternativa vreo 10 minute ca placuţa de MALDI sa fie analizata. Tot atunci am aflat ca in engleza la table se spune backgammon. Ca atare proclam cu mare convingere ca nu cred ca vom avea un guvern 7-7, 3-2, cum spune Cristian Preda. Ci unul 6-6, 2-1. Dintr-un motiv simplu: pe Dambovita zarurile au fost aruncate, iar ele nu pot decit sa arate cel mai bun zar, 6-6, pentru PDL si PSD si cel mai prost zar, 2-1, pentru PNL si UDMR. Cristi, te fac un zar data viitoare? Sper ca va fi comic. Adica Comi-zar.

Oricum ar fi, eu sper doar sa avem acusi haine noi si nu costume cirpite. Admit, joc de cuvinte facil cind ai un premier numit Croitoru. Dar a carui misiune politica reala pentru Romania eu o percep ca fiind exact aceasta. De a termina cu cirpelile.

Am introdus pe blogrol si blogul Dlui Varujan. Pambuccian Varujan ;) Textele lui sunt o desfatare intr-o zi in care stai racit in pat.

Cu aproape una suta voturi acordate, cititorii mei au decis in proportie de 63% ca fumatul trebuie total interzis la locul de munca. Ceea ce ma face sa ma gindesc ca restaurantele, barurile si alte locuri publice sunt si ele locuri de munca. Pentru chelneri. Lansam o campanie antifum pe blog?

Oamenii de stiinta care citesc acest blog pot sa vada aici cu ce ne ocupam in ultima vreme. Acusi va veni ceva si mai fain.

Last but not least, despre intorsul armelor in politica. Aud frecvent ca X sau Y sunt niste misei pentru ca au intors armele impotriva lui Z. De acord, loialitatea fata de grupul din care faci parte este esentiala. Dar pana la urma, un om politic nu trebuie sa aiba ca singura loialitate, cea fata de statul Roman? Si sa se insoteasca in drumul sau politic cu cei pe care el ii considera cei mai buni sa conduca acest stat. Un foarte bun om politic, si nu sunt multi asemenea in lume, ii gaseste pe aceia inca de la inceputul carierei sale si sta linga ei pina la sfirsitul ei. Un excelent discurs despre conflictul de loialitate aici cu ocazia caderii guvernului Thatcher. In primele 25 de secunde.

PS: după ce am citit editorialul lui Dan Tapalagă de astăzi mi-a revenit în minte ideea că cel mai mare şiretlic al diavolului este să te facă să crezi că el de fapt nu există.

joi, 15 octombrie 2009

Klaus Johannis

Această postare nu este despre omul Klaus Johannis. Este despre ceea ce el reprezintă în conştientul colectiv. Am un respect deosebit pentru oameni precum Klaus Johannis. Tocmai de aceea cred că este o insultă, la adresa tuturor celor care respectă ceea ce acest om deosebit întruchipează, să i se propună un "mandat de doua luni după care, in cazul in care va câştiga Antonescu sau Geoană se va evalua eficienta guvernului şi vom decide cum mergem mai departe" (exact asa s-a exprimat Klaus Johannis la Realitatea TV). L-am văzut pe Dl Johannis azi la RealitateaTV. El, in studio la Sibiu, ei, corifeii politici, in Bucureşti. Cei de la Bucureşti se băteau pe reputaţia lui Johannis fără ca măcar să-l bage în seamă vreo 10 minute, iar el, politicos, a spus că trebuie să se retragă pentru că are de mers mai departe. În ochii mei această secvenţă arată exact ceea ce înseamnă Klaus Johannis (repet, simbolul, nu omul) pentru cei ce îl propun. Un turn cu care dau un şah. Aceeaşi secvenţă imi creşte foarte mult respectul pentru Dl. Johannis.
Miza este mult prea mare. Miza urmatoarelor zile este schimbarea paradigmei de guvernare în Romania. Dacă noul premier, oricare ar fi el, va schimba paradigma guvernării şi va creşte încrederea în actul guvernamental, atunci vom putea spune ca cei 20 de ani ai lui Brucan au trecut. Si atunci, à toute chose malheur est bon.

Update: dupa documentare, eu cred ca omul care are profilul pentru a face acest lucru acum este Lucian Croitoru.

