luni, 19 septembrie 2016

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

M-am opus introducerii homeschooling-ului in Legea 1 și îmi asum acest lucru. Toti politicienii papagali fug de dezbaterea asta, sa nu supere pe nimeni, dar noh, la cati mafioti am suparat la viata mea, ce mai conteaza 2-3 oameni... Plus ca n-o sa mai candidez vreodata. Faptele: o doamna deputat pe care o apreciam foarte mult îmi cerea cu o insistență neobișnuită să introduc asta în lege. A renunțat repede în fața argumentelor echipei ministerului, și mi-a dezvăluit și motivul insistenței inițiale: ”cei care insistau pe lângă mine păreau să aibă motive religioase”, zice ea. Eu nu ezit sa o spun mai pe șleau: acei oameni, si nu numai ei, erau niste sectanți ciudati. O spun clar cu atât mai mult cu cât aveam și alte informații institutionale credibile: cei care insistau pe la toate ușile erau sectanți ciudati care aveau ca unic scop îndoctrinarea religioasă a copiilor prin acest mijloc. E limpede că în agenda/trena lor cădeau oameni de bună calitate și credință, exasperați (pe bună dreptate) de proasta calitate a învățământului de stat. Fondul de comerț al extremistilor de tot soiul a fost întotdeauna exasperarea justificată a oamenilor față de realitatea cotidiană. 

Pentru a nu cădea în capcană, acestor oameni le-am dat alternativa corectă la învățământul obligatoriu de stat: învățământul privat, introducând în lege principiul de bun simț „banul urmează elevul”, anume plata de către stat a aceleiași sume per elev, indiferent dacă copilul este la o școală de stat sau una privată acreditată. Iar pentru cei cu convingeri religioase puternice, pe care ii respect foarte mult, am incurajat scolile confesionale autorizate, aşa cum prevede Constituția. Am si deschis cateva. Din păcate abia după 5 ani guvernul Cioloș a aplicat această măsură. Evident, școlarizarea acasă este reglementată pentru copiii cu probleme medicale.

Să pun însă punctul pe i: homeschooling-ul nu este o „alternativă educațională”, ci o tentativa de inginerie socială. Una pe care societatea noastra nu o poate gestiona acum. Paradigma homeschooling-ului e total diferita de ceea ce pretind, din neștiință, îndoctrinare sau naivitate promotorii săi: aici nu e vorba despre optimizarea învatarii/educarii. De ce avem legi nationale/regionale ale educatiei? Pentru ca societatile noastre considera ca invatarea/educarea copilului nu sunt numai la dispoziția parintilor, ci si la dispoziția societatii: faptul ca esti parinte nu iti da dreptul (privilegiul) sa iti educi copilul numai cum vrei tu, ci si cum vrea societatea. În primul articol al Constituției scrie că  ”România este stat de drept, democratic şi social”. Povestea cu libertatea individuala nu tine: libertatea absoluta presupune responsabilitate absoluta. Ceea ce stim ca nu poate exista. Nu ai voie sa ii dai copilului tau droguri, nu e voie sa ii aplici pedepse corporale si multe alte interdictii. Societatea considera ca educatia trebuie sa fie si printre atributiile ei. E bine asta, e rau? Nu stiu si nici nu tine de mine sa decid asta. Societatea trebuie sa decida. Dar trebuie sa fim constienti ca daca acceptam homeschooling-ul, aceptam sa facem fara anestezie si fara a fi calificati, o operatie pe creierul societatilor noastre. eu unul nu sunt pregătit pentru așa ceva.

Asadar: daca sunteti nemultumiti de calitatea scolior publice, nu inlocuiti o problema cu una si mai mare, improvizații home-made. Faceti bine si votati oameni destepti, care stiu cum sa faca scoala. Daca nu reusiti asta, ca noh... politica pute, atunci va raman alternativele educationale reale si scolile private. Care in urma legii educatiei au inceput sa fie finantate si de stat in mandatul lui Ciolos. Sigur, nemernicii de politicieni sunt de vina, mai ales cei care nu plang pe umerii saracior profesori, dar nu uitati niciodata ca voi ii votati.

Sigur, sunt și argumente tehnice, dar ele sunt aproape neglijabile pentru cine înțelege corect miza. Așa porție sănătoasă de homeschooling au luat copilașii jihadiști care se aruncă în aer... Alt exemplu: dacă acceptăm homeschooling, fiecare părinte va primi de la stat costul standard per elev, adică vreo 3500 de lei pe an. Și atunci să vezi ce succes o să aibă homeschooling-ul printre cei mai săraci 10% dintre părinți, mai ales printre cei care au nevoie de o mână de ajutor în ogradă din partea copiilor de 7 ani. Traim intr-o țară în care statul abia își poate controla prim miniștrii plagiatori. Să vezi ce mișto o sa verifice educația dată de geniile nedescoperite ale pedagogiei de sufragerie. Nici nu intru în aspecte de socializare și învățarea normelor sociale, că o să îmi sară toți răzvrătiții în cap, și o să îmi explice că e dreptul lor să facă ce îi taie capul și că sunt un comunistoid. Și vor utiliza ca argument suprem „Another Brick in the Wall„ melodie ale cărei versuri, deși fan absolut al lui Pink Floyd, mi-au produs un disconfort major deja la vărsta de 9 ani.

PS: da, homeschooling-ul este solutia, unica de fapt, pentru educarea copiilor din comunități izolate. e greu dacă ești un copil unic în 1000 de km pătrați să mergi la școală... Dar știm că nu despre asta e vorba în speță...

Copyright: acest text imi apartine. Preluarea lui fara autorizare expresa este infractiune.

marți, 28 iunie 2016

What does Quantum Physics have to do with the European Union?

Truth is only one. The perception of truth, however, is infinite. All of us perceive the world in our own terms, but how many of us understand the truth of quantum physics, that actually is the foundation of the world as we know it? It is the same with the European Union. The truth is that:

·   the EU is the closest to perfection political construction ever designed by humanity, under constant improvement
·   the EU made no major mistake
·   the EU is as democratic as it can be while having functional mechanisms
·   the EU overperformed, the results exceeded the expectations

However, the vast majority of "people" (understanding by this lords as well as beer-drinkers) simply does not have the instruments to understand it. Just as a minority of people understand quantum physics. Yet quantum physics is right. But people do not appreciate the good until they see the bad. In the past 70 years people that were in the EU only enjoyed the good. Now they are about to enjoy the bad. Let us face the reality
  • unemployment in the EU is a false problem; it is a mere luxury: the reality is that only who does not want does not find a job.
  • The various "crises" were nothing more than adjustments for an excessively high level of living.
  • Lack of "opportunities"? A mere tantrum thrown by over-assisted lazy guys.
  • No democracy in the EU? Then go vote for the European Parliament that has a major say in any important decision. And how about 800 unelected "Lords" in the British Parliament?

So the truth is that the EU was built by smarter people than you and I, just like quantum physics was developed by smarter than average guys. And, believe it or not, there is no accessible way to explain quantum physics, just as there is no accessible way to explain the complexity of the EU. Do not expect an illiterate to understand the quantum physics of nuclear energy when he turns on the light, just because the electricity comes from a nuclear power plant. So, “people” are using the many benefits of quantum physics, without understanding it. Euro-enthusiasts hoped that when seeing the benefits, the “people” will actually love the EU. 

But, in spite of the fact that EU clearly overperformed it is now destroyed by a strange alliance of headless leftists (that lie to you that you can perpetually live out of someone else's work) and populists that tell you that it is your neighbor's mistake that you are poorer than them. And you, dear stranger, believe them. Forgetting how the vast majority of the “people” look like. To check the reality of who they are, go check the naked&drunken guys/galls on the beaches of Greece and Spain as well as the scared retired people, remembering their youth. The EU is, of course, responsible for the running they cannot do anymore. And go to the average pub of high-anti EU voting areas. 

The belief that “democracy” is the right of those people to destroy our EU amounts to accepting that quantum physics is wrong because the average “people” do not understand it. Democracy, dear friends, is our right to vote people that take decisions for us all. Not the right of average “people” to take decisions for others. Not because they are “average”. But simply, and quite logically, because they do not have, individually, the instruments to take those decisions. The funny thing is that the same average “people” will vote for maintaining the 800 unelected lords…

So, just like with quantum physics: the reality is not that the EU is wrong, but that we do not understand it. And it is NOT any politician’s business to make you understand it. It is your business to understand what actually made you and your family have a great life in the past 70 years. Because you are about to have a tough ride for the next 70.

sâmbătă, 7 mai 2016

Despre schimbare, educatie, sanatate si epoci. Plus un document important

Pentru documentul despre modernizarea educatiei in perioada 2007-2012 click aici. 

Sunt doua moduri de a provoca schimbarea radicala a unor sisteme mari, cum sunt sistemele de educatie si de sanatate: 
  • schimbare de tip "expert", in care masurile sunt decise in urma unui diagnostic precis si pe baza unor cunostinte avansate in domeniu si
  • schimbare de tip "dezbatere", in care masurile sunt decise in urma gasirii unui numitor comun acceptabil din partea actorilor din sistemul care trebuie schimbat.
Exista, desigur, si schimbarea de tip "smecherie", in care te prefaci ca dezbati dar in final tot ceea ce s-a decis, initial, in cerc restrans, se intampla. Nu discutam varianta asta, chiar daca cea mai raspandita, pentru ca nu ajungem decat in mocirla politica cotidiana.

Schimbarea de tip "expert" presupune, in mare, ca politicul se angajeaza in fata natiunii sa faca acceptabile si sa explice masurile decise de "experti". Acest tip de schimbare are doua mari dezavantaje: 
  1. "expertii" nu au legitimitate democratica: au fost, pur si simplu desemnati si nici nu raspund in fata nimanui in caz de esec. 
  2. Chiar daca "expertii" au propuneri foarte bune, daca terenul nu e favorabil, adica daca populatia nu intelege nici diagnosticul si nici utilitatea schimbarii, propunerile sunt foarte greu de aplicat, oricat ar fi de bune.
Ea are si doua mari avantaje: 
  1. e, de obicei, ceea ce trebuie, cu masuri curajoase
  2. e rapida.
Schimbarea de tip "dezbatere" presupune, in mare, ca politicul si reprezentantii sistemului care trebuie schimbat sa fie elementele cheie pentru gasirea solutiilor. Acest tip de schimbare are trei mari dezavantaje:
  1. schimbarile radicale nu au cum sa vina din partea celor care SUNT sistemul
  2. centrii de putere ai sistemului de schimbat au parghii multiple, consolidate in timp, prin care orienteaza orice dezbatere prin locotenenti vocali si interesati, lasand impresia necunoscatorilor ca negrul e alb si albul e negru: spus direct, castiga cine urla mai tare
  3. orice astfel de schimbare este lenta.
Exista un singur avantaj: schimbarea prin "dezbatere", atat cat este ea, nu da nastere la turbulente majore. Initiatorii ei vor avea oricand raspunsul: "nu eu am decis, asa s-a cerut".

Nimeni nu reuseste sa sintetizeze mai bine decat Descartes, inca din 1626 situatia ingrata. El spune, in mare, urmatorul lucru: cu cat o problema e mai grea, cu atat mai putini cei care o inteleg si pot rezolva. Este asadar inutil sa asculti majoritatea atunci cand ai o problema grea, e mai intelept sa asculti minoritatea.

Sa revenim insa la educatia si sanatatea din Romania: in perioda 2007-2011 seful statului de atunci a propus doua mari schimbari de tip expert: una in educatie si una in sanatate. Comisii conduse de experti (Miclea si Vladescu) au facut diagnostice punct cu punct (care de atunci sunt zilnic confirmate si rasconfirmate de realitate in ambele domenii), in educatie a fost facut chiar si un pact national politic (evident, nerespectat) si au propus solutii pentru legi. 

La educatie, pentru ca am avut un plan de modernizare fara cusur, gandit exceptional de Mircea Miclea, caruia i-am adaugat perseverenta, curaj si nervi, iar "sistemul" nu a avut cu ce sa ma agate, am reusit sa trec o lege foarte aproape de solutiile de tip expert. TOATE documentele care au sta la baza acestei schimbari de tip expert, precum si textele de lege rezultate, pot sa fie gasite dand click aici. Astazi, dupa aproape 6 ani de incercari disperate de modificare, mafiotii din educatie (sindicatele, cartelul rectorilor plagiatori, dinozaurii universitari hraniti in comunism si hienele tinere care au supt laptele ideologiei iliescene) inca nu au reusit sa distruga tot, dar au golit legea de esenta. Se constata insa usor ca TOT ce s-a aplicat in varianta initiala a fost bun (clasa pregatitoare, invatamantul profesional dual, bacalaureatul corect, clasificarea universitatilor, razboiul antiplagiat, "Scoala Altfel", Laserul de la Magurele, evaluarea onesta a granturilor) si ca TOT ce a fost modificat a iesit prost. Calitatea si coerenta legii au fost laudate de Comisia Europeana in multiplele rapoarte de tara din 2011 pana azi. 

In sanatate nici macar nu s-a ajuns la stadiul de lege. Constatam insa ca ceea ce scria in raportul comisiei Vladescu este astazi cauza majora de moarte in spitalele din Romania. Constatam cu uimire si surpriza, caci era suficient sa citim, inca din 2009. An din care, pana azi, Romania a cheltuit miliarde de Euro din fonduri europene inutil, in loc sa le bage intr-un sistem de sanatate corect.

