miercuri, 30 septembrie 2009

Despre normalitatea excelenţei

În 2006 când am ajuns la Universitatea Tehnică din Munchen (TUM), universitatea era în plină perioadă de elaborare a dosarului de candidatură la Iniţiativa de Excelenţă Universitară lansat de Guvernul Federal din Germania. Prin această iniţiativă se acordau 2 miliarde de Euro universităţilor din Germania pe bază de competiţie.

Am participat substanţial la elaborarea programului şi am fost unul dintre cei trei reprezentanţi ai universităţii (împreună cu preşedintele şi vicepreşedintele universităţii) care am prezentat evaluatorilor (majoritatea străini) conceptul IGSSE (International Graduate School of Science and Engineering). IGSSE împreună cu TUM Institute of Advanced Studies şi Iniţiativa Strategică au fost cei trei piloni pe care s-a bazat dosarul universităţii noastre. TUM, Universitatea Ludwig-Maximilian şi Universitatea din Karlsruhe sunt cele trei universităţi germane care au câştigat această competiţie. TUM a primit de la guvernul german în jur de 150 de milioane de Euro şi o sumă suplimentară semnificativă de la organizaţii private (cum ar fi Audi). A fost un succes răsunător al universtităţii noastre.

IGSSE este o şcoală doctorală care reuneşte cercetători din şapte domenii, unele din ştiinţe pure iar celelalte din ştiinţe inginereşti. Doctoranzii care fac parte din această şcoală doctorală lucrează în proiecte interdisciplinare la frontiera ştiinţă-inginerie şi sunt sub tutela a doi directori de doctorat. La acest început de săptămână am avut o întâlnire ştiinţifică în cadrul IGSSE de trei zile cu participarea a patru grupuri de cercetare. Al lui Dr. Ulrich Rant (fizică), Prof. Jordan (polimeri), Prof. Burgkart (chirurgie ortopedică) şi grupul pe care îl conduc. Împreună cu Ulrich Rant avem un proiect de detecţie a proteinelor bazat pe "DNA switch technology". Valentina Villa, o foarte simpatică italiancă este doctorandă în laboratorul meu pe acest subiect. Întâlnirea a avut loc în Austria, la Attersee. Marea majoritate a prezentărilor au fost făcute de doctoranzi iar calitatea acestor prezentări m-a încântat. Pe lângă calitatea ştiinţifică am fost foarte plăcut surprins de capacitatea de comunicare şi chiar anvergura intelectuală a doctoranzilor. Noi, fiind chimişti, suntem într-o poziţie ideală de a avea colaborări atât cu cei din fizică cât şi cu cei din medicină. Am pus la punct un proiect de colaborare pentru a dezvolta o nouă metodă de a modifica chimic suprafaţa implanturilor osoase (care pot fi ceramice de exemplu) astfel încât aceste implanturi să fie cât mai bine acceptate în organism.

Partea care mi-a dat de gândit foarte mult şi despre care discut frecvent cu colegii care lucrează în laboratorul meu şi care provin din România este cum putem atinge un astfel de nivel de excelenţă şi în România. Răspunsul la care ajungem este întotdeuna acelaşi: doar dacă cei care au trăit excelenţa ca o stare normală se întorc în România. După ce citesc www.agerpres.ro mă întreb câţi dintre ei simt o irepresibilă dorinţă de a se întoarce? Îmi doresc foarte mult ca prin puterea exemplului să-i conving pe mulţi să facă acest pas. Măcar parţial pentru că România, aşa cum este ea, ne-a dat totuşi ceva la un moment dat al vieţii noastre. Şi nu cred că trebuie să aşteptăm la infinit ca alţii să ne creeze condiţii pentru a ne întoarce.

PS: sunt curios dacă astăzi, nediscutând despre politică vom avea acelaşi numar de vizite!

PPS: cred că am înţeles ideea turismului rural. In Austria.

marți, 29 septembrie 2009

De ce este PSD Knock Out şi ce va urma

Astăzi PSD a încetat să domine scena politică din România. Mă întreb de mulţi ani cum poate PSD să fie făcut KO. Au încercat partidele istorice, a încercat CDR, a încercat alianţa DA. Toate au reuşit parţial dar niciunul nu a reuşit să domine PSD total. Astăzi Traian Băsescu a făcut PSD Knock Out.

PSD -la putere sau în opoziţie- ne-a obişnuit să facă agenda publică. Pentru că PSD -la putere sau în opoziţie- a avut ceea ce niciun alt partid din România nu a avut: structură instituţională funcţională. Care în mare parte se datorează lui Octav Cozmâncă. Iar o structură funcţională este, de obicei, învingătoare. Ca adesea, soluţiile problemelor dificile sunt foarte simple. Nu întâmplător am scris ieri despre normalitatea comportamentului primului-ministru în relaţia cu PSD şi (lucru mult mai greu!) cu PDL. Astăzi Preşedintele a găsit soluţia simplă, continuînd, într-o situaţie limită, să facă exact ceea ce scrie în constituţie că trebuie să facă un preşedinte. Să medieze. Deci să se comporte normal.

PSD ştie să câştige când evoluează în sisteme instituţionale pervertite. De aceea reflexele vieţii politice din România, multe impuse de-a lungul timpului prin comportamentul PSD, sunt reflexe pervertite. Pentru prima dată după revoluţie instituţiile cele mai importante din stat, Premierul şi Preşedintele, se comportă normal şi previzibil. Şi tocmai acest lucru debusolează PSD total. Geoană refuză apoi acceptă să meargă la Cotroceni, partidul fierbe şi rămâne fără replică. Demonstraţia supremă că PSD se mişcă precum o găină căreia tocmai i-a fost tăiat capul este că marele, genialul, imbatabilul, imperturbabilul Hrebenciuc, care le-a văzut şi făcut pe toate, să recunoască: "Nu există în PSD cineva care să poată anticipa mişcările lui Băsescu". Concluzia e clară: PSD nu ştie să evolueze într-un sistem instituţional normal. Acţionând normal şi cum scrie la carte preşedintele şi premierul au reuşit astăzi să doboare, în sfârşit, dominaţia PSD (formală sau informală) de pe scena politică din România.

Marea întrebare este dacă celălalt mare jucător de pe scena politică, PDL, va demonstra că poate să preia rolul de lider. Traian Băsescu a demonstrat-o. Observând atent evoluţia mecanismelor din PDL cred că acest lucru este, (abia acum!) posibil. Pentru că există o masă critică de oameni capabili să facă acest lucru.

