Postări

Arheologie politică: povestea PMP. Cum a apărut și cum a evoluat

Imagine
Undeva prin februarie 2013 eram la Strasbourg, în week-end, când mă sună Traian Băsescu. Era în modul său șarmant, în care reușea să te facă să crezi orice și să te mobilizeze să miști munții dacă trebuie: „Daniel, te rog eu frumos, scrie un program politic așa cum numai tu știi să pui pe hârtie”. Traian Băsescu știa, atunci când avea nevoie de tine, să te facă să crezi că ești special! Era tentant să îl crezi... Urma congresul PDL, în care se prefigura o bătălie între Blaga și Elena Udrea, în barca căreia sărise, în ultimul moment, Paleologu, până atunci în tabăra celui de-al treilea candidat, Monica Macovei. Cerându-mi să scriu un program politic cu o lună înainte de congres, și având în vedere dinamica acelei conversații, Traian Băsescu m-a pus pe gânduri: oare nu urma să îmi ceară să candidez la președinția PDL, ca element surpriză, așa cum el a făcut-o când i-a luat PDul lui Petre Roman? Desele laude („Funeriu a fost ministrul meu preferat”), nervii tari pe care i-am demonstrat în

Răspuns domnului Ciprian Mihali: postare eliminată de facebook pentru nimic

Arogant, laș, ipocrit și mincinos, prin fraudă intelectuală, Ciprian Mihali își permite să mă insulte, fără să îmi menționeze explicit numele. Nu am vorbit în viața mea cu omul, i-am citit câteva din articole crezând că dau de ceva interesant, dar, cum apa de ploaie e bună doar la udat plante, m-am lăsat păgubaș. Omul face ceea ce „progresiștii” știu să facă cel mai bine: imediat ce simt că au dat de un caracter puternic, care nu se lasă intimidat de retorica lor găunoasă, pun etichete mincinoase. În cazul de față omul, membru al partidului care a semnat o moțiune împreună cu AUR, își permite să mă facă, voalat, un fel de partener al celor pe care-i denunț non-stop, adică AUR. Pentru că nu-i plac lui adevărurile pe care le spun despre „progresiști” hop, sare calul, și își permite să mă murdărească, asociind numele meu cu extreme pe care le combat de când mă știu. Lipsit de igiena intelectuală de la care ne-am fi așteptat în cazul unui doctor în filosofie, omul bate câmpii (iar, dacă mi

Neocolonialismul progresist: o pledoarie pentru Europa

Cu regret observ că am intrat în epoca neo-colonialistă. Trebuie să spunem, decomplexați, că noii colonialiști sunt progresiștii și să-i punem pe ei la stâlpul infamiei, în loc să încasăm spăsiți epitetele lor degradante pentru singura noastră vină de a nu fi de acord cu ingineriile sociale pe care ni le bagă pe gât. Tot așa cum ei nu suportă îndopatul gâștelor pentru foie gras, nici noi nu trebuie să suportăm îndopatul creierilor cu panseurile lor „sine axis”. Ei pretind că sunt posesorii unei noi „lumini”, pe care au misiunea... sacră să o reverse asupra voastră, care trăiți în întunericul absolut al vieților voastre „tradiționale”. Ei vă spun că sunteți niște înapoiați pentru că aveți clar stabilite granițele dintre bine și rău, dintre acceptabil și inacceptabil, dintre rațional și irațional, dintre realitate și utopii ideologice. Ei vă spun că sunteți înapoiați pentru că acceptați realitatea așa cum e ea, în loc să considerați că, de fapt, totul trebuie deconstruit, ei vă consideră

Europa versus opinie versus prostie

Imagine
Disclaimer: conţinutul acestei prelegeri îmbină elemente originale cu prezentarea gândirii unor autori consacraţi. Este vorba în principal de Pierre-Henri Tavoillot în „Comment gouverner un peuple-roi” (2019) şi Niall Ferguson, în „The False Promise of Hypeconnectivity” (2017). Anumite idei, formulări şi parafrazări sunt producţia intelectuală a acestor autori. Fiind o conferinţă, pentru cursivitatea prelegerii, autorii nu sunt menţionaţi exhaustiv. Acest text este un exerciţiu pedagogic care conţine o serie de idei personale și nu are pretenţia originalității necesare unui articol ştiinţific. 1) INTRODUCERE:  Mărturisesc că creierul meu este obişnuit să gândească în formule, scheme, ecuaţii şi diagrame. Nimic nu mă nelinişteşte mai mult decât neclaritatea, nu pot să operez cu concepte neclare. Empiric am observat că în treburile ţării, de fiecare dată când apare o neclaritate, îşi vâră coada un drăcuşor şi se întâmplă ceva rău. E suficient să vedem două trei formulări insuficient c