In concluzie, tentativa de modernizare prin reforme de tip "expert", de sus in jos, a sanatatii nu a dus la niciun rezultat, iar in educatie a dus la rezultate foarte bune atata timp cat am aplicat ceea ce trebuia sa aplic, dar in momentul in care vectorul schimbarii nu a mai condus "sistemul", acesta s-a reasezat, cat a putut, pe vechile baze. Este, totusi, remarcabil un fapt: nimeni nu va mai putea de acum sa spuna ca "nu se poate trece o lege moderna". Am facut-o, deci se poate, cred ca daca mai apucam un inceput de an scolar majoritatea lucrurilor erau ireversibile. Mai mult, lucruri pentru care am fost injurat strasnic sunt acum acceptate si chiar apreciate. Nu e nefiresc: in bulibaseala generala caracteristica sitemelor dezariculate, fiecare si-a incropit o nisa de confort personal. Care nisa era perturbata de inevitabila punere in functiune a unui sistem functional. Cum sa fie fericiti liderii de sindicat cand, brusc, statul nu le mai baga in buzunar direct 16 milioane de Euro anual, fara sa le ceara socoteala? Sau elevii care, incercand sa copieze, erau exclusi din examen in loc sa primeasca diploma?

Intorcand foaia istoriei, noul, inca, presedinte, intr-o radicala schimbare de stil, propune, cel putin in educatie, o schimbare bazata pe dezbatere (Romania Educata). Multe voci, prezentand argumentele impotriva de mai sus, spun ca nu va duce niciunde, ca discutiile sunt sterile, ca solutiile vor fi "apa de ploaie", ca daca asteptam pana in 2018 vreo schimbare mai condamnam cateva generatii (e adevarat, din 2011 pana in 2018 vor fi trecut, totusi, 7 ani...), si multe alte argumente. Exista intrebarea, legitima si pertinenta, a directiei: orice dezbatere porneste de la o stare de fapt. Cu ce e aceasta diferita de cea din diagnosticul pus in 2007, cand s-a semnat pactul? Este acel diagnostic insusit? Au fost solutiile gresite? Pe ce date ne bazam cand afirmam ceva?

Detasat de pareri politice, incerc sa observ fenomenul obiectiv, chiar daca, prin natura mea de om de stiinta, vad in demersul de tip expert multiple avantaje, logica interna fiind cel mai important. Din punct de vedere macro cred ca schimbarile de stil sunt utile. Fie si pentru a da poporului posibilitatea sa vada si sa experimenteze alternativa. Desigur, inertia e mare, iar acest proces va lua timp, dar pana la urma, nu e vorba aici despre copiii lui, ai poporului, nu numai despre copiii celor care inteleg si vor o schimbare rapida? 

In mod evident poporul, bine sau prost informat (asta conteaza mai putin) e iritat de schimbarile de tip expert, si, ca o contra-reactie, isi aduce la putere calaii, asa cum a fost cazul in 2012. Desigur, incetul cu incetul, isi da seama de justetea schimbarilor de tip expert: nimeni nu ar mai indrazni azi sa scoata camerele de luat vederi de la bac, nici sa desfiinteze clasa pregatitoare sau invatamantul profesional. Iar in sanatate, cine ar pretinde azi ca nu avem o problema cu infectiile nozocomiale ar fi luat cu pietre. La o recenta, excelenta, intalnire cu diaspora stiintifica, nu am putut sa nu observ, spre uimirea asistentei, ca, practic, fiecare propunere facuta azi acolo (in 2016!) se regasea deja, eficient operationalizata, in Legea educatiei 1/2011. Ba mai si descopera, lumea buna a stiintei, ca nu "cadrul legal" a fost inadecvat pentru pedepsirea plagiatorilor, ci neaplicarea lui; adica tot oamenii alesi de el, popor.

In concluzie, chiar daca cred 100% atat in justetea masurilor pe care le-am luat sau preconizat prin Legea 1/2011, chiar daca nu ma dezic nicio clipa de metoda pe cae am aplicat-o, de confruntare nemiloasa a mafiilor din educatie, eficient regrupate dupa mai 2012, chiar daca omeneste vorbind, nu pot sa nu am amaraciunea de a fi fost mult prea singur, iar acum sa aud vaicarelile multora care imi spun "ce pacat ca nu ne-am dat seama atunci", nu cred ca trebuie boicotata sau aruncata in derizoriu "metoda dezbaterilor". Va iesi ce va iesi, dar cel putin va fi acceptat. Bun, prost, cum se va putea, dar macar "lumea" va fi linistita. Poate needucata si linistita, poate educata si linistita. Va iesi exact asa cum vrea poporul. Ar fi pacat, totusi, ca poporului sa nu i se spuna si despre ce a fost facut in trecut. Documentul de aici e un bun inceput. Nu stiu finalul, sunt insa sigur ca daca am fi dus pana la capat aplicarea Legii 1/2011 lumea ar fi fost mult mai educata, iar azi ar fi fost si linistita; cred ca e important sa intelegi cand se incheie o etapa (epoca?) si cand incepe alta. Si sa ai linistea ca in epoca in care te-ai implicat ai facut ce ai putut mai bine, si ca ai dat tot. Iar celor, multi, care imi scriu rugandu-ma sa duc lupta in numele lor, le spun, la modul cel mai serios: dezbateti, acum e vremea implicarii voastre, si vedeti daca razbiti. E lupta voastra, nu a mea. De fapt asa a fost tot timpul, dar nu v-ati dat seama pana acum.

vineri, 25 martie 2016

In asteptarea unei tragedii previzibile: After School-urile Colectiv

O necesitate reala nesatisfacuta, After School-ul, duce in prezent la numeroase situatii de After School pirat, cu riscuri enorme pentru copii: fara o dezvoltare adecvata si un control strict, oricand se poate intampla un caz "Colectiv". In care sa moara sau sa fie supusi relelor tratamente copii. After School-ul a fost introdus in Legea educatiei si reglementat de mine prin Ordin al Ministrului. Lucrurile s-au cam oprit aici din pacate. Obiectivul minimal trebuie sa fie includerea tuturor copiilor care doresc pana la cl. a IV-a in programe After School. Cel maximal: pana la finalizarea gimnaziului. Ce trebuie facut concret?
Candidatii la primarii, pot sa preia cu copy-paste ce am scris aici. Guvernul, si asta e bine, e pe cale sa isi faca partea lui in acest sens.

GUVERNUL
1) Fiind in pachetul anti saracie (lucru excelent), sa fie explicit stipulat in ghidurile pentru accesarea fondurilor europene ca constructia si echiparea After School si a centrelor educationale conexe, sunt eligibile si prioritare.
2) Construirea unei baze legale prin care primariile sa poata oferi vouchere de after school in functie de veniturile parintilor.
3) Posibilitatea accesarii de fonduri europene pentru aceste vouchere.
4) Baza legala pentru ca profesorii sa poata fi platiti suplimentar: as face un "PFA Meditator After School" care sa aiba taxe zero sau minuscule.
5) Procedura de autorizare/acreditare de catre ARACIP a After School-urilor.
6) Masa calda pentru cine are nevoie in loc de "Corn si lapte" pentru toti.

PRIMARIILE
1) Sa se implice in program cu investitii in spatii si dotari.
2) Sa comunice cu Guvernul pe tema aceasta.

MINISTERUL EDUCATIEI
1) Sa propuna "Ghidul After School" ca un cod de bune practici minimale.
2) Sa monitorizeze continuturile de la After School.
3) Implicarea federatiilor sportive.


marți, 1 martie 2016

Despre putin curaj

Am gasit recent acest video. Il postez nu (numai :) ) din narcisism, eram oricum mult prea obosit pentru a fi total coerent. Atat de obosit incat nici nu mai imi amintesc nimic din acea perioada, sau ca am facut declaratii atunci. Il postez pentru a va arata cat de greu este sa impui ceva de bun simt, care ani dupa aceea devine lucru comun. Priviti reactiile presei si ganditi-va cine e nebunul acum? Si sa le spun tuturor ce satisfactie mare traiesti cand, dupa 5 ani, toata lumea iti da dreptate, desi aveai, atunci, maxim 10% care credeau in tine. Curaj, baieti, curaj!




PS:

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

sâmbătă, 13 februarie 2016

Doar un discurs (II)

Documentul original pe http://www.edu.ro/index.php/pressrel/16372
Daniel Funeriu, la Universitatea din Bucureşti: „Fac un apel către elitele României să îşi asume puterea în casa lor, adică în universităţile României. Dacă nu o faceţi, veţi fi primii care veţi suferi“.
20.12.2011

Ministrul Daniel Funeriu a participat la şedinţa Senatului Universităţii din Bucureşti şi l-a confirmat pe profesorul Mircea Dumitru în funcţia de rector.
Mai jos, redăm discursul domnului ministru:

„Domnule Rector Ioan Pânzaru,
Domnule Profesor Mircea Dumitru,
Domnule Preşedinte al Senatului universităţii,
Onoraţi membri ai Senatului Universităţii din Bucureşti,

Este o onoare pentru mine să mă aflu astăzi în faţa domniilor voastre şi vă mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o. Am venit, desigur, pentru a participa la un eveniment important dar şi pentru a exprima, în faţa senatului nou ales, câteva gânduri la început de drum. Ritmul susţinut al schimbărilor are nevoie de o cât mai directă comunicare, comunicare la care înţeleg să iau parte.
Doresc încă de la început să vă mulţumesc pentru că sunteţi primii. Sunteţi primii, şi ştiţi acest lucru, din multe puncte de vedere şi iată, acum sunteţi primii în finalizarea procedurilor de alegere a noului rector conform prevederilor Legii educaţiei naţionale.

Domnule Rector Ioan Pânzaru,
În dinamica schimbărilor despre care am amintit, în tot acest efort pentru aducerea învăţământului universitar românesc la standarde internaţionale, m-am bucurat de susţinerea dumneavoastră.
Cu discreţie, dar şi cu determinare şi fermitate atunci când a fost cazul, domnia sa a fost un cavaler loial al modernizării, un om care a înţeles printre primii şansa imensă pe care o are învăţământul universitar românesc de a se moderniza şi a deveni pe deplin compatibil cu rigorile vieţii academice din spaţiul Uniunii Europene. Faptul că domnul rector Pânzaru a înţeles printre primii să îşi pună mandatul pe masă şi să organizeze alegeri în spiritul democraţiei universitare instaurate prin Legea educaţiei naţionale arată modul în care a slujit universitatea: cu loialitatea, eleganţa şi decenţa unui intelectual de marcă. Îi mulţumesc sincer pentru umărul pus la reformarea vieţii universitare, şi îl asigur ca îl voi preţui întotdeauna ca pe un mare senior, la ale cărui sfaturi înţelepte voi apela întotdeauna cu încredere, aşa cum am făcut-o şi până acum în situaţii de cumpănă.
Ştiţi bine, doamnelor şi domnilor, că momente de cumpănă au existat. Ştiţi bine că la începutul acestui an, când Legea educaţiei naţionale a fost promulgată de Preşedintele României şi declarată constituţională de către Curtea Constituţională, puţini au fost cei care ar fi pariat pe şansele ei de aplicare în sistemul universitar românesc şi pe stabilitatea sa, deoarece:
- Interesele mai mult sau mai puţin legitime erau, şi încă sunt, foarte multe;
- Deprinderile unui anumit mod de organizare a vieţii universitare păreau temeinic înrădăcinate;
- Scandalurile care pătau obrazul universităţilor româneşti în ansamblul lor păreau imposibil de stăvilit;
- Gestul de a călca pe muşuroiul de furnici al mediocrităţii nu intra în calculele conducerii Ministerului Educaţiei.

Pentru că oameni ca dumneavoastră au fost alături de modernizarea universităţilor, se vede astăzi cu ochiul liber că după doar un an de aplicare a Legii educaţiei naţionale, temeliile vieţii universitare încep să fie cu totul altele, iar dumneavoastră sunteţi primii beneficiari. Aveţi, de exemplu, cu 35% mai multe locuri la master şi doctorat decât în anii precedenţi. Avantajele universităţii dumneavoastră vor fi din ce în ce mai mari şi ştiu că vă întrebaţi dacă aceste câştiguri nete pe care astăzi le aveţi, graţie prevederilor Legii educaţiei naţionale, sunt câştiguri stabile. Răspunsul este DA. Este misiunea mea să vă garantez stabilitate legislativă şi o fac aici în faţa dumneavoastră. Legea educaţiei naţionale care vă aduce aceste beneficii nu va fi schimbată nici în perioada actualului mandat şi, sunt convins, nici în următorul mandat. Cei care, din cauza performanţei lor scăzute nu se numără printre câştigători, ar dori, poate, să revină la o situaţie în care, bun sau slab, dacă aveai sprijin politic, aveai avantaje. Da, mediocritatea care încerca, pentru apărarea unor interese ilegitime, să căpuşeze unele universităţi din România va continua să încerce o restauraţie. Vă asigur de toată determinarea mea - şi aţi văzut, sper, că ea există - în a vă sprijini să vă păstraţi beneficiile datorate excelenţei şi afirm aşadar răspicat că punerea în aplicare a legii este ireversibilă.
Dacă ar fi să esenţializez, v-aş spune, doamnelor şi domnilor, că pentru mine modernizarea universităţilor se rezumă la un lucru extrem de simplu: să dăm resursele şi puterea oamenilor de calitate. Ei ştiu ce să facă şi cu resursele, atâtea câte sunt, ei ştiu ce să facă cu puterea. Asta face Legea educaţiei naţionale: permite oamenilor de calitate să aibă acces la resurse şi să preia puterea în universităţi prin legitimitate democratică, nu prin jocuri de culise.
Clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii, prin efectele lor, dirijează resursele exact acolo unde se află excelenţa şi oferă imaginea clară a misiunii fiecărei universităţi. Clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii oferă viitorilor studenţi oportunitatea de a-şi alege în deplină cunoştinţă de cauză universitatea care corespunde cel mai bine pregătirii şi aspiraţiilor lor.
Bacalaureatul corect din acest an a făcut o primă triere serioasă a aspiranţilor la o diplomă universitară. Autorităţile statului au deja în vedere diversele cazuri de incompatibilitate izvorâte ca urmare a intruziunii nefireşti a politicului în spaţiul univeristar.
Domnule rector Pânzaru, pentru că v-aţi adus contribuţia decisivă în ultimul an la aceste schimbări majore în numele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a Guvernului României, vă mulţumesc.
Universităţii din Bucureşti îi mulţumesc pentru că, în pofida simpatiilor politice diverse şi fireşti pe care le au membrii comunităţii dumneavoastră, instituţia este un model de comportament apolitic. În această diversitate sănătoasă apreciez faptul că aţi menţinut universitatea un spaţiu deschis al dezbaterilor, un spaţiu al ideilor, un spaţiu al democraţiei. Şi aici, vă sunt alături.

