Guvernul - primul fraudator al bacalaureatului 2013

Guvernul Ponta a fraudat bacalaureatul înainte ca acesta să înceapă: a prevăzut ca elevii de la filiera tehnologică să aibă un bacalaureat mult mai ușor decât cei de la filiera teoretică, cu toate că diploma va fi identică.

Altfel spus, un elev bunicel de la tehnologic va avea o medie la bac mai mare decât un elev bun de la filiera teoretică pentru că subiectele vor fi mult mai ușoare. Și cum Guvernul a aprobat ca media de la bac să fie luată în considerare la intrarea la facultate, cei buni care au făcut filiera teoretică vor fi clasați sub cei bunicei care au făcut filiera tehnologică. Din nou se răstoarnă valorile.

De ce a făcut Guvernul asta? Pentru că în 2009 Andronescu NU a înscris niciun elev de clasa a IX-a la filiera profesională, deci anul acesta intră la bacalaureat un număr mare de elevi care ar fi trebuit să meargă la profesional și care, se știe bine, nu au nicio șansă să ia un bacalaureat pe bune. Se prefac că păstrează forma (camere de luat vederi) dar renunță la fond: bacalaureatul să fie o diplomă adevărată.

Asta se întâmplă dacă oamenii de bun simț, ai căror copii învață la școală, nu își apără drepturile și votează USL.

O nouă calomnie din seria „Funeriu n-are bacalaureatul”

1. Este vorba despre o acuzație a Guvernului, subliniez, a Guvernului, împotriva mea și a ministrului Vreme. Subiectul este prelungirea unor contracte de licențe pentru computerele din școli, contracte începute între 2000 și 2004. 

2. Am vegheat să nu se producă ilegalități la Ministerul Educației pe perioada mandatului meu. 

3. Au fost multe plângeri împotriva mea ca ministru, niciuna dintre ele dovedită adevărată, multe dintre ele dovedindu-se a fi calomnii. 

4. Voi analiza acuzațiile aduse de Guvern și voi răspunde celor îndrituiți să investigheze aceste acuzații. Vreau să se aplice legea ca oricărui cetățean al țării.

Conjuratia Imbecililor

Textul de mai jos a aparut in Le Point din 2 mai 2013, la pagina 7 sub semnatura lui Franz-Olivier Giesbert. Traducerea si textul nu sunt editate, pot aparea mici erori eventuale pentru care imi cer scuze. Inlocuiti Franta cu Romania si realitatea este identica. Niste inconstienti veseli. Vreau sa subliniez concluzia:

Drama unei perioade precum cea pe care o trăim azi este că popoarele sunt gata să creadă minciunile enorme și nerușinate. Tocmai de aceea nu putem decât să-i blestemăm pe cei care emit aceste minciuni: indiferent dacă o fac din viclenie, cinism, nepăsare nu au nicio scuză!

Conjuraţia imbecililor

Declinul începe întotdeauna cu economia, după care îţi afectează serios creierul. În ultima vreme, Franţa pare să fi intrat în faza ultimă, aceea a cretinismului absolut, a isteriei și a relei credinţe. 

E de necrezut cum am putut să ne prăbuşim în asemenea hal: politica a ajuns mult sub gradul zero. Declaraţia recentă a partidului socialist în legătură cu destinele Europei, ne furnizează proba clară că materia cenuşie a acestui partid e zdravăn afectată, până la vârful ierarhiei sale.

Trezeşte-te, Miterrand, ai tăi şi-au pierdut minţile.

Dacă ne raportăm strict la textul declaraţiei – din fericire condamnat de premierul Ayrault – ne dăm seama că socialiştii au decis să injecteze francezilor veninul eurofobiei şi al germanofobiei. În timp ce M. Copé, preşedintele autoproclamat (pe viaţă!) al UMP (opoziția de dreapta) îi ţine isonul doamnei Le Pen în probleme de societate, iată că socialiștii preiau ștafeta antieuropenismului de la extrema dreaptă. Mai mult, Dl. Bartolone, al treilea om în stat, propune chiar o "confruntare" cu Germania. Dumnezeule, ce farsor!

Acesta sunt efectele unei politici lipsite de orice morală. Când nimic nu valoreaza nimic, totul poate fi folosit: PS-ul nu ezită să abandoneze întreaga sa moştenire europeană: el denunţă "Europa de dreapta" încarnată de doamna Merkel și a sa "intransigență egoistă". Șmecheria trebuia găsită! Dacă Franţa degringolează în spirala datoriilor și a dezindustrializării continue, dacă Franţa întârzie să se redreseze, vina aparţine… Germaniei. E destul de clar, nu?

Interesant e că această debilă analiză e produsul nemijlocit al creierilor d-lui Cambadelis, responabilul cu Europa al socialiștilor fost locotenent al lui Strauss-Khan apoi al doamnei Aubry, care trece în ochii mulţimii drept un spirit superior. Dar ce revendică poporul când creşte şomajul, când se intensifică ura şi nemulţumirile sociale? Ca întotdeauna, în asemenea situaţii, vinovaţi buni de spânzurat. Capete de tăiat. Pe scurt, țapi ispășitori. Iar socialiştii vor da capete poporului: cel dintâi dintre ele va fi al doamnei Merkel, calificată de socialişti drept cancelarul austerităţii. Vom vedea cu toţii ce urmează… 

Antiamericanismul este socialismul imbecililor scria nu demult istoricul Juillard. Azi este antigermanismul care este senilitatea suveraniștilor. Înainte ca social-democratul cancelar, Gerhard Schroeder, să aplice măsurile aspre ale anilor 2000, Germania era cam în situaţia Franţei de astăzi. După, Germania a renăscut. Din păcate, ca și dreapta, stânga franceză a refuzat să se inspire din experienţa redresării germane. Prea dură și prea curajoasă.

Franța s-a înfundat pe alt drum. Acela al negării realității, care se rezumă la incantări precum: revenirea la creşterea economică și sfârşitul austerităţii. Rezultatele proaste se văd cu ochiul liber și în ciuda evidenţelor, nimic nu-i împiedică pe socialişti să celebreze cu vorbe mari „viziunea Franţei” care, prin exemplul ei de succes, „mobilizează popoarele”. Vă rugăm frumos să nu râdeţi!

Strategia evitării, care ne-a condus la situaţia actuală, este în continuare la ordinea zilei. Amestecaţi morfina, cu niscaiva halucinogene, mai adăugaţi la ele lenea intelectuală şi veţi avea în faţa ochilor Partidul Socialist, acest copy paste al bufoneriilor pe care le puteţi citi în „Le monde dyplomatique” sau „Alternative economique”, cele două manuale de "voudou aplicat la finanţele publice."

Cuvântul de ordine socialist: să continuăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în aşteptarea victoriei socialiștilor germani la alegerile din toamna acestui an. Pentru socialiștii francezi imobilismul rămâne cel mai bun plan pentru Franța. Inutil să scădem datoria statului, să reducem cheltuielile publice sau să resorbim în mod serios deficitul bugetar, aşa cum au procedat ţări ca: Germania, Canada sau Suedia? Toate aceste țări și-au regăsit creșterea economică pe baze sănătoase. Nu, dimpotrivă, lăsăm totul aşa cum e şi să ne îndatorăm în continuare, pentru că eşecul electoral al doamnei Merkel ne va scoate din prăpastie. Iar stânga  europeană - instalată imediat după aceea la butoanele Europei – ne va scoate din înfundătura în care ne zbatem. După toate astea vom putea să ne distrăm în continuare aşa cum ne place nouă.