PS: am auzit o zicala care imi da mult de gandit: cind ceva e prea frumos sa fie adevarat de obicei nu e adevarat. Cu o singura exceptie mie viata mi-a confirmat acest lucru.

miercuri, 14 octombrie 2009

Lucian Croitoru

Raspunzand unei intrebari din interviul de ieri din Evenimentul Zilei am ajuns si la numirea lui Bogdan Olteanu la Banca Nationala a Romaniei. De la care numire am ajuns si la Lucian Croitoru, oarecum contracandidatul lui Olteanu. Spun oarecum pentru ca nu e potrivit sa ne gindim macar ca cei doi ar putea ajunge intr-o competitie. Nu sunt un expert in economie/finante si nu il cunosc pe domnul Lucian Croitoru. Dar ceva imi spune ca Lucian Croitoru va fi in zilele care urmeaza un om care va avea mare cautare.

PS: Ideile lui Marcel Tolcea merita toti banii ;)

luni, 12 octombrie 2009

O luna de diablog si despre cum se negociaza la Bruxelles

Astazi se implineste o luna de cind am inceput acest blog. Am ajuns la peste 200 de vizitatori unici zilnici, nu imi dau seama daca e mult sau putin. Chiar in acesta zi am trecut borna de 4000 de vizite. Le multumesc celor care ma urmaresc, pana acum mi-a facut placere sa scriu si a mers destul de usor. Postarea care a avut cel mai mare succes a fost cea relativa la prima zi de scoala a fiicei mele si asumarea legilor educatiei. Imi doresc pe viitor comentarii mai la substanta si sper ca vor veni si acestea in timp. Am promis comentarii despre noua lege a educatiei. Le gasiti, spuse public, aici, intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

Si citeva previziuni pentru zbuciumata zi de 13 octombrie:
  • motiunea de cenzura nu va trece, vor lipsi mai putin de 5 voturi
  • dupa prestatia de ieri de la Realitatea a lui Geoana si a lui Antonescu, daca Geoana nu schimba nimic Antonescu va trece inaintea lui Geoana in curind
  • Presedintele va iesi cel mai intarit din confuzia care domina in parlament in ultimele zile.
Nu in ultimul rand, aici un excelent articol despre ce inseamna sa iti aperi interesul national in Uniunea Europeana. In fond nu e decit tehnica bad cop good cop. Si un interviu cu Lucian Croitoru, din care se vede clar ca ceea ce se intelege bine se exprima simplu.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Din nou despre Comisarul European

Pe 19 septembrie scriam un text referitor la Comisarul European. Ceea ce scriam atunci a devenit, astăzi, actualitate presantă. Mai jos reiau textul respectiv. Ce se va întâmpla acum? Vom repeta scenariul cu Bogdan Olteanu la BNR la o scară mai mare sau ne vom trezi la realitate? Dacă nu vom trimite la Bruxelles o persoană care să impresioneze în timpul audierilor din Parlamentul European (această înregistare arată cum NU trebuie să te prezinţi la audieri) pot să spun cu siguranţă că pierdem pe cel puţin 10 ani. Au partidele oameni pregătiţi? Dacă da, cine sunt aceia? Discuţia e deschisă, inclusiv cu aceasta excelenta postare a lui Cristian Preda.


Zilele acestea este în toi discuţia despre comisarii europeni. România doreşte portofoliul agriculturii. Ar fi o realizare extraordinară pentru statutul României în Europa. Sunt însă semnale serioase că acest lucru va fi dificil. Barroso, eliberat de constrângerile diplomatice, va alcătui comisia astfel încât să-i maximizeze şansele de a trece prin Parlamentul European, al cărui moment de glorie este, o dată la cinci ani, votul Comisiei şi al bugetului. Asta înseamnă că va avea în vedere:
  • o distribuţie a portofoliilor care să satisfacă ţările mari şi să nu supere prea multe tări mici şi medii
  • nominalizări pe portofolii care să fie dincolo de orice suspiciune la nivel personal şi care să reprezinte excelenţa la nivel profesional.