Doamnelor şi Domnilor,
În urma voinţei domniilor voastre exprimate prin vot, urmaşul domnului Ioan Pânzaru la conducerea Universităţii din Bucureşti este filosoful Mircea Dumitru. Un om tânăr, recunoscut în comunitatea academică a specializarii sale şi care, în plus, beneficiază de experienţa muncii într-o universitate americană de top.
Domnule profesor Mircea Dumitru, nu vă ascund faptul că Ministerul Educaţiei aşteaptă multe de la mandatul dumneavoastră de rector. Este limpede că toate privirile universităţilor din România sunt aţintite asupra dumneavoastră. Linia pe care o imprimaţi universităţii dumneavoastră va fi urmată, fără îndoială, de restul universităţilor din România. Doresc să cred că în mandatul dumneavoastră, Universitatea din Bucureşti va fi condusă cu viziune pragmatică de tip american, dar şi cu înţelepciunea unui filosof trecut prin şcoala stoicilor. Pe lângă calităţile dumneavoastră, a căror înşiruire ar lua o întreagă şedinţă de senat, eu aş sublinia tenacitatea şi perseverenţa cu care vă urmăriţi obiectivele şi vă asigur că veţi găsi uşa mea deschisă ori de câte ori aveţi nevoie.

Domnule Profesor Mircea Dumitru,
Mi-aş permite să spun un lucru: sunteţi printre intelectualii de înalt nivel care au decis să se implice în schimbarea României. Profit de gestul dumneavoastră pentru a-mi exprima dorinţa ca valorile României să nu mai stea pe margine. Desigur, e mai comod pentru un intelectual să ceară, prin scrisori deschise de exemplu, unei instanţe, minister de exemplu, să intervină întru rezolvarea unor situaţii în facultatea în care tu însuţi ai avut un rol important timp de decenii, dar nu ai creat acea cultură instituţională de care ai nevoie. E mai comod, dar perfect inutil. Spuneam că Legea educaţiei naţionale dă puterea şi resursele oamenilor de calitate. Aşa este, şi profit de această întâlnire la universitatea la care excelenţa este la ea acasă pentru a face un apel către elite. Un apel către elitele României să îşi asume puterea în casa lor, adică în universităţile României. Fac un apel către elitele României să continue să spună ceea ce au de spus dar mai ales să facă un pas înainte, şi să facă ceea ce au de făcut. Prin Legea Educaţiei le-am dat puterea de a face.
Dacă doriţi o Românie modernă, ieşiţi din letargie şi asumaţi-vă poziţia incomodă, dar necesară a conducerii. Ieşiţi din logica în care aşteptaţi ca problemele dumneavoastră să fie rezolvate de instanţele superioare, ministere de exemplu, şi asumaţi-vă, individual, modernizarea. Sunt primul care ştie cât de ingrată este poziţia asumării puterii. Înainte să îmi asum această poziţie, aceiaşi care astăzi spun că nu am nici măcar bacalaureatul, vorbeau despre mine ca despre un savant şcolit la marile universităţi ale lumii. Da, poziţia asumării conducerii este ingrată. Dar asumarea conducerii de către elite este unica noastră soluţie. Legea educaţiei naţionale dă elitelor posibilitatea să conducă universităţile.
Mesajul meu către elite este simplu: cuceriţi universităţile României. Dacă nu o faceţi, veţi fi primii care veţi suferi.
Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, aţi decis că Mircea Dumitru este omul potrivit să conducă Univeristatea din Bucureşti în următorii ani, eu nu pot decât să ţin cont de opţiunea dumneavoastră şi să-i înmânez, în baza prerogativelor cu care am fost învestit, domnului Mircea Dumitru, ordinul de ministru de confirmare a funcţiei de rector.

Doamnelor şi Domnilor Senatori,

Mandatul domnului rector Dumitru nu va fi unul simplu, obstacolele pe care le va avea de înfruntat nu vor fi nici puţine, nici facile. Sunt convins că senatul pe care îl reprezentaţi îl va sprijini pentru a duce universitatea şi mai sus.
Stimaţi membri ai senatului Universităţii din Bucureşti, doresc să vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru că vă implicaţi. Văd multe feţe noi, multe împreună cu care am militat în trecut, pentru modernizarea universităţilor. Acum v-aţi asumat conducerea şi vă mulţumesc. Sunt convins că îl veţi sprijini pe domnul rector pe drumul universităţii înspre excelenţă. Acest drum către excelenţă, care în lumea universitară nu se încheie niciodată, vă pune de-acum înainte în faţa unor alte decizii majore, pe care le veţi lua individual sau colectiv.

Sunt convins că veţi alege să-i sprijiniţi pe cei care publică mai puţin, însă publică în reviste pe care le citeşte o lume întreagă şi nu pe cei care publică articole multe în reviste de mâna a doua, cu o circulaţie periferică.

Sunt convins că îl veţi sprijini pentru că veţi alege să pregătiţi tineri în domenii de care România are nevoie şi nu veţi alege să păstraţi specializări fără viitor doar pentru confortul unora.

Sunt convins că îl veţi sprijini pentru ca universitatea să-i promoveze şi să-i selecteze pe cei mai valoroşi tineri ai României şi nu veţi alege calea uşoară a promovărilor tovărăşeşti.

Sunt convins că noul senat nu va mai accepta să se amâne concursuri, cu argumente evident subţiri, dar bine formalizate juridic, doar pentru că riscă să nu câştige concursul cei doriţi de o structură sau alta. Sunt convins că veţi alege să-i învăţaţi pe studenţi calea dificilă, dar plină de satisfacţii a creaţiei originale şi nu calea facilă a culturii copy-paste. Sunt convins că îl veţi sprijini pe domnul rector Dumitru să păstreze Universitatea din Bucureşti ca un spaţiu deschis, un spaţiu al ideilor, un spaţiu efervescent al schimbului de idei şi al democraţiei.

Doresc să vă mulţumesc anticipat pentru aceste lucruri şi să vă spun că ori de câte ori doriţi, voi veni în faţa dumneavoastră să discutăm opţiuni pentru viitorul dumneavoastră. Daţi-mi voie în final să îi mulţumesc încă o dată domnului rector Ioan Pânzaru, să îl felicit pe domnul rector Mircea Dumitru şi să vă urez tuturor Sărbători Frumoase şi un an nou fericit!"

joi, 21 ianuarie 2016

Despre plagiate

Societatea are un mod foarte interesant de a reacționa la abuzuri. De obicei abuzurile sunt tolerate un timp îndelungat, în principal pentru că cel puțin o parte a societății trage foloase, fie ele și efemere, în urma lor. Cei care denunță - în mod justificat - acele abuzuri prea devreme sunt ostracizați, dacă nu o pățesc și mai rău. Societatea este, așadar, pe jumătate victimă, pe jumătate complice. 

Brusc însă, de obicei în urma unor accidente ale istoriei, apare conștientizarea. Ca din senin, tot ceea ce a fost tolerat, chiar privit ca o "normalitate" devine "condamnabil", "comportament abject", etc. Consecința este că "poporul" cere, cu fermitate, ACUM, rezolvarea situației. Imediat. Fără întârziere. Ironic este că, de obicei, chiar instigatorii acelor abuzuri devin cei mai vocali în a cere președintelui, premierului, ministrului, în mod ultimativ, rezolvarea. 

Respectivul demnitar, daca e de buna-credință, e într-o situație aproape imposibilă: trebuie să curețe în câteva zile mizeria pe care societatea a produs-o, uneori chiar prin elitele sale, în decenii. Dacă nu reușește, e instantaneu pus la zid: "a bătut palma", "e omul lor", "el insuși are probleme". Iar dacă fratele sotiei nepotului verisorului de-al treilea al demnitarului a profitat acum 13 ani de acel abuz, situația e clară... 

Așa s-a întâmplat cu bacalaureatul în 2011. Mi-am asumat, singur și fără prea mult tam-tam, să curăț mizeria acceptată de societate timp de 22 de ani. Acceptată de societate pentru că unor sute de mii de oameni le convenea să cotizeze pentru diploma odraslei. Acceptată de societate, dar produsă de elitele ei. Nu știau intelectualii României despre acea fraudă intelectuală majoră care a produs în 22 de ani, minim 2 milioane de oameni cu o diplomă de bacalaureat obținută fraudulos? Ba știau, și încă foarte bine, pentru că profitau de ea: "elitele" și "fraudatorii" eșuau braț la braț în amfiteatrele universităților (publice sau private) care le plăteau salarii grase. Și nu vreți să știți prin ce am trecut, eu și familia mea, în urma acestui act, firesc până la urmă.

Așa se întâmplă acum în situația plagiatelor. Am luat decizia în august 2011 să curăț universitățile de plagiat. Înțelesesem, tardiv, amploarea fenomenului și decisesem ca anul universitar 2012/2013 să înceapă fără cadre universitare care au ajuns în funcție prin plagiat. Iar locurile rămase libere să fie ocupate de oameni care îndeplineau criterii științifice corecte. Legea educației a dat un cadru legal articulat pentru a duce la bun sfârșit acest demers. Cu mare greutate ("marii intelectuali" au refuzat să se alăture demersului) am numit un grup de "incoruptibili" în funcții cheie de control (CNE și CNATDCU). Care, în ianuarie 2012 și-au început treaba, logistic sprijiniți de o instituție nou înființată, UEFISCDI, care avea un anume A. Curaj ca director. Doar că, la scurt timp, dinamica politică a făcut ca "poporul", același popor care acum vrea capul plagiatorilor, să-i pună la putere tocmai pe capii plagiatorilor. Restul, e cunoscut: comisii desființate în mijlocul reuniunilor, prieteni de partid numiți în loc, etc. Desigur, "poporul", dar și "elitele" sale, au tăcut. Vinovat și nepăsător.

Iată însă că, peste ani, "poporul", strivit de faptul că plagiatorii respectivi nu au fost în stare să aibă grijă de nenorociții arși, a conștientizat problema și le vrea acum capul. ACUM. Iar noul ocupant al puterii nu are decât să rezolve. AZI. Să ia asupra lui, ca Iisus dacă se poate, păcatele întregii societăți. Pentru că, să recunoaștem: câți nu ați asistat mirați și tăcuți când vreun unchi devenea Dr. peste noapte? L-ați întrebat, așa, de curiozitate, ce exact a cercetat? Nu. Ați tăcut, l-ați felicitat și l-ați bârfit după. 

Nu comentez actualitatea. Trebuie să spun totuși că eu nu am nicio îndoială legată de bunele intenții ale premierului și ministrului. Nu o comentez pentru că nu ea, actualitatea, e relevantă. Important este să ne dăm seama că nu "conducerea" e problema. Ea e cea mai mică problemă, pentru că poate să fie dată jos rapid. Problema suntem noi. Fiecare dintre noi, într-o mai mică sau mare măsură. Însă doar unii plătesc: miile, sutele de mii de oameni din "popor" care au tăcut complice, elitele care au girat, se retrag, serafic. Nu îi mai auzi. Dar el, nemernicul de demnitar care s-a nimerit să fie acolo la momentul greșit, trebuie să înghită otrava plantată cu migală de predecesorii săi.

Și dacă, acum, conștientizați că era bine să pot să-mi termin demersul în 2012, nu îmi rămâne decât să spun din postura de fericit cercetător pe viață: vă rog să mă iertați că nu m-ați votat, dar vă mulțumesc că nu ați făcut-o! Mi-ați făcut viața mai bună!

PS: același fenomen se va întâmpla, la nivelul Uniunii Europene, în urma acceptării cu nonșalanță, a unui număr prea mare de oameni cu un orizont cultural prea diferit de al nostru. Mă aștept la o explozie majoră în curând.