PS1: PSD ar fi putut să aibă două reacţii, ambele normale (pe care le-aş fi salutat) la demiterea ministrului Nica. Prima, să vină ei cu propunerea unui independent şi să-l susţină. A doua să iasă de la guvernare în secunda demiterii lui Nica. Nefăcând nici una nici alta a demonstrat că nu se poate organiza nici pe sine. Darmite o ţară.

PS2: Încă un val de normalitate peste PSD poate să încheie socotelile lui Geoană. Întrebarea este nu dacă va veni ci când va veni!

luni, 28 septembrie 2009

În sfârşit o zi normală?

Astăzi cred că în sfârşit am avut o zi normală în viaţa publică din România. Eu vreau să trăiesc într-o ţară în care oamenii publici sunt responsabili pentru ceea ce spun, în care a apărea la televizor nu este o rutină ci un moment în care ai ceva important de spus, în care se gândeşte mai mult decât se vorbeşte, în care noţiunea de stat înseamnă altceva decât un sac fără fund. De fapt vreau să trăiesc într-o ţară normală.

Ministrul de interne al guvernului a fost anunţat că va fi revocat. După ce a declarat, cu subiect şi predicat pentru cine are un minimum de bună credinţă, că partidul primului ministru vrea să fure alegerile. În ce ţară normală un astfel de ministru ar fi rămas în funcţie mai mult de 5 minute? Am auzit, undeva în aprilie dacă nu mă înşel, un alt ministru al aceluiaşi guvern care spunea, în direct la Realitatea TV, că "nici nu mai am timp să mă ocup de minister, pentru că...". Într-o ţară normală nici acel ministru nu mai are ce căuta în guvern, indiferent ce urmează după "pentru că". Premierul a luat decizia de a renunţa la serviciile ambilor demnitari. Care aparţin unor partide diferite. A luat, din punctul meu de vedere, decizia normală. Nu decizia curajoasă, nu decizia vizionară, nu decizia politicianistă. Pur şi simplu decizia normală.

Mai mult, cred că premierul a procedat corect. Pentru că astfel de atitudini nu fac altceva decât să banalizeze subiecte foarte serioase. Şi în consecinţă nu fac decât să şubrezească autoritatea statului pe care ar fi trebuit să-l servească. În ambele cazuri premierul se afla într-un conflict de loaialitate. Faţă de partenerul de coaliţie şi statul Român în primul caz. Faţă de propriul său partid şi statul Român în al doilea caz. Când pasiunea care ne orbeşte judecata de astăzi se va estompa iar locul ei va fi luat de raţiune vom fi de acord că în ambele cazuri premierul a luat decizia justă. Aceea de a fi loaial statului Român. Poate a sosit momentul ca oamenii politici să înţeleagă că nu pot la infinit să întindă coarda şi că trebuie să şi plătească pentru ceea ce spun. Nu ştiu dacă decizia de azi va servi PDL, PSD, PNL sau oricărui alt partid. Dar ea este sănătoasă pentru statul Român.

Ziua de azi a fost şi predictibilă, lucru rarisim în România. Sper că nu sunt prea optimist dacă încep să văd în ceea ce s-a întâmplat azi, după 20 de ani de căutări, în sfârşit o zi normală. Greşesc?


duminică, 27 septembrie 2009

Sfârşitul anunţat al coaliţiei

Un eveniment politic semnificativ şi probabil benefic României a avut loc astăzi. Coaliţia stânga-dreapta se încheie. Şeful guvernului îşi continuă mandatul dar într-o configuraţie politică naturală, împreună cu liberalii. Costurile electorale ale guvernării sunt foarte mari pentru stânga: guvernul a impus reforme dureroase dar necesare (mărirea vârstei de pensionare cât şi o reformă a pieţei de muncă) după liniile trasate de politicile de dreapta. Electoratul nu numai că nu a reacţionat negativ la aceste reforme dar a perceput clar cine este suficient de puternic pentru a-şi onora promisiunile, cine este consecvent şi s-a orientat ca atare. Mai mult, în prima parte a coaliţiei stânga a fost dezbinată, dezbinare care a fost imposibil de recuperat mai apoi şi foarte dibace exploatată politic de către dreapta. Perioada de coaliţie împotriva naturii se încheie mai lin decât se estima, poate şi datorită unui protocol de guvernare negociat până la cele mai mici detalii.

Cum poate această situaţie nou creată în Germania să fie benefică pentru România? În viitorul imediat toate motoarele ar trebui turate pentru obţinerea întregului sprijin care se mai poate obţine din partea Germaniei pentru viitorul Comisar European pe care îl va da România. Este cunoscută lipsa de implicare a Germaniei în favoarea României în această problemă, interesele Germaniei fiind divergente cu cele ale Franţei în ceea ce priveşte politica agricolă. Cancelarul confirmat, Angela Merkel, devenind astăzi omul politic cel mai puternic din Europa, apropierea de Germania fără a ne îndepărta de relaţia privilegiată cu Franţa reprezintă în opinia mea principalul examen de măiestrie pentru diplomaţia noastră.

Angela Merkel îşi continuă mandatul după o perioadă de criză, are patru ani pe care îi va folosi fără doar şi poate pentru întărirea poziţiei Germaniei în Uniunea Europeană iar grupul german din Parlamentul European nu va ezita să fie un portavoce puternic al politicii cancelarului. Îndrăznesc să spun că viteza cu care vom reuşi să ne apropiem de Angela Merkel va determina poziţia ţării noastre în Uniune pentru o perioadă bună de timp. Prieteni avem în Germania. G. Krichbaum, preşedintele Comisiei de Afaceri Europene din Bundestag şi un susţinător al ţării noastre a fost reales cu un scor record. Este relevantă şi confesiunea Ambasadorului Germaniei la Bucureşti (diplomat cu galoane) care spunea: "România este prima ţară unde misiunea mea nu este să promovez Germania. Germania este foarte bine respectată în România. Misiunea mea este promovez România în Germania. Şi am ce promova".