Până la încetarea mandatului meu, în iulie 2009, am purtat nenumărate discuţii pe această temă cu deputaţi din ţări mari şi în cercurile de la Bruxelles la care aveam acces. Semnalele nu erau încurajatoare, contra-argumentele fiind puternice. Unul dintre acestea a fost acela că nu reuşisem să creăm un curent de gândire care să ne fie favorabil. Mi se spunea invariabil: "aveţi o reputaţie atât de proastă încât cel mai bine ar fi să alegeţi un comisariat de statut şi fără implicaţii financiare mari. Dacă faceţi treabă bună cinci ani, veţi avea ceva consistent în următoarea comisie". Drept răspuns nu puteam decât să pun la înaintare cariera lui Dacian Cioloş. Nu ştiu cât de mult erau luate aceste semnale în seamă atunci când le transmiteam acasă, dar ştiu că singurele semnale pozitive erau din cercurile în care exista o influenţă a Preşedintelui. Concluzia logică este că în acest demers cei care puteau să influenţeze decizia l-au lăsat mult prea singur pe Preşedintele României. Începând cu Adrian Severin care făcând gafe după gafe şi-a subordonat acţiunile scopului său (iluzoriu) de a deveni Comisar şi terminând cu ambasadele noastre, care au fost trase serios de mânecă de către Preşedinte la o recentă întâlnire. Culmea amatorismului a fost atinsă de un europarlamentar care a declarat public că "trebuie să avem comisarul pe agricultură pentru a putea aduce beneficii României". In traducere: vrem agricultura să vă facem la bani...

În Parlamentul European şi în general în instituţiile UE deciziile sunt rezultatul unui curent de gândire. Nu rezultatului unor acţiuni de tip "am vorbit eu cu X". Trebuie acţionat cu migală, cu argumente, cu seriozitate dar şi cu intransigenţă dacă suntem siguri de forţa argumentelor. Darînainte de toate trebuie să ne asigurăm că generăm un curent favorabil mult mai larg decât decizia punctuală care ne interesează. Cred că situaţia pe muchie în care ne aflăm este rezultatul faptului că nu s-a înţeles de către reprezentanţii noştri acest mecanism.Discuţia pe posturi intră în etapa critică. Acum este momentul să apăsăm pe accelerator.

Principalul interesat, Dacian Cioloş, s-a comportat în această perioadă impecabil. Nu îl cunosc pe Dl. Cioloş dar, dacă în pofida tuturor semnalelor, România va avea agricultura acest lucru se datorează în exclusivitate Preşedintelui Băsescu şi lui Dacian Cioloş. A cărui reputaţie este bună. Din păcate alternativele sunt foarte puţine. Eu nu pot să numesc mai mult de 5 oameni în România pregătiţi pentru o astfel de poziţie. Dintre care 3 nu ar fi niciodată agreaţi şi de Barroso şi de mediul politic intern.

Un bun prieten, apropiat centrilor de decizie de la Bruxelles îmi spunea deunăzi: "aveţi grijă să nu vă treziţi doar în momentul în care o să vă spunem că au mai rămas lucruri nefăcute la multilingvism şi România este într-o excelentă poziţie să ocupe acest post încă cinci ani". Sau dacă asta se va întâmpla să tragem învăţămintele necesare.

vineri, 9 octombrie 2009

Premiul Nobel pentru Obama: o schimbare de strategie?

Cred că pentru multă lume acordarea premiului Nobel lui Obama este o mare surpriză. Dacă e să fim oneşti nu se poate spune că Obama a realizat ceva palpabil în cele 10 luni de mandat. Interpretarea mea este că acest premiu i-a fost acordat pentru a îi mări şansele de reuşită (Iran, Palestina, America Centrală şi de Sud) în ceea ce promite că va face. Păreri?

joi, 8 octombrie 2009

La cules de lucruri importante; Doina Cornea şi Herta Muller

Doina Cornea a fost decorată cu Legiunea de Onoare (extrem de rar pentru un român) şi cu Crucea Casei Regale. Cred că în aceste momente învolburate e important să ne gândim cu respect la cea care a vorbit atunci când noi toţi am tăcut. Şi să revenim la câteva valori fundamentale.

Când presa din România devine prea puţin informată şi prea mult exaltată presa internaţională îmi oferă un refugiu util. Astăzi fac o scurtă revistă ceea ce am găsit intresant în ultima vreme. Cu unele mici comentarii.