MENȚIUNE IMPORTANTĂ: Copyright-ul acestui text îmi aparține. Menționarea sau diseminarea sa, parțială sau integrală nu poate fi făcută decât cu acordul meu. 


joi, 26 noiembrie 2015

(Nu doar) un discurs

(Nu doar) un discurs
http://www.edu.ro/index.php/pressrel/14289
As minti daca as spune ca nu sunt mandru de ceea ce am spus atunci. Recitind asta am inteles cosmicul decalaj intre ceea ce trebuie sa fie realitatea si ceea ce este ea, de fapt, 5 ani dupa... Si imi vine sa spun: tuturor adepti ai mediocritatii, va rog sa ma iertati de deranj...
Discursul rostit de ministrul Daniel Petru Funeriu cu prilejul deschiderii anului universitar 2010-2011, Cluj-Napoca, 4 octombrie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară
06.10.2010

Dragi studenţi, stimate domnule rector, stimaţi domni rectori ai universităţilor din Cluj, domnule academician, stimaţi oaspeţi din străinătate,

Este un moment privilegiat în viaţa oricărui ministru al educaţiei să deschidă primul său an universitar din această onorantă, dar plină de obligaţii, ipostază. Emoţia este şi mai mare  când evenimentul are într-un oraş cu un impresionant blazon cultural, într-o universitate de tradiţie şi în faţa unui amfiteatru plin, pe care mi l-aş dori şi mai plin atunci când se ţin cursuri susţinute de excelenţii profesori ai acestei universităţi. Vă spun foarte sincer că m-am întrebat chiar ieri ce vă voi spune astăzi şi m-am gândit că cel mai bun mod de a-mi pregăti discursul este să mă plimb puţin, incognito, pe străzile Clujului, să beau o cafea la un bistro, eventual cu nişte studenţi în jurul meu. Am găsit un oraş, Cluj, foarte vibrant, o citadelă care trepidează prin viaţa studenţilor săi.
Cele mai plictisitoare momente din viaţa mea de student erau acelea când politicienii vorbeau la începutul anului universitar. De aceea, voi încerca să fiu cât mai scurt şi să vă spun unele lucruri care vin din inima mea de om, mai mult decât din postura de ministru. În primul rând vreau să le transmit studenţilor din această universitate că sunt extraordinar de norocoşi. Nu întâmplător am decis să vin în această universitate. Sunt aici pentru că aţi intrat într-o  comunitate academică foarte solidă. Pentru acest lucru,  trebuie să le mulţumiţi profesorilor voştri şi, mai ales, să-i onoraţi cu ceea ce veţi face pe parcursul studiilor viitoare. Aş dori, dragi studenţi, dacă îmi permiteţi, să vă dau câteva mici sfaturi  la început de an universitar.
În primul rând, vă sfătuiesc să faceţi cât mai mult sport. Faceţi cât mai mult sport, pentru că, veţi vedea, rezultatele voastre la şcoală se vor ameliora. În al doilea rând, vreau să vă invit, să profitaţi la maximum, dar cu moderaţie, de viaţa de student. Dacă nu o veţi face acum, veţi regreta în viitor. Profitaţi de anii tinereţii, profitaţi de viaţa de student, pentru că relaţiile sociale, prieteniile pe care le clădiţi astăzi, sunt cel puţin la fel de importante ca învăţăturile însuşite la cursuri. Este foarte important să ştiţi foarte multe lucruri, dar să nu uitaţi că trăim într-o lume foarte conectată. Clădiţi-vă acele conexiuni, prin tot ceea ce înseamnă viaţa de student. Este o viaţă extraordinară şi stă în puterile voastre să vă asiguraţi o fundaţie cât mai trainică pentru viitor.
În al treilea rând, vă rog să nu-i credeţi, nici o secundă, pe cei care vă toarnă plumb în aripi, să-i ignoraţi pe cei care vă spun că visele voastre nu pot deveni realitate, să fugiţi de defetiştii care vă spun că o idee este prea îndrăzneaţă pentru a putea fi realizată. Cei care, de obicei, vă învaţă aceste lucruri, nu sunt oameni suficient de generoşi, refuză să accepte faptul că alţii ar putea reuşi acolo unde visele lor s-au frânt. Nu ezitaţi nici o secundă! Fiţi îndrăzneţi! În al patrulea rând, aş dori să vă invit să învăţaţi relaxat şi, mai ales, să cereţi socoteală profesorilor care vă plictisesc.

Dragi studenţi,
Vă vorbeşte un om care a trecut prin multe universităţi, a cunoscut foarte mulţi profesori - şi extrem de buni şi mai puţin buni. Vreau să ştiţi că atunci  când aveţi senzaţia că un curs este inutil, în peste 90% din cazuri, el este într-adevăr inutil. Aveţi încredere în judecata voastră atunci când decideţi un drum educaţional, pentru că fiecare minut din viaţa voastră de student trebuie să vă servească la ceva în viitor. Fiţi curajoşi, îndrăzniţi să vă faceţi cunoscute opiniile, chiar şi atunci când ele sunt contrare curentelor de gândire cu care sunteţi obişnuiţi. Viaţa academică se diferenţiază de celelalte domenii de activitate prin faptul că în fiecare zi trebuie să fiţi inventivi şi să vă gândiţi la ceva la care nimeni nu s-a gândit înaintea voastră. De aceea, trebuie să aveţi curajul ideilor voastre şi să aveţi încredere în ideile voastre. Am să vă mai rog, dragi studenţi, să nu-i credeţi, nici o clipă, pe profesorii care vă spun că veţi promova examenele doar dacă le cumpăraţi cărţile. Cărţile bine scrise, cele cu adevărat valoroase, sunt cumpărate şi în alte universităţi decât în cele în care au fost editate.

Vă cer să aveţi foarte multă încredere în universitatea aceasta, pentru că ea este universitatea voastră, iar voi sunteţi membri ai acestei universităţi. Cu puteri depline şi cu drepturi depline! Am să vă rog însă să nu aveţi încredere în acei profesori care îşi aduc rudele în catedra sau în departamentul lor. Acest lucru se numeşte nepotism universitar! Aş dori să vă mai rog, dragi studenţi, să vă gândiţi foarte bine atunci când vă desemnaţi reprezentanţii în Senatele universităţilor. Este extrem de important ca ideile voastre, ideile unei majorităţi, să fie reprezentate în Senatul universităţii aşa cum ele merită. Viaţa studenţească este extrem de importantă, implicarea studenţilor în universitate este extrem de importantă - şi sunt convins că domnul rector şi rectorii aici prezenţi sunt de acord cu mine. Nu este nimic mai util pentru un rector decât să aibă în studenţi nişte parteneri utili.

Cu permisiunea dumneavoastră, dragi studenţi, stimaţi domni profesori, domnule rector, domnilor rectori, aş dori să-mi permit să adresez în acest început de an universitar câteva îndemnuri colegiale, venite de această dată nu din partea omului Daniel Funeriu, ci din partea ministrului Educaţiei. În primul rând, aş dori să vă îndemn să vă curăţaţi universităţile! Anul acesta şcolar ne-a învăţat ceva! Că, în România, se poate să nu ne mai furăm startul în viaţă. Prin ceea ce s-a întâmplat la bacalaureat, s-a recredibilizat un examen care, în ultimii 20 de ani, îşi pierduse enorm din onorabilitate, din cauza fraudelor. A fost un prim pas spre recredibilizarea învăţământului românesc. De aceea, stimaţi rectori, şi mă refer aici la întreaga comunitate a rectorilor din România, îndemnul meu este să vă curăţaţi universităţile. Şi-am să vă dau câteva elemente.
În primul rând: lăsaţi profesorii să-i pice pe studenţii care nu îndeplinesc standardele pentru a trece examenele. Ştiu că finanţarea per student nu încurajează universităţile să facă o adevărată selecţie a studenţilor. Noi am prevăzut un nou mod de finanţare care nu este dependent de trecerea la foc automat a studenţilor doar pentru a nu pierde finanţarea. Nu ezitaţi, stimaţi rectori, stimate Senate universitare, să-i picaţi pe studenţii care nu înţeleg că fac parte dintr-o comunitate de elită. Exmatriculaţi-i pe cei care sunt de exmatriculat! Eliminaţi, stimaţi rectori, şpaga pentru examene! Eliminaţi, vă rog, şpaga pentru locurile din cămine! Vă îndemn, stimaţi rectori, să eliminaţi taxele nejustificate pentru studenţi. Dacă este neclar care sunt acele taxe, vă invit pe toţi să vă uitaţi pe site-urile asociaţiilor studenţeşti, ANOSR de exemplu, unde s-au făcut o serie de studii care arată care sunt aceste taxe.
Daţi-i afară pe plagiatori! Nu există un furt mai urât decât furtul intelectual pentru că furtul intelectual este un atentat la mintea fiecărui student din România. Exmatriculaţi-i pe studenţii care cumpără lucrări de licenţă sau care vând lucrări de licenţă. Daţi-i afară pe profesorii care le produc. Ei nu fac parte şi nu trebuie să facă parte din comunitatea academică. Ar mai fi multe de spus, dar mă vă voi rezuma la doar două aspecte.
Vă rog, prin carta universitară, să eliminaţi nepotismul universitar. Nu pot accepta, nici eu ca ministru, nici românii ca plătitori de taxe, ca statul de funcţii al unei universităţi să semene cu un arbore genealogic. Universităţile bune, universităţile care într-adevăr îşi respectă studenţii, nu acceptă astfel de comportamente.Nu în ultimul rând, vă rog, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să faceţi ordine în finanţe. Să faceţi ordine în finanţele universităţilor, prioritizând investiţiile şi renegociind contractele, pentru că am văzut în vizitele mele în universităţi, investiţii extraordinare. Nişte lucruri cum rar mai vezi chiar şi în Europa Occidentală sau în Statele Unite. Dar, în acelaşi timp, îmi vin în minte cuvintele regelui Ferdinand, din 1923, dacă nu mă înşel, când a inaugurat Universitatea Politehnică din Timişoara. El a spus, atunci, că nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa. Multe universităţi au acum dotări de nivel internaţional şi am văzut şi astăzi astfel de exemple. Este un lucru perfect lăudabil şi pentru care îi felicit din toată inima pe rectori. Acum urmează cea mai grea parte: cea a găsirii resursei umane de calitate. Ştiu! Veţi putea spune că posturile sunt blocate! În curând, ele vor fi deblocate, dar posturile de conferenţiar şi profesor vor fi deblocate doar după ce vom avea acele criterii şi proceduri de promovare, care să ne asigure că templul universităţilor nu mai este pângărit de impostură. Acesta este un angajament ferm pe care îl iau, astăzi, în faţa comunităţii academice din România.

Stimaţi rectori, stimate doamne rector,
Vă asigur de tot sprijinul meu şi al Guvernului României pentru ca instituţiile pe care le conduceţi să devină universităţi antreprenoriale. Gândirea prin care ministrul trebuie să semneze orice decizie legată de modul de administrare al universităţilor aparţine unei epoci apuse. Adevărata autonomie universitară va veni o dată cu debirocratizarea şi cu stabilirea unei relaţii simple şi foarte sănătoase între minister şi universităţi. Aceasta este adevărata autonomie universitară. Dar autonomia universitară nu se poate exercita în afara răspunderii publice, pentru că autonomia oricărei instituţii în afara asumării răspunderii publice este anarhie, este abuz şi nu poate să ducă la nimic bun pentru această ţară. Aveţi în mine principalul dumneavoastră aliat în tot ceea ce înseamnă autonomie universitară, dar autonomie în baza unor reguli clare şi care să fie în interesul sistemului de învăţământ din România.
Mai am un ultim îndemn, stimaţi rectori, stimate doamne rector. Faceţi mai mult sport! Sportul este foarte, foarte important, la orice vârstă.
Dacă îmi permiteţi, voi profita de această ocazie unică în viaţa unui ministru pentru a vă adresa câteva întrebări. De fapt, le adresez întregii comunităţi academice din România, pentru că, doamnelor şi domnilor, oricât de bune ar fi ideile unui guvern, oricât de bune ar fi ideile unor experţi, dacă ele nu sunt înţelese şi îmbrăţişate de comunitatea pe care ei încearcă să o modernizeze, aceste idei şi acţiuni sunt sortite eşecului. De aceea, eu cred că, dacă vrem să modernizăm învăţământul din România, trebuie, în primul rând, să modernizăm universităţile şi doresc foarte mult să aflu opinia comunităţii academice despre câteva aspecte.
În primul rând, vreau să vă întreb pe dumneavoastră, care reprezentaţi elita învăţământului superior din România şi elita cercetării din România, dacă vi se pare sau nu normal să poţi ocupa posturi didactice permanente în universităţile din România înainte de a avea un doctorat sau/şi un post-doctorat? Eu cred că nu. Eu cred că ar trebui să devină membri ai comunităţii cadrelor didactice dintr-o universitate doar aceia care au doctoratul şi/sau post-doctoratul. Vorbesc despre normalitate pentru că eu cred că principala noastră ţintă trebuie să fie aceea de a avea un sistem normal. Înainte de a vorbi despre excelenţă, trebuie să vorbim despre normalitate, iar astăzi eu cred că trebuie să ne îndreptăm spre un sistem normal în România.

O a doua întrebare foarte simplă şi extrem de deschisă: vi se pare sau nu normală eternizarea pe posturi de conducere, indiferent de mandate sau de vârstă? Aici aş dori să fiu foarte clar înţeles: nu mă refer la vârsta biologică, pentru că sunt foarte mulţi tineri, inclusiv printre cadrele didactice, care sunt deja bătrâni, însă sunt suficient de mulţi oameni extraordinari care nu mai sunt la prima vârstă a tinereţii, dar ale căror spirite sunt vii. Iar noi nu ne putem permite să îi pierdem. Nu cred în eternizarea pe funcţie a nimănui, fireşte, nici a mea. Este o întrebare la care trebuie să răspundem, pentru că, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în România, vom vedea că avem destule cazuri de eternizări pe funcţie.  Şi când se ştie pus pe viaţă într-o funcţie dintr-o instituţie publică din România, omul are tendinţa să trateze acea instituţie ca pe propria sa moşie. Nu este sănătos, şi am să vă rog să mă contraziceţi, dacă nu sunteţi de acord. Poate nu aici, ci într-un alt cadru, dar întrebarea este deschisă şi sinceră.