De ce cred că PSD nu trebuie să facă parte din guvern

Politic, nu am fost niciodată de acord cu guvernarea împreună cu PSD. Desigur, niciun partid nu este o fată mare, dar toxicitatea PSD-ului a depăşit de mult limite imaginaţiei mele. Şi, chimist fiind, toxicitatea nu îmi e străină. Nu voi uita curând momentul în care s-a negociat programul de guvernare în jurul unei imense mese rotunde. Intrarea în scenă a lui Mazăre a fost demnă de o scenă de cinematografie clasică. Cu un impermeabil lung, înconjurat de curtizani, încerca să dea lecţii, în picioare Sulfinei Barbu despre cum este cu politicile europene în domeniul... mediului. Am admirat-o pe Dna Barbu cum l-a pus la punct, dar scena mi-a adus involuntar aminte de filmul "Once upon a time in America"... Şi arăta în toată splendoarea ei toxicitatea PSD. Am avut o tresărire de speranţă când l-am văzut pe Titus Corlăţean intrând. Dar după primele fraze m-am convins că se putea discuta mult mai bine cu un politruc UTCist din anii 80...

Din punctul meu de vedere nici o cauză nu justifica compromisul cu asemenea comportamente. Un compromis nu scoate o ţară din criză. O guvernare fermă, puternică şi profesionistă, da. Cu PSD la guvernare avem mai puţin profesionalism decât fără, avem o guvernare mai şubredă şi pune adesea premierul în dificultate atunci când trebuie să fie ferm.

Nu voi uita discuţia pe care am avut-o la negocierea programului de guvernare pe educaţie (!!) cu Liviu Dragnea şi Gheorghe Nichita. "Trebuie să bagi acolo că primarii să numească directorii de şcoli, sa pot eu să-l strâng de c...e pe director dacă nu-mi convine de el" a fost argumentul unuia dintre ei căruia nu am vrut nicicum să-i cedez. Astăzi citesc aici că unul dintre cei doi îşi continuă cruciada împotriva şcolii şi, mai grav, împotriva legii.

Viaţa mi-a arătat că atunci când se navighează în zone de duplicitate rezultatul este dezastruos pentru toată lumea. Era limpede încă de la început că nu se putea ieşi din zona mlăştinoasă printr-o asemenea coaliţie. Acum este confirmat. Cred mai degrabă în bun simţ decât în analize şi interpretări sociologice alambicate. De aceea sunt adeptul guvernării fără PSD. Criza politică pe care Geoană o invocă ameninţător nu ar fi provocată de scoaterea PSD de la guvernare. Ea este întreţinută prin prezenţa PSD în guvern. Toate acestea sunt, în sistemul meu de valori, elemente suficiente pentru ca la şedinţa Colegiului Director de duminică PDL să ia o decizie poate prea mult amânată.

PS: despre ruperea coalitiei: astazi sunt alegeri in Germania. Daca datele de la aceasta ora se confirma miine nu vom mai avea coalitia dreapta-stanga nici aici.

PS2: Nemţii se pare că au scăpat de coaliţia cu socialiştii după primele estimări ale votului.

vineri, 25 septembrie 2009

Cateva versuri dragi

Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit vreo dată a fost o dedicaţie de la Şerban Foarţă pe o traducere din Stephane Mallarme:

Lui Dan, cu mină de grafit
-Un diamant ce-a tras la fit-
Traducerile, rele, bune,
Din diamante fac cărbune,
Sfidând tot simţul nostru ritmic
Lui Pierre deci, un salut alchimic


1988 sau 1989

S-a dat drumul la bani; bonus: o înregistrare foarte relevantă

Ne apropiem vertiginos de 1000 de vizite pe blog. Nu ştiu dacă e de bine sau nu, dar cert este că avem aproximativ 130 de vizitatori zilnic. Astăzi am mai mult ca de obicei de muncă şi rămânem fără postare. Am totuşi două lucruri care îmi par interesante.

În primul rând s-a dat drumul la bani pentru cercetare, în sensul că se plătesc datoriile din granturile contractate anterior. E şi asta un progres. Vezi anunţul aici.

Într-al doilea rând, vă propun să vizionaţi şi să comentaţi această înregistrare. E interesant de la minutul 14 incolo. Pentru plăcere maximă daţi click pe pe steguleţul din josul barei de la player şi selecţionaţi "or" adică varianta originală, netradusă.

miercuri, 23 septembrie 2009

Sex, Droguri, inconştienţă şi linşare mediatică

Am fost foarte neplăcut surprins de modul în care a fost tratat în media raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. În mare s-a spus că "Băsescu vrea liberalizarea prostituţiei şi legalizarea drogurilor". Am fost însă de-a dreptul revoltat de reacţiile politicienilor care spuneau "ţara arde şi baba se piaptănă" sau chiar a bisericii care este într-o stare de negare a realităţii în ceea ce priveşte acest subiect (corect este să spunem a feţelor bisericeşti care s-au perindat pe la televiziuni, pentru că nu ştiu ca BOR sau alte culte să aibă o poziţie oficială asupra raportului). Şi mai deranjat am fost de politicieni care pe la colţuri spuneau "nu trebuia Băsescu să intre acum într-un subiect atât de controversat".

Da, prostituţia, drogurile sunt parte a societăţii. Da, ele sunt o sursă importantă de probleme sociale. Discuţia este foarte importantă şi oricine spune că "acum nu e momentul" este pur şi simplu iresponsabil. Oamenii publici au obligaţia de a răspunde
oricând oricărei întrebări care frământă societatea. Vorbirea în clişee, ascunderea sub preş, tratarea cu inhibiţii de tot soiul a acestor subiecte nu sunt decât o probă a imaturităţii în viaţa publică. Aceste probleme trebuie tratate pe baza datelor şi observaţiilor făcute de-a lungul timpului. Concluzia (legalizarea prostituţiei sau depenalizarea consumului de droguri) trebuie să fie rezultatul unei discuţii serioase în societate.

Eu cred că aşa trebuie să se comporte un preşedintele potrivit pentru România: să aibă curajul să trateze frontal problemele reale şi delicate ale ţării. Iar lipsa de tact care şi-o reproşează, şi care este reală, face bine uneori societăţii prea... tacticoase în care trăim.

Mai jos o emisiune de la Analog TV Timişoara pe această temă. Merită vizionată. Puteţi vedea şi părerea mea despre legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri.

Raportul comisiei găsiţi aici.




Date interesane despre cercetarea din România

Un articol interesant la:


Acestea sunt date clare despre execuţia bugetară pe anul 2008 în domeniul cercetării.