Voi începe cu un articol despre preşedintele Uniunii Europene, funcţie pentru care Tony Blair este cel mai citat. Conţinutul acestei funcţii, fiind nou înfiinţate, trebuie inventat. Primul preşedinte al Uniunii va avea un cuvânt greu de spus în definirea pe o perioadă lungă a fişei postului. Trebuie să recunosc că, fără a fi un specialist in "Blairologie" judecata mea în ceea ce îl priveşte s-a situat în registrul "poate nu înţeleg eu ceva din grandoarea lui". Decizia sa nemestecată în ceea ce priveşte războiul din Iraq mi-a confirmat că poate chiar nu exista nicio grandoare. Uniunea Europeană are nevoie de un lider care să inspire. E posibil să avem nevoie de o lungă aşteptare pentru a-l găsi. Dintre toţi liderii ţărilor Uniunii Europene pe care i-am văzut şi auzit personal cel mai mult m-au inspirat Jean-Claude Junker şi Francois Fillion. Despre care, după un discurs absolut briliant, o fostă membră a Guvernului României spunea: "nu ştie să se îmbrace"...

Un interesant, şi mai puţin pătimaş ca de obicei, editorial de-a lui Horia R. Patapievici despre campania "Noi vrem respect" de la Realitatea TV. Sistematizează foarte bine exact ceea ce gândesc şi eu dar nu am avut talentul să exprim atât de coerent şi clar. Analogia dintre rolul unui magazin alimentar şi al unei televiziuni îmi pare foarte sugestivă.

Un E-Mail de la un bun prieten mă informa că " [...] citind acest articol capăt impresia că cineva îşi pune problema cum să ia cele mai bune decizii pentru mâine, gândeşte, cântăreşte, evaluează! Înainte ca cuţitul să ajungă la os." Acest cineva este Christine Lagarde, Ministrul Francez al Economiei.

În sfârşit şi pe scurt, un extras care pe mine m-a cam şocat dintr-o carte ("La mauvaise vie") de Frederic Mitterrand, actual Ministru al Culturii din Franţa (o alegere bizară de-a lui Sarkozy), un articol despre Herta Muller din Le Monde precum şi o veste nu tocmai încurajatoare în ceea ce priveşte Comisarul European pentru România în Irish Times. Sper că e doar un fel de propagandă irlandeză.

În final, tocmai am dat de scopul asumat al celor de la "The Economist" pe care de fiecare dată îl citesc cu plăcere: "to take part in a severe contest between intelligence, which presses forward, and an unworthy, timid ignorance obstructing our progress".

Agresiunea fumului de ţigară şi campania anti fum

Iniţiem o campanie anti fum de ţigară în blogosferă? (VEZI SONDAJ IN DREAPTA şi poziţia Comisiei Europene aici)

Când am ajuns in California, în 1999, după 11 ani de locuit în Franţa am redescoperit plăcerea de a ieşi la un restaurant sau de a petrece seara în locuri publice. În ultimii ani petrecuţi în Franţa nu mai suportam să ies din cauza fumului de ţigară. Acum, o parte a ţărilor Uniunii Europene au interzis fumatul în toate spaţiile publice. În România legea este permisivă şi, oricum, nici aşa cum este ea nu e respectată. Cel mai absurd caz este în Parlament, unde deşi pereţii sunt tapetaţi cu semne care interzic fumatul, fumul de ţigară e ca ceaţa! Despre restaurante ce să mai vorbim! Nu am înţeles niciodată de ce trebuie să-mi umplu plămânii cu fum şi să ajung acasă cu hainele îmbâcsite de mirosuri dezgustătoare doar datorită egoismului celor care au ca plăcere fumatul. Iar revolta mea atinge cote maxime atunci când aud că dacă nu îmi convine nu am decât să stau acasă. În toate ţările în care fumatul a fost complet interzis în locuri publice a crescut rata de ocupare a restaurantelor şi barurilor iar chelnerii au un sistem vascular ameliorat. De ce nu putem face acest lucru şi în România? Cred că interzicerea fumatului în locurile publice este o măsură a civilizaţiei. Găsim 10 blogeri pentru iniţierea unei campanii antifum de ţigară?


miercuri, 7 octombrie 2009

Azi e chimia. Favoritul meu

UPDATE: Premiul de anul acesta a fost obţinut pentru studiul ribozomilor. Ada Yonath, Thomas Steitz, Venkatraman Ramakrishnan sunt laureaţii.