Dacă ar fi să-i credem pe socialiştii noştri, SPD-ul german e atât de fraier încât va accepta punerea în comun a datoriilor Europei fără să pretindă măsurile de siguranţă pe care doamna Merkel le-a cerut imperativ, dar fără succes până acum, de la preşedintele Hollande.

Proiectul socialist se poate rezuma la câteva cuvinte: „nici nu ne trece prin cap să restrângem cheltuielile, nu contează că n-am reuşit să ne redresăm, vom continua să ne îndatorăm în neştire pentru a finanţa datoria publică. Ce contează că datoria noastră stă să explodeze, până la urmă Germania tot va plăti pentru noi. Dacă e nevoie, nemţii n-au decât să-şi strângă centura pentru a ne achita nota. Oricum, ei sunt obişnuiţi cu rigoarea, ea face parte din însăşi structura poporului german”. 

Drama unei perioade precum cea pe care o trăim azi este că popoarele sunt gata să creadă minciunile enorme și nerușinate. Tocmai de aceea nu putem decât să-i blestemăm pe cei care emit aceste minciuni: indiferent dacă o fac din viclenie, cinism, nepăsare nu au nicio scuză!

Despre valori în societatea românească și despre trădare în politica românească

Am auzit, în ultimul an, (mai precis după ce a căzut guvernul Ungureanu) că de vină pentru pierderea guvernării din mai 2012 a fost trădarea unor parlamentari. Zilele acestea am discutat cu multă lume care îi înfiera cu mânie pe „trădători”. Am făcut, oarecum, opinie separată, punând întrebarea „în politica românească, vina este a trădatului sau a trădătorului?”. Un element de răspuns, poate nu singurul, mai jos (reiau de fapt, o postare din 6 martie pe care am făcut-o pe facebook).

„În principiu vina este a trădătorului. În cazul partidelor din România însă, vina este a trădatului, adică a partidului. Partidele din România nu sunt bazate pe asumarea puternică a unor valori, ci sunt bazate pe asumarea în comun a unor interese. Or noțiunea de trădare se raportează la valori nu la interese. Nu este justificabil să-ți trădezi valorile asumante este însă legitim să-ți urmărești interesele daca ele sunt legale. Așadar, atâta timp cât un partid nu se bazează pe asumarea de valori, nu are obiect să vorbim despre trădare. Acesta este marele eșec al partidelor: vor resurse fără să-și asume valori. Și pentru asta promovează oameni care știu să maximizeze acapararea resurselor și nu să consolideze valorile. Iar atunci când accidental, e promovat un om care-și asumă valori e tratat ca un corp străin și rejectat. Asta ar fi adevărata schimbare: un partid cu oameni care să-și asume valori.”

Un coleg îmi spune, și cred că are dreptate, că fenomenul e și mai grav. Nu avem doar indivizi „trădători” ci avem structuri „trădătoare”. Grav nu a fost că au „trădat” Frunzăverde și Vâlcov. Grav este că a „trădat” toată filiala.

Între timp a apărut Mișcarea Populară. Tezele și temele Mișcării Populare trebuie să aibă în centru valorile și discuția despre valori, de mult prea mult timp amânată în România. E excelent că această discuție a început în spațiul public, vezi aici și aici.

Bine ați venit în viitor. Mișcarea Populară, propunere de program

Mișcarea Populară și-a lansat astăzi PROPUNEREA de program (click aici). Decizia, foarte serioasă, luată de membrii fondatori a fost ca această propunere să stabilească doar un cadru general, urmând ca prin contribuția celor care s-au alăturat, sau se vor alătura, Mișcării Populare, să finalizăm programul cu care vom porni la drum.

Prin acest demers vrem să mobilizăm forțele vii ale națiunii. Este pentru prima dată în România când, în locul unei „elite” care clamează soluții salvatoare, apare o propunere de colaborare adresată oamenilor care sădesc încredere în jurul lor. 

Cred că asta este cea mai potrivită definiție a „elitelor” de căror implicare România are nevoie: oameni care produc încredere.

Pornim de la premisa că „oamenii schimbă România, nu strategiile de laborator”. Aș evidenția, din propunerea de platformă, următorul pasaj, pe care, contrar altor organizații și partide îl luăm foarte în serios:

„În vârful piramidei Mișcării Populare vor ajunge acei membri care vor fi cei mai capabili în a-și susține și realiza proiectele, în a mobiliza oamenii să participe la aceste proiecte și în a dobândi încrederea colegilor lor”. 

Altfel spus, veți fi cu atât mai sprijiniți de Mișcarea Populară cu cât vă veți implica mai mult.

Bine ați venit în viitor!

Tot ce vreți să știți despre Mișcarea Populară și despre cine-i vor fi liderii

Premise

Orice țară cu o clasă politică serioasă își stabilește obiectivele în funcție de valorile sale fundamentale.
Acele obiective sunt atinse de către oameni selectați să pună în aplicare strategii, utilizând resursele disponibile.

Cine definește valorile fundamentale? Națiunea bazată pe experiența secolelor sale de istorie.
Cine selectează strategiile și oamenii care să le pună în aplicare? Sistemul democratic prin alegeri.

În campania electorală, proiectele propuse se numesc ofertă electorală. Oamenii care trebuie să pună în aplicare aceste strategii se numesc candidați. După alegeri, strategiile se numesc „program de guvernare” iar oamenii se numesc „guvernanți”.

În funcție de resursele cu care candidații vor să-și pună în aplicare strategiile, există două tipuri de oferte electorale:

• ofertele populiste: „am aceste proiecte pentru voi, ele costă x lei, dar ca să fiu sigur că mă alegeți vă mint că nu vă cresc taxele și impozitele”. Sau:
• ofertele responsabile: „nu vă cresc taxele, acestea sunt resursele pe care mă bazez, votați-mă pentru că iată ce proiecte voi reuși să pun în practică utilizând acei bani!”

De ce nu funcționează lucrurile în România?

Raportarea la valori în România de astăzi este neclară iar obiectivele vagi și instabile în timp. Non-valoarea pare să fie promovată. De aceea, în primul rând este nevoie ca Mișcarea Populară să declanșeze și să promoveze dezbaterea despre valori. 

Lucrurile nu funcționeză pentru că sistemul nostru democratic este un foarte prost selector al proiectelor și al oamenilor care să le pună în aplicare. Dacă ar fi un bun selector atunci ar genera o clasă politică ce aduce bunăstare, nu o clasă politică producătoare de „breaking news-uri”.

De ce nu este sistemul nostru democratic un bun selector? 

Pentru că: 

• mecanismul de selecție este defect și viciat. Votează doar electoratul captiv partidelor politice actuale, pentru că, din cauza lipsei lor de încredere, oamenii au demisionat de la rolul lor de arbitru al luptei politice.
• Baza de selecție este redusă. Se înscriu în competiția electorală și în partide majoritar oameni cu agendă personală, nu cu agenda binelui comun. Se înscriu oameni uniți de interesele lor (adesea de acaparare a resurselor), nu oameni uniți de valorile lor.

Asta se numește simplu: deficit democratic. 