Voi reveni cu un comentariu. Mai jos o intervenţie în Parlamentul European despre libertatea cercetării unde, în final şi pe scurt, discut şi despre finanţarea cercetării.

marți, 22 septembrie 2009

O veste bună pentru cercetare

Începând de acum cercetarea din România va fi FINANŢATĂ şi nu DECONTATĂ. Altfel spus cercetătorii vor primi o suma consistentă de bani la începutul proiectului, aşa cum se procedează în mai toată lumea. Meritul revine asociaţiei Ad Astra pentru propuneri şi senatorului M. Hărdău pentru partea legislativă. Desigur, nu este o iniţiativă care va revoluţiona cercetarea din România dar va simplifica cu mult viaţa cercetătorilor şi a departamentelor financiare din institute. Este o intrare în normalitate. Îmi place să cred că am şi eu un mic merit pentru aceasta, incluzând în programul de guvernare al Guvernului Boc prevederea:

"Finanţarea multianuală a proiectelor de cercetare, în acord cu practicile europene" tocmai cu acest scop.

Sunt convins că în curând vom pune în practică şi celelalte prevederi din programul de guvernare. Pe lângă finanţare cred că cele mai importante măsuri sunt debirocratizarea, evaluarea granturuilor după criterii internaţionale şi asanarea instituţională. Măsuri simple, pragmatice şi cu efect imediat. Este evident că datorită sistemului uninominal de alegere a parlamentarilor există o reală dorinţă de colaborare a lor cu ONG-uri care au ceva de spus pe această temă.

Prevederea legislativă se găseşte la:




luni, 21 septembrie 2009

Despre situaţia cercetării în România

Mai jos un articol pe care l-am scris in luna mai despre situaţia cercetării din România la cererea unei reviste de specialitate care circulă în Uniunea Europeană.


In a way Mr. Economic Crisis seems to be any government’s friend: it is these days the culprit, and the perfect excuse, for any unpopular measures taken by governments. Yet, just as governments struggle to find answers for immediate threats to economy and increasing social demands, history has shown time and again that crisis situations are also good oportunities for profound changes difficult to implement in normal times. So has also claimed the Romanian premier, Mr. Boc, in a recent speech. And he is right: after all, the classical way to reform a system is to first stress it at the maximum and then provide the necessary changes as a way to heal it.

As far as the research policy is concerned, the Romanian government with a little help of Mr. Crisis got the first part right: after several years of significant budget increase this year’s budget is less than 65% of last year’s. It is as close to a deadly stress as it gets, and Mr. Crisis provides the perfect excuse. Some say that the budget cut is a wise measure: pouring money into the system did not produce any visible institutional reform. For example, the capacity of the Romanian National Research Authority (ANCS) to evaluate grant proposals in the financial-bonanza times was far less developed than its ability to spend money. Therefore, many accuse the ANCS of money wasting in the 2005-2008 period. Another player, the Romanian Academy, despite being led by a renowned scientist that has been an advocate for change and despite gaining a higher level of respectability in recent times, is still organised on the soviet model. Also, there is insufficient influx of foreign-based researchers in Romania. When it comes to showing the deliverables, few could explain effectively to Mr. Pogea, the current minister of finance, that after 30 years of financial deprivations and a huge wave of braindrain, 3 years of decent financing could not have produced spectacular effects.

Indeed, the Romanian research system has been traumatized for the the past 30 years: before 1989 it suffered from the quasi-isolation and sub-financing due to the communist regime. After 1989 it suffered from a severe brain drain in conjunction with poor financing until 2005. Benefiting from a close relation with the then premier, as well as unprecedented economic boom, Mr. Anton Anton - the head of ANCS from 2005 to 2008, widely considered as a man keen on progress- flooded the system with as much money as it could absorb. It went as far as organising a (succesfull) event in which over 200 recognised Romanian scientists based abroad were invited to Bucharest in order to identify ways to strengthen Romanian research.

But this financial increase produced also perverse effects: whereas those that deserved financing based on their scientific performance usually obtained it (and therefore - busy spending their money - softened their request for structural change) Mr. Anton’s critics claim that valuable resources went into projects with little relevance and politically placed grant-directors, therefore consolidating the advocates of the statu quo.

The November 2008 general elections promissed to be a golden moment for the Romanian research: the two main parties, PDL (center right) and PSD (left) payed special attention to research in their electoral programs. The Romanian president himself, through a commission of experts, drafted a research reform document received with quite some enthusiasm by the research community, at least the progressist part of it. Beting on yet another increase in budget many grants were contracted in 2008 and many new programs were being planned for 2009. That was counting without the Crisis. Facing the prospect of a serious shrinking of the national economy and still without an answer to the question of “what economic results has the romanian research produced?” budgets were drastically cut. Reseachers describe the situation as catastrophic: funds for already awarded projects have been cut, so that salaries and bills are not payed. Many scientists pack, again, their luggage for Western Europe or the USA.

It is in this tense context that the most representative researcher’s NGO from Romania, Ad Astra, asked the European Commission to condition an already agreed 5 billion Euro loan to the Romanian government on a strong research commitment: 1% of GDP starting in 2010 and institutional reform. Ad Astra believes it can work since these requirements are already implicit to the loan: the Commission has asked the European Council to condition the loan on “the economic programme [that] will also include structural reform measures, in line with the country-specific recommendations by the Council in the framework of the Lisbon strategy”. And, says Ad Astra, the research system reform is part of the country-specific Lisbon strategy.

Wheather the Commission takes the steps suggested by Ad Astra still remains to be seen, although one has to be skeptical about it. In fact, the question that matters is the extent of the government’s commitment to research. What Ad Astra is asking for is the governing program (that is now a law) to be observed: 1% for research in 2012 (a more realistic term than the Ad Astra proposal since it is unsure that the unreformed romanian research system could absorb 1% of the GDP in 2010) as well as swift institutional reform and a relevant grant-evaluation system. With a reputation of a trustable and decisive man, Mr. Boc has now the historical chance to use the Crisis that helped him stress the Romanian research system to the maximum in order to introduce the long-waited reforms. He has a good programm, he still has people able to reform the system and, thanks to M. Crisis, he may even have a larger than expected community of Romanian scientists abroad willing to repatriate. And in them lasts the big chance of Romanian’s research revival. The Ad Astra cry of help from the Commission should give him the sense of urgency in action as well as a justification back home that he needs. Surely, the Commission could help by putting some pressure, even informal. But it can not and should not replace the decisive action of the Romanian government.