Următoarea întrebare: vi se pare firesc sau nu ca în cadrul universităţii să fie permisă prin lege o relaţie de subordonare directă între rude? În lumea normală, acest lucru se numeşte nepotism. Mi se pare inacceptabil. Tot comunităţii academice doresc să-i adresez următoarea întrebare: vi se pare sau nu normal ca într-un stat care girează toate diplomele din învăţământul superior acreditat să existe reglementări diferite între universităţile private şi universităţile publice? Mie nu mi se pare! Cred că toate universităţile din România, indiferent de forma lor de capital, atât timp cât au girul statului  român pe diplome, trebuie să beneficieze de reglementări unitare, mai puţin, evident, în ceea ce priveşte regelementările patrimoniale.

O ultimă întrebare pe care aş dori să v-o pun este legată de conducerea de doctorate: vi se pare normal sau nu să acordăm conducerea de doctorat exclusiv pe criteriul competenţei şi calităţii, indiferent pe care cadrul didactic o ocupă? În Statele Unite, în Europa Occidentală, poţi să conduci un doctorat în momentul în care comunitatea academică ţi-a validat capacitatea de cercetător, indiferent dacă eşti profesor asistent, profesor asociat, conferenţiar sau profesor plin. Cred că trebuie să avem mult mai multă încredere în tinerii noştri, evident după criterii foarte clar stabilite şi să deschidem această posibilitate a conducerii de doctorat, pentru că instituţia conducătorului de doctorat să nu se mai transforme într-o patriarhie. Dacă îmi mai permiteţi, domnule rector, aş dori să vă spun două lucruri extrem de importante din învăţământul superior de astăzi care sunt pe agenda ministerului: un rector din Cluj, fost ministru  a spus un lucru extrem de interesant: că România are prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Perfect de acord. Într-o ţară ca România, principalul obiectiv managerial al Ministerului Educaţiei trebuie să fie concentrarea resurselor. Voi cere CNFIS-ului să creeze instrumente de finanţare preferenţială pentru universităţile care doresc să fuzioneze. Pentru că vom reuşi să avem universităţi de top atunci când vom avea instituţii puternice, atunci când nu vom mai disipa resursele având, de pildă, în cadrul aceluiaşi oraş, de multe ori mic decât Clujul, universităţi ale căror activităţi se suprapun. Am să vă invit, stimaţi rectori, stimate doamne rector, să urmăriţi cazul Strasbourg - oraş de mărimea Clujului - , care în urma unor politici de încurajare a dezvoltării instituţionale bazate pe fuziunea  dintre universităţi, a reuşit într-un timp foarte scurt ca, din 5 universităţi, să facă o singură universitate, care astăzi este cea mai puternică, cea mai bună universitate din Franţa. Ca ministru al Educaţiei, voi cere tuturor celor care se ocupă de acest departament în minister, să creeze rapid mecanisme de încurajare, repet încurajare şi nu coerciţie, în tot ceea ce ţine de o raţionalizare instituţională a universităţilor publice din România.
Ştiu că sunt, la ora actuală, în România, universităţi care doresc poate acest lucru. Ştiu că au fost tentative care au eşuat din faza discuţiilor, pentru că acele tentative nu aveau instrumentele financiare şi legislative din partea ministerului în acest sens. Cred că putem face un pas înainte, doamnelor şi domnilor, când vom înţelege că instituţiile puternice pot să fie competitive la nivel internaţional. Un al doilea obiectiv important pe agenda ministerului pentru acest an - şi sper că vom avea rezultate în acest domeniu cât mai repede - este modernizarea şi reforma doctoratelor. S-a încheiat epoca doctoratelor pe bandă rulantă. Sunt absolut convins şi nenumăratele discuţii avute cu rectorii din România, mi-au confirmat dorinţa lor de a avea un cadru mult mai bine pus la punct în tot ceea ce înseamnă doctoratele din România.

Stimaţi studenţi,
Vreau să vă mai spun câteva lucruri. În primul rând, un ultim îndemn, atât către studenţi cât şi către profesori, aici prezenţi şi rectori: feriţi-vă de mediocritate! Mediocritatea este cea care a dus România în situaţia de acum. Mediocritatea este cea care nu vă lasă pe voi, cei care ştiţi ce este de făcut şi cum să faceţi lucrurile, să duceţi lucrurile până la capăt. Mediocritatea are o caracteristică extraordinară, pe care elitele nu o au: mediocritatea are o capacitate incredibilă de solidarizare şi de regenerare. Elitele, din păcate, mai ales cele din România, nu au această capacitate. Vă cer ca, împreună, să lăsăm mediocritatea în trecut, acolo unde îi este locul. Cred că şi pentru România a venit momentul separării apelor. Cei care înţeleg drumul României în viitor  au, acum, momentul să se separe de cei care au ţinut prea mult timp România într-o situaţie nedemnă de ţara noastră. Eu am solicitat, ieri, domnului rector, să începem festivitatea de astăzi prin intonarea imnului naţional. În imnul naţional se spuneDeşteaptă-te române! Dacă vom scăpa de mediocritate, vom putea spune că România s-a deşteptat şi cred că acesta este primul lucru pe care universităţile din România trebuie să-l dea acestei ţări.

Dragi studenţi, voi spune încă un lucru, dintr-un discurs poate prea lung, dar cu certitudine sincer şi izvorât din câteva luni de experienţă într-un minister, iar educaţia dă tonul în societatea românească şi să vă îndemn să fiţi generoşi cu o ţară care, poate, nu a fost suficient de generoasă cu voi şi nici nu cred că trebuie să aşteptaţi acest moment în care România va fi generoasă cu voi. Cred că noi suntem cei care trebuie să fim generoşi cu România, nu cu România trecută, care trebuie să rămână acolo unde este, poate nici cu România prezentă, care din păcate are un nivel al dezbaterii publice, foarte mult sub ceea ce voi tinerii aşteptaţi. Dar vă rog să fiţi generoşi cu România viitorului, pe care voi o reprezentaţi astăzi aici, pe care rectorii şi profesorii dumneavoastră o clădesc împreună cu voi, toţi tinerii şi toţi studenţii acestei ţări. Vă mulţumesc foarte mult pentru că mi-aţi dat posibilitatea să ţin poate discursul cel mai din suflet şi sper că am dat un semnal de speranţă şi de încredere pentru tot ceea ce înseamnă statul român. Si cred că a sosit momentul să ne debarasăm de mentalitatea Merge şi aşa şi de mentalitatea Asta-i viaţa. Mesajul meu este că, de astăzi, putem deschide un orizont care să însemne că putem face ceea ce trebuie să facem pentru această ţară. Vă mulţumesc, vă doresc un an universitar cât mai fructuos, şi nu uitaţi să faceţi sport, şi nu uitaţi să profitaţi de viaţa de student, sunt cele mai frumoase momente pe care le aveţi în viaţa voastră!

vineri, 13 iunie 2014

Ce le-aș fi spus colegilor la întâlnirea de 25 de ani

În primul rând aș fi tăcut pentru a-i asculta.

După care, dacă m-ar fi întrebat, le-aș fi spus - celor care au nemulțumiri în viață - că am ajuns cu toții mult mai departe decât speram atunci, la sfârșitul anilor '80, când stăteam la terasa „Flora” și puneam țara la cale. Țin minte cu câtă atenție studiam primul walkman Sony care ne-a căzut în mână, ce fericiți eram când mai puneam mâna pe o casetă cu Dire Straits sau Pink Floyd sau cum făceam echipa pentru campionatul liceului.

Le-aș mai spune cât de mult noroc am avut că am avut parte de profesori de foarte bună calitate. Dna Putnoki, dna Vert, dl. Faur dar și mulți alții, ne-au dat nu numai cunoștințe, ci și un soi de repere pentru viață. Nu vreau să-i idealizez, dar cu certitudine erau oameni pentru care „valoare” însemna ceva.

I-aș mai spune dlui Faur, profesorul de biologie, că atunci când m-a suspectat că mă uitam pe lucrarea colegei greșea: mă uitam, dar nu pe lucrare... M-am simțit groaznic când și-a imaginat că aș fi vrut să mă „inspir”. O să râdeți, dar țin minte destul de bine chiar și orele de economie politică și laxismul dirigintei (dna Putnoki) când venea vorba de orice legat de UTC sau comunism: pur și simplu făceam altceva la ora respctivă.

Mi-aș cere scuze unei colege, A., pe care am sărutat-o de anul nou 1987/1988, și la care am ținut foarte mult, că nu i-am mai acordat foarte multă atenție după aceea: pur și simplu eram extrem de timid și nu știam cum să încep conversația din ziua care a urmat...

I-aș mai spune Lilianei Feru „mulțumesc” pentru că mama sa mi-a făcut rost, atunci era foarte greu, de un bilet de tren la vagon de dormit pentru a merge la pregătirea lotului de chimie de la București. Le-aș mai spune că unul dintre cele mai emoționante momente din viață a fost când m-au așteptat toți la aeroport după ce m-am întors de la o olimpiadă de la Sofia. Și acum țin minte că i-am adus lui Dali două pachete de țigări LM (de fapt adusesem 4, cu dolarii cumpărați de la un competitor sârb, dar vameșul de la Otopeni mi-a oprit două...).

I-aș mai spune Anișoarei Dumitru cât de mult mă fascina și intimida în același timp: avea un stil de a spune lucrurile direct și fără ocolișuri că ar fi fost un foarte bun politician :) Era cam singura persoană față de care, atunci când îmi trecea prin cap ceva mai neobișnuit, simțeam nevoia să mă justific.

Le-aș mai spune că, oricât de glacial m-ar fi perceput în anumite faze ale vieții mele publice, nu m-am schimbat defel: vibrez la fel atunci când ne amintim serile de la Herculane sau Gărâna.

luni, 12 mai 2014

Fonduri pentru campanie

Am început campania electorală pentru Colegiul 3 Timișoara, zona în care am locuit o bună perioadă de timp și zona în care locuiesc părinții mei.
În această campanie am un număr relativ mic de afișe electorale. Petrec majoritatea timpului pe stradă și în scările de bloc, unde am un contact extraordinar cu oamenii: mă încarcă de energie. Nu dăm mită electorală nu facem promisiuni fantasmagorice. Oferim zâmbete și siguranța faptului că v-aș reprezenta cu forță și eficiență la București. 
Pentru această campanie doresc să folosesc fonduri exclusiv din donațiile celor care cred că în 5 ani de viață publică am făcut ceva semnificativ, care ar trebui continuat. Donațiile pot fi în lei, în contul:

RO09 BRDE 360S V768 2647 3600

conform prevederilor legale.


Vă mulțumesc,
Daniel Funeriu

sâmbătă, 22 martie 2014

Scurt bilanț al lucrurilor măsurabile

În 5 ani de viață publică, 8 luni am fost europarlamentar, 2 ani ministru și 2 ani consilier prezidențial. Am realizat următoarele lucruri măsurabile (cele mai importante 20 de lucuri):

0) Scor în alegeri de trei ori mai mare decât cel al partidului.
1) Legea educației
2) Finanțarea școlilor în baza costului standard: 10 000 de copii anual salvați de la abandon școlar.
3) Reintroducerea învățământului profesional (www.alegetidrumul.ro) (30 000 de copii îl urmează).
4) Clasa pregătitoare: 60 000 de copii anual în plus frecventează școala și eliberarea de locuri în grădinițe.
5) Reforma cercetării: alocarea banilor de cercetare pe bază de competiție cu evaluare internațională.
6) Laserul de la Măgurele (ELI).
7) Bacalaureatul și examenul de intrare la liceu corecte.
8) Clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii.
9) 600 de microbuze școlare și 200 de milioane de Euro investiții în școli și redemararea programului de construcții a 250 de grădinițe.
10) Programe școlare moderne pentru grădiniță și clasa pregătitoare.
11) Reîncadrarea a 30 000 de educatoare și învățătoare pe post de profesor pentru învățământul preșcolar/primar.
12) Codul studiilor doctorale.
13) Legislație împotriva plagiatului și a încălcării eticii în universități.
14) Criterii minimale corecte pentru a deveni profesor/conferențiar universitar.
15) Reforma învățării pe tot parcursul vieții (nefinalizată în mandatul meu).
16) Codul etic în școli (nefinalizat în mandatul meu).
17) Pentru prima data un salt semnificativ în rezultatele la testele PISA (2012 față de 2009). Nu mai suntem ultimii în Europa.
18) Programul Școala Altfel.
19) Introducerea oratoriei și dezbaterii ca disciplină opțională.
20) Ora de lectură.

Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul politic din partea lui Traian Băsescu și al lui Emil Boc, fără conceptele gândite de Mircea Miclea și fără colaboratorii mei (și o extraordinară echipă de inspectori școlari). Nu vreau să-i numesc pe colaboratorii mei cei mai apropiați pentru că le-aș face rău: acest guvern i-ar lua la ochi cu siguranță și le-ar bloca viitorul profesional. Ei știu că-i prețuiesc enorm și că vom face echipă în continuare.


joi, 20 martie 2014

Un copy-paste interesant

Recent am citit un alt text excelent, aici, despre sisteme de vot, din care reproduc, cu copy-paste mai jos. 