Ce urmează să facem ?

La asta m-am gândit atunci când s-a pus problema programului Mișcării Populare. În consecință am conceput un sistem total nou care tratează problema cheie, și anume deficitul democratic. Iar pentru a reduce deficitul democratic există o singură soluție: creșterea încrederii. 

Mișcărea Populară este, așadar, instrumentul pentru creșterea încrederii între români și între români și instituții. 

Mișcarea Populară este gândită ca instrument de exercitare a democrației participative care să producă printr-un sistem de selecție „de jos în sus” cele mai bune proiecte și cei mai buni oameni capabili să le pună în aplicare.

Unica modalitate pentru ca electoratul necaptiv actualelor partide (60%!!) să meargă la vot pentru a-și defini viitorul este creșterea gradului de încredere al oamenilor. Cum? Implicându-i direct în propunerea, dezbaterea, elaborarea tuturor programelor Mișcării Populare și promovarea purtătorilor acestor programe. Nu mergând către oameni cu programe gata făcute cerându-le să le susțină, ci culegând soluțiile propuse de ei, promovându-i pe cei care s-au dovedit capabili să propună soluții și să adune sprijin pentru soluțiile lor.

Aud din ce în ce mai des întrebarea „cine vor fi liderii Mișcării Populare la nivel central și la nivel local?”

Întrebarea este importantă pentru că neașteptat de mulți oameni au format comitete de sprijin locale, în care se discută deja lucruri importante. E bine că o fac, îi încurajăm și în curând vom fi alături de ei.

Răspunsul la întrebarea „cine vor fi liderii Mișcării Populare?” este simplu:

vor fi lideri cei capabili să genereze încredere. 

Vor fi lideri cei care vor da răspunsuri viabile la problemele reale ale oamenilor reali, cei care vor concepe programe de calitate și cei care își vor convinge colegii de calitatea răspunsurilor lor. Vor fi lideri cei capabili să susțină proiecte, cei capabili să genereze dezbatere, cei capabili să strângă oameni de valoare, cei capabili să-i sprijine pe cei din jurul lor, pe scurt, cei capabili să genereze încredere. Nu va fi ușor, dar este singura cale pentru ca fiecare simpatizant al Mișcării Populare să devină acționarul progresului României, nu doar consumatorul pasiv al unor politici puse în practică de ineptocrația de partid.

Primul pas este ca toți cei care simpatizează cu ideile Mișcării Populare să se înscrie (click aici) pentru a-și anunța domeniile de competență. Foarte curând vom publica PROPUNEREA de program (insist că este o propunere) astfel încât toți simpatizanții să poată participa cu propuneri de îmbunătățire în vederea elaborării programului fundației. Mă voi ocupa în această primă etapă de coordonarea celor douăsprezece domenii de activitate.

Așadar, să începem să schimbăm România!

XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

All you want to know about the Popular Movement and about its future leaders

Any country with a serious political class establishes its objectives based on the nation's fundamental values.

Those objectives are reached through people selected to apply strategies using the available resources.

Who defines the fundamental values? The nation through its centuries of history.
Who selects the strategies to be applied and the people able to apply them? The democratic system through elections.

During the electoral campaigns, the strategies proposed are called "electoral offer". Those supposed to apply the strategies are called "candidates". Post-elections, the strategies become "governing program" and the people that apply it are called "government".

According to the resources needed to apply their strategies, there are two types of electoral offers:

• populist offers: „I have these projects for you, they cost x Euros, but so that I am sure you elect me I am lying to you that I will not raise taxes". Alternatively, there are
• responsible offers: „I will not raise your taxes. Our resources are X Euros, vote for me because I have optimal strategies to maximize the results within the available resources."

Why things in Romania do not work?  Values in the Romanian society are far from clear now, therefore the objectives of the Romanian society are unstable and poorly defined. Non-value seems to be constantly promoted. Therefore there is an acute need for the Popular Movement to promote debates concerning fundamental values.

Things do not function well because our democratic system is a very bad selector of the projects and the people that should apply them. If it was a good selector it would have produced a political elite that would bring prosperity, not a political class that produces "breaking news"! 

Why our system is not a good selector?

Mainly because: 

• The selection mechanism is defect/crooked. Only goes to polls the electorate that has been captured by political parties. It is so, because regular citizens resigned from their role of "refereeing" the political fights between political parties. This happened because people lost trust in the political class.
• The selection basis is very small. Only participate in the political arena people with personal agendas, not people with the agenda of the "common good".

This has a name: democracy deficit. 

What is to be done?

That is what I considered when the idea of the Popular Movement came along. That is why The Popular Movement is a brand new system, that treats the key problem: the democratic deficit. And in order to reduce the democratic deficit there is only one solution: to increase the degree of trust between ordinary people and between ordinary people and the institutions.

The Popular Movement is, therefore, an instrument to produce and disseminate trust within the society.

The Popular Movement's is conceived so that it becomes the instrument of participatory democracy, that could produce through a bottom-up selection system approach, the best ideas and projects, as well as the best people capable of applying them.

The unique way to convince the 60% of Romanians that did not vote to do so, is to raise people's level of trust. How? By involving them in the proposal, debate and drafting of the Popular Movement's documents, as well as promoting those that are the carriers of these projects. Not by going to the people and asking them to support laboratory-made programs, but by harvesting their proposals, generating debates, idea exchanges and, most importantly, promoting those ready to involve and ready to raise support for their projects.

I hear more and more often: "who are going to be the leaders of the Popular Movement at central and local level?" The question is important because an unexpectedly large number of local support committees were created, and people discuss already important matters. We encourage them to continue so doing.

So, the answer to the question „who are going to be the Popular Movement' leaders?" is clear: 

will become leaders those that can produce trust.

Will become leaders those that conceive the best programs and convince their colleagues of the quality of their responses to real problems of real citizens. Will become leaders those capable to support these projects, those capable of generating debate, those able to create teams, those able to support those around them, in a word, those capable of generating TRUST. It will not be easy. But it is the only way so that each member of the Popular Movement to become the shareholder of Romania's development. It is time for us to stop being the passive consumer of policies led by the party ineptocracy. 

The first step is that those that are willing and those for whom these ideas have a resonance to register here (click here) in order to alert us concerning their fields of competence. Very soon we will publish the PROPOSAL of the program (I insist that it is a proposal) so that all members could participate with improvement proposals so that we can, all together, be able to propose a very good foundation's program. I will be responsible in these initial steps to coordinate the twelve fields of activities. 

So, let's roll!

S-a stins Ion Roșca

Cu mare tristețe aflu că s-a stins din viață domnul Ion Roșca, fost rector al ASE. Domnul Roșca, din câte l-am cunoscut, a fost un om foarte onest și profund în evaluări. Din momentul din care a înțeles sensul modernizării pe care am introdus-o prin Legea educației a susținut întreg procesul. A vrut binele școlii sale, în multe domenii l-a realizat. Ar fi fost un vector puternic al creșterii ASE dacă nu ar fi fost luat dintre noi atât de devreme. Odihnească-se în pace și condoleanțe familiei.