În câteva ore se va decerna premiul Nobel la chimie. Favoritul meu de anul acesta este P.G. Schultz. Schultz este anual printre favoriţi, având contribuţii majore în mai multe domenii, printre care anticorpii catalitici şi introducerea aminoacizilor nenaturali în structura proteinelor. Când eram post-doc la Scripps mergeam adesea la surf cu câţiva colaboratori de-ai săi. În perioada decernării premiului Nobel se zvonea că făcea laboratorul lună şi bec iar cu câteva luni înainte făcea fitness ;)
L-am văzut pe Schultz la o prezentare la Scripps unde, prezentând metodele de introducere a aminoacizilor nenaturali în proteine spunea că dacă Dumnezeu nu s-ar fi odihnit a şaptea zi am fi avut mai mult de 20 de aminoacizi în proteine. Şi că el, acum, trebuia să suplinească lenea lui Dumnezeu...

Nu este de loc exclus ca premiul să fie acordat pentru descoperirea unor enzime, cum ar fi de exemplu caspasele sau descoperiri relative la nanodots. Catenani, rotaxani şi "mechanicaly interlocked molecules" (Sauvage, Stoddard) suntde asemenea o varianta solidă. Propuneri?

PS: Referitor la postul lui C. Preda despre ridicarea vizelor şi Republica Moldova, o luare de poziţie din Parlamentul European aici.

marți, 6 octombrie 2009

Update: "The masters of light" si o mare realizare pentru cercetarea din Romania

UPDATE: Premiul Nobel pentru fizica a fost atribuit lui Charles Kao pentru transmiterea luminii prin fibre optice si, impreuna, lui Willard Boyle si George Smith pentru sistemul de detectie CCD. Fiat lux!


Miine se decerneaza premiul Nobel pentru fizica. Predictii?
A propos de predictii, un post foarte interesant aici despre cine pe cine a propus la Nobel.

Tot in legatura cu fizica, reiau mai jos o stire pe care am primit-o de la Dl Daniel Ursescu pe grupul de discutii Ad Astra. Cred ca este cea mai mare realizare pentru stiinta din Romania de dupa 1989. Cind eram in Parlamentul European am luat pozitie asupra unei propuneri pentru un cadrul legal pentru Infrastructurile Europene de Cercetare, luare de pozitie pe care o gasiti mai jos. De asemenea stiu despre sustinerea de care acest proiect s-a bucurat la Presedintia Romaniei. Este, pana la urma, un succes national de care trebuie sa ne bucuram.



Pe 1 octombrie 2009 s-a ajuns la o intelegere intre membrii proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI) si mai ales intre Cehia, Ungaria si Romania cu privire la gazduirea unor facilitati laser ce vor face impreuna parte din infrastructura ELI. Din partea romana, negocierile au fost coordonate de dl. Marius Enachescu de la ANCS. Stirea s-a difuzat pe Reuters.

http://www.reuters. com/article/ scienceNews/ idUSTRE590598200 91001

Romania intentioneaza sa investeasca mai multe zeci de milioane euro (din fonduri structurale) in constructia unui sistem laser cu pulsuri ultrascurte si ultraintense in Magurele. Investitia si constructia urmeaza sa inceapa in 2011, atunci cand se incheie proiectul FP7 ELI-Preparatory Phase ce stabileste detaliile functionarii acestei infrastructuri.

Site-ul ELI:
http://www.extreme-light-infrastructure.eu

Pozitia pe care am luat-o in Parlamentul European.

luni, 5 octombrie 2009

Greva bugetarilor

Greva bugetarilor de astazi este, din cite inteleg din declaratiile multiplilor lideri de sindicat, o greva impotriva unei legi. Intrebarea este daca o greva impotriva unei legi este legala sau nu? Imi amintesc in anii 2000 cind lucram in Japonia si eram bugetar, Japonia trecea printr-o criza economica. Reactia sindicatelor a fost sa decida ca bugetarii sa renunte la doua dintre cele trei prime anuale pe care le primeam. Evident, nu cred ca e potrivit sa cerem o asemenea chestiune in Romania. Dar in acelasi timp cred ca daca luam in considerare toate datele problemei mai multa responsabilitate din partea sindicatelor nu ar fi de prisos.

duminică, 4 octombrie 2009

Premiul Nobel pentru medicină va fi câştigat de...