I remember one time when I worked for NEC Research Institute and we had to vote to decide who, among about a dozen candidates, to hire. There were several camps, each favoring a different candidate who excelled in one way or another. There were also many mediocre candidates – nonentities – whom nobody particularly wanted. Arguments grew impassioned.
So then our boss, who definitely was several watts shy of being the brightest bulb in the box, said "we have to be fair about this. Let's vote." And he right then (apparently) independently reinvented the Borda count system and told us all to provide our Borda votes (preference orderings) – by secret ballot of course, since he'd read in some managerial handbook that secret ballots were better. Then he'd add them up. There were one or two attendees who immediately objected that "strategic voting" would foul that up. My boss, of course, wasn't going to listen to a bunch of whining nerds about that.

Well, of course, since everybody there was an arrogant pushy scientist, everybody quickly figured out that the thing to do was to rank your favorite first, then artificially rank all of his perceived major rivals artificially last. Finally, by the rules of the Borda system, the non-entities had to be ranked somewhere in the middle. (Of course, you could honestly rank all the top candidates top, but that would be like having one-tenth of a strategic vote, unacceptably weak. Nobody could afford to be that stupid and ineffectual. Plus, there was no public embarrassment about submitting lies in your ballot, since everybody's ballot was secret.) Then, my boss made a great show of closing his eyes and shuffling all the ballots... then opened them and added them up... and golly... that was odd... the most-favored candidates all seemed to be ones that had been dismissed as nonentities before... they must have a good deal more support than he'd realized... hmm... the result-order really seems quite illogical and random... but after all, this clearly IS the most fair possible voting system, so we have to concede that Mr. Putz really is the truly most-favored candidate, unexpected though he may be... ok, meeting over, thanks for all your input, folks.

NEC Research Institute eventually collapsed and nearly all its scientists were fired. This particular meeting, in its small way, was one contribution to its downfall. (The parent company NEC still survives, thanks to a bailout by the Japanese government.)


AS A PICTURE: if the 3 good candidates are A,B,C then the strategic votes are:
A > nonentities > B > C (cast by about 1/3 of the voters)
C > nonentities > A > B (cast by about 1/3 of the voters)
B > nonentities > C > A (cast by about 1/3 of the voters)
total:  A,B, and C each get an average score of about N/3, whereas the nonentities get,    on average, a score of about N/2. So a nonentity always wins and the 3 good candidates  always are ranked below average. In this kind of scenario Borda actually performs worse  than plurality voting.

luni, 3 martie 2014

Argumentele pentru care Ponta trebuie să-și depună mandatul

Argumentele sunt de două tipuri: politice și juridice. Cele politice sunt interpretabile, cele juridice sunt clare. Așa că mă voi limita la o interpretare a spiritului Constituției României.

1) Constituția dă președintelui României statutul de „cel mai legitim ales”. Pentru că este cel mai legitim ales are și prerogativele de putere adecvate. Între altele Constituția acordă președintelui posibilitatea alegerii unui premier care să pună în practică politici utile României și care să aibă și șanse maxime de a obține sprijinul parlamentar necesar. A fost cazul cu Emil Boc în decembrie 2009 și MRU în 2012.

2) Constituția stabilește, prin spiritul ei, faptul că marja președintelui în a alege premierul (pentru a evita alegerea discreționară!) este dată de rezultatul alegerilor parlamentare. Președintele este aproape obligat ca în procesul de desemnare al unui premier să se supună voinței electoratului DACĂ electoratul a desemnat un câștigător cu peste 50% la alegerile parlamentare. Chiar dacă Constituția vorbește despre „partidul care a obținut peste 50%”, atunci când o alianță politică a obținut peste 50% și își manifestă și dorința să guverneze, marja președintelui este redusă. Este exact ceea ce s-a întâmplat în decembrie 2012: Ponta a fost învestit ca premier USL, a cărui validare în Parlament urma să fie o formalitate având în vedere rezultatul alegerilor.

3) Astăzi suntem în situația în care nu există o legitimitate electorală a formațiunii care îl susține pe premier. Singurul care are legitimitate electorală acum este Președintele României. Ne întoarcem așadar în situația în care el are obligația de a desemna un premier pentru că, în fapt, premierul nu mai respectă voința electoratului pentru că nu a menținut USL.

Așadar: Ponta ar trebui să-și depună mandatul iar președintele să numească un premier. Desigur, dacă Ponta nu va face acest lucru președintele poate cere Curții Constituționale să judece un conflict constituțional între președinte și guvern. 
PS: sintetic, Elenina Nicuț îmi sugerează că suntem în situația în care mandatarul driblează mandantul. E precum mandatarul care trebuie să cumpere un apartament în Primăverii dar, cu aceiași bani, cumpără un apartament în Ferentari.

joi, 27 februarie 2014

Despre vinurile de Corcova: o degustare

Acest text este scris de dl. Mihai Vasile, posesor al blogului http://berbecutio.blogspot.ro/ și posesorul paginii de fb https://www.facebook.com/mihai.vasile?fref=ts

Am discutat cu el pe facebook despre vinurile de Corcova, eu nefiind un expert. El, simpatic, mi-a promis că va face o degustare și că va întocmi un „raport”, pe care-l găsiți mai jos. Enjoy. 
Bonus: se pare că dl. Mihai Vasile se lasă de fumat. Felicitări!

Istoria Pinot Noir-ului romanesc se sfarseste inainte de a incepe, chiar si in epoca moderna, unde chimia si inoxul au inlocuit budanele si obiceiurile artizanale. Sunt doar cateva exceptii in ultimii 15 ani care au iesit din mediocritate, ceea ce inseamna foarte putin, la 25 de ani de la incheierea capitolului comunist care a dus la pierzanie viticultura romaneasca. Soiul este unul foarte pretentios, castigandu-si locul in primele patru rosii ale planetei prin rezultatele exceptionale oferite in Burgundia. In Romania se cultiva pe arii relativ extinse, daca luam in considerare ca producatorii trec cu vederea auto-mutatiile frecvente si asemanarile (doar) de aspect, categorisindu-si de pilda Burgundul Mare drept Pinot. Corcova considera ca este cel mai bun vin al lor, din moment ce este si cel mai scump, costand nu mai putin de 75 de lei pe site-ul cramei (printre cele mai simpatice si complete din bransa),  unde gasim cele doua medalii obtinute, recomandari de servire si asociere cu preparate culinare, informatii despre procesul de productie, etc. In ciuda pretului piperat, stocul de 4200 de sticle este terminat. 

Note de degustare: culoarea este un rosu rubiniu intens, tanar si carnos, intr-o nuanta sensibil mai intunecata decat majoritatea Pinot-urilor clasice. Olfactiv ne duce cu gandul la fructe rosii de padure, frunze uscate, coacaze albastre, cu un subton de piper verde si un fin praf de vanilie ce invaluie partitura. Mai degraba auster decat savuros, mai mult frantuzist decat romanesc. Gustativ ar trebui sa analizam in primul rand parametrii tehnici: foarte sec, aciditate vioaie, integrata in ansamblu, consistenta medie, specifica soiului, dar taninuri usor uscate, dand senzatii prafoase in final. Retronazal apar arome din seturile nobile, aducand a fan uscat, grajd, piele tabacita, totul la o amplitudine notabila. In loc de a reinventa teoria raportului calitate/pret si pozitionarea pe piata romaneasca, voi face o recomandare neutra: incercati-l macar o data si decideti daca merita cumparat si in viitor. In opinia mea se situeaza in jur de 86 de puncte din 100, pe o scala imprumutata de la marii critici internationali care incepe de la 40-50 de puncte cu un pahar de apa, sau motorina, pana la 100 care in general reprezinta un vin pe care il bei o data in viata. Din cele peste 2000 de vinuri incercate in ultimii trei ani, cel mai mare punctaj a fost 95, o data pentru un vin de 20 de EUR, altadata pentru unul de 250 EUR, din Spania, respectiv Franta. Exista si afara discrepante, insa cu atat mai putin in Romania pretul reflecta calitatea vinului. O ultima recomandare: nu scapati acest film, daca sunteti pasionati de vinuri, in special de Pinot Noir. 
Trecand la urmatorul vin am marit usor temperatura, trecand de la 14-15 grade spre 18-20, interval la care face referire binecunoscutul concept "temperatura camerei".  De asemenea am testat in paralel omologul de peste deal, Petrovaselo Cab si Merlot, pentru o mai buna evaluare. Totul s-a desfasurat “in orb”  (asa cum ar trebui facut cu orice vin pentru o evaluare pertinenta), nestiind care cum sunt, iar secretul a fost dezavluit abia dupa ce am tras concluziile: 84 de puncte Corcova si 87+ PetroVaselo, ambele 2009. Diferenta este la alcoolul care este mai bine ascuns in Petrovaselo, nasul cam ierbos in sens negativ de la Corcova. Odata cu trecerea timpului componentele se vor imbunatati, dar cred ca 2008 a fost un an mai bun, cu toate ca a fost mai aproape de data nasterii viei. Fata de alti producatori romani care aspira la varf, e de bun augur ca lemnul in care s-a cizelat vinul nu numai ca nu a adus note vulgare, e chiar insesizabil. Alte diferente: aciditatea vinului de Dealul Racoveanu e cam sus in acelasi peisaj cu densitatea mai joasa. Dupa inca o ora de stat in decanter (peste cele doua initiale), valorile se apropie, insa pretul nu, castigatorul fiind si mai ieftin cu ~25%. 
 Tipicitatea Syrah-ului este data de caracterul condimentat, tusele de smoala/asfalt sau gudron dar si fructuozitatea intensa. Cele mai bune rezultate sunt in Valea Ronului si in Australia – aici avand denumirea de Shiraz. In Romania nu este cultivat pe suprafete extinse, ca deh, nu da de la 20 de tone in sus la hectar, ca Feteasca Regala.  Cel de la Corcova este din recolta 2010, are un “nas” de vin de clasa, chiar daca nu se incadreaza fidel tiparele amintite mai sus. Merge pe fruct mai degraba decat pe condimente, dar partea de smoala-gudron exista. La o temperatura mai inalta - 21 de grade - apare o impresie de paprika, ghimbir sau de boia, atat in miros cat si in gust, alaturi de o superba dulceata de visine. In gust este extra-sec, lipsa zaharului aducand si cateva inflexiuni amare. Are o structura buna, carnoasa, amplitudinea te cuprinde, iar postul scurtat de aciditate are o calitate subtila: naste rapid imboldul pentru urmatoarea gura. Foarte reusit, 87 de puncte.

P.S. De sezon va recomand rose-ul 2013, abia aparut. E foarte reusit si anul acesta, dupa ce vintage-ul 2012 a castigat Centura Roz. 

miercuri, 26 februarie 2014

Despre ruperea USL

Ponta și Antonescu acționează numai în interesul unei combinatorii politice, nu în interesul țării. E măsura iresponsabilității lor.

Diferit de ei, propun o privire prin prisma interesului României și nu doar o jubilare infantilă atunci când se strică jucăria rivalului tău. Acest tip de privire este necesară pentru un partid care propune alternativa.

1) Noul guvern este mult mai instabil decât precedentul. Deci vulnerabilitate crescută pentru România. 
2) Putere mărită pentru PSD, deci probabile măsuri sociale în loc de măsuri de progres.
3) Putere mai mare a baronilor pentru că guvernul este mai dependent de ei. 
4) Legile organice vor trece mai greu în Parlament, ceea ce e bine, pentru că de obicei prin aceste legi PSD va dori să strice lucrurile bune existente.
5) Modificarea Constituției a picat, ceea ce este bine.
6) Viitorul președinte al României nu se va numi dr. Victor Viorel, ceea ce e bine.

Rămâne, totuși, o întrebare: când va începe Antonescu să-l trateze pe Ponta drept „plagiator”?



duminică, 23 februarie 2014

Declarație politică Ucraina: UPDATE

Momentan agenda europeană a prevalat în Ucraina, „victoria” este însă firavă. Uniunea Europeană are OBLIGAȚIA de a fi la înălțimea sacrificiului făcut de ucrainienii curajoși. UE este cel mai generos proiect politic din istoria umanității și cel mai evoluat sistem prin care oamenii de rând pot beneficia de apartenența la un spațiu comun al valorilor. Securizarea acestui spațiu implică și costuri, pe care UE are tot interesul să le plătească. Aceste costuri sunt infinit mai mici decât costurile unui eșec în Ucraina și Moldova. Principalul meu proiect politic, dacă voi ajunge în Parlamentul European, va fi consolidarea câștigurilor democratice din Moldova și Ucraina. Pentru că asta va asigura României stabilitate și predictibilitate pe termen lung. Salut faptul că UE este pregătită să semneze acordul de asociere cu Ucraina imediat după instalarea noului guvern.

duminică, 9 februarie 2014

Discursul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, în cadrul dezbaterii „Statul de drept - între modelul european și realitatea din România”, organizată de Fundația „Mişcarea Populară”

09 februarie 2014

„Bine v-am regăsit şi pentru foarte mulţi bine v-am găsit, este prima dată când ne întâlnim şi atunci şi destul de mulţi cei cu care m-am mai întâlnit în campanii sau cu ocazia altor evenimente. Statul de drept este o noţiune care, în opinia mea, ne limitează. Ne limitează la a discuta probleme tehnice sau acţiuni politice într-o marjă extrem de redusă. În realitate, în ceea ce ne priveşte, toate analizele vizează îndeplinirea criteriilor politice, aşa-numitele criterii de la Copenhaga, în care statul de drept este doar un element. Criteriile politice implică mult mai multe lucruri şi noi suntem judecaţi în MCV pornind de la obligaţia pe care România şi-a asumat-o, de a respecta criteriile politice. Asta înseamnă stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă statul de drept, un element alături de stabilitatea instituţiilor, asta înseamnă respectarea drepturilor omului şi, nu în cele din urmă, respectarea şi susţinerea minorităţilor. Nu aş vrea să ne vedem mai negri decât suntem sau într-o lumină mai neagră decât este drept să ne vedem. Dar, luând criteriile de la Copenhaga, este clar că România nu are niciun fel de probleme în ceea ce priveşte respectarea drepturilor minorităţilor, România are minime probleme care sunt la o medie europeană în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului. Sunt incidente ca în orice ţară şi în România, dar respectarea drepturilor omului este un fundament al criteriului politic pe care România îl îndeplineşte. Dacă avem probleme, avem în zona stabilităţii instituţiilor statului şi în zona respectării statului de drept, în acest complex al criteriilor politice sau criteriilor de la Copenhaga, care mai au şi alte elemente, dar mă refer strict la criteriile politice. De ce alarma, când este vorba de criteriile politice, este atât de mare? Pentru că este criteriul fără care nu poţi să începi negocierile de aderare, iar orice depreciere în criteriile politice împinge ţara la momentul zero de dinaintea începerii negocierilor. De aceea, alarma este foarte mare. În momentul în care criteriile politice nu sunt respectate, ţara face consistent paşi înapoi şi vreau să înţelegeţi, deşi în discuţiile cu partenerii europeni adesea mă refer strict la Schengen, aşa cum el este în tratatul nostru de aderare, dar vreau să înţelegeţi că acest factor complex, care înseamnă criteriul politic, din cauza degradării, practic, a aprecierilor despre respectarea acestor criterii fac ca unele ţări să aibă dubii serioase în ceea ce priveşte intrarea noastră în Schengen. Nu voi urmări neapărat rapoartele şi vă spun ceea ce văd eu, ceea ce vede orice român, sunt convins că domnul profesor Boc va
fi mult mai precis în aşezarea fiecărui element în zona constituţională. 