Despre paternitate, invidie, ridicol politic și chimie

Luni începe săptămâna în care copiii vor derula activități extrașcolare și care a avut mult succes anul trecut, când era numită „Școala Altfel”. E un lucru bun, un lucru luminos pentru copii. Sunt foarte bucuros că ceea ce s-a derulat cu succes anul trecut a fost păstrat și acest an. Un alt lucru corect pe care l-am făcut însă cred că e vina mea că nu am vorbit destul despre el.

Nu vreau ca aceste lucruri bune pentru copii să fie umbrite de disputele politicienilor. Dar nici nu pot să las să treacă netaxate mizeriile acelorași politicieni. 

Cât de mic și chinuit de complexe de inferioritate trebuie să fii încât să nu recunoști că pruncii altuia sunt frumoși și inteligenți? Cât de meschin și lipsit de generozitate, cât de ros de invidie trebuie să fii să nu recunoști când altcineva a făcut un lucru bun? Ce ADN de plagiator primitiv trebuie să ai pentru a lua un program, numit, sugestiv și generos, „Școala Altfel” și să-l derulezi, identic până la virgulă, schimbându-i denumirea în „Să știi mai multe, să fii mai bun!” (sună a limbă de lemn venită drept din cavernele comunismului sindicalist, marca Suzana Gâdea (vezi CV aici)). Pentru că asta a făcut Ecaterina Andronescu: a preluat un program validat de realitate (Școala Altfel), nu a suportat că el poartă semnătura altcuiva și, pur și simplu, i-a schimbat numele. Expresia ultimă a formei fără fond. E ca și cum eu aș fi schimbat numele programului „Cornul și laptele” cu ceva de genul „Să te hrănești mai bine, să crești mai mare”. Penibil nu? Din păcate exact aceste motive adică: complexe de inferioritate, suflet meschin, ADN de plagiator, obsesia funcțiilor și invidia primitivă, evident, deghizate savant sub aparențe serafice, duc la distrugerea sistematică a coerenței sistemului de educație din România de către cei care nu pot adormi liniștiți dacă nu au apărut la televizor seara ca salvatori ai învățământului românesc. În această linie, aștept cu nerăbdare momentul în care Victor Ponta se va lăuda cu introducerea clasei pregătitoare.

Care este realitatea despre acest proiect de succes? Ideea a fost a doamnei Oana Badea. Eu am susținut-o și am aprobat-o. E adevărat, am avut o rezistență uriașă din partea „sistemului”. Am avut și critici, părinți care spuneau că profesorii nu fac nimic, etc. Da: în aceste cazuri, părinții să facă bine să pună presiune pe profesori și pe directori să facă ceea ce trebuie. Iar argumente de genul „știți, nu mă pun eu cu profesorul  pentru că risc să-i dea note mici copilului meu” nu sunt argumente pe care să le accept. Vehicularea acestui tip de argumente arată că în România avem un uriaș deficit democratic, în speță ne lipsește „democrația participativă” care ar trebui să fie un cenzor la adresa oricărei administrații, de la școală, la primărie, poliție, etc.

Vreau să povestesc cum am ajuns, de la 21 de ani încolo, să nu mai am nici cel mai mic sentiment de invidie în nicio circumstanță. Poate servește și asta celor care mă citesc să aibă o viață puțin mai relaxată. 

Era în octombrie 1992, eram tânăr stagiar în laboratorul viitorului meu conducător de doctorat, Jean-Marie Lehn. La prima discuție cu profesorul Lehn discutăm despre subiectul meu și îmi spune, în final „înainte de a începe în laborator ar trebui să citești ce a făcut Paul Baxter”. Umplut de mândria de a fi primit un subiect de cercetare trăznet, fug la bibliotecă și caut tot ce-a făcut numitul Paul Baxter. Surpriză: după 3 zile de căutări nu găsesc nimic relevant și nici nu știam cum să-i spun profesorului asta. Nu voiam să par neputincios „din prima”. Merg pe la 8-9 seara în laborator, decis să-i trag de limbă pe alți membri, mai experimentați, ei echipei lui Lehn. În sala laboratorului unde luam cafeaua apare, la un moment dat, un tip cu o bicicletă (eram la etajul 7!) în spinare care părea că abia se trezise. Se uită la mine cu un aer jovial și îmi spune: 

-You are the new guy in the lab, huh? Daniel is your name, right?

-Yes (zic eu timorat de ciudățenia situației).

-Well, my name is Baxter, Paul Baxter, și îmi întinde cea mai generoasă mână pe care am primit-o întinsă vreo dată).

-... (perplexitate)
-Want to share a kebap and some tea with me?
-...(foame și jenă)

Bref, Paul Baxter lucra chiar în același laborator cu mine. Și începem o discuție despre chimie, moment în care înțeleg exact de ce îmi spusese Lehn „să citesc ce a făcut Paul Baxter” și nu „să vorbesc cu Paul Baxter”. 

Primul motiv era că Paul tocmai terminase de redactat o extraordinară lucrare științifică (vezi aici) care avea să revoluționeze un întreg domeniu al chimiei. Iar acea lucrare avea relevanță pentru cercetarea mea. În momentul în care Paul mi-a prezentat geniala sa descoperire (împărțind cu el kebap-ul pe care-l adusese și ceaiul de mentă) am simțit o invidie de nestăvilit. Acel tip de invidie care te face nefericit, care te schimonosește și te urmărește ani întregi. Spre norocul meu, grație probabil personalității lui Paul, acea invidie a dispărut în 10 secunde. A fost ultima dată în viață când am simțit acel sentiment urât. Pus în fața personalității cu totul speciale a lui Paul, a netei sale superiorități (avea 11 ani mai mult) mi-am dat seama că soluția fericirii este să te bucuri de succesul celui care e lângă tine, nu să-l invidiezi. Să profiți de succesul său pentru a deveni tu însuți mai bun. Să-ți crești capitalul uman, nu să-l irosești urând. Și uite-așa am procedat de la 21 de ani și, slavă Domnului, acum pot să spun că am trăit jumătate din viață fără a cunoaște ce este invidia. Vă recomand să încercați. Merită!

Al doilea motiv pentru care trebuia „să citesc” și nu „să vorbesc” cu Paul Baxter aveam să-l aflu în timp: Paul venea la laborator după ora 20, pleca înainte de ora 11 dimineața și era un fel de geniu adesea închis în sine. Mă alesese ca unul dintre puținii oameni cu care vorbea firesc și deschis. Norocul meu.
Azi, îi spun doar atât: thanks Paul. You made me a better man. 

Doresc fiecarei persoane publice din România un Paul Baxter în viața sa.

UPDATE: un număr surprinzător de oameni mi-au scris că toată lumea încă vorbește despre „Școala Altfel” și că programul este foarte apreciat. Voi ce credeți? Sondaj în dreapta sus. La comentarii puteți adăuga sugestii sau să-mi spuneți ce activități ați derulat.

Apel către presa centrală și locală din România

Miza înscrierii copiilor la școală, la clasa pregătitoare, este o miză națională, dincolo de clivaje politice. Dovadă este faptul că guvernarea actuală a menținut neschimbate prevederile puse în practică în mandatul meu, în ciuda luptei politice și în ciuda declarațiilor belicoase.

Solicit întregii prese din România să trateze acest subiect cu toată atenția și să sprijine orice campanie de înscriere a copiilor la școală organizată de structurile abilitate. Actuala guvernare și-a schimbat substanțial poziția în fața argumentelor experților, ceea ce este de remarcat.