PS: two important measures have been taken on paper: 1% for research in the new “Education Law” and upfront grant payment.


PPS: textul publicat este putin mai scurt decât cel postat aici datorită constrângerilor de spaţiu.


sâmbătă, 19 septembrie 2009

Despre Comisarul European

Zilele acestea este în toi discuţia despre comisarii europeni. România doreşte portofoliul agriculturii. Ar fi o realizare extraordinară pentru statutul României în Europa. Sunt însă semnale serioase că acest lucru va fi dificil. Barroso, eliberat de constrângerile diplomatice, va alcătui comisia astfel încât să-i maximizeze şansele de a trece prin Parlamentul European, al cărui moment de glorie este, o dată la cinci ani, votul Comisiei şi al bugetului. Asta înseamnă că va avea în vedere:
  • o distribuţie a portofoliilor care să satisfacă ţările mari şi să nu supere prea multe tări mici şi medii
  • nominalizări pe portofolii care să fie dincolo de orice suspiciune la nivel personal şi care să reprezinte excelenţa la nivel profesional.
Până la încetarea mandatului meu, în iulie 2009, am purtat nenumărate discuţii pe această temă cu deputaţi din ţări mari şi în cercurile de la Bruxelles la care aveam acces. Semnalele nu erau încurajatoare, contra-argumentele fiind puternice. Unul dintre acestea a fost acela că nu reuşisem să creăm un curent de gândire care să ne fie favorabil. Mi se spunea invariabil: "aveţi o reputaţie atât de proastă încât cel mai bine ar fi să alegeţi un comisariat de statut şi fără implicaţii financiare mari. Dacă faceţi treabă bună cinci ani, veţi avea ceva consistent în următoarea comisie". Drept răspuns nu puteam decât să pun la înaintare cariera lui Dacian Cioloş. Nu ştiu cât de mult erau luate aceste semnale în seamă atunci când le transmiteam acasă, dar ştiu că singurele semnale pozitive erau din cercurile în care exista o influenţă a Preşedintelui. Concluzia logică este că în acest demers cei care puteau să influenţeze decizia l-au lăsat mult prea singur pe Preşedintele României. Începând cu Adrian Severin care făcând gafe după gafe şi-a subordonat acţiunile scopului său (iluzoriu) de a deveni Comisar şi terminând cu ambasadele noastre, care au fost trase serios de mânecă de către Preşedinte la o recentă întâlnire. Culmea amatorismului a fost atinsă de un europarlamentar care a declarat public că "trebuie să avem comisarul pe agricultură pentru a putea aduce beneficii României". In traducere: vrem agricultura să vă facem la bani...

În Parlamentul European şi în general în instituţiile UE deciziile sunt rezultatul unui curent de gândire. Nu rezultatului unor acţiuni de tip "am vorbit eu cu X". Trebuie acţionat cu migală, cu argumente, cu seriozitate dar şi cu intransigenţă dacă suntem siguri de forţa argumentelor. Dar înainte de toate trebuie să ne asigurăm că generăm un curent favorabil mult mai larg decât decizia punctuală care ne interesează. Cred că situaţia pe muchie în care ne aflăm este rezultatul faptului că nu s-a înţeles de către reprezentanţii noştri acest mecanism. Discuţia pe posturi intră în etapa critică. Acum este momentul să apăsăm pe accelerator.

Principalul interesat, Dacian Cioloş, s-a comportat în această perioadă impecabil. Nu îl cunosc pe Dl. Cioloş dar, dacă în pofida tuturor semnalelor, România va avea agricultura acest lucru se datorează în exclusivitate Preşedintelui Băsescu şi lui Dacian Cioloş. A cărui reputaţie este bună. Din păcate alternativele sunt foarte puţine. Eu nu pot să numesc mai mult de 5 oameni în România pregătiţi pentru o astfel de poziţie. Dintre care 3 nu ar fi niciodată agreaţi şi de Barroso şi de mediul politic intern.

Un bun prieten, apropiat centrilor de decizie de la Bruxelles îmi spunea deunăzi: "aveţi grijă să nu vă treziţi doar în momentul în care o să vă spunem că au mai rămas lucruri nefăcute la multilingvism şi România este într-o excelentă poziţie să ocupe acest post încă cinci ani". Sau dacă asta se va întâmpla să tragem învăţămintele necesare.

vineri, 18 septembrie 2009

De ce mă întristează uneori România

Elocvent commentul lui Gabriel Preda la postul meu despre religia în şcoală. Îi răspund spunând că şi eu mi-am dat fetita la scoala. Astfel:

dimineata, la ora 8:00, intilnire a parintilor si copiilor in fata bisericii din sat. De la 8 la 8:45 slujba.

8:55 Cei care au ales sa nu mearga la biserica, precum si cei care au ales sa mearga se intilnesc in fata scolii. Fiecare copil are un corn al abundentei, facut de el insusi umplut cu exact 24 de mici cadouri, facute tot de el. Unul pentru fiecare nou coleg.

9:00 Copiii intra in holul scolii unde sunt asteptati de cei din clasa a II-a si a III-a. Care le fac o mica serbare cu cintece de bun venit si citeva jocuri. Copiii stau jos, pe mocheta iar parintii si dascălii scolii in jurul grupului de copii.

9:25 Copiii de a II-a si a III-a se retrag iar directoarea tine un discurs de bun venit. De exact 4 minute, in care le prezinta pe cele trei invatatoare care vor prelua clasa IA, IB, IC. Si mai spune 2-3 chestiuni de organizaere. Primarita si deputatul, prezenti, nu spun un cuvant. Pentru ca acusi sunt alegeri.

9:30 Prima invatatoare il striga pe fiecare elev din clasa IA. Cind toti cei 25 de copii sunt strigati urca la etaj, unde sunt salile de clasa. Prima prietenie s-a legat deja. Cu invatatoarea. Parintilor le este interzis accesul la etaj.

10:45 Pentru singura data parintii pot sa urce in clasa si sa-si vada copiii cum sunt asezati in banci. Pentru exact 10 minute.

12:00 Fiica mea se intoarce acasa si aud ca e foarte fericita si multumita de prima zi de scoala. In orar, vineri, are la alegere curs de religie sau de educatie civica.