Dar, dacă privim la realităţile care nu pot fi trecute cu vederea - şi v-o spun ca un om cu experienţă în problemele europene - în mod categoric evenimentele din vara anului 2012, când s-a încercat debarcarea, prin nerespectarea Constituţiei, a preşedintelui României, este un element care revine tot timpul în discuţie, dar şi în rapoarte, în rapoartele Comisiei Europene. «Marţea neagră» din decembrie 2013 a fost momentul unei reaprinderi a dubiilor partenerilor noştri europeni asupra capacităţii României de a respecta criteriile politice; atacurile continue la judecători, la justiţie, la instituţiile statului, nu neapărat numai cele legate de justiţie, la instituţii care sunt deja în ansamblul european şi în ansamblul NATO. Aceste atacuri, de asemenea, pun sub semnul întrebării îndeplinirea criteriilor politice, pentru că unul din elementele principale şi, de fapt, cel cu care încep criteriile politice, se referă la stabilitatea instituţiilor statului. Abia al doilea criteriu este statul de drept, în criteriile politice. Ori, instabilitatea instituţiilor statului, atacul la instituţii, atacul politic la instituţii, denigrarea instituţiilor care sunt recunoscute ca fiind deja parte a sistemului european, este un element care ne scoate din criteriile politice. Refuzul de a aplica hotărârile judecătoreşti - avem doi parlamentari cu hotărâre definitivă de nerespectare a criteriilor de integritate, pentru care Parlamentul nu a dat aviz să plece din Parlament - este... Nu ştiu dacă realizăm toţi ce şoc este pentru un cetăţean european să afle că Parlamentul României nu respectă hotărâri definitive ale instanţelor. De fapt, din cauza jocului mediatic, românii sunt ţinuţi departe de înţelegerea realităţilor dure pe care le avem. Sau refuzul de aviza începerea urmăririi penale pentru un ministru sau pentru un parlamentar este, de asemenea, o încălcare gravă nu numai a statului de drept, dar şi a funcţionării instituţiilor. Instituţia Parlamentului României nu funcţionează ca o instituţie la standarde europene. 

Deci, lucrurile sunt extrem de complicate, dacă privim şi la faptul că, tot mai des, şi de peste ocean, dar şi rapoartele în Comisiei Europene se vorbeşte despre lipsa de libertate a mijloacelor mass-media şi se face şi precizarea că ele fac politica patronilor lor. Oameni buni, când ai patron turnător sau patron inculpat, este foarte greu ca cineva să mai accepte că, făcând politica acestui patron, presa este liberă. V-am dat tot acest pachet ca să vedeţi că ne vedem rău din multe puncte de vedere şi, dacă românii au o capacitate mai mică de a pune la un loc toate aceste lucruri şi de a spune: «Avem semne de întrebare cu privire la îndeplinirea criteriului politic», Comisia Europeană nu are astfel de dubii şi ni le spune drept în faţă. Din păcate, uitându-mă la cele două rapoarte, a apărut raportul MCV pe care ni l-am asumat de la intrarea în UE ca o condiţie pentru faptul că nu îndeplineam integral criteriile politice, precum şi raportul pentru întreaga UE în care iarăşi România are 11 pagini rezervate. Deci, toate acestea ne arată că avem mult de făcut. Dar primul lucru care trebuie făcut este să explicăm populaţiei care sunt exigenţele acestui criteriu politic, pentru că nu vom reuşi, o mână de oameni politici, să impunem respectarea integrală a acestor criterii şi România să devină un stat absolut onorabil şi cu standarde la nivel european dacă nu vom fi sprijiniţi de populaţie, dacă exigenţa populaţiei în această direcţie nu va creşte. Iar lipsa de exigenţă se vede în cât de tolerant a fost electoratul românesc când a trimis în Parlament sau când a ales preşedinţi de consilii judeţene despre care se ştia public ori că sunt în instanţă, ori că au dosare penale pentru corupţie. Deci, aici avem toţi o problemă, nu este doar o problemă a oamenilor politici. Sigur, oamenii politici, prin comportament, puteau să rezolve lucrurile la suprafaţă. Dar noi avem o problemă în mod real şi în interiorul societăţii româneşti, care este extrem de tolerantă la corupţie, la nerespectarea regulilor. Dacă venim la nerespectarea regulilor, v-aş da un exemplu: este un şef de stat ales acum un an şi jumătate într-o ţară a UE. Procentele lui sunt foarte scăzute, dacă s-ar organiza un referendum cu certitudine l-ar pierde. Dar nu asta înseamnă stat de drept. Stat de drept înseamnă să-şi facă mandatul atât timp când nu îndeplineşte constituţia, pentru că altfel am ajunge în partea cealaltă, a instabilităţii instituţiilor statului de drept. Or acest lucru este vital şi nimeni nu este dispus să judece de ce a scazut în sondaje un preşedinte sau alt preşedinte. Adesea, preşedinţii sunt în situaţia de a lua măsuri care trebuie luate cu sau fără susţinerea populaţiei, mai ales în momente de criză. Asta nu înseamnă că el nu poate să-şi ducă mandatul. Iar tipul acesta de instabilitate a instituţiilor este un tip de instabilitate care ne scoate din criteriile politice.

În ceea ce ne priveşte, vreau să ştiţi că, fără a face politică, România a făcut paşi înapoi din vara anului 2012. Ştiţi foarte bine că orice declaraţie pe care o fac în următoarele 30 de minute este în toate cancelariile occidentale şi atunci vă spun următorul lucru: în vara anului 2012 era stabilit ca în toamnă România să intre în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi cu frontierele maritime, urmând faza a doua frontierele terestre. Din păcate, evenimentele de la noi din vara anului 2012, cele din decembrie 2013, atacurile la instituţii practicate de actuala majoritate, atacurile la justiţie, atacurile la judecător, atacurile la procuror au fost de natură să ne descalifice pentru acest lucru. Şi au pierdut românii, au pierdut enorm în primul rând în credibilitate şi în al doilea rând, economic. Gândiţi-vă la cozile de camioane care sunt în frontiera ungară. Cât câştig ar fi pentru economie dacă n-am avea acele cozi la controlul pe care îl fac ungurii la mijloacele de transport ungureşti, fie că sunt trenuri, fie că sunt camioane, dar la uşurinţa de a trece prin frontiere pentru orice cetăţean. Este drept, nu aici avem marea problemă, pentru că, totuşi, accesul prin aeroporturi este, să spunem, relativ uşor, dar, dacă mergeţi la Otopeni şi vedeţi terminalele marcate cu Schengen şi acoperite cu pânză, stau aşa din vara anului 2012, o să înţelegeţi că toţi avem o problemă. Toţi avem o problemă datorată, în primul rând, acţiunilor politice ale unei majorităţi care nu este interesată în atingerea standardelor înalte pe care le reclamă calitatea de mebru al UE. Eu cred că toţi avem obligaţia să dăm un semnal puternic spre populaţie, în primul rând, să-şi mărească exigenţa faţa de comportamentul oamenilor politici, atunci când vine vorba de instituţii, când vine vorba de stat de drept, când vine vorba de drepturile omului, sigur, şi drepturile minorităţilor, care, repet, în România sunt la cel mai înalt standard din UE, chiar dacă se mai cer multe altele. Dar standardele pe care România le aplică din acest punct de vedere sunt cele mai înalte standarde ale UE.

Aş vorbi foarte mult despre statul de drept, dar o să vă dau un simplu exemplu, pentru că unul dintre actori este aici, doamna Udrea, ca să ştiţi de unde am plecat şi unde am ajuns. Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte un eveniment în care s-a vorbit despre un bileţel, i s-a spus «bileţul roz», nu era roz era galben, dar vreau să înţelegeţi unde mi-am început mandatul din punct de vedere al funcţionării justiţiei. Mandatul meu a început de la nivelul la care primul-ministru nu avea nicio jenă să-i scrie preşedintelui: «Dragă Traian, te rog rezolvă problema de la Parchet cu Dinu Patriciu», semnat Călin Popescu Tăriceanu. Şi acest om nu a fost un om rău intenţionat, dar aşa gândea clasa politică atunci, în condiţiile în care toată campania mea fusese legată de ţepe, dacă vă aduceţi aminte, pentru corupţi ţepe în Piaţa Victoriei. De fapt, nici partenerul meu de campanie nu credea în ceea ce eu spuneam, iar astăzi sunt vreo şapte miniştri în închisoare ispăşind pedepsele, sunt vreo 18 parlamentari şi mulţi alţii pe rolul instanţelor, cu care nu ştiu ce se va întâmpla, dar am mai văzut câte unul care întreabă: «Unde sunt ţepele, că aţi promis ţepe, domnule preşedinte?». Justiţia este cea care îi trage în ţeapă pe cei care încalcă legea! Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte care a fost reacţia presei atunci, pentru că a fost un act de transparenţă, poate neinspirat prezentat, dar a fost un act de transparenţă care mie mi se părea că pentru mine a fost o jignire uriaşă acel bilet. Adică, «hai lasă ce ai spus în campanie, rezolvă problema aici, între noi». Mie mi s-a părut o uriaşă jgnire şi de aceea am considerat necesar să îl fac public. Dar ce mi pare nedrept acum, când instituţiile statului au început să funcţioneze, când peste 20 de primari, alături de miniştri şi parlamentari au fost condamnaţi, câteva zeci de consilieri locali, peste 50 de directori de mari companii de stat sunt în închisori pentru abuz în serviciu sau pentru corupţie, mi se pare nedrept ca astăzi să spunem: «Ia uite, corupţia este mai mare ca oricând». Nu, în ultimii ani statul a avut capacitate să îi arate pe corupţi, acea corupţie pe care nu o vedea nimeni până la terminarea mandatului lui Adrian Năstase. Şi, dacă vă uitaţi la evenimente, ele îşi au geneza exact în acea perioadă, în cea mai mare parte a cazurilor de mare corupţie.