Motivul principal al apelului este că am observat deja în mass media aproximări de natură să inducă în eroare opinia publică. Având în vedere că acest proces implică peste 400.000 de părinți, este esențial ca ei să fie informați exact și fără echivoc.

Solicit presei să prezinte, întocmai, mai ales articolele 5 și 6 ale metodologiei, care stabilesc:

1) OBLIGATIVITATEA înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au împlinit 6 ani până la data de 31 august 2013, inclusiv.

2) În mod excepțional, și doar în acest an de tranziție, POSIBILITATEA înscrierii în clasa I a copiilor care nu au fost înscriși anul precedent în învățământul primar și care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv.

3) POSIBILITATEA înscrierii în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie 2013 și 31 decembrie 2013, în urma evaluării specialiștilor. În cazuri excepționale, și în urma consilierii profesioniste, OM 3434/2013 stabilește că POT să fie înscriși la clasa pregătitoare și copii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2013. Cu titlu de informație, în anul școlar 2012-2013, 28 de copii de 4 ani au fost înscriși la clasa pregătitoare.

Este importantă și informația că școlile au obligația de a organiza „Ziua porților deschise” pentru ca părinții să poată observa, la fața locului, situația reală. 90% dintre părinții copiilor care au parcurs clasa pregătitoare sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți.

Este remarcabil pentru România că o măsură care și-a dovedit utilitatea este păstrată de la un guvern la altul. Desigur, sunt și lucruri perfectibile în actuala metodologie dar esența este continuarea clasei pregătitoare așa cum ea a fost gândită de experți încă din anul 2002. Suficient și inutil i-au stresat politicienii în inconștiența lor pe părinți, prin declarații iresponsabile. Contez acum pe dumneavoastră pentru o informare exactă, bazată pe actele emise de Ministerul Educației Naționale și nu pe zvonistică.

Mulțumind experților și cadrelor didactice implicate în organizarea clasei pregătitoare,

Cu respect,

Daniel P. Funeriu

OM 3434/2013

Art. 5. - (1) Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2013-2014, părinții, ai căror copii nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2012-2013 și împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2013 inclusiv, pot înscrie, la cerere, copiii în învățământul primar, în clasa I, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

(3) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent informarea și consilierea părinților referitor la prevederile legii și ale prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinților au obligația de a cunoaște aceste prevederi, precum și opțiunile pe care le au părinții privind alegerea nivelului de clasă sau a unității de învățământ în care își pot înscrie copiii și trebuie să poată oferi detalii referitoare la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.

Art. 6. - (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

(2) Înscrierea copiilor menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

(3) Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013 inclusiv care nu optează pentru înscrierea copiilor lor în clasa pregătitoare în anul școlar 2013-2014 sau ai celor pentru care evaluarea menționată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță, în grupa mare.

(4) În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2013, inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al elevului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. In cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

Despre înscrierea în clasa pregătitoare: pentru părinți

Astăzi a fost aprobată metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Totul despre clasa pregătitoare aici. Cu minime diferențe, pe care le voi discuta într-o altă postare, ea este identică cu cea de anul trecut. Altfel spus puterea actuală e de acord cu ce-am făcut. Vă dați seama câtă încredere am fi avut unii în alții dacă, anul trecut, actuala putere s-ar fi raliat acestei măsuri pe care acum o promovează? Politicienii, încă de anul trecut, au generat multă spaimă inutilă în jurul clasei pregătitoare. Iată că într-un final mi-au dat dreptate, 100%, mie și experților din minister. 

Măsura este continuată și asta este bine. Vezi aici detalii. Îi felicit pe experții care au reușit să-l convingă pe Victor Ponta. Vă dați seama ce clare au fost argumentele lor dacă s-au făcut înțeleși chiar și de către Victor Ponta! ;) Poate părea ciudat dar eu îl felicit că până la urmă a cedat în fața evidențelor. 

Îi invit pe părinți să aibă încredere în experții ministerului și să participe cât mai numeroși la ziua porților deschise. Vor putea să vadă, pe viu, toate detaliile referitoare la organizarea clasei pregătitoare. Vor putea să discute cu cadrele didactice.

Îi invit pe părinți să colaboreze cu învățătoarele, cu directorii. Îi invit să nu dea șpagă la înscriere, procedurile electronice ar trebui să elimine această posibilitate. 

Vreau să retransmit părinților celor care se vor înscrie la pregătitoare că trebuie să aibă încredere. E normal să aibă emoții, și eu am avut în primul an de școală pentru copiii mei. Atât studiile făcute de mine, cât și cele ale Institutului de Științe ale Educației, au arătat că părinții și copiii sunt satisfăcuți în proporție de 90% (vezi aici).

Pentru că am văzut dezbaterea în spațiul public, vreau să clarific faptul că, în funcție de spiritualitatea fiecăruia, orice părinte poate decide dacă lasă copilul la ora de religie sau dacă îl retrage. Școala este obligată să asigure în acea oră alte activități. Dreptul la învățarea religiei, sau la renunțare la ea, este un drept constituțional. 

Vă doresc o înscriere ușoară. Se vede, din nou, că politicienii mai mult rău fac, discutând despre teme la care nu se pricep.

Vreau să le mulțumesc tuturor inspectorilor școlari cu care am lucrat, tuturor directorilor care s-au luptat cu autoritățile locale pentru clasa pregătitoare, tuturor primarilor care au făcut ceea ce trebuie. Dar, în mod special, trebuie să mulțumesc învățătoarelor pentru dedicația lor. Cer, și pe această cale, ministerului să semneze Ordinul de Ministru cu recunoașterea experienței la catedră pentru mărirea de salariu meritată.

PS: special pentru presă: cei care spuneți că, „spre deosebire de anul trecut, în acest an clasa pregătitoare poate fi organizată atât la grădiniță cât și la școală” vă rog să nu mai dezinformați. Realitatea este că, atât anul trecut cât și anul acesta, acolo unde nu sunt spații (anul trecut 11% anul acesta estimez sub 3%) clasa pregătitoare se poate organiza și în clădirea unei grădnițe arondate la o școală. Chestia cu alegerea părinților între școală și grădiniță în acest an este, evident, o abureală politică menită să demonstreze că „Funeriu a impus cu forța, noi flexibilizăm”. 

Mai jos Art. 18 din Ordinul de Ministru nr. nr. 6694 /20.12.2011 (semnat de mine):

Art.18. Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat. Aceste clase pot funcționa și în cadrul unităților de învățământ preșcolar - grădinițe – care sunt structuri ale unităților de învățământ cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat.

Unica șansă a PDL: să reprezinte lumea reală

Partidele politice, prin mesaje meșteșugite și mincinoșii credibili care le vehiculează, creează în mintea oamenilor o realitate paralelă. Darwinismul care operează în această realitate paralelă duce la promovarea în funcții de conducere a celor mai buni mincinoși cu cele mai meșteșugite mesaje. Îi promovează pe ”papagalii mincinoși”.

Să o recunoaștem: USL a atins marea artă în acest exercițiu, meșteșugind mesaje care se pliază pe orizontul de așteptare al publicului devenit țină, chiar dacă acel orizont de așteptare nu reprezintă realitatea. Ține câțiva ani.