16:00 Ajung în Parlamentul României. Fum gros de tigara. Parca prea multi oameni ai trecutului vorbesc despre viitor. Despre scoala. Despre ce nu merge bine in scoala. Discutii de culoar despre noile legi ale educatiei. Le ştiu pe de rost cred. Aud, ca prin vis, trecând printre grupuri şi grupuleţe: "i-a aburit Cati pe PDLişti." "I-a ameţit şi a tras de timp până nu mai ştiau de ei." "Nu! Au forţat-o pe Cati să cedeze în ultimul moment!" "Îi tremură pantalonii lui Geoană." Nu, nu asta e lumea reală îmi spun. Reală e prima zi de scoala a fiicei mele. Din înălţimea inteligenţei sale politice cineva îmi spunea: Daniel, ai nevoie de un proiect politic. Cred că tocmai l-am găsit. Ca toţi copiii din România să aibă o primă zi de şcoală ca fiica mea. O zi senină chiar dacă afară plouă.

17:50 Premierul vorbeşte despre reforma în educaţie. Îl aud pentru a doua oara pe această temă. Ascult atent. E bun, ştie exact ce spune şi de ce o spune. E clar că după 9 luni şi-a îmbrăcat haina de premier. Mă uit în sală, la deputaţi şi senatori. Sunt printre singurii care ascultă atent. Mă uit la fotoliile miniştrilor. Mai găsesc doi care urmăresc cu atenţie. Un SMS pe mobil...

18:00 Se termină cu educaţia. Ies pe culoar. Merg la bufet şi fac, în fumul gros, 25 de minute de coadă pentru 2 chiftele, un iaurt şi o Cola. O cunoştinţă mă întreabă dacă nu am probleme cu stomacul de la amestecul ăsta. Da, e nevoie de stomac pentru politică, îi răspund.

In introducere era vorba de un sat. Din Germania. Se zice ca nemtii nu au suflet. Poate, dar au mare grija de sufletul pe care copiii lor il au. Noi, din excedent de suflet poate avem tendinta sa-l devorăm inca din frageda copilarie. Si incepem cu metoda si sistem: ii punem pe copii in careu (adica in exterior) iar in centru sunt cei care trebuie neaparat sa le marcheze prima zi de scoala. Din prima mea zi de şcoală îmi amintesc spaima de "careu" şi de cât de frumoasă era Ruţa, învăţătoarea a cărei primă clasă eram.


PS: un regal: interviul lui Mircea Miclea din Adevarul la:


joi, 17 septembrie 2009

Religia în şcoli

Unul dintre cele mai spinoase subiecte, generatoare de pasiuni, discuţii aprinse şi procese de intenţie este subiectul religiei în şcoli. Pe de-o parte Biserica Ortodoxă, invocând rolul bisericii în istoria noastră a început sub conducerea ÎPS Daniel o campanie structurată pentru a încuraja (unii vor spune a obliga) şcoala să ofere şi educaţie religioasă. Astfel a apărut sintagma "nici un liceu fără Dumnezeu". Pe de altă parte o serie de ONGuri sau persoane publice mai mult sau mai puţin proeminente se pronunţă pentru un model laic al şcolii.

Am cunoscut bine, frecventându-l, sistemul educaţional profund laic din Franţa. Cunosc bine sistemul german în care Biserica are o mare, chiar dacă discretă, influenţă. Cunosc tentaţia de a importa soluţii "de-a gata". Realitatea de azi este că relaţia noastră cu Biserica nu este atât de aşezată precum în Germania şi Franţa. Parţial pentru că îngrădirea libertăţilor religioase în comunism a creat un fel de "religiozitate prin compensaţie", fenomen întâlnit în alte ţări ex-comuniste, exemplul din Polonia fiind cel mai elocvent. Care este calea pe care trebuie să o urmăm în România?

Un argument (puternic) vehiculat de avocaţii religiei în şcoală este acela că reconstrucţia morală a naţiunii are nevoie de întărirea simţământului religios. Pe de altă parte educaţia religioasă face mai degrabă parte din "educaţia informală" care se dobândeşte în afara unui cadru rigid, aşa cum este o sală de clasă. Într-adevăr îmi vine greu să îmi imaginez un copil având revelaţia religioasă într-o sală de clasă care, să recunoaştem, se pretează greu solemnităţii asociate cu simţământul religios. Mai mult, dacă e să dăm crezare unor studii, statisticile arată că "indicele de moralitate" (alcoolism, divorţuri, violenţă) nu este corelat cu studiul religiei în şcoală.

Unul dintre cele mai puternice argumente vehiculate în favoarea religiei în şcoală este necesitatea de a umple spaţiul spiritual al tinerilor cu cu elemente ale unor religii care au trecut testul istoriei. Alminteri acest spaţiu ar putea lesne fi ocupat de mişcări cu potenţial seducător şi distrugător mare (secte ciudate de exemplu).

Totuşi, cum cadrează studiul dogmei religioase (care se practică foarte frecvent în România) cu "curriculum bazat pe formarea de competenţe"? Cum cadrează "crede şi nu cerceta"* cu "caută şi vei afla"**? Cum îl poţi învăţa pe copilul de 7 ani despre creaţionism pentru, mai apoi, a-i preda Darwinismul? Unde se opreşte explicarea religiei şi unde începe îndoctrinarea? Iată întrebări complexe la care suntem chemaţi să răspundem serios şi fără patimă.

Din păcate până acum a fost preferată o soluţie care să minimizeze riscurile politice dar pe care eu nu o consider optimă: religia în şcoli este obligatorie şi opţională în acelaşi timp... Altfel spus, din oficiu, copilului îi este predată religia încă din clasa I. Pentru cei care nu doresc studiul religiei, părinţii trebuie să îşi retragă copilul de la clasă de la ora de religie. Ceea ce duce, inevitabil, la o forma de stigmatizare. În mare opţiunile tărilor europene sunt:

  • învăţământ laic
  • introducerea religiei în curriculum, caz în care se studiază "istoria religiilor"
  • introducerea opţională a religiei cu particularităţi confesionale, situaţie în care asistarea la cursuri se face prin înscriere voluntară

În gândirea comună un om politic care nu este apropiat de Biserică este un om politic fără şanse. Aminiti-vă lovitura fatală aplicată de Constantinescu: "Domnule Iliescu, dumneavoastră credeţi în Dumnezeu?" O consecinţă este faptul că azi, în spaţiul politic, ideile referitoare la un sistem educaţional exclusiv laic sunt spuse pe la colţuri. Eu nu am o opinie definitivă pe această temă, pentru a mă pronunţa am nevoie de o înţelegere mai profundă şi sistematică a relaţiei românilor cu religia. Se poate astăzi discuta deschis, liniştit, raţional şi cu respect reciproc despre acest subiect?