Luni la ora 12:30 (ora locală) se va anunţa de către comisia Nobel câştigătorul sau câştigătorii premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie. Vă invit să faceţi pronosticuri, eventual cu un comentariu despre meritul potenţialului laureat. Mi-ar face plăcere eventual să şi discutăm puţin pe marginea subiectului, chiar dacă nu sunt specialist în acest domeniu. Anul trecut premiul a fost atribuit pentru descoperirea virusului papiloma care este responsabil pentru cancerul de col uterin şi descoperirea HIV.


Se spun multe legende despre laureaţi Nobel. Am cunoscut câţiva laureaţi Nobel, în perioada doctoratului fiind un colaborator apropiat al lui Jean-Marie Lehn, laureat în 1988 pentru chimie. Este o mare şansă să te formezi profesional şi ca om lângă o asemenea personalitate. Pe lângă multele lucruri pe care le-am învăţat lucrând cu Jean-Marie Lehn a fost să am încredere în capacităţile colaboratorilor mei şi să-i învăţ să-şi ia zborul din punct de vedere intelectual în momentul în care consider că nu mai au multe de învăţat lângă mine.
Udate: predictia propusa de situl recomandat de Ilinca a fost justa. Am asistat in 1999 sau 2000 la o prezenatre a lui Blackburn la Scripps; a fost prima data cind am luat contact cu telomerii si nu am realizat imediat importanta subiectului...

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Chef de vorbe şi radio

Am colaborat, sporadic, de-a lungul timpului cu Radio România Cultural. La început aveam o rubrică despre laureaţi Nobel puţin atipici, apoi am participat la câteva emisiuni despre cercetare, realizate cu mult succes de Corina Negrea. Întotdeauna am fost foarte plăcut surprins de calitatea emisiunilor de la Radio România Cultural. Astăzi am participat la emisinea "Chef de vorbe" a Danielei Vasile, comoderată de Marius Matache pe tema începutului de an universitar.


Întotdeauna când sunt într-un studio de radio am un sentiment aparte pentru că îmi amintesc momentele copilăriei când bunicul meu asculta Radio Europa Liberă de dimineaţa până seara iar eu încercam să-mi imaginez cum arată acel studio din care ne era transmisă o frântură de libertate. A doua oră a emisiunii a fost foarte interesantă pentru mine pentru că am dialogat cu ascultătorii despre educaţie. Întrebările, chiar dacă au venit de la ascultători care nu erau întotdeauna din mediul educaţional, au fost foarte relevante. Preocupările oamenilor mi-au confirmat justeţea diagnosticului făcut de comisia prezidenţială. Discutând cu un domn din Ploieşti, sudor de meserie, am ajuns la subiectul... repatrierii elitelor.

Atât în această emisiune cât şi în dezbaterile despre educaţie pe care le-am organizat în ţară de-a lungul timpului am descoperit câtă energie şi competenţă neutilizată se găseşte în cele mai neaşteptate locuri. Pe undeva aici este şi marele şarm al ţării noastre: permanenta surpriză în care evoluăm...

Regândindu-mă la campania "Noi vrem respect" de la Realitatea TV cred că pot să spun că şi a patra putere în stat, presa, trebuie să arate respect. Prin profesionalism, substanţă, importanţa temelor propuse, competanţa invitaţilor şi a moderatorilor. Din câte am văzut până acum pot să spun că Radio România Cultural îmi impune respect.

vineri, 2 octombrie 2009

Realitatea şi respectul

Realitatea TV a lansat o iniţiativă "Şi tu meriţi respect". În mare, atunci când vorbeşte un politician, brusc apare un ecran negru pe care scrie ceva de genul: "Noi nu avem încredere în aceşti politicieni care ne mint". Sau "Rupe tăcerea, noi vrem respect". Am văzut aceste mesaje şi când se arătau imagini din fotbal, culmea, chiar când ar fi trebuit să-l văd pe portarul Stelei apărând eroic...

Nu am încă o opinie formată despre utilitatea campaniei. Poate trebuie să mă obişnuiesc cu ideea dar mi se pare un pic ciudat să tai imaginea brusc cu nişte mesaje pe fond negru.

PS: Postarea "Despre normalitatea excelentei" a batut recordul de accesari (+ 30%), chiar daca o postare anterioara (evident, pe teme politice) a fost preluata pe larg la Realitatea TV... Am inteles mesajul, cred ca o sa discutam mai mult despre educatie si cercetare. Nu intimplator.