De aceea am ajuns să fim guvernați de ”papagali mincinoși”. Greșeala fundamentală a partidelor politice este că, sistematic, contrapun acestor ”papagali mincinoși” alți papagali mincinoși, doar colorați altfel. Oamenii normali, care operează cu realități, nu sunt promovați în partide. De aceea oamenii normali (marii intelectuali-politicieni i-au numit sofisticat ”majoritate tăcută”), care instinctiv contrapun celor auzite la televizor din gura papagalilor mincinoși realitatea zilnică, au demisionat din viața publică și nu mai merg la vot.

Acest lucru este evident de fiecare dată când un ”om normal” este într-o confruntare cu politicieni la televizor. Scandalul laptelui a relevat acest lucru. Dacă USL ar fi contrapus realității ar putea fi făcut praf, lapte praf, rapid. 

Realitatea românilor este cea mai credibilă opoziție la acest Guvern catastrofal. Realitatea plagiatului lui Ponta, realitatea din scandalul laptelui, realitatea creșterii prețurilor, realitatea din sănătate, realitatea mizeriei de pe stradă și multe alte realități pe care cineva ar face bine să le spună. Dar acel cineva trebuie să fie real, nu un alt papagal mincinos.

Rolul unui partid politic nu este să cucerească puterea. Rolul unui partid politic este să facă bine țării. Oamenii care se adresează realității fac bine țării. Politicienii care operează în realități paralele distrug țara, cu atât mai mult dacă au puterea. 

Și pentru că e la modă lupta din PDL: sunt siderat să văd că cei care-l conduc acum sunt în zona realităților paralele. Mă uit pe înregistrări video ale ”show-urilor politice” pe care le dau prin țară și nu-mi vine să cred. Glumițe, metafore, subânțelesuri, jocuri de cuvinte fumate. Pe scurt, chestii de doi bani.

Nu actualii lideri ai PDL sunt cei care fac cea mai credibilă opoziție ci realitatea. 

Soluția este tot în realitate: liderul care va câștiga competiția în PDL are o singură cale: să se debaraseze urgent de toți, subliniez, TOȚI, papagalii mincinoși, indiferent de cât au cotizat la partid. Indiferent dacă sunt sau nu în Parlament. Trebuie să promoveze oameni reali care se adresează realității. După ce ai avut puterea trei ani e simplu să-i găsești: te uiți la cei care în Guvern, Parlament, primării sau consilii județene au lăsat ceva concret în urmă. Și îi promovezi. Doar ei pot să-i mai atragă pe oamenii normali care vor să trăiască într-o Românie reală, nu într-o realitate paralelă. Și îi elimini pe cei care au produs doar vorbe sau au făcut greșeli. Fără milă, pentru că ei nu vor avea milă cu România. Așa cum spunea un om pe care-l apreciez: nu contează cine e adversarul. Contează mai presus de toate pe cine ai alături.

”Masă caldă ȘI after school ?” DA. ”After school ÎN LOC DE cornul și laptele?” NU

Înțeleg că Victor Ponta vrea să elimine programul ”Cornul și laptele” și să-l înlocuiască cu programul școală după școală. Ar fi o eroare monumentală dacă s-ar elimina ”Cornul și laptele” fără a fi înlocuit cu o altă formă, mai bună, de furnizare de hrană pentru cei mici și defavorizați. Cei mici defavorizați sunt majoritar în mediul rural. Problema lor nu este ”cu cine rămân după ora 12”. Problema unora dintre ei  este ”ce mănânc?”.

Subliniez că NU am vizualizat declarația. Am citit însă comunicatul Mediafax (click aici) și transcriptul de pe situl www.gov.ro, redat mai jos și alte surse aici.

Ca urmare a acestor declarații am văzut în unele articole vehiculată ideea că și eu, în 2011, am vorbit despre eliminarea programului ”Cornul și laptele”. Eu niciodată, în nicio circumstanță, nu am afirmat că programul cornul și laptele trebuie pur și simplu eliminat. 

Dimpotrivă, l-am lăudat aici și aici. Cea mai fidelă redare se găsește aici. E drept că unele titluri din presa ostilă de atunci au încercat să exagereze, tendențios (vezi un exemplu ridicol aici). 

Am spus că trebuie să începem să ne gândim dacă nu e mai bine să acordăm, în loc de corn și lapte pentru toți o masă caldă pentru cei care au nevoie. 

Spuneam că eu, de exemplu, nu aș avea nevoie ca statul să plătească pentru copiii mei un corn și ceva lapte. E nevoie, în schimb, pentru alți copii, de o masă caldă gratis. Eram însă conștient de uriașele probleme, mai ales de natură sanitară, care sunt de rezolvat dacă vrem să dăm o masă caldă, în cadrul școlii, copiilor care au nevoie. De aceea am fost foarte precaut și am sublinat clar că trebuie să gândim acest lucru impecabil.

Adevărul este următorul:

1. „Cornul și laptele” este un program bun, care a dus la scăderea abandonului școlar.
2. Este foarte important să dăm drumul la programele de școală după școală. Eu le-am introdus în lege (vezi art.58 și art. 262 alin. 1, lit c din Legea educației și Ordinul de ministru 5349/2011 ”Școală după școală” (click aici)). A fost o temă majoră de campanie a ARD, insuficient susținută public de liderii săi.
3. „Cornul și laptele” NU este o risipă de bani. El generează însă o proporție de risipă, e adevărat. Chiar dacă suboptimal, el produce efecte benefice.
4. Unii copii sunt atât de săraci încât cornul și laptele de la școală sunt esențiale pentru ei.
5. Unii copii nu mănâncă cornul și nu beau laptele (dna Săftoiu spunea, în Parlament, că cei mici de la școlile bune din București joacă fotbal cu cutiile de lapte. Avea dreptate).
6. „Cornul și laptele” poate fi îmbunătățit, dacă e mai bine țintit.

În concluzie: ar fi o eroare monumentală dacă s-ar elimina ”Cornul și laptele” fără a fi înlocuit cu o altă formă, mai bună, de furnizare de hrană pentru cei mici, mai ales pentru cei defavorizați.

Eliminarea programului ”Cornul și laptele” și înlocuirea sa cu program de școală după școală ar fi o eroare catastrofală. Cei mici defavorizați sunt majoritar în mediul rural. Problema lor nu este ”cu cine rămân după ora 12”. Problema multor copii din rural este ”ce mănâncă?”.

Înlocuirea lui eficientă cu o masă caldă gratis pentru cei care au nevoie ÎMPREUNĂ cu programul „Școală după școală” ar fi un mare succes. Dacă Victor Ponta va reuși acest lucru eu, personal, îl voi felicita. Aș face orice e legal ca un astfel de program să reușească. E un uriaș regret că, guvernând în ani de criză, nu am reușit să fac asta.

Într-o postare viitoare îi voi spune și cum poate, rapid, să înceapă aceste lucruri, fără a cheltui un leu în plus de la buget, astfel încât în septembrie 2015 totul să fie impecabil. 

Îi va fi greu: baronii locali șefi de Consilii Județene nu vor renunța ușor la administrarea a 100 de milioane de euro pentru ”cornul și laptele”. Nicușor Constantinescu și Oprișan stau oare cu ghioaga după colț?

Bibliografie: 

Legea educației naționale:


Programul „Școala după școală”

Art. 58. — (1) Unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de administrație, pot să își extindă activitățile cu elevii după orele
de curs, prin programe „Școala după școală”.