O intervenţie de-a mea pe o temă conexă (ştiinţă şi religie) în Parlamentul European

http://www.youtube.com/watch?v=2Bn24Jx8GwI

* vezi http://blog.sirg.ro/2008/09/10/despre-sintagma-crede-si-nu-cerceta/

** Matei 7, 7-8

PS: îi mulţumesc lui Ioan Grosan pentru cuvintele frumoase la adresa mea din Ziua. Il aştept şi pe acest blog.

miercuri, 16 septembrie 2009

Posibila candidatură a lui Oprescu...

îmi crează disconfort. Pentru că:
  • reprezintă vârful de lance al imposturii din România precum şi arta ambalării imposturii dusă la cvasiperfecţiune
  • este prototipul produsului politic de laborator care nu răspunde decât dorinţei lui Iliescu de a mai rupe o bucată din şansele României de a progresa.
  • Este forma fără fond.

Este, mai ales, ilustrarea perfectă a faptului că cea mai mare şmecherie a diavolului este să te facă să crezi că el, de fapt, nu există.

marți, 15 septembrie 2009

Legile Educaţiei

Astăzi am fost la şedinţa Parlamentului în care Guvernul şi-a asumat şi legea educaţiei. Voi aştepta până ce legea va fi promulgată pentru a o analiza. Nu aş vrea să disipăm energie în discuţii pe un document care încă nu e lege. La prima vedere am senzaţia că se putea merge mai departe. Un alt eveniment politic major a fost discursul Preşedintelui. Lung dar cu multă substanţă. Am fost neplăcut surprins de faptul că mulţi deputaţi nu au avut curtoazia să stea de la început până la sfârşit şi să asculte argumentele unui om pe care l-au atacat timp de 5 ani.
Din acest discurs eu am înţeles că Traian Băsescu va candida. Am mai înţeles că va fi foarte greu de învins. Din ceea ce am văzut am înţeles şi porecla data de Iliescu. Lui Geoană.

luni, 14 septembrie 2009

Greva profesorilor în Franţa





Umblând zilele astea prin sertarul cu amintiri am dat peste carnetul meu de note din clasa a XII-a din Franta. 1988-1989... De fapt carnetul de note este o foaie (în imaginea de mai sus) pe care fiecare profesor înscria la finalul trimestrului media şi o apreciere. Ce se poate remarca:

1) numărul redus de materii

2) notarea foarte severa (la fizică-chimie de exemplu profesorul mă caracteriza ca fiind "excelent" dar aveam media 16/20 adica un biet 8...)

3) În dreptul unor materii în locul notei apare "NTM". M-am tot gândit ce însemna acest lucru, cu atât mai mult cu cât NTM este un grup de golani transformaţi în raperi din anii 90 şi abrevierea NTM este consacrată pentru "Nique Ta Mere" (francofonii înţeleg că nu putea să fie vorba despre asta...). Până la urmă mi-am amintit: înseamnă "Note Transmise au Ministere"! Ce se întîmplase? Profesorii de liceu făceau grevă dar pentru a arăta că greva lor nu este împotriva elevilor au decis ca timp de o lună să nu comunice notele elevilor ci să le trimită ministerului utilizând corespondenţa oficială ...
Poate vom avea ocazia în viitor să discutăm mai pe larg despre portofolil educaţional şi bacalaureat în varianta franceză.

La început de an şcolar

Mi-a trebuit ceva timp până am reuşit să procesez şi să analizez la rece ceea ce s-a întâmplat de fapt în 18 şi 19 august la dezbaterea despre legile educaţiei de la Parlament. În paranteză fie spus o iniţiativă foarte bine venită dar puţin tardivă (e adevărat, poate am şi eu o mică parte de vină: am avut încă din martie o discuţie exploratorie cu Preşedinta Camerei, Dna Roberta Anastase dar nu am concretizat nimic atunci). Care sunt concluziile pe care le-am tras:
au fost vizibile, cum era normal, grupurile de presiune din educaţie:
sindicatele îşi utilizează forţa adesea, paradoxal, împotriva intereselor profesorilor. Nu sunt convins însă că îşi şi dau seama de acest lucru. Sindicatele nu sunt, totuşi, acel căpcăun anti-reformă despre care auzim în presă. Îi cunosc bine pe mulţi lideri sindicali şi nu ştiu cum se face că atunci când ai o discuţie privată, pe substanţă, majoritatea sunt oameni deosebit de bine informaţi, bine intenţionaţi şi progresişti. Când apare o cameră de luat vederi însă, mulţi se transformă brusc în ceea ce vedem de ani buni pe ecrane. Instinctul îmi spune că se poate lucra bine cu sindicatele dacă, în sfârşit, un ministru ar spune ce face si face ce spune. Dar asta ar presupune ca şi sindicatele să facă acelaşi lucru, iar după 20 de ani în care, aproape obligaţi, au ţinut un limbaj dublu poate este mult să ceri aşa ceva.
Rectorii din sistemul privat vor libertate maximă în gestionarea universităţilor şi răspundere minimă. De înţeles şi de discutat.
Rectorii de la universităţile mici, de provincie, caută să nu îşi piardă statutul dobândit în plan local şi pentru aceasta se forţează, frecvent cu dificultate, să demonstreze că şi ei contează în ecuaţie. Atitudinea lor arată clar că, tocmai pentru a-i extrage din această competiţie inegală cu marile universităţi, diferenţierea universităţior în funcţie de misiunea lor este o măsură excelentă.
UDMR îşi urmăreşte migălos interesul, PNL vociferează (păcat, aveau lucuri importante de apărat, bilanţul lor nu este catastrofal), PSD are o gândire atât de alambicată încât nici până azi nu am înţeles ce vor exact. Am poziţionat PDL, natural, în linia demersului prezidenţial. Din păcate am văzut, dacă mai era nevoie, că niciun partid nu a reuşit să se ridice la înălţimea demersului Preşedinţiei, şi asta pentru că partidele au obiceiul de a alunga specialiştii iar Preşedintele de a-i aduna.
Organizaţiile de părinţi şi de elevi sunt aproape inexistente. Bună totuşi intervenţia reprezentantei elevilor, care a şi fost (populist după părerea mea) aplaudată. O serie de ONG-uri se poziţionează de o parte sau alta dar nu neaparat din interes ci prin opţiuni care par cântărite.
Cea mai mare decepţie au fost organizaţiile de studenţi care nu au avut nimic interesant de spus, au vrut să facă un joc politic de foarte joasă factură. Nu au arătat nimic decât o rinocerizare precoce şi o mare disponibilitate de a juca rolul ucenicului vrăjitor. Interesant, cei doi reprezentanţi ai studenţilor care au stat o perioadă bună în străinătate au fost clar peste nivelul celorlalţi.
Am fost surprins plăcut de doi oameni: premierul, care a stat la cele aproape 10 ore de discuţii şi Mihail Hărdău, care a avut o intervenţie savuroasă. Am putut lesne măsura sarcina ingrată a premierului, şi anume aceea de a plasa statul într-o poziţie de forţă faţă de interesele (uneori legitime) acestor grupuri de presiune care au obişnuinţa să FIE statul. Cât de bine a reuşit acest lucru vom vedea marţi.