Nu vreau să îmi fac un titlu de glorie din faptul că sunt oameni în puşcărie, de aceea mă şi bucură intrarea în vigoare a noului Cod Penal, pentru vă obiectivul unui stat nu este să-şi ţină cetăţenii în puşcărie ci să îi corecteze şi să recupereze în primul rând pagubele pe care ei le-au produs, iar noul Cod Penal este în această direcţie. Sigur, când privim la recidivişti, constatăm că pedepsele sunt mai mari decât în vechiul Cod Penal pentru recidivişti, dar cel care greşeşte prima dată trebuie să aibă şansa revenirii în societate mai rapidă decât o preconizau codurile comuniste pe care le-am avut până acum. Ceea ce nu înseamnă că nu reproşez erori în Codul de Procedură Penală, cel care s-a negociat, s-a tot modificat în Parlament, inclusiv în 2013. Dar, altfel, noile coduri, fie că vorbim de Codul Comercial şi Codul de Procedură, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, sunt instrumente moderne ale statului român. Cheia este ca ele să fie aplicate întocmai. Plec de la premisa că un om care a greşit prima dată are dreptul la a doua şansă, chiar dacă în loc de şapte stă doi, trei, patru ani. Vă mai spun un lucru asupra nivelului de pedepse din ceea ce eu ştiu, fără a fi, Doamne fereşte, unul care să aibă pretenţia că înţelege Codul Penal, Nu sunt specialist, dar ştiu când erau discuţiile pentru scrierea lui, discuţii care au fost şi cu judecători şi cu procurori şi cu experţi străini, europeni, care au venit cu soluţiile din Codurile Penale din ţările occidentale avansate. Ideea era ca pedeapsa să se situeze pe media a ceea ce s-a întâmplat chiar in justiţia română până în momentul la care se scriau codurile şi dacă veţi urmări – trebuie să ai capacitate de sinteză mare, dar atunci a fost - pedepsele stabilite de noile coduri penale sunt cam la limita pe care o aplică judecătorii în instanţele româneşti şi care e foarte apropiată de fapt de ce se întâmplă în instanţele occidentale. Deci, după revoluţie, şi judecătorii români, fără să aibă neapărat un nou Cod Penal, au coborât la prima pedeapsă nivelul cam la nivelul practicat în ţările UE. Am venit la Coduri pentru că ele sunt parte a noii justiţii din România, e adevărat, poate nu toate lucrurile sunt bine pregătite ca, spre exemplu, brăţările pentru cei care au dreptul să facă arestul la domiciliu, dar cu siguranţă aceşti paşi se vor face şi România va avea un Cod Penal civilizat, civilizat şi care permite, însă, o acţiune mult mai rapidă a justiţiei asupra celor care au încălcat legea penală. Se termină totul la nivelul Curţilor de Apel. Nu mai pierzi încă doi-trei ani să se facă judecata şi la Înalta Curte, decât în situaţii excepţionale care sunt pregătite, prevăzute de lege. Aş spune, deci, că statul de drept este parte a unui complex care vizează şi funcţionarea altor instituţii decât cele ale justiţiei şi care înseamnă criterii politice, fără de care România nu are nicio şansă la progres şi la credibilitate. Stabilitatea instituţiilor, statul de drept, respectarea drepturilor omului, respectarea drepturilor minorităţilor sunt elemente care definesc un stat de succes. Oricât ar împrăştia Victor Ponta ajutoare, oricât ar prelua la bugetul de stat rate ale datornicilor, nu vom fi un stat civilizat până când nu vom îndeplini criteriile politice şi, ce e mai grav, fără îndeplinirea criteriilor politice nu vom putea asigura, pe de o parte, echitate în societate şi, pe de altă, parte şansa prosperităţii. Numai un stat în care justiţia şi instituţiile sunt solide, permanente, îşi fac treaba consecvent, este un stat care dă şanse cetăţenilor săi, iar România trebuie să ajungă aici, iar bătălia mea, dacă vreţi, atât cât mai poate fi o bătălie când eşti singur cu o majoritate de 70-80% în faţă, dar atât cât o să pot o să le ţin piept pentru a reveni în criteriile politice, care la un moment dat păreau atinse de România în 2012. Mai este un lucru pe care acţiunea politică a USL-ului l-a relevat: instabilitatea reformelor şi acesta este, poate, cel mai grav lucru. Faptul că revenirea la o justiţie controlată este un lucru care se poate întâmpla, deci ireversibilitatea reformelor în justiţie nu este garantată, din păcate, prin acţiunea oamenilor politici, iar acest lucru îngrijorează cel mai mult. La fel de adevărat este, la fel de adevărat şi în toate rapoartele Uniunii Europene este subliniat: «Instituţiile statului roman au rezistat la atacul din vara anului 2012, dar şi la atacul din marţea neagră, decembrie 2013». Instituţiile au rezistat, dar nimeni nu crede şi nici eu nu cred că, la o presiune continuă şi îndelungată, instituţiile vor rezista la infinit. De ce? Pentru că le modifici legile de funcţionare. Au încercat prin numiri. N-au reuşit la Înalta Curte. Au avut o prestaţie îndoielnică din punct de vedere al reuşitei la numirile de procurori, spre exemplu, dar au înţeles că nu pot pune sub control justiţia prin numiri, cum nu pot pune sub control instituţii de forţă ale statului prin numiri - şi asta intră la stabilitatea instituţiilor – şi atunci trec la modificări de legi. Ori, acest lucru îl pot face cu majoritatea pe care o au. De aceea, România este pusă sub semnul întrebării, astăzi, după ce în 2012 era pe punctul să se elibereze de această suspiciune a partenerilor noştri. 

Vreau să ştiţi că a ţine la respectarea partenerilor noştri nu este o slugărnicie. Nu este pentru un motiv simplu: ei ne fac observaţii în momentul în care noi nu ne ţinem cuvântul, iar cuvântul nostru se află în tratatul nostru de aderare. Am văzut această abordare necinstită: «noi nu o să stăm în genunchi». Fraţilor, nimeni nu ne cere nimic mai mult decât lucrurile la care ne-am angajat să le facem. Sigur că e mult mai uşor să priveşti spre Uniunea Euroasiatică, dar încă nu am văzut român cu ochii oblici. Aşa că drumul nostru nu poate fi decât spre direcţia pe care am mers până acum. Mâna de oameni politici conştienţi de ce avem de făcut este, are nevoie de susţinerea populaţiei şi eu am încredere că politicienii care încă menţin cu toată energia lor drumul spre Vest al României şi integrarea europeană deplină vor găsi, până la urmă, suport în populaţie pentru a continua acest drum, pentru că, altfel - şi o spun cu mare responsabilitate - riscul este să rămânem într-o zonă gri, în care să nu fim mici europeni nici neeuropeni şi asta ne va aduce prejudicii uriaşe. Nu vreau să dezvolt o teorie legată de politica regiunii în care ne aflăm, dar v-o spun şi cu rugămintea să mă credeţi că nu toată lumea şi toţi vecinii noştri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi vor ca România să aibă suces în UE. Depinde însă enorm de reacţia populaţiei şi uitaţi-vă ce se întâmplă în frontierele noastre. Ucraina este pusă în situaţia să aibă o mare dezbatere, ori în Uniunea Euroasiatică ori în UE, Republica Moldova fraţii noştri, românii din stânga Prutului, sunt în situaţia de a avea parte din teritoriu ieşit de sub controlul Chişinăului, mă refer la Transnistria. Pe 2 februarie a avut loc un referendum ilegal, dar care a arătat opţiunea pentru Uniunea Euroasiatică a Găgăuziei, deci și mai uitați-vă că aici, în sud, e Bosnia-Herţegovina, unde sunt adevărate tulburări. În jurul nostru nu e pace, nu e linişte. Iar contaminarea României este uşoară atunci când nu se respectă criteriile politice, când instituţiile statului sunt slăbite, când justiţia este denigrată. Sunt riscurile pe care le generăm noi prin atitudine internă a unui mare număr de politicieni. Dar, avem şansa să ne batem pentru ţara noastră, nu ne opreşte nimeni. Şi eu o voi face până în ultima zi a mandatului meu. Aş încheia mulţumind Fundaţiei Mişcarea Populară pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o să vin la Cluj. Vreau să vă spun un lucru pe care poate nu l-aţi ştiut. Eu am avut ideea crearii unei fundatii, care pe urma sa genereze un partid care sa duca o altfel de politica a statului, modernizarea statului roman fiind obiectivul major al acestei fundatii, cu o apropiere cat mai puternica de Republica Moldova, dar in afara de cateva discutii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda, nu am ajuns niciodata la sediul lor si promit ca o sa merg in sediul lor. 

Dar în afară de câteva discuţii pe care le-am avut cu domnul profesor Preda niciodată nu am ajuns în sediu lor şi promit că o să mă duc la sediul fundaţiei din Bucureşti. Niciodată nu am spus ce să facă fundaţia şi mă bucur că domnul profesor Preda, decan la Universitatea Bucureşti, a reuşit să imprime fundaţiei exact linia pe care aş fi văzut-o, dar probabil că nu aş fi reuşit să o fac la fel de bine. Că fundaţia a născut un copil prematur este adevărat Partidul Mişcarea Populară, dar prematurii ştiţi foarte bine că sunt extrem de inteligenţi. În viziunea mea era să se creeze o fundaţie care să genereze o mişcare din care să rezulte un partid care să fie apt de bătălie politică şi să poată prelua guvernarea în România în 2016. Iata ca aceasta fundatie nazdravana a reusit sa intre si in batalia de la europarlamentare. Eu îi doresc succes copilului fundaţiei, care este Partidul Mişcarea Populară.

Despre relaţia preşedinte-prim-ministru Emil Boc s-au scris foarte multe şi de multe ori umilitor pentru amândoi. Ce vreau să ştiţi este că am fost doi parteneri extraordinari, în momente în care ţara avea nevoie de doi bărbaţi care să-şi asume trecerea prin criză. Îmi aduc aminte câte zile, câte nopţi am petrecut împreună discutând cu privire la soluţii. Îmi aduc aminte că am analizat, spre exemplu, la momentul crucial mai 2010 şi varianta unor soluţii care nu ne-ar fi dus nicăieri şi puteţi vedea ţări în care oamenii politici nu au avut curajul să ia măsurile necesare la momentul potrivit şi despre care au zis de vreo cinci, şase ani că sunt în criză şi le tot continuă criza. Am luat măsuri extrem de dificile din respect pentru români, n-am vrut să-i amăgim. Îmi aduc aminte discuţia crucială, n-aveam bani pentru 300 de mii de salariaţi şi era clar că nu-i aveam pe termen lung, şi a fost o mare discuţie, o lungă discuţie, că mare n-a fost: reducem salariile sau mâine anunţăm că am închis 300 de mii de posturi, scoatem afară în şomaj 300 de mii de oameni din sectorul public? Iar decizia noastră a fost una a solidarităţii, pentru că ne dădeam seama că cei 300 de mii pot fi eliminaţi, dar la întrebarea pe care a pus-o Emil: «Şi ce facem cu ei, domnule preşedinte? Sunt 300 de mii de oameni care se adaugă la 450 de mii care nu au locuri de muncă. Din ce trăiesc?» Şi atunci, împreună, am stabilit «mai bine facem o reducere şi nu dăm pe nimeni afară, dar revenim cu salariile când în mod natural se produce această reducere de 300%, stabilisem să revenim în două faze. Aşa s-a întâmplat, s-a introdus acea ordonanţă - la şapte oameni care pleacă din sistem se angajează unul singur - oamenii au ajuns la pensie şi au trecut în partea cealaltă de susţinere, treptat, dar în doi ani s-a redus aparatul de stat cu mai bine de 250 de mii de oameni, ceea ce a permis reluarea salarizării în cele două etape: o dată cu 10,5%, cât a apucat să facă Emil, şi a venit şi etapa a doua.

V-am dat un exemplu, vă mai dau un exemplu. Vă aduceţi aminte propagandistic cât rău ni s-a făcut şi cu asta, pentru că şi aici trebuie să o spunem: nici partidul nu a avut curaj să susţină măsurile pe care le-a luat Guvernul. Dacă bine îmi aduc aminte se mai vedeau pe la televizor, în afară de preşedinte şi Emil Boc, care erau terfeliţi de sus până jos, se mai vedeau Gelu Vişan şi Elena Udrea, care mai aveau curaj să... în rest toată lumea era pitită şi aşteptau să vadă ce se întâmplă. O să vă mai spun un lucru şi cu pensiile. Este o minciună că s-au redus pensiile pentru că nu s-au redus, dar a rămas un clişeu. Nu am putut să o facem. Dar dacă s-ar fi făcut, se făcea tot temporar, iar astăzi nu aveam TVA de 24%, ci rămânea 19%. Asta a fost intenţia noastră. O reducere temporară fără să ne atingem de fiscalitatea directă, de care nu ne-am atins până la urmă, dar şi de cea indirectă, care era TVA. Spuneţi-mi azi în ce condiţii au pierdut mai mult pensionarii? Cu siguranţă în condiţia aplicării TVA de 24%, pentru că acesta este foarte greu reversibil, spre deosebire de o măsură temporară legată de pensii, care ne-ar fi permis să le plătim tuturor pensiile. Deci şi sunt multe alte lucruri care ne-au legat, aş spune nu cu aroganţă, dar o spun pentru că o gândesc. Am avut curaj împreună cu premierul să luăm ţara în spate şi să o trecem într-un an şi jumătate prin criză, ceea ce puţini au avut curaj să facă în Europa şi am dat din nou posibilitatea ca ţara să-şi reia creşterea economică. Aşa firavă cum este, pentru că mulţi din partenerii noştri au problem economice, iar România este dependentă de toţi ceilalţi. Dar noi am pus capăt rapid, prin măsuri dureroase, dar necesare, şi pe care vă rog să mă credeţi că şi eu şi Emil le-am anticipat ca dificultate din punct de vedere al nostru personal, din punct de vedere al propagandei care se va face, din punct de vedere al pierderilor pe care le va avea partidul pe care Emil îl reprezenta, iar pe mine mă susţinuse în alegeri. Am vrut să subliniez că sunt lucruri şi multe altele, sunt lucruri care pe mine şi Emil ne leagă mai puternic decât orice, pentru că viaţa ne-a adus în nişte funcţii în care aveam responsabilitatea ţării şi, în afară de noi, nimeni, repet, nimeni, nu avea nici dreptul şi nici nu putea să şi le asume. Aceste momente prin care trec doi oameni politici vreau să vă asigur că îi leagă pentru totdeauna, iar faptul că Emil a acceptat să vină în fundaţia pe care eu am iniţiat-o este o probă în acest sens şi sunt convins că împreună vom reuşi să continuăm procesele de modernizare a ţării. Îi mulţumesc mult lui Emil! Plec, că am un alt program, dar vreau să ştiţi că mi-a făcut multă plăcere să fiu la această primă ieşire a fundaţiei. Maestrul Fărcaş îmi îndulceşte sufletul când îl văd şi când aud sunetul taragotului său, care mă face să mă simt extraordinar de bine şi ca întotdeauna mă simt foarte bine la Cluj, Mulţumesc mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.”


Departamentul de Relatii cu Presa FMP