(2) În parteneriat cu autoritățile publice locale și cu asociațiile de părinți, prin programul „Școala după școală”, se oferă activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială. Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizații nonguvernamentale cu competențe în domeniu.

(3) Programele „Școala după școală” se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

(4) Statul poate finanța programul „Școala după școală” pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii.


Art. 262. — (1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, și cuprinde:
a) activități didactice de predare-învățare-evaluare și de instruire practică și examene de final de ciclu de studii, conform
planurilor-cadru de învățământ;

b) activități de pregătire metodico-științifică;

c) activități de educație, complementare procesului de învățământ: mentorat, școală după școală, învățare pe tot parcursul vieții.

Transcript Victor Ponta:

Victor Ponta: Aici eu cred că singurele soluţii cu efect pe termen lung trebuie să fie soluţii de stimulare a copiilor de a merge la şcoală. Şi tot caut o soluţie. Programul acela cu cornul şi laptele, care a fost o idee excelentă, astăzi, când vorbim, este o risipă de bani. Nu mai consumă niciun copil cornul şi laptele. Iniţial, când a fost făcut, şi mult timp, era o motivaţie...

Ioana Lupea: Un stimulent. Pentru copiii săraci.

Victor Ponta: ... un stimulent pentru copiii săraci. Părinţii îi trimiteau la şcoală, mergeţi la şcoală, măcar aveţi ce...

Ioana Lupea: Ca să aibă o masă.

Victor Ponta: Bun, eu cred că acei bani trebui să îi folosim altfel. Pentru că sunt mulţi copii care merg acum, au, Slavă Domnului, părinţi pot să le dea de mâncare, sigur nu consumă cornul ăla şi laptele, aruncăm banii.

Erorile planurilor cadru propuse de Ministerul Educației Naționale. Propunere de soluții

S-au pus acum ceva timp în dezbatere publică planurile cadru pentru învățământul primar. Mai jos o serie de propuneri (în rezumat și, pentru experți, în detaliu) rezultate în urma consultării pe care am avut-o cu experți.

1. Proiectul pus în discuție poate reprezenta o bună bază de pornire. Sunt și neajunsuri, care pot fi corectate.
   
   
2. La testele de lectură PIRLS România a înregstrat progrese semnificative (2011 - 502 puncte față de 2006 - 489 puncte), după o perioadă de regres uriaș ( 2006 - 489 puncte față de 2001 -  512 puncte). De aceea vă recomand să luați foarte în serios opinia Asociației Generale a Învățătorilor din România (click aici) care și-a exprimat îngrijorarea referitoare la reducerea numărului de ore dedicat studiilor de limbă română cu până la 46%.
   
   
3. Opțiunea politică majoră a Guvernului este de creștere cu până la 3 ore a numărului maxim de ore față de prevederile din Legea educației naționale. Asta va conduce, mecanic, la creșterea numărului de ore la gimnaziu și liceu. Consider că este o greșeală.
   
   
4. Proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar (CP-Clasa a IV-a) încearcă, dar eșuează, să realizeze o sinteză între actualul plan-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale (CP-Clasa a IV-a) și planul de învățământ în uz la clasele a III-a și a IV-a.
   
   
5. Proiectul contrazice în formulare și alocare de ore planul-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale, ceea ce duce la posibilitatea unei incoerențe majore la nivelul construcției mentale a elevilor. Situația este agravată prin notele de subsol, care induc confuzii conceptuale și metodologice (atât din perspectiva proiectării didactice, cât și a derulării activităților la clasă).

În formularea actuală planurile cadru vor avea cel puțin două consecințe devastatoare:

• incapacitatea elevilor de a-și forma o perspectivă globală, esențială acestui secol, prin opțiunea -din acest proiect- de a consolida zidurile între discipline în detrimentul abordărilor integrate ale acestor.
• transformarea ciclului primar în sursă a inadaptării elevilor la cerințele învățării și funcționarea societății, prin absența „plajei orare”. Opțiunea pentru centralizarea curriculară nu este soluția, ci sursa problemelor cu care ne confruntăm. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă: elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un  număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii. 

Aceste elemente sunt contrare evoluției societății secolului al XXI-lea și în disonanță cu rezultatele cercetărilor  din domeniu. Toate pot fi corectate foarte ușor. Recomand însă și o mare atenție în ceea ce privește calitatea celor cărora le este încredințat acest demers.

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Mai jos textul scrisorii, așa cum a fost el trimis domnului Pricopie, ministrul educației naționale.

Nr.DEC/143/19.02.2013

N E S E C R E T Exemplar unic

Domnului Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale

Stimate domnule ministru,

Salut punerea în dezbatere publică a Proiectului de plan-cadru pentru învățământul primar și, prin prezenta, vă transmit un punct de vedere instituțional în vederea finalizării cu celeritate a planurilor-cadru.

Punctul esențial este că proiectul pus în discuție reprezintă o bună bază de pornire. Proiectul suferă însă de o serie de neajunsuri care pot fi corectate.

Încep prin a reliefa opțiunea politică majoră a Guvernului de creștere a numărului maxim de ore față de prevederile din Legea educației naționale (maximum 20 de ore la învățământul primar, maximum 25 de ore la învățământul gimnazial și maximum 30 de ore la învățământul liceal). Creșterea numărului de ore în cadrul învățământului primar va conduce, mecanic, la creșterea numărului de ore la gimnaziu și liceu.

Neajunsurile care consider că ar trebui remediate prioritar sunt sintetizate mai jos. Elementele tehnice care stau la baza acestei analize precum și soluțiile sunt în Anexa I a acestui document.

1)      Proiectul de plan-cadru pentru învățământul primar încearcă să realizeze o sinteză între actualul plan-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a) și planul de învățământ în uz la clasele a III-a și a IV-a. În fapt însă, planul-cadru propus contrazice în formulare și alocare de ore planul-cadru pentru ciclul achizițiilor fundamentale, ceea ce duce la posibilitatea unei incoerențe majore la nivelul construcției mentale a elevilor. Aparent doar această contrazicere este eliminată prin notele de subsol. In realitate însă acestea induc confuzii conceptuale și metodologice, atât din perspectiva proiectării didactice, cât și a derulării activităților la clasă.

2)      În formularea actuală planurile cadru vor avea cel puțin două consecințe devastatoare:

·         incapacitatea elevilor de a-și forma o perspectivă globală, esențială acestui secol, prin opțiunea -din acest proiect- de a consolida zidurile între discipline în detrimentul abordărilor integrate ale acestora.

·         transformarea ciclului primar în sursă a inadaptării elevilor la cerințele învățării și funcționarea societății, prin absența „plajei orare”. Opțiunea pentru centralizarea curriculară nu este soluția, ci sursa problemelor cu care ne confruntăm. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă: elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un  număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii.

Aceste elemente sunt contrare evoluției societății secolului al XXI-lea și în disonanță cu rezultatele cercetărilor  din domeniu.

Subliniez că, dincolo de aceste aspecte, suntem în situația inconfortabilă, dar nu irecuperabilă, în care este pus în dezbatere un plan-cadru fără să avem stabilită opțiunea societății românești asupra modului în care dorim să arate copiii noștri la finalizarea fiecărui nivel de învățământ, altfel spus nu avem un Cadru de Referință. Stabilim deci numărul de ore alocate fiecărei discipline fără să ne fie clară finalitatea!