În concluzie am asistat la o coliziune frontală între două opţiuni asupra, de fapt, viitorului ţării. Una etatistă, fricoasă, înghesuită dar oarecum confortabilă şi cealaltă care avea marea calitate de a propune opţiuni clar definite şi mecanisme bine validate de punere în aplicare a acelor opţiuni.

În prima mea intervenţie am afirmat, fără a fi original, că "nu ne putem gândi viitorul prin prisma prejudecăţilor trecutului". Restul dezbaterii m-a convins despre cât de mare este pericolul de a construi acel viitor într-un mod strâmb: nu pentru a descătuşa mintea şi energiile copiilor ci pentru a răspunde frustrărilor trecutului traumatizant de care încă nu ne-am debarasat. Am mai spus, la sugestia unui prieten drag, că "pentru o adevărată reformă trebuie să reformăm centrii de putere ai sistemului, care sunt deţinuţi de conducerile universităţilor". Dezbaterea m-a convins că reforma trebuie făcută, oricât de dificil ar fi, împreună cu aceşti centrii de putere şi nu împotriva lor. A bon entendant, salut!

Dezbaterile pot fi urmărite la:

http://www.cdep.ro/informatii_publice/forum.dispSub?catid=4&tmpl=3

intervenţia savuroasă a Dlui Ministru Hărdău este în data de 19 august la timpul 4h:o4min

duminică, 13 septembrie 2009

Un om care mă inspiră

Este Ivan Patzaichin. Nu pentru victorile sale ci pentru una dintre cele mai frumoase înfrângeri din istoria sportului. În 1972 la olimpiada de la Munchen, când, cu vâsla ruptă a continuat. După ce a ajuns în recalificări a câştigat finala. Ceea ce citesc zilele astea despre el mă întristează un pic. L-am întâlnit anul acesta la o recepţie la Cotroceni şi discuţia cu el m-a emoţionat. M-am simţit onorat să întâlnesc un erou al copilăriei mele.
Pe voi cine va inspira?

Despre partide

Tema la care au ajuns toţi vorbitorii relevanţi de la şcoala de vară a PDL de la Costineşti (felicitări Sulfinei Barbu şi celor care au participat la organizare) a fost viaţa internă a partidelor din România. Fac această primă postare (ignor daca blogmania mă va cuprinde şi pe mine) referitor la aceeaşi temă. Cunoscând acum destul de bine cum merg lucrurile cred că partidele din Romania sunt încă departe de a fi corect structurate. Alftel spus, daca o firma privată ar funcţiona dupa mecanismele unui partid ea ar da faliment rapid. Ar fi nedrept însă să spunem că lucrurile nu evoluează. Discursul lui Valeriu Stoica m-a convins în acest sens. Mai jos trei puncte pe care le consider suficient de importante pentru a fi puse pe... ecran:

1) Partidele fie nu au un "cod genetic" bine definit fie s-au dezvoltat renegându-şi propriul cod genetic.

  • PSD, singurul care are o filiaţie bine stabilită (cu PCR), a ajuns să numere printre personajele sale proeminente cei mai bogaţi oameni ai ţării. Greu de crezut că în venele lor mai curge un sânge socialist. Ei sunt mai degrabă o adunătură ţinută împreună prin liantul culpei comune.
  • PNL s-a diluat doctrinar prin pierderea grupării Stoica iar mai apoi prin nenumăratele compromisuri necesare guvernării minoritare. Crin Antonescu, cu discurs destul de spumos dealtfel, nu reuşeşte până acum să iasă din zodia improvizaţiei.
  • În PDL, pe care dorim să-l ancorăm solid pe dreapta, trebuie să impunem o mai clară agendă de dreapta dar, mai ales, să capătăm reflexele unui partid care face agenda publică din România. Altfel spus să ne onorăm statutul de partid dominant.

Acest păcat originar (genetic) al partidelor le face evoluţia greu predictibilă şi contribuie la senzaţia de instabilitate pe care o dă viaţa politică din România.

2) Partidele au mecanisme profund viciate de recrutare, selecţie, instruire, promovare şi răsplată a membrilor. Mai mult, aceste mecanisme nu sunt previzibile pe termen lung. Altfel spus, în politica de resurse umane sintagma savuroasă pe care am citit-o la Dan Arsenie "la pomul lăudat du-te cu toporul" se aplică de minune iar bârfa ţine loc unor mecanisme de informare internă riguroase. Cu pierderi semnificative pentru România. De aceea partidelor le este foarte greu să producă cele două lucruri pe care, teoretic, ar trebui să le ofere ţării: idei bune şi oameni capabili să le pună în aplicare.

3) Din dorinţa de a comunica (am devenit alergic la acest cuvânt) se uită esenţialul: obiectul comunicării, substanţa. Ceea ce se concepe bine se exprimă simplu. Pe cale de consecinţă, ceea ce se exprimă greu este, de obicei, prost conceput. Noroc cu "echipa de imagine" care ajută partidele cu celebrele de-acum "punctaje". La orice emisiune mă uit pot deja să spun ceea ce PNL şi PSD vor spune: Băsescu este rău respectiv guvernarea PDL nu are grijă de oamenii acestei ţări. Vă rog, puţină originalitate!