Așadar, soluția corectă din punct de vedere tehnic este elaborarea și dezbaterea publică a Cadrului de Referință urmate de stabilirea, de către experți, a planurilor-cadru și ulterior a programelor școlare.

În vederea elaborării Cadrului de Referință s-au făcut în ultimii ani o serie de eforturi la nivelul ministerului care nu s-au concretizat din motive ce țin mai ales de discontinuități la nivelul echipei de conducere (șase miniștri ai educației în 11 luni). Văd acest moment ca o oportunitate pentru a finaliza Cadrul de Referință, dezbaterea publică și adoptarea sa prin cooptarea celor mai buni experți validați internațional de care dispune România. Vă asigur de tot sprijinul meu în acest demers.

Nu pot să închei fără a remarca recenta dumneavoastră abordare contondentă în spațiul public legată de clarificările pur tehnice și factuale pe care le-am adus despre clasa pregătitoare și rețeaua școlară. Vă invit, stimate domnule ministru, să renunțați la abordări dictate de interese partinice și să vedeți în luările mele de poziție un sprijin dezinteresat în explicarea publică a unor elemente asupra cărora unii reprezentanți ai actualei majorități parlamentare au dezinformat atunci când erau în opoziție, generând confuzie la nivelul percepției publice. Consider că aveți șansa diferențierii de predecesorii dumneavoastră. Putem pune în aplicare, cu calm și rațiune, cadrul coerent de care elevii României au nevoie.

Cu deosebită consideraţie,

CONSILIER  PREZIDENŢIAL

Daniel Petru FUNERIU

Anexa I: Considerații tehnice (în ghilimele sunt formulările din proiect):

1. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, disciplina se intitulează Comunicare în limba română.” Ne punem întrebarea de ce se schimbă numele disciplinei începând cu clasa a III-a?

• Limba și literatura română/maternă reprezintă titulatura tradițională și se referă la abordarea pe două mari domenii, în general separate. Odată cu publicarea Cadrului de Referință în 1998, în dezvoltarea de curriculum s-a optat pentru aplicarea modelului comunicativ funcțional în didactica limbii materne și a limbilor străine în locul perspectivei descriptive și analitice bazate pe separarea limbă/literatură. Adoptarea în 2012, odată cu noul curriculum pentru clasa pregătitoare, a titulaturii Comunicare în limba română/maternă indică opțiunea fără echivoc pentru dezvoltarea competențelor de comunicare. Revenirea în actuala formulă a planului cadru la vechea denumire reintroduce pendularea între perspectiva racordată la cultura actuală, o cultură bazată pe comunicare într-o varietate de forme și recursul la studiul filologic, care lasă comunicarea în afara educației formale.

2. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, se studiază integrat disciplina Matematică și explorarea mediului, având o singură programă de studiu care cumulează numărul de ore alocat pentru disciplinele Matematică și Științe ale naturii”. Această notă contrazice alocările orare din planul cadru pentru cele două discipline.

• În formula actuală, planul-cadru pune sub semnul îndoielii legitimitatea unei singure programe și abordarea integrată. Întrebarea este de ce nu se prevede prin plan o disciplină integrată cu un număr de ore egal cu suma alocărilor separate din moment ce se studiază integrat după o singură programă? (Forma de prezentare actuală precum și nota de subsol, aflate în contradicție, pot fi simplu rezolvate prin folosirea butonului Imbinare celule de sub meniul Tabel al MS Office.) 

3. „La clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, se studiază integrat disciplina Arte vizuale și lucru manual, având o singură programă de studiu care cumulează numărul de ore alocat pentru disciplinele Arte vizuale și Educație tehnologică.” Și în acest caz nota contrazice formularea și alocarea din plan.

• Nu este clar dacă alegerea prezentării separate a două discipline abordate integrat derivă din analitismul tradițional sau doar facilitează derapajul spre rutina unei perspective de izolare a disciplinelor. La nivelul ciclului achizițiilor fundamentale, această opțiune contrazice caracterul sincretic al învățării elevului în școala primară.

4. „La clasa pregătitoare, clasa I si clasa a II-a se studiază integrat disciplina Muzică și mișcare, iar la clasele a III-a si a IV-a se studiază disciplina Educație muzicală”. Este o altă revenire la titulatura veche este și (re)apariția Educației muzicale la cls. a III-a – a IV-a după ce în cadrul ciclului achizițiilor fundamentale s-a studiat Muzică și mișcare.

·         Observăm de asemenea că de la clasa a III-a apare în cadrul ariei curriculare Sănătate și motricitate o nouă disciplină - Joc și mișcare. Denumirea ne conduce la întrebarea dacă până la clasa a III-a jocul este eliminat din preocupările școlii sau dacă este doar valabil în această arie curriculară. În mod tradițional școala a fost socotită ”serioasă”, adesea în opoziție cu ”jocul”, ”joaca”. Ar fi neplăcut să rămânem în acest tipar, contrazis de cercetările psihopedagogice. 

·         Renunțarea la disciplina Dezvoltare personală într-o societate care își găsește cu greu traiectoria pentru dezvoltarea profesională și morală a individului considerăm că este îngrijorătoare.

Educația pentru societate, în schimb, se poate structura la nivelul învățământului primar, într-o disciplină cuprinzătoare care să includă și elemente de istorie și geografie ale mediului accesibil copilului.

Absența plajei orare, motivată de nevoia principiul egalității de șanse, reprezintă o serioasă întoarcere la o perspectivă uniformizantă a educației. Egalitatea de șanse nu presupune același număr de ore pentru toți elevii. Dimpotrivă. Elevii au șanse egale dacă proiectarea curriculară este flexibilă, permițând elevilor să parcurgă trunchiul comun într-un număr de ore mai mare sau mai mic în funcție de ritmurile proprii. Plaja orară permite de exemplu regruparea elevilor din mai multe clase de nivel pentru a face performanță la un obiect de studiu sau recuperare. Este suficient să ne gândim la situația profesorilor de limba română din gimnaziu, precum și a celor de matematică (sunt multe cazuri de acest fel), care s-au confruntat cu nevoia unei abordări remediale pentru a asigura egalitatea de șanse elevilor cu ritmuri mai slabe. În absența plajei orare, aceștia fie au elaborat formal programe de opțional unde au reluat în fapt trunchiul comun, fie au derulat – cu mai multă sau mai puțină ritmicitate - activități extracurriculare, neplătite.  Așadar, prin renunțarea la plaja orară, nu mai există flexibilitate la nivelul planului pentru – spre exemplu, alocarea unei ore suplimentare la o anumită disciplină în cazul elevilor cu ritm lent de învățare sau, dimpotrivă, performanți. Obligativitatea unei ore integrate la CDS exclude această posibilitate dacă se merge pe număr minim de ore.

De fapt, existența plajelor orare este cea care justifică denumirea de plan-cadru, din care apoi fiecare școală și clasă derivă planul propriu și orarele claselor, în funcție de specificul populației școlare, specificul zonal etc. Astfel, planul-cadru este un instrument esențial al descentralizării curriculare. Lipsind plajele orare, este vorba de fapt de un plan de învățământ centralizat, în care decizia (și responsabilitatea învățării) se situează la nivelul autorității centrale.